Pe dealurile de vii de langa Lugoj ar fi gandit Blaga metafora spatiului mioritic. Tot acolo, spune memoria colectiva, ar fi fost executati, prin 1947, cativa detinuti politici adusi din Dobrogea. Abia acum s-au aflat numele lor. Dar ale calailor? Nu obosesc sa repet: marea mistificare a comunismului rezida in prezentarea acestuia ca ceva impersonal. Fara nume si prenume.
Ca si cand ar indica un curent estetic din arhitectura, o directie muzicala sau o scoala literara. Subtierea corpului istoric al acestor personaje induce o concluzie nemarturisita ca atare, dar reala: comunismul a existat fara sa putem indica de ce si datorita cui. Sigur, nu sunt primul care ma lovesc de caracterul de la sine inteles al raului, de „banalitatea” lui, de modul in care ne-a intrat in case, s-a insinuat in minti si suflete, s-a cuibarit in colturile constiintei si a devenit un fel de cenzura intima, acceptata tacit. Acestui „firesc” ii corespunde un altul, prezent la cei nascuti dupa 1989 sau din alte arii cultural-politice: comunismul nu intereseaza. Ca si cand nici nu ar fi fost. De unde si lipsa de credibilitate a celor care vorbesc despre crimele lui. Acceptat prin justificare sau evacuat prin ignoranta, el „scapa” mereu judecatii. Si totusi. Existenta, probata, a victimelor trimite nemijlocit la calaii acestora.
La tribunalele Ministerului de Interne, unde completul de judecata era format din judecatori membri ai Securitatii, la procurori, la anchetatori, la ofiterii de urmarire, la comandantii de penitenciare si lagare de munca, la gradati si, in cele din urma, la cei care au apasat pe tragaci. Lungimea lantului dintre decizie si executie nu trebuie sa ne induca in eroare. Scuza de genul „si-au facut datoria“ nu tine. Daca „datoria“ a insemnat crima, cel care si-a facut-o, indiferent de treapta, este vinovat. Nu este vorba despre o tardiva vanatoare de vrajitoare, ci despre un obligatoriu echilibru de perceptie.
Daca onoram victimele regimului totalitar, nu avem cum ignora pe cei care le-au facut. Am stinge focul fara sa luam, ulterior, masuri de prevenire a incendiilor. Functia didactica a istoriei rezida tocmai in acest balans intre memoria jertfelor si a calailor in egala masura si in acelasi timp. Altminteri, resemnati, ajungem la aceiasi concluzie: de crimele comunismului este vinovat. „Marele Anonim“.
Radu Preda
Sursa: teologia-sociala.ro
.
Radu Preda
Pe aceeaşi temă
-
De la comunism la Hristos
Publicat in : Credinta
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.