Cu un sarut mai aproape de moarte

Cu un sarut mai aproape de moarte

Cînd eram mic, nu suportam ticăitul ceasurilor. Şi asta nu pentru că sufeream cu nervii sau de insomnie, ci pentru că ceasul îmi amintea de existenţa timpului. Fiecare tic-tac era pentru mine ca o bătaie în porţile morţii. Cînd mă culcam în pat şi în întuneric se mai vedea doar conturul albicios al ferestrei, ticăitul ceasului se asemăna cu zgomotul roţilor unui tren care mă duce spre moarte.

Era atît de scurt un ticăit, dar era destul ca să mă cufunde într-o tristeţe doborîtoare, într-o tristeţe din care nu credeam că voi ieşi vreodată. Era îngrozitor să ştiu că eu nu-mi voi putea întoarce timpul vieţii nici măcar cu un singur ticăit. Mă sfîşiam simţind cum dispare în nefiinţă pentru totdeauna şi irecuperabil sunetul acela monoton şi trist.

Acest sentiment îl retrăiam mai cu seamă seara, la culcare. Dar adevărata tristeţe şi singurătate mă copleşeau în casele străine, chiar şi la bunica, unde mă adormea un ceas mare, sovietic. Atunci mă gîndeam ce deprimant ar fi să aud astfel de ceasuri toată ziua, dar totodată îmi dădeam seama că ele ticăie oricum, chiar şi atunci cînd eu nu le aud. Orice aş fi făcut şi oriunde m-aş fi dus, timpul trecea.

Singurul rost pe care îl mai vedeam era să urmăresc cît mai atent trecerea timpului, să o înregistrez, să o explic. A fost cea mai dureroasă ocupaţie din viata mea, dar n-a fost fără rost.

Am început să văd trecerea timpului în orice: în frunzele care cad sau doar se mişcă, în orice schimbare, în orice cuvînt sau gest care erau înghiţite imediat de trecut ca de un stol de piranha. Eu însumi rămîneam nemişcat şi neputincios în faţa trecutului care mă înghiţea încetul cu încetul.

Trecerea timpului se poate măsura cu orice. O măsurăm cu hainele din care creşteam, cu oamenii care mureau sau se căsătoreau. Nimic nu opreşte trecerea timpului. Şi cei îndrăgostiţi pot spune: iată, sîntem cu o atingere mai aproape de moarte, sîntem cu o îmbrăţişare, cu un sărut mai aproape de moarte.

Sîntem întotdeauna mai aproape. De multe ori mă surprind asupra aceluiaşi gînd în timpul Liturghiei, cînd preoţii şi diaconii îşi dau sărutul iertării şi al dragostei înainte de a se împărtăşi cu Trupul şi Sîngele lui Hristos. Atunci ei se cuprind şi, sărutîndu-se pe umăr, zic: „Hristos în mijlocul nostru", iar celălalt răspunde: „Este şi va fi".

Ce minunat! Atunci sînt cu adevărat cu un sărut mai aproape de moarte, dar şi mai aproape de Viaţă. Pentru un singur lucru mă rog atunci, ca sărutul acesta să mă apropie anume de Viaţă şi nu de moarte.

Parintele Savatie Bastovoi

Ortodoxia pentru postmodernisti, Editura Cathisma

Cumpara cartea "Ortodoxia pentru postmodernisti"

 

Pe aceeaşi temă

20 Ianuarie 2017

Vizualizari: 4502

Voteaza:

Cu un sarut mai aproape de moarte 5.00 / 5 din 2 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Despre facerea omului. Cateheze la Cartea Facerii
Despre facerea omului. Cateheze la Cartea Facerii Problematica abordată în acest volum de părintele arhimandrit Athanasie Mytilineos este extrem de interesantă și actuală: omul, trupul său, sufletul, chipul lui Dumnezeu. La baza înțelegerii textului biblic se află gândirea insuflată de Dumnezeu a 30.00 Lei
Sfantul Serafim, facatorul de minuni din Sofia: viata, minuni, invataturi. Sa traim pentru mantuirea noastra
Sfantul Serafim, facatorul de minuni din Sofia: viata, minuni, invataturi. Sa traim pentru mantuirea noastra „Când vlădica intra în altar – își amintește o fiică duhovnicească a Sfântului Serafim Sobolev –, parcă ne uneam cu toții și ne înălțam la Dumnezeu”. Se întâmpla chiar ca unii credincioși să-l vadă în timpul slujbelor înconjurat de o lumină, ce-l făcea 20.00 Lei
Ultimul vagon. Povesti de trait frumos
Ultimul vagon. Povesti de trait frumos „Dac-ar fi să ne închipuim viața ca pe un tren – copii frumoși, care-mi citiți povestea –, un tren care ne poartă pe drumuri lungi și uneori foarte întortocheate, un tren care ne trece prin tuneluri întunecoase sau pe margine de prăpăstii, un tren în care 20.00 Lei
Viata de familie
Viata de familie Dacă copilul nu învaţă să iubească în familie, de la părinţii săi, unde va învăţa să iubească? Dacă nu s‑a deprins din copilărie să caute fericirea în fericirea reciprocă, în ce porniri rele şi vicioase o va căuta când va ajunge la vârsta adultă? 17.00 Lei
De‑a v‑ati ascunselea cu Dumnezeu. „Tacerea” Sa si suferintele noastre
De‑a v‑ati ascunselea cu Dumnezeu. „Tacerea” Sa si suferintele noastre Există destule momente când Îl strigăm pe Dumnezeu, iar răspunsul Său pare să nu vină, sfâșiindu-ne nemilos inima. Unde este Dumnezeu când suferim? Ca într-un joc de-a v-ați ascunselea, El pare să se retragă, deși e mereu aproape, lăsându-ne singuri în 20.00 Lei
Sfantul Apostol Pavel. Eleganta iubirii
Sfantul Apostol Pavel. Eleganta iubirii În paginile alerte și totuși dense despre «eleganța iubirii» pauline găsim dozajul ideal de poezie, cronologie sfântă, memorie a tradiției și perenitate a vocabularului structurant, fără de care Biserica lui Hristos n-ar fi putut deveni placa turnantă a 40.00 Lei
Chipul uitat al pocaintei. 21 de rugaciuni pentru timpul din urma
Chipul uitat al pocaintei. 21 de rugaciuni pentru timpul din urma Fără rugăciune viața omului se atrofiază. Rugăciunea presupune dialogul cu Dumnezeu dar ea înseamnă și o înfruntare a puterilor răului care ne înconjoară. Și cum omul contemporan e cuprins, adesea, de angoasă și deznădejde, rugăciunea lui poate ieși din 79.29 Lei
Cunoasterea prin tacere (3 volume)
Cunoasterea prin tacere (3 volume) Ediția de față - prima ediție de OPERE COMPLETE ale Pr. prof. George Remete - este determinată de două motive. Primul motiv este acela de omagiu adus autorului, ca urmare a alegerii sale ca membru corespondent al Academiei Române, în 12 februarie 2025. 248.43 Lei
Imbunatatirea sau indumnezeirea omului? Alegeri cu impact existential intr-o lume tot mai digitalizata
Imbunatatirea sau indumnezeirea omului? Alegeri cu impact existential intr-o lume tot mai digitalizata Traim inceputul acestui mileniu absorbiti de o proliferare globalizanta a initiativelor antreprenoriale care urmaresc dezvoltarea de tehnologii tot mai performante. In acest context, nimic nu ne poate lasa neutri sau indiferenti. Se naste, aproape 52.86 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact