Trecand de la conceptele filozofice la realitatea cotidiana, de la lumea ideilor care pot fi uneori contradictorii la viata noastra plina si ea cu lucruri amestecate, putem observa ca traim intr-o lume in care raul si binele, frumosul si uratul nu sunt doar 2 ingrediente aflate impreuna in malaxorul vietii ca principii contrare, ci constatam surprinsi ca, ele exista si intr-o relatie contradictorie de complementaritate.

Aceste tipuri de perechi bipolare vor sa enunte un adevar, un fel de „tert ascuns” al realitatii nevazute, care defineste formele acestea complementare de convietuire si anume ca in orice bine este si un picut de rau, si in intunecimi putem afla iluminare, si uratul are o estetica a lui si asa mai departe. Mintea ascutita a “tertului exclus” a spart aristotelic straturile realitatii si a ajuns cu ajutorul “tertului inclus”, la miez…sau la “tertul ascuns”(vezi Basarab Nicolescu). Este vorba, aici si de conceptul de “complementaritate contradictorie”, reiterat de Stefan Lupascu, care opereaza si in acest gen de abordare cu “terti” in decriptarea realitatii.

Translata la oameni, aceasta realitate ascunsa, nevazuta, vrea sa spuna ca si cel mai mare pacatos are ceva frumos in suflet, ca si sfintii au avut pacate, ca si geniile au momentele lor de prostie, de asemenea ca sunt si calugari necalugari si mireni nemireni, ca sunt bogati saraci si saraci bogati, ca multi din oamenii frumosi sunt urati adesea si oameni care nu sunt inzestrati cu calitati fizice au o frumusete interioara, ca si cei puternici au slabiciuni, asa cum si cei firavi au puteri ascunse, nebanuite.

Putem merge mai departe cu aceasta enumerare si sa observam ca, in lumea in care traim „neghina ” este amestecata cu „graul”, bunii cu raii, dreptii cu nedreptii si nu stim cei mai multi dintre noi, cum sunt toate lucrurile pe dinauntru, nu ajungem intotdeauna la miezul lor, la „tertul ascuns”.

Unii par rai de la distanta, insa de aproape nu sunt asa defel, unele par frumoase din departare, dar privite de aproape observi o sumedenie de uraciuni si minusuri de care nu sunt constiente nici ele.

Nimic din ceea ce pare, nu este asa tot timpul, oamenii se schimba, lumea este intr-o continua prefacere. Omul este prins in devenirea lui trecand printr-un sir de metamorfoze.Toate au o desfasurare sinuoasa cu caderi in cascada, dar si cu inaltatoare si repetate spiritualizari.

Din acest motiv este prematur si indecent sa analizam fragmentar, aici pe pamant si inainte de vreme, urcusurile si coborasurile oricui, oricum si oricand. Este o vreme a coacerii, a rodirii fiecaruia, precum este si un timp al germinarii, al devenirii dureroase sau chiar al mortii, urmat de cel al invierii, al renasterii din propria cenusa.

Momentele acestea se succed sau alterneaza, apar si dispar, cu reabilitari, cu revirimente, cu decandente iarasi, urmate si de alte numeroase resuscitari.

Putem intui un declin intr-o etapa a vietii, putem anticipa un esec de moment, precum de asemenea, putem intrezari si o propensiune spre succes, spre biruinta, insa toate aceste intuitii raman doar niste prejudecati omenesti, care nu poarta marca unor certitudini de destin.

Radiografiile acestea grabite nu vor devoalua niciodata destinul intreg al omului, ci vor constitui doar blituri superficiale ale unor intervale foarte mici din traseele personale ale semenilor nostri, episoade dintr-un film mult mai lung, care nu-l poate cuprinde nimeni cu vederea sa marginita.

Pana nu s-a scurs si ultima farama de nisip din clepsidra vietii, nu avem dreptul sa rostim judecati finale despre destinele celor de langa noi. Miopia noastra de creaturi limitate in vedere si intelegere nu ne ajuta sa vedem la distanta de timp si sa patrundem in universul tainic al persoanei umane decat cu presupozitii relative la stadiile vietii.

Ceea ce nu este de inteles este de ce noi oamenii ne pronuntam atat de categoric despre fiecare om pe care-l intalnim inainte de a-l cunoaste? Facem acest lucru fara a exista in prealabil un timp de convietuire, de acomodare, de dialog, de cunoastere efectiva si directa.

Desigur ca, fara iubire si reciprocitate nu exista nici cunoastere intre oameni. Iubirea patrunde pana in duhul omului, patimile raman la suprafata.

Doar Creatorul nostru care a asezat cu multa dragoste in fiecare framantatura a Sa daruri si potentialitati are un orizont de asteptare si de prestiinta.

In rest prezicerile noastre raman doar niste simple probabilitati. A priori unui demers al cunoasterii nu este corect sa formulam doar ipoteze fara o necesara aprofundare a lucrurilor si apoi sa ne pronuntam cu etichetari si banalitati.

Ceea ce putem sti este poate o parte din trecut, o particica de prezent si nici o farama de viitor.

Trecutul este cea mica farama de timp din viata omului, prezentul este vaporos si schimbator, iar despre viitorul fiecaruia nu cunoastem aproape nimic. si acesta este cat o vesnicie.

De aceea, nici Dumnezeu care nu seamana cu oamenii „la ganduri”, iar “judecatíle Lui nu sunt ca ale noastre”, nu se grabeste sa dea sentinte pripite si definitive despre nimeni aici pe pamant. Cata vreme, inca facem parte din Biserica Sa, fiecare dintre noi ne luptam pana la capat cu pacatul, cu neputintele si cu ispitele vietii. Judecata o va face Domnul cu dreptate si fara partinire in Ziua cea de Apoi, cand va desparti pentru totdeauna oile de capre si binele de rau.

Acela este momentul adevarului, aceea va fi ziua edificarilor, a adeveririlor, acolo va fi cernerea ultima a graului de neghina.

Pana atunci toti avem doar pareri, potrivit judecatilor si prejudecatilor noastre, unele rostite cu indrazneala, altele ascunse in taceri si in stare de indiferenti; multora ni se pare ca stim ceva, suntem amagiti adesea cu inchipuiri, totul e ca-nghicitura, privim realitatea ca prin oglinda, de multe ori prin altii, insa o vedem doar la suprafata si nu in adancimi.

“Adanc pe adanc cheama in glasul caderilor apelor Tale” (Ps. 41, 9).

Ajuta-ne, Doamne, sa Te cunoastem si sa ne iubim!

Pr. Alin-Cristian Preotu

.