"Fericiti cei blanzi, ca aceia vor mosteni Pamantul" (Matei 5, 5).
Blandetea este primul rod al bunatatii si iubirii aproapelui, o stare de liniste sufleteasca, dovada staruirii omului de a nu mai supara pe nimeni si a nu se mai supara el insusi pe nimic.
Inca din Vechiul Testament, celor blanzi li se promite binecuvantare, Dumnezeu ii ajuta sa umble pe caile drepte (Prov. 25, 9); ei se vor face partasi promisiunilor mesianice (Ts. 11, 4). Psalmistul arata ca "pe cei blanzi ii povatuieste Domnul" (Ps. 24, 8). Insusi Dumnezeu vorbeste prin glasul profetilor Sai: "Asupra carora imi voi indrepta privirea, daca nu asupra celor blanzi?" (I. LXVI, 2).
Exemplu de blandete avem pe Mantuitorul Hristos, Care Dumnezeu fiind, a suferit pentru a ne ridica din robia pacatului. Blandetea este pilduita si recomandata de Mantuitorul: "Invatati de la Mine, caci sunt bland si smerit cu inima "(Mt. XI,29);" fiti blanzi ca porumbeii" (Mt. X, 16).
Sufletul bland poarta in sine roada Duhului Sfant; el nu osandeste pe ceilalti, inlatura fatarnicia, vorbirea de rau, dispretuirea celor din jur; in el cu adevarat se oglindeste chipul lui Dumnezeu.
Spune Sfantul Grigorie de Nyssa: "Cel mai mult poate vedea cineva in patima maniei, cum e blandetea vrednica de fericire.” Sufletul impodobit cu blandete primeste lumina cunostintei, Insusi Dumnezeu locuind in inima celor blanzi.
Virtutea aceasta se dovedeste, sprijin al rabdarii, stanca de care se izbeste orice tendinta potrivnica binelui.
Cand spunem blandete, ne gandim la starea de liniste sufleteasca ce urmeaza cugetarii smerite si pocaintei, deci nu oricum se poate dobandi aceasta virtute; seninatatea blandetii apare ca un liman al lacrimilor indreptarii.
Blandetea este o adevarata punte intre suflete, sustinand viata de comuniune. Blandetea aduce odihna sufletului, ajutandu-l sa dobandeasca asemanarea cu Dumnezeu, in timp ce, mintea manioasa convietuieste cu intunericul si cu nestiinta. In blandete se vede o anumita simplitate, dar aceasta inseamna de fapt, o inalta intelepciune, o intelegere a celor din jur si transpunere situatiile lor, atitudine constanta in bucurii, dar si in necazuri, in diversele momente ale vietii, o pilda de rabdare.
Cei blanzi au parte de binecuvantarea lui Dumnezeu aici pe pamant, iar dupa trecerea prin necazurile si incercarile acestei lumi, se invrednicesc de viata si fericirea vesnica, precum sustine Grigorie al Nyssei: "Unde lipseste mania, a biruit viata pasnica si linistita, care nu este altceva decat Blandetea, al carei sfarsit este fericirea”, mostenirea pamantului celui mai presus de ceruri.
Cel bland castiga bunavointa semenilor si pretuirea lor, virtutea il arata ca un imparat intre ei. Mostenirea celor blanzi este stapanirea pamantului, intrucat ei sunt scutiti de multe necazuri si au o mare inraurire asupra semenilor. Dar prin aceasta, ei dobandesc de fapt, fagaduinta "in pamantul celor vii" (Ps. XXVI, 13), imparatia cerurilor, pamantul cel ceresc, mantuirea.
Ciortan Mariean
Ciortan Mariean
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.