Insemnatatea Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil

Insemnatatea Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil

Însemnătatea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil

Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil sunt prăznuiți în ziua de 8 noiembrie, împreună cu soborul tuturor puterilor ceresti. Este o zi pe care Biserica Ortodoxă o dedică îngerilor, care a început a fi serbată în Biserica de prin veacul al cincilea.

Despre îngeri, Biserica îi evocă ca pe „duhuri slujitoare" - ființe fără de trupuri, slugi credincioase lui Dumnezeu și ocrotitori spirituali ai creștinilor pe drumul vieții și al morții, „ de la naștere la moarte și de la Pământ la cer”, în împărăția lui Dumnezeu.

A fost aleasă ziua a opta din luna a noua, pentru că cifra 8 este simbolul infinitului și al vietii veșnice, iar îngerii aparțin veșniciei. Rolul lor ne amintește de cele nouă cete îngerești, așezate în câte trei grupuri suprapuse: (I) Serafimi, Heruvimi, Scaune, (II) Domnii, Puteri, Stăpânii, (III) Începătorii, Arhanghelii, Îngerii.

Învățătura Bisericii despre crearea îngerilor se bazează pe informațiile cuprinse în Sfânta Scriptură, chiar dacă nu se vorbește în mod clar despre plămădirea acestor ființe nevăzute, dar sigur și adevărat este faptul că îngerii existau în ziua a patra a creației pentru că atunci când s-au creat luminătorii, îngerii din ceruri Îl lăudau pe Dumnezeu (cf. Iov 38, 7). Astfel, majoritatea Sfinților Părinți fixează crearea îngerilor de către Dumnezeu înainte de lumea materială.

Sfinții Arhangheli sunt în numar de sapte: Mihail, Gavriil, Rafail, Salatiil, Uriil, Gudiil și Varahil, însă cei mai cunoscuți sunt Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil.

Numele Sfântului Arhanghel Mihail (Mi-cha-El în limba ebraică), înseamnă „cel ce este ca Dumnezeu”, iar numele Sfântului Arhanghel Gavriil, (Gabriel în limba ebraică), înseamnă Dumnezeu este puterea mea.

Sfinții Mihail și Gavriil în iconografie

Chipurile celor doi Arhangheli sunt pictate pe ușile altarelor bisericești. Sfântul Mihail este pictat pe usa din nord, iar Sfântul Gavriil pe cea din sud.

Sfântul Arhanghel Mihail este zugrăvit în chip de oștean cu mantie, având în mână o sabie (semnul puterii, dreptatii si judecatii dumnezeiesti), iar Sfântul Gavriil este pictat în haine de diacon, cu stihar si orar, purtând în mană o floare de crin alb, ca simbol al purității, al bucuriei și binecuvantarii, pentru ca el aduce omenirii vestea întrupării Fiului lui Dumnezeu: Buna-Vestire.

Menirea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil

Sf. Arhanghel Mihail este cel care a pus capăt căderii îngerilor rai, i-a vestit lui Lot pieirea Sodomei si Gomorei, iar conform Scripturii, toți morții vor ieși din morminte la glasul trambiței Sfântului Arhanghel Mihail.

Sfântul Arhanghel Gavriil este cel care a vestit Nașterea Domnului, pe cea a Sfântului Ioan Botezătorul și a Maicii Domnului. El i-a tâlcuit prorocului Daniel viziunile. El a hăruit-o pe Fecioara Maria în Sfânta Sfintelor și tot el este cel care a prăvălit piatra de la ușa mormântului Domnului și s-a șezut deasupra ei, la Învierea Domnului.

Arhanghelii Mihail și Gavriil sunt căpetenii îngerilor și mesagerii lui Dumnezeu.

