In operele sale duhovnicesti, in comentariile la Canta­rea Cantarilor sau in Cuvinte la Fericiri, Sfantul Grigorie de Nyssa ne vor­beste despre experienta celui care a incercat imposibilitatea cunoasterii sau a contemplarii naturii dumnezeiesti. Aceas­ta intreaga imposibilitate genereaza in noi tristetea "meta­fizica", sentimentul instrainarii de Binele Suprem. "Cu cat mai mult credem ca Binele dupa firea lui este mai inalt de­cat cunoasterea noastra, cu atat mai mult intensificam in noi tristetea, ca Binele de care suntem despartiti este de o atat de mare si de inalta demnitate, ca noi nu suntem capabili sa cuprindem vederea despre El". Grigorie ne indeamna sa incetam cautarile noastre datorita zadarniciei lor, desi singura imposibilitatea de a atinge, firea este mai presus de orice bine si ne da o oarecare intelegere despre maretia celui cautat".

Iarasi se afirma aici vederea prin nevedere. Grigorie contrapune contemplarea si vederea, negand po­sibilitatea celei din urma: "in ce chip - intreaba el - si prin intermediul caror ganduri Binele, care este contemplat, dar nevazut, poate atinge privirea noastra?"

Oricum ar fi, natura Lui este neinteleasa si inaccesibi­la gandurilor noastre: "Natura dumnezeiasca - spune el -, asa cum este ea in sine, asa cum este ea dupa fiinta, este necuprinsa cu mintea, fiindca este inaccesibila si inexpugnabila gandu­rilor rationale... Iata de ce marele Apostol numeste necunoscute caile lui Dumnezeu. Cu acest cuvant el arata ca acea cale care duce la cunoasterea fiintei dumne­zeiesti este netrecuta pentru ganduri". Grigorie insa adauga o fraza care arata ca totusi incognoscibilitatea naturii dum­nezeiesti nu semnifica pentru el ca Dumnezeu este deplin incognoscibil si inaccesibil: "Dar, fiind astfel dupa firea Sa, Cel Ce Este, mai presus de orice fire, in alta privinta poate fi vazut, Cel Nevazut si Nedescris". Aici se pare se vorbes­te despre cunoasterea lui Dumnezeu dupa analogia "curati­ta" cu natura omeneasca, prin luminarea negraita a mintii, despre cunoasterea in oglinda sufletului prin intermediul binefacerilor, prin energiile dumnezeiesti s.a - dar prin aceas­ta natura dumnezeiasca si fiinta raman ca atare, cum sunt in fond, adica, in orice caz, incognoscibile nemijlocit.

Afirmatia despre necunoasterea naturii dumnezeiesti nu-l impiedica pe Sfantul Grigorie sa insiste pe simplitatea ei. Putem spune chiar ca si aceasta afirmatie constituie una din trasaturile caracteristice ale invataturii lui despre Dumne­zeu. El vorbeste despre aceasta in mod necontenit, aparand invatatura ortodoxa despre Sfanta Treime: deofiintimea Fiu­lui in polemica impotriva lui Eunomie si dumnezeirea Sfan­tului Duh in scrierile impotriva urmasilor lui Macedonie. In­sa ar fi nedrept sa explicam pozitia lui insistenta in problema simplitatii naturii dumnezeiesti doar pentru necesitatea po­lemicii. Pentru Grigorie aceasta este invatatura primita de toti. "Noi presupunem, spune el, ca si oamenii care dispun de o minte grosiera si legata de pamant vor fi de acord cu aceea ca natura dumnezeiasca buna si care depaseste orice alta natura este simpla. Caci cum ar putea cineva presupune ca [natura] nevazuta si fara de chip, necalitativa si necanti­tativa, ar putea fi vazuta de multi si compusa"? Asadar sim­plitatea se intelege aici ca lipsa infatisarii si complexitatii.

De altfel, nu in aceasta se ascunde cauza disensiunilor dintre Grigorie si Eunomie - ultimul, dupa cuvintele lui Grigorie insusi, recunostea de asemenea, chiar daca formal, simplita­tea fiintei dumnezeiesti. Dar in alte locuri Grigorie il acuza pe Eunomie de faptul ca Dumnezeul propovaduit de el este ceva multiplu si complex, ca o oarecare unire a contrastelor. Insa afirmatia de baza a simplitatii naturii dumnezeiesti ridica multe intrebari, intrucat Grigorie (urmand, de altfel, Tra­ditiei teologice a Bisericii si in speta invataturii fratelui sau Vasile) vede in Dumnezeu sau cand vorbeste despre Dumnezeu multe antinomii. Antinomii, de exemplu, intre natura dumnezeiasca si ipostasurile Treimii, intre natura sau fiinta dumnezeiasca si energiile sau calitatile ei, intre natura Dumnezeieasca si ceea ce se observa imprejurul ei s.a. Care este natura acestor antinomii, cui le corespund ele in Dumnezeu, in ce chip coexista ele cu simplitatea naturii dumnezeiesti si cum intelege Grigorie aceasta simplitate?

In intentiile noastre nu intra sa cercetam aici invatatu­ra trinitara a Sfantului Grigorie in toata plinatatea ei. Vom spune doar ca el afirma cu o mare claritate adevarul anti­nomiilor ipostatice si deosebeste ipostasurile de fiinta dum­nezeiasca; in acest chip Cel Ce "Este cu Adevarat" este in acelasi timp si unul si nu doar unul. Asadar urmeaza ca noi "sa ne tinem de numele Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, ca sa-l intelegem pe acela, Care cu adeva­rat este Cel Ce Este, Care este unul si nu este unul". Si ex­plica el cum trebuie sa intelegem aceasta unitate-neunitate antinomica: "Dupa fiinta El este unul, iata de ce Stapanul ne-a poruncit sa nu privim la numele unul. Dar dupa insu­sirile care servesc la cunoasterea ipostasurilor numele [unul] este impartit prin credinta in Tatal si Fiul si Sfantul Duh, despar­tit fara separare si unit fara amestecare".

In continuare Gri­gorie accentueaza si mai puternic deosebirile Persoanelor in cadrul Sfintei Treimi si unitatea fiintei si concomitent afirma ca nici un nume nu tine de natura si nu introduce in cadrul ei despartiri. In ce priveste natura dumnezeiasca, ea este mai presus de orice nume: "Singura natura necreata in care cre­dem noi, in Tatal si in Fiul si in Sfantul Duh, este mai inalta decat orice semnificatie a numelui". "Este evident, adauga el, ca numele Tatalui nu exprima fiinta, ci desemneaza rela­tia cu Fiul. Asadar, daca naturii omenesti i-ar fi posibil sa cu­noasca fiinta lui Dumnezeu, atunci Cel Care vrea ca toti oa­menii sa se mantuiasca si la cunostinta adevarului sa vina nu ar fi trecut cunoasterea sub tacere. Dar despre fiinta El nu a spus nimic si prin aceasta a aratat ca este imposibila cunoas­terea ei". In aceste texte trinitare problema simplitatii na­turii dumnezeiesti nu este atinsa direct, dar neindoielnic se presupune, ca in toata opera Sfantului Grigorie. In acest fel suntem in drept sa conchidem ca pentru el simplitatea naturii dumnezeiesti este compatibila cu deosebirile ipostatice, real, chiar daca si antinomic, care exista in Dumnezeu si ca ele nu introduc complexitate in natura Lui.

Arhiepiscopul Vasili Krivosein

(Extras din cartea "Biserica Soborniceasca. Texte ecleziologice", Editura Sophia)

Cumpara cartea "Biserica Soborniceasca. Texte ecleziologice"