„Copii, este ceasul de pe urmă, şi precum aţi auzit că vine antihrist, iar acum mulţi antihrişti s-au arătat; de aici cunoaştem noi că este ceasul de pe urmă… Cine este mincinosul, dacă nu cel ce tăgăduieşte că Iisus este Hristosul? Acesta este antihristul, cel care tăgăduieşte pe Tatăl şi pe Fiul… Şi orice duh, care nu mărturiseşte pe Iisus Hristos, nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui antihrist, despre care aţi auzit că vine şi acum este chiar în lume… Pentru că mulţi amăgitori au ieşit în lume, care nu mărturisesc că Iisus Hristos a venit în trup; acesta este amăgitorul şi antihristul” (1 Ioan 2, 18, 22; 4, 3; II Ioan 1, 7).

Sunt grele aceste cuvinte ale Sfântului Apostol Ioan, și cu atât mai grele pentru cine nu are nicio legătură cu Duhul lui Hristos, adică cine nu este în Biserică. Mulți dintre noi se vor sminti probabil auzind cuvintele acestea azi, când lumea a devenit atât de „delicată”. Nimeni nu vrea să-și imagineze astăzi că poate fi numit cineva din „societate” satanist sau antihrist. E drept, Sfântul Ioan nu se adresează în epistolele sale societății, ci creștinilor, care știau și din predanie și din propria „cercetare a duhurilor” cine sunt acei antihriști. Noi însă, am pierdut o parte din înțelegerea acelor creștini, înaintași ai noștri, și n-ar strica să încercăm să ne lămurim, mai ales în acest ceas târziu, ce este un satanist.

Ca să aflăm aceasta, cel mai simplu este să privim la evenimentele din viața Mântuitorului, și să ne întrebăm: oare sinedriștii, adică cei care i-au dorit moartea lui Iisus, erau sataniști? Sau cei care strigau în piață, îmbătați de sânge, „răstignește-L, răstignește-L”, erau aceia sataniști? Chiar dacă nu se închinau explicit lui Satan, eu zic că erau sataniști. Pentru că prin ei s-a făcut voia diavolului. Și chiar dacă Mântuitorul s-a rugat pentru ei să fie iertați, că „nu știu ce fac”, aceasta nu i-a ferit de a cădea sub influența Satanei atunci, și majoritatea chiar și după învierea Mântuitorului.

Deci nu doar cel ce se închină explicit diavolului este satanist, dar toți cei care se pun în slujba lui chiar și fără să o știe, și aceia pot fi numiți fără nicio greșeală sataniști, la fel cum cei care fac și prin care se face voia lui Hristos sunt numiți fără nicio greșeală creștini.

Dar Sfântul Apostol Ioan nu îi numește sataniști, ci folosește un cuvânt și mai dur și poate de neînțeles pentru omul vremurilor noastre: antihrist. Ce este și ce înseamnă antihrist? Antihrist nu înseamnă, cum poate părea, doar cineva care se opune lui Hristos, ci și cineva care se substituie lui Hristos, care îi uzurpă locul. Și Sfântul Ioan îl numește pe antihrist: mincinos, duh, amăgitor. Dar cheia înțelegerii este cuvântul său: „orice duh, care nu mărturiseşte pe Iisus Hristos, nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui antihrist”. Iată deci că orice om (căci și omul e duh) care nu mărturisește pe Iisus Hristos (ca Dumnezeu întrupat), este antihristic. Căci cu ce înlocuiește acest om închinarea care I se cuvine lui Hristos? Rareori cu o închinare fățișă către diavol, dar deseori cu o închinare către propria ființă.

Închinarea către sine: plăcerile lumești, cumpărăturile exagerate care vădesc dorința de stăpânire, manifestarea tiranică a propriei voințe, lăcomia de toate felurile, orgoliul și mândria de sine, desfrânarea și, peste toate, ca o „în-cununare”, necredința. Oare cei care strigă mantra „vrem spitale nu catedrale”, cui se opun ei? Oare ei strigă aceste lozinci în duhul lui Hristos, oare fiindcă ard de dragostea de oameni strigă ei aceasta? Oare pentru că au în ei pacea lui Hristos, care „covârșește toată mintea”, acesta este motivul pentru care se dezlănțuie? Oare ce duh este, însă, al răzvrătirii, al răzbunării, al răutății și nu în cele din urmă, al manipulării? Oare nu este acela „tatăl minciunii” cum îl numește Mântuitorul pe diavol, oare nu este de fapt duhul lui antihrist?

Așa încât, dacă vine vremea să zicem lucrurilor pe nume, dacă vine vremea ca lumea aceasta să nu mai vadă în Biserică (deci în noi cei credincioși) decât un balast social, atunci este vremea să fim și noi deschiși și cuvântul nostru să fie după cum ne învață și Mântuitorul: „ceea ce este da, da; şi ceea ce este nu, nu” și să spunem deci cu tărie: nu doar cei satanizați sunt sataniști, nu doar cei ce se opun fățiș sunt antihriști, ci toți cei care propovăduiesc între creștini necredința și mentalitățile necreștine. Nu trebuie să ne amăgim, și nu trebuie să uităm profețiile făcute de sfinții noștri, că Antihrist va fi un aparent hristos, va fi filantrop, va curma sărăcia, va aduce pacea lumească și va fi adulat de tot globul. Să nu ne amăgim deci: dacă el va fi astfel și va face acestea, la fel trebuie să fie și „înaintemergătorii săi”.

Și este și în interesul lor să le spunem acestea franc. Poate măcar unii se vor trezi din rătăcirea lor, vindecându-se. Deci, dacă ești antihrist, trebuie să știi că nu ai fost destinat să fii astfel, ci din contră, căci tot omul a fost creat și trăiește acum nu pentru altceva decât pentru a fi „fiu al luminii”, „lumină a lumii”, în care nu este întuneric.

Paul Cocei

• A doua Venire a Domnului, sfarsitul lumii si venirea lui Antihrist
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti