Munca este nefireasca. Ea nu a facut parte din viata celor dintai oameni. Munca a aparut ca o pedeapsa, in urma caderii in pacat. Ea nu trebuie sa fie vazuta ca o desfatare lumeasca. Nu muncii ii suntem recunoscatori, ci lui Dumnezeu, care incununeaza cu rodire ostenelile noastre. Munca nu este spre bucurie, ci spre aducerea-aminte de caderea omului in pacat si de alungarea lui din rai.
Acest lucru il are in vedere si parintele Serghie Sevici, cand spune: "Nu-i rau ca truda nu-ti aduce nicio bucurie. Ca n-am venit pe lume ca sa ne desfatam. Ci suferinta-i zestrea noastra pamanteasca. Ba, rau este sa-ti placa munca ta, sa-ti faci din ea un idol, sa-i dai tot sufletul tau, lasand de o parte ce e cu adevarat de pret. Veselie sa-ti aduca lucrarea celor duhovnicesti. Iar munca sa-ti fie nevointa, spre incercare, cum este pentru calugar ascultarea care-l rupe de la rugaciune si slujbe. Socoteste-o uneltitoarea rabdarii, ca multa rabdare cere munca. Si sila de munca n-o socoti pacat de nu-ti vatama sufletul. Indur-o cu gandul la Dumnezeu si la rugaciune. Si fa-o bine, asa cum se cuvine, ca sa nu sufere altii din pricina ta. Si cu iubire, luare-aminte si bunavointa sa te porti cu cei cu care imparti povara muncii. Sa-ti fie inca munca spre smerire, cugetand ca pentru nevrednicia noastra ni s-a dat treaba asta de rand pe care-o facem, si nu alta mai de soi."
Munca este nefireasca !
"Nu-i rau ca truda nu-ti aduce nici o bucurie. Ca n-am venit pe lume ca sa ne desfatam. Ci suferinta-i zestrea noastra pamanteasca."
Nu gresim cand muncim cu drag si cu inima bucuroasa, dar nici cand muncim fara tragere de inima si fara a simti o bucurie din aceasta. Am ajuns in aceasta lume, afara din raiul lui Dumnezeu, nu pentru a ne desfata, ci pentru a ne pocai de greseala facuta atunci cand am iubit mai mult darurile decat pe Daruitor. Osteneala si suferinta sunt "zestrea" petrecerii in aceasta lume, iar daca munca este osteneala, ea poate (si, cumva, trebuie) sa nu fie imbucuratoare.
"Ba, rau este sa-ti placa munca ta, sa-ti faci din ea un idol, sa-i dai tot sufletul tau, lasand de o parte ce e cu adevarat de pret."
Unii oameni ajung sa fie traiti de munca lor. Un aspect secundar al vietii ajunge sa ocupe locul dintai. Cand isi inchina viata unor lucruri materiale (casa, masina, tehnologie, haine, mancare etc), ei ajung sa isi faca din serviciul (munca) lor un idol modern, de la care asteapta sa primeasca tot ceea ce doresc, satisfactie si bani. Acest idol sfideaza tot ce intalneste in cale, pe Dumnezeu, familia si sufletul.
"Veselie sa-ti aduca lucrarea celor duhovnicesti. Iar munca sa-ti fie nevointa, spre incercare, cum este pentru calugar ascultarea care-l rupe de la rugaciune si slujbe. Socoteste-o uneltitoarea rabdarii, ca multa rabdare cere munca."
Intristarea care insoteste osteneala unor munci grele este nepatimasa atunci cand mintea omului se inalta spre bunatatile cele vesnice, la care se cuvine sa revenim. Prin greutatea muncilor se incearca sufletul omului, care trebuie sa se nevoiasca rabdand cu statornicie acest canon.
"Si sila de munca n-o socoti pacat de nu-ti vatama sufletul. Indur-o cu gandul la Dumnezeu si la rugaciune. Si fa-o bine, asa cum se cuvine, ca sa nu sufere altii din pricina ta. Si cu iubire, luare-aminte si bunavointa sa te porti cu cei cu care imparti povara muncii."
Faptul ca munca nu ne atrage sufletul este un semn ca acesta nu este facut pentru munca, ci pentru lucruri mult mai inalte. Nu este vorba, aici, de lenevire, ci de neodihnirea suflelului in munca. Omul este facut pentru Dumnezeu. Munca si rugaciunea merg impreuna, gandul omului tinzand in chip firesc spre Dumnezeu. Muncind, slujim aproapelui. Nu avem voie sa profitam de cei de langa noi, asteptand sa munceasca si in locul nostru.
"Sa-ti fie inca munca spre smerire, cugetand ca pentru nevrednicia noastra ni s-a dat treaba asta de rand pe care-o facem, si nu alta mai de soi."
Munca trebuie sa fie savarsita cu smerenie si fara cartire, indiferent de calitatea ei. Oricat de inalta sau nobila ar fi munca noastra, ea tot munca ramane, adica pedeapsa si osteneala trupeasca. Abia cand chipul acestei lumi va trece, munca nu va mai face parte din viata omului, ci va fi inlocuita cu o lucrare a sufletului, mult mai vrednica de cinstea omului, adica iubirea si slujirea lui Dumnezeu.
Teodor Danalache
Teodor Danalache
-
Lumea, revelatie a Cuvantului
Publicat in : Dogma -
Lumea in invatatura Sfantului Grigorie de Nyssa
Publicat in : Lumea vazuta -
Pictura la hotarul dintre lumea vazuta si nevazuta
Publicat in : Interviuri -
Activitatea Apostolilor in lumea pagana
Publicat in : Istoria bisericii in primele trei secole -
Raportul Ideilor cu lumea senzoriala
Publicat in : Perioada sistematica
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.