Cred că nu este om care, de-a lungul vieţii sale, să nu fi fost, la un moment dat, împovărat de griji. Grija îl apasă şi pe cel ce se gândeşte la ce va mânca mâine sau cu ce-şi va plăti rata la bancă, dar şi pe filosoful care găseşte că fiinţa omului este una definită de îngrijorare (de aceea se şi vorbeşte, după Heidegger, despre omul-grijă). Grijile ajung să ne copleşească cu totul şi toată energia noastră, toată viaţa noastră o investim în îngrijorările noastre. Oricât de bogaţi am fi, oricât de bine am fi poziţionaţi social, oricât de multă ştiinţă am avea, tot avem griji. Pentru unii ca aceştia, pentru fiecare dintre noi, de fapt, Mântuitorul are un cuvânt cuprins în pericopa evanghelică intitulată „despre grijile vieţii” (Matei 6, 25-33), care se va rosti astăzi în bisericile ortodoxe: „Nu vă îngrijiţi pentru sufletul vostru ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; au nu este sufletul mai mult decât hrana şi trupul decât îmbrăcămintea? Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în jitniţe, şi Tatăl vostru Cel ceresc le hrăneşte.

Oare nu sunteţi voi cu mult mai presus decât ele? Şi cine dintre voi, îngrijindu-se poate să adauge staturii sale un cot? Iar de îmbrăcăminte de ce vă îngrijiţi? Luaţi seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc. Şi vă spun vouă că nici Solomon, în toată mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceştia. Iar dacă iarba câmpului, care astăzi este şi mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu astfel o îmbracă, oare nu cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor? Deci, nu duceţi grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca? Că după toate acestea se străduiesc neamurile; ştie doar Tatăl vostru Cel ceresc că aveţi nevoie de ele. Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă.” E un cuvânt pe care, vă spun sincer, la începutul convertirii mele, pe vremea studenţiei întru cele ale filosofiei, mi-a fost foarte greu să îl primesc. A trebuit să îl listez şi mi l-am pus undeva, într-un loc din cameră, în care să-l pot zări de cât mai multe ori pe zi. A trebuit să-l citesc de mii de ori până să încep a crede în acest cuvânt al Domnului.

Evident, în cuvântul Său despre griji, Mântuitorul nu spune să nu facem nimic: nu spune să nu munceşti, nu spune să nu mergi la şcoală, nu spune să nu încerci să îţi faci datoria acolo unde eşti – „cine nu vrea să lucreze, acela nici să nu mănânce” (II Tesaloniceni 3, 10), – ci spune să nu ne îngrijorăm pentru asta, să nu devină o obsesie asta, să nu devină grija noastră principală. Să nu ne lăsăm împovăraţi de aceste preocupări, ci să le facem pe toate cu nădejde că Dumnezeu este Cel care ni le dă pe toate. Cel mai adesea, noi ne închipuim că pe toate le obţinem cu puterile noastre omeneşti, prin râvna noastră, prin munca noastră. Uităm că pe toate le-am primit şi le primim din mâna lui Dumnezeu. Uităm că însuşi trupul nostru, însăşi viaţa noastră sunt primite de la Dumnezeu. Şi atunci Hristos ne spune: dacă Eu ţi-am dat viaţa, ţi-am dat un trup, oare nu-ţi voi da şi hrană, şi îmbrăcăminte pentru acest trup? Ce-i mai de preţ: trupul sau îmbrăcămintea? Viaţa sau hrana? Pentru orice om cu judecată sănătoasă e limpede că cine are bunătatea de a le dărui pe cele mai de preţ, le va oferi şi pe cele mărunte. Cine îţi face un dar de un miliard de lei, nu va ezita să-ţi dea o monedă de 5 bani.

Am zis multor tineri care urmau să se căsătorească şi erau îngrijoraţi că n-au unde să locuiască, că nu ar avea cu ce să-şi crească copilul sau copiii ce ar urma să se nască în cadrul căsniciei, sau altele de acest gen, să-L provoace pe Dumnezeu, spunându-i: „Doamne, Tu ai promis să ne dai toate cele necesare, iar noi să căutăm, în primul rând, a fi cu Tine, în Împărăţie. Iată, facem acest pas, facem acest legământ, acest contract cu Tine; iar dacă nu Te vei ţine de cuvânt, vom veni la biserică şi-Ţi vom cere socoteală, înaintea părintelui nostru duhovnic”. Vă spun că, de atâţia ani, nimeni n-a venit să-mi spună că Dumnezeu nu Şi-a ţinut cuvântul. Dimpotrivă, vin şi-mi spun cum se întâmplă adevărate minuni în viaţa lor şi că, deşi uneori e greu, nu le lipseşte nimic din cele necesare unei familii.

Am auzit din presă, nu cu multă vreme în urmă, că cineva a dat în judecată preoţii care au slujit în casa sa un maslu pentru că nu au reuşit să alunge din acel loc duhurile necurate. Acel domn considera că preoţii (inclusiv Dumnezeu) nu au respectat un contract. Ce nu a înţeles, probabil, acel domn este că orice slujbă implică şi credinţa săvârşitorului, dar şi pe cea a celui căruia i se face slujba – ea nu este un act magic, unilateral. Orice contract (dacă e să vorbim în aceşti termeni până la capăt) are două părţi semnatare, fiecare cu obligaţiile sale. Noi Îi tot cerem lui Dumnezeu să împlinească partea Sa de ”obligaţie”, dar noi nu ne împlinim partea noastră de contract. Căci pentru a primi toate de la Dumnezeu, aşa cum El Însuşi, nemincinos, a făgăduit, trebuie să se împlinească o condiţie: noi „să căutăm mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu”. „Toate acestea se vor adăuga vouă” înseamnă că ţinta noastră este să fim asemeni Împăratului, asemeni lui Dumnezeu, să împărăţim. Nu să ne ostenim ca nişte slugi, nu să muncim toată ziua cu mintea robită de atâtea griji. Şi rostul tuturor celorlalte lucruri din viaţa noastră este să se adauge; toate preocupările noastre omeneşti nu sunt făcute să fie scop în sine, ele sunt doar daruri pe care le primim pe măsură ce ne tot îndreptăm către Dăruitor. Căci dacă Îl avem pe Dumnezeu, ce ne mai lipseşte?

pr. Constantin Sturzu
Sursa:doxologia.ro

.

• Purtarea de grija a lui Dumnezeu
  Publicat in : Zece cuvantari la Postul Mare
• Purtarea de grija a lui Dumnezeu
  Publicat in : Pilda zilei
• Despre purtarea de grija a lui Dumnezeu
  Publicat in : Duminica a 3-a dupa Rusalii