Joaca este indispensabila in dezvoltarea normala a unui copil.
Un preot de mir se spovedea la un parinte calugar. Dupa ce i-a nascut sotia, parintele de mir a primit de la calugarul duhovnic urmatorul cuvant: "Iti dau canon sa te joci cat poti de mult cu copilul tau." Parintele de mir, deosebit intru toate, a primit ca pe o mare mangaiere acest canon, pe care l-a implinit vreme de sapte ani... si inca il mai implineste. La randul sau, in chip duhovnicesc, calugarul a aratat ca intelege cu adevarat taina familiei, a parintilor si a cresterii copiilor.
Inca de la nastere, copilul manifesta o inclinatie spre joaca. Mai apoi, prin joaca, copilul imita si cauta sa inteleaga mai bine lumea parintilor sai. Pentru fiecare copil, joaca este o activitate serioasa, in care el se implica total. Pentru aceasta, timpul pe care copilul il petrece jucandu-se trebuie respectat si valorificat cu multa atentie de catre parintii sai.
Copilul nu se bucura insa atat de jucarii, cat se bucura de cel cu care se joaca.
Parintii, copiii si joaca
Joaca este mult mai mult decat a cumpara copilului jucarii si a-l lasa singur cu ele. Astazi, multi parinti cumpara pentru copiii lor cele mai scumpe jucarii si-i lasa pe acestia singuri, cerandu-le sa se joaca in liniste, in timp ce ei isi vad de viata lor personala (adevarat egoism). Unii ca acestia, desi trec in mod desavarsit cu vederea timpul si felul in care copiii lor se joaca, le pretind acestora sa aiba un comportament perfect, pedepsindu-i cu usurinta, atunci cand gresesc sau nu asculta.
Pentru ca nu orice joaca este benefica, precum si nu orice jucarie, parintii trebuie sa se joace impreuna cu copilul, cautand sa-l ajute in formarea lui interioara, prin indreptarea acceselor de manie sau de violenta, atunci cand nu reuseste sa faca un lucru, precum si prin incurajarea atentiei si a rabdarii.
Cand copilul se joaca frumos, cu grija si cu mila, acest lucru arata ca el are in minte un model frumos al omului care trebuie sa devina. Cand copilul se joaca insa intr-un mod agresiv, cu violenta si cu duritate, atunci el este deja supus unor tendinte patimase, care se vor transpune in viata de mai tarziu. Mai ales pe acestea din urma trebuie parintii sa le urmareasca si sa le vindece, cat inca se mai pot vindeca.
Precum se stie, jucariile "programeaza" cumva comportamentul copilului, atat prin continutul lor, cat si prin utilizarea lor. Pentru fiecare copil, jucariile sunt purtatoare de informatii, acestea constituind lumea lui. Cand jucariile intruchipeaza personaje negative, agresive sau patimase (arme, roboti, monstri etc), ele devin "antijucarii", emanand o putere distructiva. Pentru a avea un copil dezvoltat normal, cu un suflet sanatos, parintii trebuie sa le aleaga cu grija jucariile acestuia.
Multi copiii au uitat parca sa se mai bucure, ei fiind adesea tristi, posomorati, plictisiti etc. Bucuria unora ca acestia este inlocuita, cu o viteza inspaimantatoare, de o plictiseala sufocanta si de o starea bolnavicioasa. Am vazut adesea copii ai unor familii instarite, incarcati cu jucarii foarte scumpe, cum stau tristi, privind spre cei care se joaca in nisip sau alearga unul dupa celalalt. Singura bucurie a celor dintai vine in momentul in care alti copii se aduna in jurul jucariei lor. Atunci, intristarea este inlocuita de mandria de a avea un lucru pe care ceilalti nu il au.
Bogatia materiala a parintilor duce adesea la saracia sufleteasca a copiilor, care sunt goliti de simplitate, de bucurie, de mila, de smerenie, de curatie etc. Cel bogat ii cumpara copilului cele mai scumpe si mai sofisticate jucarii, iar apoi il lasa pe acesta singur cu ele, pe cand cel sarac mai mult inventeaza jucarii, decat cumpara, insa nu il lasa pe copil singur, ci se aseaza langa el si se joaca impreuna.
De multe ori, bogatia mananca in intregime timpul parintilor, le consuma energia si ii face inapti de a se mai juca rabdator impreuna cu copiii lor. Sunt convins ca, daca le-ar sta in putere, copiii ar lua banii alocati pentru jucarii si ar cumpara cu acestia o parte din timpul parintilor, spre a se juca impreuna cu ei.
E mult mai bine sa te joci cu copilul tau, decat sa-i cumperi jucarii cu care, mai apoi, sa-l lasi singur.
Petrecand impreuna acest timp de joaca, deosebit de important pentru copil, acesta se va simti mult mai atasat de parintii sai.
Joaca de unul singur este foarte buna pentru copil, atunci cand survine in chip firesc, din cand in cand. A-l lasa insa pe copil de unul singur aproape tot timpul, doar cu jucariile, inseamna a nu-l iubi cu adevarat. Pentru ca iubirea este odihnitoare si jertfelnica, in acelasi timp, parintii nu trebuie sa vada o povara in a se juca impreuna cu copiii lor.
Copiii plini de bucurie, care se joace neconditionat, atat singuri, cat si cu parintii lor, ne arata tocmai acea curatie la care suntem si noi chemati sa ajungem. Bucuria multor copiii vine tocmai din faptul ca parintii lor isi fac zilnic timp sa se joace impreuna cu ei, macar vreme de un ceas.
Teodor Danalache
Teodor Danalache
-
Familia in Vechiul si Noul Testament
Publicat in : Morala -
Familia preotului, model de viata crestina
Publicat in : Religie -
Familia crestina intre traditie si modernitate
Publicat in : Religie -
Familia crestina - Parintele Vasile Vasilache
Publicat in : Predici de duminica -
Familia crestina
Publicat in : Religie
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.