Statornicia insumeaza mai multe virtuti. Statornicia inseamna a avea rabdare, a avea dragoste, a nu judeca, a ne asuma crucea si a ne-o duce in mod smerit si constient ca aceasta este calea pe care trebuie sa o urmam spre mantuire. Si, ce este mai important, stim si simtim ca pe aceasta cale nu suntem singuri, ci impreuna-mergatori cu Dumnezeu.
Incapacitatea de a face acelasi lucru un timp indelungat, cu aceeasi bucurie, indica o neputinta sufleteasca. Apoi, plictiseala pe care o simte in familie, la serviciu si in oricare alta actiune din viata cotidiana il face pe omul zilelor noastre sa caute o evadare in lucruri si fapte cat mai deosebite sau iesite din comun. In acest sens, Paul Evdokimov spune: "Nu razboiul, ci plictiseala va fi cea care va duce lumea la pieire."
Statornicia
O multime de suflete isi pierd mantuirea tocmai prin legarea lor de nestatornicia lumii. Statornicia in familie este greu de implinit, precum si cea in vietuirea monahala, atata timp cat nu traim jertfelnic si asteptam tot timpul ca celalalt sa se comporte intr-un anumit mod.
Cand nu il avem ca model pe Iisus Hristos, nu vom avea statornicie in nici un loc si in nici o fapta, nici in viata de familie, nici in manastire. Cand il avem ca model pe Mantuitorul ajungem sa fim statornici in toate detaliile bune ale vietii noastre. Astfel, nu ne mai uitam la ce face cel de langa noi, ci facem noi ceea ce trebuie, nu mai cerem iubire de la cel de langa noi, ci noi il iubim mai intai, nu ii mai cerem celuilalt sa se jertfeasca, ci noi insine ne jertfim mai intai.
Cand noi traim cu jertfire de sine, cel de langa noi se schimba in mod tainic, caci asupra lui lucreaza harul Duhului Sfant. Pentru aceasta, insa, avem nevoie de smerenie si rugaciune, caci Mantuitorul ne-a spus: "Fara de Mine nu puteti face nimic" (Ioan 15, 5).
Orice familie sau institutie care nu este intemeiata pe "piatra cea din capul unghiului", care este Iisus Hristos, nu poate fi statornica, deci nu poate avea continuitate. Ea se va risipi si nu va avea nici o finalitate buna. Doar o viata ancorata in Adevar da sens lucrurilor, leaga vointele si uneste sufletele. Doar in si prin Dumnezeu se poate realiza casnicia, viata monahala si orice alta institutie lumeasca.
Omul fara credinta este in permanenta nemultumit, iar Sfantul Apostol Pavel leaga credinta de statornicie. Statornicia aduce in suflet credinta si virtutea, iar acestea aduc multumirea, linistea si bucuria. Statornicia intr-un lucru bun nu vine de la noi, ci din comuniunea noastra cu Dumnezeu, care este izvorul virtutilor si a tot binele.
Nestatornicia il face pe om sa vada urat un lucru pe care, pana nu demult, l-a vazut ca fiind frumos, sa isi incalce un cuvant dat, sa inceteze a mai iubi, sa incalce o prietenie sincera. Faptul ca nu putem avea tot timpul aceeasi intensitate a sentimentelor, a hotararilor si a vointei este o urmare a pacatelor din viata noastra.
Nestatornicia este numita patima, iar vindecarea ei are loc numai prin "medicamente" duhovnicesti. Doar prin fapte crestine, rugaciune, post, Spovedanie si Impartasire ramanem intr-o continua legatura cu Dumnezeu. Cugetarea continua la Dumnezeu pazeste sufletul de loviturile duhului nestatorniciei. Deci, nu poate exista statornicie acolo unde nu lucreaza harul Duhului Sfant.
Precum bucuria permanenta vine din comuniunea omului cu Dumnezeu, cu sfintii si cu semenii, prin iubire, tot asa, tristetea si nestatornicia vin din lipsa de credinta si singuratatea sufleteasca a omului. Numai bucuria si odihna care izvorasc din dragostea fata de Dumnezeu, de sfinti si de semeni este statornica.
Teodor Danalache
Teodor Danalache
-
Tristetea si mahnirea
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
Tristetea
Publicat in : Editoriale -
Tristetea si akedia
Publicat in : Religie
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.