Cat valoreaza o viata pentru statul roman? Ce este dispusa birocratia oficiala sa faca pentru cineva aflat in pericol? Cate resurse sunt disponibilizate? Trebuie sa fii cel putin ministru pentru a te bucura de atentie?
Asemenea intrebari au aparut de la sine in ultimele saptamani ca ecou prelungit al tragediei aviatice din Apuseni. Ele sunt insa valabile si in situatii mai putin dramatice, la rigoare chiar banale. Asadar, cate parale face un cetatean pentru stat? Acelasi pe care il taxeaza de nu se vede, caruia ii popreste conturile inainte de Craciun, pe care il cauta de ultimul ban, pentru ca in schimb sa ii ofere medicamente la suprapret si hrana otravita, drumuri proaste si acces greoi la Justitie, birocratie sufocanta si peisaj mediatic scapat de sub control, otravind cu voie de sus mintile si constiintele. Inainte de a avansa o suma, sa vedem cat face statul insusi. Ei bine, tot plecand de la accidentul recent, autoritatile nu sunt in stare sa reactioneze la vreme, sa se coordoneze eficient.
Tara membra UE si NATO, Romania nu isi gestioneaza in timp real teritoriul. Are pete albe pe harta. Asa cum un pacient cade din ambulanta, un avion cazut din cer nu alerteaza pentru moment pe nimeni. Doar pe cativa localnici inzestrati natural cu simtul solidaritatii. Eroismul acestora este atat de evident, precum sunt nesimtirea si cinismul diriguitorilor. Revenind la pretul vietii fiecaruia dintre noi, se pare ca politicienii nu au invatat nimic din lectia istoriei recente. Or, comunismul s-a instalat cu forta la putere, a bagat in puscarie elitele, s-a mentinut exclusiv prin teroare si suspiciune, a distrus traditii si a dizlocat violent destine. Atrocitatile s-au petrecut, fara rest, in numele „omului nou”. Asasinarea omului de dragul omului: acesta este paradoxul sangeros al totalitarismului rosu. Nu conta cati mureau, importanta fiind salvarea ideologiei. Realitatea nemijlocita era subordonata himerei, asa cum azi responsabilitatea ajunge sacrificata de dragul imaginii. Oriunde am privi, de la scoala la sanatate si de la parlamentari la functionari, statul roman de azi are nevoie de un corectiv antropologic.
Oricat de simplu suna pentru unii, sa repuna omul in centrul ratiunii sale de a fi. Asa cum au facut-o, de pilda, nemtii dupa cel de al doilea razboi mondial cand au declarat, in preambulul Constitutie, demnitatea omului ca principiu fundamental. Acesta reprezinta, in fapt, autocenzura puterii publice de orice fel. In traducere libera: viata nu are pret negociabil. Apararea ei nu este nici facultativa si nici o chestiune de noroc.
Radu Preda
Sursa: teologie-sociala.ro
Radu Preda
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.