Cumpatarea este o virtute care le infrumuseteaza pe toate celelalte. Numita si chibzuinta, cumpatarea este acea simtire care ne indica masura care se cuvine fiecarei fapte, fiecarui cuvant si fiecarui gand. Pentru a fi bun, fiecare lucru trebuie implinit in masura cuvenita lui. „Pe tot lucrul il impodobeste masura", dupa cum spune Sfantul Isaac Sirul.
Numirea acestei simtiri sufletesti vine de la verbul "a cumpani", care inseamna "a tine in cumpana dreapta", adica a mentine fiecare lucru in ordinea lui fireasca. Astfel, om cumpatat este acela care isi tine in frau toate pornirile patimase (nefiresti), spre a trai firesc, adica bineplacut lui Dumnezeu.
Ca simtire sufleteasca, cumpatarea este inrudita cu discernamantul. Prin discernamant cunoastem calitatea unei fapte, daca ne este de folos sau nu, iar prin cumpatare simtim masura in care se cuvine sa savarsim acea fapta.
Cumpatarea nu trebuie inteleasa ca abstinenta sau limitare, ci mai degraba ca un act de intarire a libertatii noastre si de manifestare a ceea ce este mai inalt in om, stapanirea de sine si suveranitatea dorintelor sufletului asupra poftelor trupului.
"Despre cumpatare", Sfantul Vasile cel Mare.
In scrisorile cuprinse in "Constitutiile Ascetice", cu o mare grija, Sfantul Vasile cel Mare arata valoarea cumpatarii in viata crestinului, fie pustnic, fie mirean locuitor in lume. Pentru a intelege stransa legatura care trebuie sa existe intre discernamant si cumpatare, sa citim cu atentie urmatoarele pasaje:
"Se cuvine sa avem stapanire si asupra pantecelui. Caci educarea pantecelui (postul si masura) este inlaturarea poftelor patimase, iar inlaturarea poftelor patimase este linistea si seninatatea sufletului, iar linistea sufletului este izvorul cel mai productiv de virtuti. Dar, cea mai buna cumpatare a pantecelui este cea potrivita fiecaruia dupa puterea trupului."
"Cumpatarea se cuvine sa fie limitata pentru fiecare om dupa puterea lui trupeasca, asa incat, nici sa contribuim mai putin decat ingaduie puterea reala, nici sa ne fortam peste putere. Pentru ca si aceasta, socotesc, se cuvine s-o avem in deosebita atentie, ca nu cumva, adica sa consumam rezistenta trupului cu excesul cumpatarii si sa-l facem neputincios sa implineasca faptele importante."
"Se cuvine ca sufletul crestin sa fie strain de orice infumurare, si, cand merge pe o cale efectiv frecventata (ascultare de duhovnic), sa nu se incline (privind) nici intr-o parte, nici intr-alta; adica nici comoditatea sa n-o imbratiseze, nici trupul sa nu-l extenueze prin cumpatare exagerata."
Tot omul se cuvine sa fie cumpatat !
Barbatul se cuvine sa fie cumpatat, dupa indemnul Sfantului Apostol Pavel, care zice: "Sa fie fara de prihana, neingamfat, nu grabnic la manie, nu dat la bautura, pasnic, nepoftitor de castig urat, ci iubitor de straini, iubitor de bine, intelept, drept, cuvios, cumpatat" (Tit 1, 7-8).
Femeia se cuvine sa fie si ea cumpatata, precum acelasi Apostol zice: "Sa-si iubeasca barbatii, sa-si iubeasca copiii, si sa fie cumpatate, curate, gospodine, bune, plecate barbatilor lor, ca sa nu fie defaimat cuvantul lui Dumnezeu" (Tit 2, 4-5).
La randul lor, tinerii sunt si mai datori sa-si impodobeasca sufletele cu virtutea cumpatarii, stiut fiind faptul ca tineretea este perioada in care mintea este mai usor rapita de gandurile straine, iar inima se rataceste mai usor printre lucrurile din lume. Pentru aceasta, Sfantul Apostol Pavel il indeamna pe Sfantul Apostol Tit sa aiba grija de cei tineri, zicand: "Indeamna-i pe cei tineri sa fie cumpatati. (Tit 2, 6).
Cumpatarea odihneste sufletul si trupul
Cumpatarea aduce liniste, pace si impacare in viata omului. Pe calea de mijloc, numita si calea imparateasca a mantuirii, nu poate pasi statornic, fara a se abate in laturi, decat omul cumpatat.
Omul este suflet si trup, iar, din pricina pacatului, acestea doua se prezinta in chip inselator ca forte antagonice. Doar omul cumpatat ajunge sa-si cunoasca in adevar sufletul si trupul, precum si cele ce se cuvin fiecarei parti. Cumpatarea este balanta care ne ajuta sa realizam acel echilibru mult-dorit intre suflet si trup.
Sufletul este dirijorul, iar trupul este orchestra; cand dirijorul cunoaste bine partitura, orchestra nu se incurca, ci se incununeaza cu laude. Sufletul este violonistul, iar trupul este vioara; cand artistul simte melodia, vioara se supune in mana lui si da nastere unor sunete minunate care ii incanta pe toti. Cat timp ramane supus sufletului, trupul este un slujitor de mare pret.
Opusul cumpatarii este lacomia, care afecteaza atat sufletul, cat si trupul. Omul cumpatat isi fericeste sufletul, care este pazit de ispitirea spre extreme, dar si trupul, care este pazit de dureri straine si de boala.
"In toate lucrurile tale fii cumpatat si nici o neputinta nu te va intampina" (Sirah 31, 26). "Cu vorba cea fara de cumpatare nu-ti obisnui gura, ca intru aceea este cuvantul pacatului" (Sirah 23, 15). "Cu somn sanatos se odihneste pantecele celui cumpatat; se scoala dimineata si sufletul lui e limpede" (Sirah 31, 22).
Cumpatarea despatimeste toate simturile
Cumpatarea este o simtire a sufletului care-L cunoaste pe Dumnezeu si care isi doreste sa ramana liber si neinrobit de vreun lucru lumesc. Astfel, cel cumpatat a aflat calea intelepciunii si a descoperit frumusetea launtrica ascunsa in sine, aceea in virtutea careia omul a fost numit "templu al Duhului Sfant".
Pentru a ramane curate si nevatamatoare, toate faptele, cuvintele si gandurile noastre trebuie sa fie cernute prin sita cumpatarii. Toate cele cinci simturi ale omului - vazul, auzul, gustul, tactilul si mirosul - trebuie sa fie despatimite si induhovnicite. Pentru aceasta, cumpatarea trebuie sa acopere toate miscarile noastre sufletesti si trupesti.
Suntem creati pentru mult mai mult decat ceea ce cade sub simturile noastre trupesti. Daca nu suntem cumpatati in raportarea la lucrurile prin care ne impartasim prin simturile trupesti, ne vom umple cu ele si nu vom mai putea sa ne bucuram de bunurile mai inalte ale vietii, adica de bunatate, frumusetea, smerenia, prietenie, iubire etc. Lipsit de cumpatare, omul nu poate fi recunoscator pentru darurile primite si nu-L poate iubi pe Daruitor.
Calea pentru dobandirea cumpatarii este strajuita de rugaciunea continua si de trezvie, care ne ajuta sa traim cuvantul Mantuitorului Iisus Hristos, care zice: "Cautati mai intai Imparatia cerurilor si toate celelalte se vor adauga voua" (Matei 6, 33).
Prin acelasi lucru putem cadea sau ne putem inalta
Cumpatarea trebuie sa devina o calitate constanta a vietii noastre. Ne impartasim cu masura din toate ale vietii, dar nu ne lasam inrobiti de nimic, dupa cuvantul Apostolului, care zice: „Toate imi sunt ingaduite, dar nu toate imi sunt de folos" (I Corinteni 6, 1). Suntem liberi, dar ramanem in libertate doar cat timp nu slabim sufleteste in fata lucrului dorit. Cand ne lipseste cumpatarea, ajungem stapaniti de ceea ce ne face placere.
In functie de cum il intelegem si cum ne raportam la el, prin acelasi lucru putem cadea sau ne putem inalta. Sfantul Maxim Marturisitorul spune: "Lui Dumnezeu ii place iubirea, cumpatarea, contemplatia si rugaciunea, iar trupului lacomia pantecelui, necumpatarea si cele ce le sporesc pe acestea. Folosindu-ne cu dreapta judecata de intelesurile lucrurilor, dobandim cumpatare, iubire si cunostinta; iar folosindu-ne fara judecata, cadem in necumpatare, ura si nestiinta."
Teodor Danalache
Teodor Danalache
-
Smerenia si discernamantul
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
Discernamantul
Publicat in : Editoriale -
Discernamantul in cresterea copiilor
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
Filosofia postului: discernamantul duhovnicesc
Publicat in : Post -
Discernamantul lui Avva Pimen
Publicat in : Credinta
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.