CONCLUZII PENTRU O ONTOLOGIE A FIINTARII PERSONALE
Cine sunt eu? De fapt este o intrebare proprie omului, pe care nici un animal nu o poate exprima. Este intrebarea care ne face umani si arata ca fiintarea personala reprezinta o calitate exclusiva a fiintei, umane in lumea animala. Chiar si atunci cand nu este formulata in mod constient (precum in cultura occidentala), intrebarea conditioneaza si coloreaza atitudinile si activitatile noastre, ale tuturor, ori de cate ori, spre deosebire de animale, nu suntem satisfacuti cu datul nostru fiintial si dorim sa afirmam liber propriile noastre identitati, creand astfel propria noastra lume (de exemplu, in arta, in dragoste neconditionata, in iertare etc).
Punandu-si aceasta intrebare, omul primeste, de obicei, un raspuns care indica ce este el, si nu cine este el. Acest „ce" poate lua forma unei filosofii substantialiste sau idealiste, in care particularitatea personala este „identificata", si astfel pierduta, cu idei sau idealuri care determina, fundamental, fiinta umana. Mai poate lua o forma naturalista sau biologica, in care procrearea speciei umane e considerata mai mult sau mai putin identica cu aparitia persoanelor. In legatura cu aceasta, apare si chestiunea sexualitatii, subliniata astazi de miscarea feminista. Se spune, din ce in ce mai mult, ca in lumea actuala femeile simt un fel de pierdere a identitatii. In cultura noastra, raspunsul implicit la intrebarea femeii „cine sunt eu?" este determinat, in mod esential, de sexualitate: esti o femeie. Acesta este insa un raspuns la intrebarea „ce sunt?", iar nu „cine sunt?". Cum putem ajunge la raspunsul pur al intrebarii „cine"?
Discutia noastra de pana aici ne indreapta spre urmatoarele observatii:
(a) In existenta noastra creata, intrebarea „cine?" nu poate fi vreodata despartita total de intrebarea „ce?". Apare astfel dificultatea oricarei incercari de a crea o adevarata ontologie a fiintarii personale. Totusi, daca fiinta umana vrea sa ramana cu adevarat umana, intrebarea „cine?" trebuie sa ramana intotdeau-na distincta de intrebarea „ce?". Fiintarea personala nu inseamna calitati sau capacitati de vreun fel: biologice, sociale sau morale. Fiintarea personala este preocupata de ipostas, adica de pretentia la unicitate, in sensul absolut al termenului, iar aceasta nu poate fi garantata prin referinta la sexualitate, functie sau rol, ori chiar la constiinta cultivata a "sinelui" si la experi-entele psihologice ale acestuia, deoarece toate acestea pot fi clasificate, reprezentand astfel calitati comune mai multora, fara sa faca trimitere la unicitate absolu-ta. Asemenea calitati, desi importante pentru identitatea personala, devin personal ontologice doar prin ipostasul de care tin. Fiind doar calitatile mele, acestea sunt personale, insa componentul „eu" presupune revendicarea unicitatii absolute, care nu se dobandeste prin aceste calitati clasificabile, constitutive ale intrebarii „ce-ului" meu, ci prin altceva.
(b) Unicitatea absoluta este indicata doar printr-o afirmare, ce rezulta liber dintr-o relatie care constituie, prin indisolubilitatea sa, fundamentul ontologic al fiintei pentru fiecare persoana. Intr-o astfel de situatie, ceea ce conteaza, din punct de vedere ontologic, nu este „ce" este cineva, ci chiar faptul ca el sau ea este cine este, iar nu altcineva. Tendinta Parintilor greci de a evita acordarea oricarui continut pozitiv ipostasurilor Treimii, insistand asupra faptului ca Tatal nu este Fiul sau Duhul, iar Fiul nu este Tatal, si asa mai departe, trimite la ontologia adevarata a ipostasului. Cineva este cine este el insusi sau ea insasi, si nu altcineva, iar acest lucru este suficient pentru a identifica pe el sau pe ea ca fiinta in adevaratul sens. Acest fapt dobandeste o semnificatie existentiala imensa atunci cand este plasat in contextul vietii umane cotidiene. In relatiile de dragoste adevarata, care sunt contextul potrivit pentru „trairea" unei ontologii personale, celalalt nu este identificat prin calitatile sale (fizice, sociale, morale etc), fiind respins sau accepat pe o asemenea baza, ca partener unic si de neinlocuit, intr-o relatie care conteaza din punct de vedere ontologic (una de care depinde propria identitate personala). Cu cat cineva iubeste mai mult, ontologic si cu adevarat personal, cu atat mai putin il identifica pe celalalt (unic si de neinlocuit) pe baza unor astfel de calitati clasificabile (cineva mai degraba iubeste in ciuda prezentei sau absentei unor astfel de calitati, dupa cum Dumnezeu iubeste pacatosul si il recunoaste pe acesta ca fiind o persoana unica). Este probabil potrivit sa introducem aici, in terminologia noastra, categoria apofatismului etic, atat de mult necesara culturii noastre, cu ajutorul careia sa putem arata ca, exact cum Parintii greci au vorbit despre persoanele divine, nici noi nu putem acorda un continut calitativ pozitiv unui ipostas sau unei persoane, pentru ca aceasta ar conduce la pierderea unicitatii ei absolute si transformarea persoanei intr-o entitate clasificabila.
Asa cum Tatal, Fiul si Duhul Sfant nu sunt identificabili decat prin faptul ca ei sunt cine sunt, tot astfel o ontologie adevarata a persoanei presupune ca unicitatea unei persoane eludeaza si transcende orice catafaza calitativa. Aceasta nu plaseaza fiintarea personala in domeniul unui mister neguros mai mult decat ar face absenta unui continut pozitiv in referintele noastre la persoanele Treimii. Atat in cazul lui Dumnezeu, cat si in cel al fiintelor umane, identitatea unei persoane este recunoscuta si afirmata clar si echivoc, insa aceasta se intampla doar in si printr-o relatie, iar nu printr-o ontologie obiectiva, in care identitatea ar fi izolata, aratata si descrisa in ea insasi. Identitatea personala este pierduta complet daca este izolata, deoarece conditia ei ontologica este relatia.
Aceasta plinatate ipostatica ca alteritate poate izvori doar printr-o relatie ontologic constituita, in care relationarea nu este consecutiva fiintei, ci este insasi fiinta. Ipostaticul si ekstaticul trebuie sa coincida.
Mitropolitul Ioannis Zizioulas
Articol preluat din volumul "Comuniune si alteritate", ed. Sophia
Cumpara volumul "Comuniune si alteritate" de pe Magazinul online Carti.CrestinOrtodox.ro
-
Cunoasterea lui Dumnezeu dupa Sfantul Maxim Marturisitorul
Publicat in : Sfantul Maxim Marturisitorul -
Cunoasterea lui Dumnezeu
Publicat in : Religie -
Cunoasterea lui Dumnezeu in imprejurarile concrete ale vietii
Publicat in : Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi
-
Cunoasterea lui Dumnezeu prin nevointa desertarii si a plangerii
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.