Cu "Parabolele lui Iisus. Adevarul ca poveste“, Andrei Plesu provoaca salutar lumea teologica si cea culturala mai larga deopotriva. Pentru prima, "imixtiunea“ unui laic in exegeza biblica este la limita obrazniciei, in timp ce pentru a doua, "misticismul” autorului deranjeaza pana la revolta.
Meritul cartii pentru discursul teologic nu poate fi, totusi, ignorat. In primul rand, Plesu face demonstratia credibila ca se poate vorbi/scrie si altfel despre textul evanghelic.
Nu trebuie sa fii pretios, autoreferential, dascalitor si accentuat grav pentru a sublinia importanta mesajului Creatorului. Nu morga stilistica este aici decisiva, ci autenticitatea. Precum in orice dialog serios, lui Dumnezeu ii plac intrebarile bune, problematizarile reale, interogatiile sincere, uimirile spontane si neputintele asumate. Raspunzand peste timp la apelul lui Nae Ionescu de a promova o teologie cu "nespecialisti“, Plesu produce proba unui interes existential, nu doar livresc, pentru sensurile cuvintelor Mantuitorului. Talcuri noi In al doilea rand, volumul poseda un caracter evenimential prin hermeneutica in care sunt descoperite noi talcuri. Parasind terenul doar aparent sigur al interpretarilor uzate, marcate de amestecul de alegorie si moralina, autorul se hazardeaza sa bata nemijlocit la usa textului. Este, altfel spus, indraznet, iritand pe "profesionisti”. Dar sa fie rutina, repetarea locurilor comune si impietrirea preferabile curajului motivat de nevoia sufleteasca? Nu cumva, din intrus, Plesu s-a transformat, fara voie, intr-un innoitor aducator aminte al unor virtuti - de la elocinta la folosirea corecta a limbii - multa vreme nefrecventate? In acest caz, nu ar trebui mai curand sa ne bucuram, iar nicidecum sa ne scandalizam? Cat priveste lumea culturala mai larga, ma surprinde uimirea unora. Aceasta scoate la iveala o viziune cel putin saracacioasa, lipsita de adancimi, la rigoare stearpa. Cum sa treci prin istoria artei fara sa acumulezi si sa folosesti interpretativ datele de cultura religioasa? Cum sa studiezi filosofia fara sa te confrunti cu teologia? Cum sa scrii o carte despre ingeri fara sa incadrezi chestiunea in contextul genuin? Cine se astepta de la Andrei Plesu sa faca doar cultura de dragul culturii, sa practice tautologia imanentului, este, intr-adevar, contrazis amarnic. Iata ca, imbatranind si constient de existenta limitei, acesta nu ezita sa devina un povestitor inspirat al Adevarului. Fapt pentru care nu pot decat sa ii fiu recunoscator.
Radu Preda
Sursa: teologia-sociala.ro
.
Aboneaza-te la newsletter
Radu Preda
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.