Cand afirm ca nu mai traim, ma refer la faptul ca sunt tot mai putine persoane care merg spre Dumnezeu. Cei mai multi sunt lipsiti de directii de orientare in viata. Nu stiu incotro sa se indrepte. Stau la cheremul unei emisiuni, unui magazin sau unei reviste. Chiar si printre teologi este prezenta ne-trairea. Sunt multi care tiparesc, traduc, dar nu mai traiesc adevarul. Insa, nu poti vorbi si nu poti da marturie despre Dumnezeu stand in afara trairii Lui.
Pentru cei din vechime, lumea era privita ca o zidire, o constructie care nu se baza pe intamplare. Acest lucru insemna ca totul avea o ratiune, ca exista o randuiala in creatie care se cerea respectata. Inaintasii nostri, chiar daca nu intelegeau lucurile cum trebuie, le respectau. Cand nu aveau o explicatie asupra unei actiuni, raspundeau sec: “daca asa s-a apucat, asa se face”.
Ne raportam la ceea ce avem sau la ceea ce ne lipseste, fara a mai avea constiinta prezentei lui Dumnezeu. Ori daca dorim sa fim vii, trebuie sa ne conformam viata cu cea din Biserica. Numai asa omul nu va fi lipsit de posibilitatea si de capacitatea de a trai. Uneori, viata noastra abia se baga in seama si usor o hranim cu cea din Biserica. Alteori, ne sta ca un zid si e nevoie sa o spargem, asa cum am sparge un perete, ca cea adevarata sa patrunda in noi.
Ca sa intelegem cat de minunati ne face Biserica, voi reda o marturisire a mitropolitului Antonie de Suroj: "Unul din orasele Rusiei centrale, care trecuse rand pe rand in mainile taberelor aflate in lupta, a ajuns sub o noua stapanire. In oraselul cu pricina se afla o femeie, sotie de ofiter rus, cu cei doi copii ai sai. Se ascunsese la marginea orasului, intr-o casuta lasata in parasire. Intr-o seara cineva i-a batut la usa. Infiorata, femeia a deschis usa si s-a trezit in fata unei tinere care i-a zis: „Sunteti cutare, nu-i asa? Trebuie sa fugiti neintarziat, fiindca ati fost tradata si in noaptea asta vor veni sa va ridice”. Uitandu-se la ea, mama si-a aratat copiii: "Unde sa fug? Cu ei nu o sa ajung departe si o sa ne recunoasca indata!” Si atunci tanara a raspuns: "Nu! Nu o sa va caute, caci in locul dumneavoastra o sa raman eu”. "Dar o sa va impuste!” a zis mama. La care tanara a zambit din nou: "Da! Dar eu n-am copii”. Mama a plecat, iar noaptea tanara a fost impuscata”. Aparent pare o moarte lipsita de sens, asa cum pare a fi moartea lui Hristos. Caci El accepta o moarte care nu era a lui ci a intregii omeniri, pe care a luat-o asupra Sa. Ce facem noi in fata unui astfel de exemplu? Admiram, ne miram si atat.
Sa incercam sa dam viata lui Hristos in noi si vom trai pururea.
Adrian Cocosila
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.