Sfanta Impartasanie
Va voi spune ca Sfanta Impartasanie ni-L aduce pe Hristos in sufletele si in trupurile noastre. Hristos e cu noi nu numai in mod spiritual, nevazut, ci, fiindca suntem si trupuri, Hristos ni Se impartaseste si in chip material, sub forma painii si a vinului.
Daca am fi ingeri, n-am mai avea nevoie de Euharistie; dar noi suntem si trupuri, si Hristos a stiut lucrul acesta, tocmai de aceea El a instituit Taina Euharistiei cu o zi inainte de rastignirea Sa, la Cina cea de Taina. Hristos a instituit Taina Trupului si a Sangelui Sau, care sa constituie temelia Bisericii, adica locul de unde trebuie sa se dezvolte intreaga Biserica si intreaga viata crestina: de la Euharistie, de la impartasirea cu Hristos. Si cand il avem pe Hristos in noi inseamna ca El lucreaza in noi, ca Hristos ne transforma, prin colaborarea noastra cu El, bineinteles. Altfel am cadea in ratacirea celor care in veacul al patrulea au spus ca omul se poate mantui singur, prin eforturile sale, prin ostenelile sale, fara ajutorul harului lui Dumnezeu. Adica am putea deveni toti niste voluntaristi, crezand ca putem face tot ce vrem.
Or noi nu putem sa facem nimic fara Dumnezeu. N-a zis Mantuitorul: "Fara Mine nu puteti face nimic" (Ioan 14, 6)? Nu putem face nimic ziditor, mai cu seama in ceea ce priveste mantuirea noastra, fara Hristos pe care il primim in Sfanta Impartasanie. De aceea este asa de importanta relatia noastra cu Hristos euharistie, din Sfanta Liturghie.
Si pe acest Hristos din Liturghie ar trebui sa-L primim cat mai des. Normal ar fi sa ne impartasim la fiecare Liturghie, asa cum se impartaseau primii crestini. Si cand il ai pe Hristos constant in tine si esti constient de prezenta lui Hristos in tine, sigur ca te silesti si tu sa faci tot ce-ti sta in putere, pentru ca Dumnezeu ne-a dat niste puteri naturale in firea pe care El a zidit-o.
Omul are niste daruri, niste calitati lasate de Dumnezeu in firea sa, si aceste daruri naturale noi trebuie sa le punem in miscare, sa le multiplicam, sa le inmultim. Sunt talantii pe care ni i-a dat Dumnezeu; amintiti-va de pilda cu talantii: unul a primit doi, unul trei, altul cinci talanti. Pe acesti talanti ii inmultim atunci cand ne silim si noi sa traim o viata pe masura vietii lui Hristos pe care il avem in noi si care ne ajuta El insusi sa traim ca El, adica sa fim asemanatori cu El.
Aceasta este temelia: Liturghia, Euharistia, Hristos pe care il primim in noi si cu care colaboram intr-o sinergie - o continua conlucrare intre Hristos si noi, intre noi si darul Duhului Sfant. Hristos nu este niciodata singur; unde e Hristos e si Duhul Sfant, e si Tatal. Stim din Evanghelie de femeia cu scurgere de sange care s-a vindecat atingandu-se de Mantuitorul (Marcu 5, 25-34) prin puterea ce a iesit din El si prin credinta sa. Iata ce inseamna sa te atingi de Hristos cu credinta acelei femei - sa te apropii de El, sa-L primesti in tine, sa primesti de la Hristos puterea Lui.
Asta-i viata crestina: puterea lui Dumnezeu in noi, care ne ajuta sa depasim tot raul, toate ispitele, toate incercarile. Credinta nu ne fereste neaparat de greutati in lumea aceasta, cum cred unii oameni - "Ei, daca sunt credincios, nu voi fi niciodata bolnav sau nu voi avea nici un necaz, voi avea o viata comoda, usoara". Nu-i asa. Credinta crestina ne ajuta sa biruim tot raul pe care inevitabil omul il intalneste in lume, pentru ca lumea aceasta e o increngatura a omului, a bolilor, a pacatului, si inevitabil toti vor intalni boli, suferinte, necazuri, ispite, nemultumiri.
Dar cum le infrunta un credincios si cum un necredincios? Primul nu se impiedica de nimic si toate le depaseste cu puterea lui Hristos care este in el, cu puterea credintei. Eu in boala nu ma descurajez, nu ma imputinez, ci dimpotriva, imi inmultesc rugaciunea si credinta si stiu ca Hristos nu doar a murit pe cruce, ci a si inviat. Toate situatiile de moarte pe care le intalnesc eu in viata - si boala e o mica moarte, si neputinta e o mica moarte, o imputinare a vietii - stiu ca au fost biruite de Hristos si ca prin El, care e in mine, le birui, depasesc toate neputintele ce vin asupra mea. Daca n-as avea credinta, atunci m-as vaicari toata ziua, as cadea in deznadejde si-ar fi vai si-amar de viata mea. Credinta iti da un curaj extraordinar, credinta te scoala si din morti. Si cand ne moare o fiinta draga - un parinte, un frate s.a.m.d. - nu plangem, cum spune Sfantul Apostol Pavel, "ca cei ce nu au nadejde" (ITes. 4, 13), caci stim ca moartea e o despartire limitata sau pentru putin timp; moartea e un Paste, o trecere. Cat de frumoasa e credinta si ce putere iti aduce, ce curaj iti da credinta!
Cum este vazuta Sfanta Impartasanie in Biserica Romano-Catolica si in Protestantism?
Catolicii cred si ei, exact ca si noi, ortodocsii, in prezenta reala, totala a lui Hristos in Sfanta Impartasanie, desi, pe de alta parte, in teologia lor, care a avut o influenta oarecum negativa asupra vietii crestine in general, unirea omului cu Dumnezeu e mai greu explicata. Ei spun asa: cu Dumnezeu nu te poti uni decat prin intermediul naturii, printr-un har creat. Acum parca nu mai insista prea mult pe lucrul acesta - e credinta aceea catolica medievala, desfigurata, de care le e rusine in mare parte catolicilor de azi.
Asadar, ei cu mare dificultate explica cum se produce unirea aceasta a omului cu Dumnezeu, cu Hristos, chiar si in Sfanta Impartasanie. Li se pare lor ca omul si Dumnezeu nu se pot uni decat prin intermediul creatiei, ca intre Dumnezeu si om e un abis, un adanc despartitor, pentru ca ei n-au teologia aceasta minunata a Rasaritului despre energiile divine necreate.
Si noi spunem ca, intr-adevar, Dumnezeu fiind necreat iar omul si lumea create, este o distanta infinita intre Dumnezeu si lume, dar aceasta distanta infinita este umpluta tot de Dumnezeu, care nu sta inchis in Sine, ci iese din Sine prin lucrarile Sale, prin energiile Sale necreate. Si in aceste energii Dumnezeu este prezent El insusi in mod total, asa cum in razele soarelui care ajung pana la noi si care ne aduc lumina si caldura este prezent insusi soarele. Catolicilor, neavand aceasta teologie, le e foarte dificil sa exprime cum are loc intr-adevar unirea omului cu Dumnezeu. Totusi, la ei exista aceasta unire a omului cu Dumnezeu in Taina Impartasaniei.
La protestanti lucrurile difera, si difera chiar de la o Biserica protestanta la alta. Luteranii sunt cei mai apropiati de catolici, in viziunea lor asupra impartasaniei, in care totusi e prezent Hristos in painea aceea, ei pretind ca se ascunde un Hristos spiritual. Aici lucrurile sunt foarte complicate, caci in teologia lor filozofia platoniciana a lasat o urma prea mare, si anume aceasta dualitate intre materie si spirit.
Dupa cum stiti, Platon spunea ca spiritul e inchis in materie, trupul e inchisoarea spiritului, rolul spiritului si al credintei fiind acela de a mantui sufletul din materie. Prin urmare, nici catolicii nici protestantii nu mai stiu ce sa faca cu materia, unde s-o mai puna, si zic: "Ce-i cu materia asta, e buna, nu-i buna? Scriptura spune ca-i buna, dar Platon spune ca nu-i buna" s.a.m.d. Ei n-au vazut intotdeauna omul si lumea intr-o unitate si, daca n-au condamnat materia, cel putin nu au vazut locul ei potrivit si adevarat.
Or, in teologia crestina a Scripturii si a primelor veacuri, materia isi are locul ei foarte bine definit. Trupul nostru alcatuieste o unitate cu sufletul nostru; nu poti sa tragi o linie si sa zici: pana aici e sufletul si de aici incolo incepe trupul. Sufletul si trupul sunt absolut unite, iar in Rasarit noi nu vorbim numai de mantuirea sufletului, ci de mantuirea omului ca persoana. Si trupul va fi mantuit, prin asceza si prin cate facem pentru trup, si trupul va participa la mantuirea noastra: vom invia cu trupurile noastre la sfarsitul veacurilor, si trupurile se vor indumnezei.
In Ortodoxie sunt binecuvantate si sfintite toate roadele pamantului: graul, vinul, strugurii; noi binecuvantam casele, animalele, tot Universul, pentru ca toata creatia participa la mantuirea noastra. Noi nu ne mantuim izolat; omul traieste intr-un context si intr-o unitate cu tot ceea ce e in jurul sau. Chiar si la catolici au existat unii sfinti, de pilda Sfantul Francisc din Assisi, care au ajuns la aceasta traire. Am putea spune ca Sfantul Francisc e o exceptie la catolici, pentru ca ei invata ceva, iar sfantul, prin experienta sa, a ajuns sa infirme de fapt invatatura, ceea ce la noi nu se poate intampla.
Teologia ortodoxa nu e altceva decat expresia vietii si a experientei crestine. Astfel, Sfantul Francisc din Assisi sau, la noi, o intreaga pleiada de sfinti au simtit o solidaritate cu intreaga fire, cu intreaga natura. Nu numai ca nu erau in stare sa faca rau nici unui om, dar nici macar unui animal sau unui arbore, pentru ca simteau ca tot ce exista, toata firea, face parte din ei insisi. Cand tu esti atat de sensibil fata de cea mai mica faptura a lui Dumnezeu - si sunt parinti care nici macar un paduche sau un purice nu-l omorau, ci il luau frumos si-l scoteau afara - vezi viata in toate fapturile Lui.
Eu vad copii cum intra la mine in curte, unde am vreo trei merisori, si nici nu incep bine sa se coaca merele ca ei vin si rup nu numai merele, ci si crengile. Si pomul sangereaza, iar pe mine ma doare inima de pom, nu de mere; bine ar fi de ar lua numai merele. Copiii rup crengile si pomul ramane cu suferinta. Eu mai mult rational imi dau seama de asta; daca am si simti-o, ar fi minunat sa ne dam seama de aceasta solidaritate a fiecaruia cu tot universul.
Vedeti, la noi materia isi are rolul ei bine definit. La catolici nu prea si-l are. La protestanti, Hristos e mai mult spiritual; ei se tem de materie, fiindca e rea si blestemata, si vorbesc numai de Hristos spiritual - e prezent si nu-i prezent, la unii e numai un simbol si o inchipuire, o amintire s.a.m.d. Sunt foarte diferite pozitiile acestea despre Sfanta Impartasanie.
Noi spunem asa: Sfanta Impartasanie este Hristos insusi, Trupul si Sangele Lui. Nu intreba cum, caci este o taina. Nu intreba cum, caci painea si vinul acela, cand le iei, le simti in gura ta ca paine si vin, desi in realitate sunt Trupul si Sangele Mantuitorului Iisus Hristos. Daca ne-ar da Trupul si Sangele Sau sub forma de carne si de sange, nimeni nu s-ar putea apropia, nu?
Dar, vedeti, Hristos a lasat acest mod de a se uni cu oamenii sub forma painii si a vinului. Si El a zis asa: "Luati, mancati, acesta este Trupul Meu" (Matei 26, 26), nu a zis ca acea paine simbolizeaza trupul Sau sau ca El e prezent spiritual in acea paine etc. A zis foarte direct si foarte clar pentru toata lumea: "Acesta este Trupul Meu" si "Acesta este Sangele Meu" (26, 28). Nu-ti mai pune intrebari in toate felurile, caci n-o sa ajungi niciodata la vreun raspuns, ci doar la o deformare a cuvintelor lui Hristos. Este paine la gust, dar in realitate e Hristos. Tu, daca incepi sa faci analize chimice la painea euharistica, inseamna ca nu mai admiti Taina, nu mai admiti credinta.
Daca toate se explica prin experiente si analize chimice, atunci nu mai are nevoie omul de credinta. Cam asa a facut teologia occidentala: L-a bagat pe Dumnezeu in laborator si L-a disecat si L-a stalcit de n-a mai ramas nimic din Dumnezeu. Dumnezeu nu e obiect de studiu, cum ne inchipuim noi; Dumnezeu este viata, Dumnezeu este realitate, Dumnezeu este persoana.
Noi credem in Dumnezeu ca relatie a noastra cu El, care e si persoana, si origine a tuturor persoanelor. De Dumnezeu ne apropiem cu smerenie, cu sfiala, nu asa, oricum, cum te apropii de un obiect. Nici macar de un obiect nu trebuie sa te apropii oricum, ci cu sentimentul ca face parte din tine insuti.
IPS Serafim Joanta
-
Sfanta Spovedanie si Sfanta Impartasanie
Publicat in : Dogma
-
Oprirea de la Sfanta Impartasanie
Publicat in : Liturgica
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.