Îngerii au menirea de a-i ajuta pe oameni să progreseze în cunoasterea lui Dumnezeu. În Canonul de rugăciune către toate puterile cerești, Îi cerem lui Dumnezeu:
„Înconjoară-ne cu sfinții Tăi îngeri, ca prin mijlocirea lor fiind păziți și povățuiți, să ajungem la desăvârșire credinței și la cunoasterea slavei Tale, Doamne!". Îngerii ne sunt ocrotitori și modele de urmat, ca să traim viața, într-un mod curat și într-o ascultare deplină față de El, ca să ajungem asemeni îngerilor. Conform Tradiției, la Sfântul Botez, fiecare prunc primește în dar câte un înger păzitor, care îl ocrotește și îi călăuzește pașii în această viață, acesta fiind trimis de Dumnezeu. El este un „intermediar” între noi și Dumnezeu.

Minunea vindecării unui copil orb


Sfințenia unui spirit se vede în minuni.

„În timpul nopții am auzit că era slujba Sfintei Liturghii în biserică”, este începutul povestirii unei mame, care și-a trezit copilul spunându-i: „Mergem, copilul meu, să te facă Sfântul Mihail bine!”.

Întâi s-au închinat icoanei Sfântului Arhanghel copilul orb împreună cu mama sa, apoi am urmat noi ceilalți. După aproximativ 10 minute, copilul acela a început dintr-odată să facă câteva mișcări bruște și neobișnuite cu mâinile și să strige: „Mamă, mamă, mamă, văd!”. Mama lui atunci a început să strige: „Copilul meu vede, copilul meu vede, copilul meu vede!”.

S-a îndreptat îndată spre icoana Sfântului Arhanghel Mihail, a îmbrățișat-o și apoi a continuat să strige și să se bucure. Credincioșii care se aflau în biserică au ridicat copilul pe brațele lor și au mers în fața icoanei pe care au sărutat-o cu toții.
Vestea minunii s-a răspândit repede, astfel că veneau zilele următoare mulți oameni, din diverse zone, pentru a-l vedea pe copilul care se vindecase și să se închine Marelui Arhanghel Mihail”. (Doxologia)

https://doxologia.ro/minuni-vindecari-vedenii/mergem-copilul-meu-sa-te-faca-arhanghelul-mihail-bine-vindecarea-unui-copil

Rugăciune Sfântului Arhanghel Gavriil

Sf. Arhanghel Gavriil - vestitorul nașterii Mântuitorului - să-l slăvim zicând: „Bucură-te înger al darului vieții.” Fiind cel dintâi între slujitorii cei fără de trup, ţie ţi s-a încredinţat, Gavriile, taina cea cu adevărat înfricoşătoare, rânduită mai înainte de veci, naşterea cea de negrăit a sfintei Fecioare, strigându-i ei: „Bucură-te, ceea ce eşti plină de har!” Pentru aceasta, noi, credincioșii, totdeauna te fericim.
Amin!

Rugăciune Sfântului Arhanghel Mihail

Să ne rugăm Sf. Arhanghel Mihail în vremuri de restriște și să-l slăvim. „Bucură-te, slujitorule al Legii!”

O, Mihaile, Mare Arhanghel, întâiul stătător al cereștilor puteri, fii mie ajutor către Dumnezeu!

Iar cu solia marilor arhangheli: Gavriil, Uriel, Valahir și Egutir, poruncește îngerilor tăi să-mi fie călăuze în pustiu, pe cale și pe apă, spre a izbăvi călătoria cu ajutorul lui Dumnezeu!

Că a Sa este împărăția și slava întru Sfânta Treime, acum și pururea, în vecii vecilor!

Amin! (Rugăciune învățată de la mama mea - Sofia Filipoiu)

Pe căpeteniile îngerilor - Mihail și Gavriil - să-i lăudăm toți iubitorii de credință, rugându-i să ne acopere cu aripile lor și din nevoile cele grele să ne izbăvească. Este bine să ne rugăm îngerilor păzitori pentru a ne fi alături în toate momentele vieții noastre, iar la Dreapta judecată să ne fie apărători și sprijinitori, aducând faptele noastre cele bune înaintea lui Dumnezeu.

Maria Filipoiu - poet, eseist, exeget, jurnalist UZPR

 

Despre autor

Maria Filipoiu Poet Maria Filipoiu

Colaborator
160 articole postate
Publica din 13 Octombrie 2014

Pe aceeaşi temă

08 Noiembrie 2022

Vizualizari: 2116

Voteaza:

Insemnatatea Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Predici si Cuvantari
Predici si Cuvantari Cuviosul a slujit și a predicat cu timp și fără timp. Omiliile sale, rostite ori de câte ori avea ocazia, însă cu precădere în duminici și sărbători, precum și în ajunul praznicelor și în serile de vineri și de duminică, au ajutat foarte mult la 80.00 Lei
Cuvinte care vindeca. Despre regasirea sensului intr-o lume haotica
Cuvinte care vindeca. Despre regasirea sensului intr-o lume haotica Cuvinte care vindecă s-a născut din întâlnirea noastră – un preot ortodox și un psiholog, amândoi preocupați de același lucru: cum putem reda cuvintelor greutatea lor firească și cum putem crea spații de viață în care oamenii să se simtă înțeleși, respect 63.32 Lei
Parintele Dumitru Staniloae - o viziune filocalica despre lume
Parintele Dumitru Staniloae - o viziune filocalica despre lume Rezultat a peste jumătate de secol de susținută activitate teologică, opera părintelui Stăniloae continuă încă să intimideze prin vastitatea aproape incredibilă a abordărilor și concretizărilor. Interesul pe care acestea îl suscită în Occident este 33.83 Lei
Sfantul Cuvios Marturisitor Sofian de la Antim. Viata si invataturile
Sfantul Cuvios Marturisitor Sofian de la Antim. Viata si invataturile Părintele arhimandrit Sofian Boghiu, fost stareț al mănăstirilor Antim și Plumbuita din București, a fost una dintre cele mai rodnice personalități ale monahismului românesc din secolul al XX-lea, un trăitor exemplar al Evangheliei Mântuitorului 42.29 Lei
Rugaciunea lui Iisus si experienta Duhului Sfant
Rugaciunea lui Iisus si experienta Duhului Sfant Părintele Dumitru Stăniloae este cu siguranță cel mai mare teolog ortodox al sfârșitului secolului XX. Vastă și profundă, opera sa exprimă în același timp sensibilitatea mistică și rigoarea dogmatică a Ortodoxiei patristice, cât și geniul specific al 21.14 Lei
Indumnezeire si etica in „Spiritualitatea ortodoxa. Ascetica si mistica” a parintelui Dumitru Staniloae
Indumnezeire si etica in „Spiritualitatea ortodoxa. Ascetica si mistica” a parintelui Dumitru Staniloae „Cartea de față - teza de doctorat a teologului german Jürgen Henkel susținută în 2001 la Facultatea de Teologie Evanghelică a Universității din Erlangen - e o excelentă introducere în teologia ascetică și mistică a Bisericii Ortodoxe așa cum a fost 42.29 Lei
Viata, minunile si prorociile Sfantului Serafim de Virita (1866-1949)
Viata, minunile si prorociile Sfantului Serafim de Virita (1866-1949) Într-o epocă marcată de suferință și prigoană, când credința era greu încercată, iar Biserica Ortodoxă părea aproape nimicită, Sfântul Serafim de Vîrița a fost lumină, nădejde și mângâiere pentru multe suflete rănite. Așa cum spunea adesea părintele 28.54 Lei
Stiinta si religia - editia a doua
Stiinta si religia - editia a doua Știința și religia este o lucrare de neegalat atât în literatura de specialitate rusă, cât și în cea străină. Ideea scrierii unui articol dedicat relației dintre știință și religie i-a venit lui Valentin Feliksovici Voino-Iasenețki (numele de mirean al 23.26 Lei
Domnul Duhurilor - lumea nevazuta si razboiul duhovnicesc impotriva falsilor dumnezei
Domnul Duhurilor - lumea nevazuta si razboiul duhovnicesc impotriva falsilor dumnezei Lumea nevăzută şi războiul duhovnicesc împotriva duhurilor care au încercat să uzurpe domnia lui Dumnezeu Cel slăvit în Treime sunt subiectul cărţii Domnul duhurilor. Părintele Andrew S. Damick foloseşte ca instrumente istoria, Scriptura, mitologia, scrie 42.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact