Curtea Constituţională a decis că este neconstituţional să faci cerere pentru a nu participa la ora de religie. O decizie corectă pe fond, dar curioasă, căci încă nu ştim exact motivele. Indiferent de acestea, ideea “unor oficiali CCR” de a studia religia la cerere ar intra în contradicţie cu propria decizie.
Prezenţa orei de religie în trunchiul comun şi înscrierea din oficiu la ora de religie s-a decis de către Parlament în virtutea faptului că valorile religioase sunt parte din identitatea poporului român şi din valorile universale ale umanităţii, completând bagajul de cultură generală al elevului. Cei ce nu doresc, pot să nu participe. Pentru aceasta Legea prevedea depunerea unei cereri scrise. Chestiune care, a socotit CCR, ar încălca Constituţia. Cum încă nu avem motivaţia, putem face doar presupuneri (nu înţeleg de ce o ţară întreagă trebuie mereu pusă pe jar în aşteptarea unor explicaţii).
Prezenţa orei de religie în trunchiul comun şi înscrierea din oficiu la ora de religie s-a decis de către Parlament în virtutea faptului că valorile religioase sunt parte din identitatea poporului român şi din valorile universale ale umanităţii, completând bagajul de cultură generală al elevului. Cei ce nu doresc, pot să nu participe. Pentru aceasta Legea prevedea depunerea unei cereri scrise. Chestiune care, a socotit CCR, ar încălca Constituţia. Cum încă nu avem motivaţia, putem face doar presupuneri (nu înţeleg de ce o ţară întreagă trebuie mereu pusă pe jar în aşteptarea unor explicaţii). Decizia CCR ar putea fi motivată de faptul că cererea poate fi un abuz asupra dreptului de a nu studia religia, în virtutea libertăţii de conştiinţă şi de credinţă religioasă, iar părinţii au dreptul de a decide asupra educaţiei copiilor minori, cum spune Constituţia, la art. 29, alin. 1, 2 şi 6:
“(1) Libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale.
(2) Libertatea conştiinţei este garantată; ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranţă şi de respect reciproc.
(6) Părinţii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine.”
Probabil s-a raţionat că obligativitatea scrierii unei cereri de neparticipare ar intra în contradicţie cu un drept constituţional. O chestiune corectă pe fond, dar curioasă, deoarece în România există o grămadă de situaţii în care Legea te pune să faci cerere pentru a ţi se respecta un drept. Sau să semnezi dacă ai beneficiat de el.
Decizia CCR nu face decât să pară că se agaţă insistent şi schimbător de o chichiţă avocăţească (Patriarhia spune că în 2012 jurisprudenţa a funcţionat exact invers), rezolvând doar o chestiune birocratică: scrierea unei cereri, deşi ai un drept. Cum explică Curtea decizia total opusă din 2012? Situaţia mi se pare la fel de chiţibuşară ca în cazul acţiunilor din Portul Constanţa: nu trebuiau date Consiliului Local ci Primăriei Constanţa. Aşa că Legea va trebui modificată, ceea ce va relansa frământările privind statutul religiei în şcoală. Să mai spună cineva că religia nu-i subiect de interes public...
Ceea ce s-a întâmplat în presă, mai departe, mi se pare însă de-a dreptul balcanic. Au apărut nişte “oficiali ai CCR” care susţin că decizia răstoarnă situaţia: nu mai fac cerere cei ce nu vor să participe, dar fac cei ce vor. Asta a făcut senzaţie, mai ales pentru cei ostili religiei, care speră să reducă prezenţa şi influenţa orei de religie, bazându-se pe ignoranţa şi inerţia părinţilor care nu s-ar obosi să facă încă o cerere într-o Românie sufocată de birocraţi
Citind cu atenţie comunicatul oficial al CCR, nu am văzut pomenindu-se de o asemenea cerere. Opinia mea este că nici în motivaţie n-ar trebui să se găsească aşa ceva, deoarece CCR s-ar contrazice pe ea însăşi. Căci o astfel de cerere ar însemna, potrivit chiar raţionamentului CCR, o îngrădire a libertăţii de conştiinţă şi a libertăţii credinţelor religioase. Care funcţionează simetric, atât în sensul dreptului de a face religie, cât şi de a nu face religie.
Ar fi trist ca CCR să lase senzaţia că eşti liber să fii ateu, dar trebuie să faci cerere pentru a ţi se permite să studiezi religia. N-ar fi tot un abuz, de data asta asupra dreptului constituţional de a studia religia?
PS. Unii se joacă de-a Constituţia. Ia să citim de acolo, dacă se poate cu voce tare: "În şcolile de stat, învăţământul religios este organizat şi garantat prin lege." Art.32, alin. 7.
(Acest text a fost publicat prima data pe blogul Parintelui Eugen Tanasescu de pe adevarul.ro)
Despre autor
Parintele Eugen Tanasescu
Senior editor
184 articole postate
Publica din 30 Decembrie 2025
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.