Viata vietii mele
Urmand parintelui sau Sf. Siluan Athonitul, staretul Sofronie vorbeste intotdeauna despre omul desavarsit, macranthropos-ul ce-l face pe fiecare solidar cu intregul. Monah iluminat de lumina necreata, Sfantul Antonie cel Mare scria fiilor sai duhovnicesti, monahi din Egiptul de Mijloc, ca "viata noastra depinde de aproapele", intrebat despre cuvantul "Iubeste pe aproapele tau ca pe tine insuti", el raspunde: "Viata si moartea omului depind de aproapele sau. Daca facem bine aproapelui nostru, ne facem bine noua insine; dar daca il ofensam, noi pacatuim in fata lui Dumnezeu".
Amintire puternica adresata credinciosilor ce-si recapata locul lor, scena Judecatii de Apoi - reprezentata adesea in alternanta cu Adormirea Maicii Domnului pe peretele vestic al naosului, deasupra usii de iesire din biserica - subliniaza identificarea lui Hris-tos cu celalalt, mai ales cu cel in nevoi fizice, psihice sau spirituale.
Asta ne trage la raspundere si ne da in vileag pacatul, asa cum o arata Sfantul Ioan Gura de Aur, acest dascal al Euharistiei, ce punea saracii pe primul plan al preocuparilor sale: "Vrei sa cinstesti Trupul lui Hristos? Nu-l trece cu vederea cand este dezbracat! Nu-l cinsti aici in biserica cu haine de matase, iar afara II lasi sa degere de frig, ca n-are cu ce se imbraca! Cel Care a spus: "Acesta e trupul Meu" (Mt. 26,26) si prin cuvant a intarit lucrul, Acelasi a spus si: "Flamand M-ati vazut si nu M-ati hranit" si: "intrucat n-ati facut unuia dintre acesti prea mici, nici Mie nu mi-ati facut".
Trupul lui Hristos de pe altar n-are nevoie de acoperaminte pretioase, ci de suflet curat; dar a doua porunca de a ne iubi aproapele este pusa pe acelasi plan cu prima, poruncind sa-L iubim pe Dumnezeu. Ceea ce vine sa spuna ca, daca vitalitatea mea spirituala depinde de aproapele meu, acesta din urma este si masura iubirii mele pentru Hristos. Cei saraci si cei oropsiti sunt forma si culoarea cu care El S-a identificat cel mai mult. "Intru aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Mei, de veti avea iubire unii pentru altii" (In. 13,35).
Fratii Cosma si Damian, medici din regiunea Efesului - a nu fi confundati cu celelalte doua perechi de sfinti medici cu aceleasi nume, originare din Roma, respectiv din Arabia, care in secolul al III-lea lucrau deopotriva in folosul aproapelui lor - si-au dat intreaga avere si s-au dedicat gratuit oricui, fara a face deosebire, mergand pana la vindecarea animalelor. Renuntand la stiinta medicala si la mijloacele medicale ale vremii, ei recurgeau la Numele lui Hristos, Doctorul sufletelor si al trupurilor, pe care-L lasau sa lucreze cu succes prin ei. Dupa moartea lor, icoana lor a continuat sa fie un loc unde aveau loc minuni pentru suflete si trupuri.
Intr-un demers similar, tanarul medic convertit Pantelimon cerea ca onorariu doar credinta in Hristos. Cu putin inainte de a muri decapitat pentru credinta sa la inceputul secolului al IV-lea, o voce din cer l-a supranumit Panteleimon (Multmilostivul). Impreuna cu Cosma si Damian, el este unul din sfintii doctori si protectori foarte cinstiti in Rusia si in alte parti.
Sfant foarte popular, Martin de Tours (316-397) este in continuare foarte cunoscut, de vreme ce posta franceza ii consacra inca emisiuni de timbre. impotriva vointei sale, el a fost inrolat in armata, la porunca parintilor sai pagani. Tanarul catehumen ajunge sa fie cantonat la Amiens la varsta de 28 de ani. In plina iarna, el intalneste un sarac aproape dezbracat si rebegit de frig, ignorat de trecatori.
Avand deja punga goala in urma actelor de milostenie facute fata de alti nevoiasi, Martin si-a scos fara sa ezite sabia din teaca si a taiat in doua bucati mantoul, impartindu-l cu acest nevoias. in noaptea urmatoare, Hristos i-a aparut imbracat in acea jumatate de mantou pe care i-o daruise saracului! Nu putem sa nu-l amintim pe Sfantul Nicolae al Mirei Lichiei - unul dintre sfintii cei mai cinstiti in Biserica - ale carui icoane abunda.
Profund hristofor, el este prietenul oamenilor si pastorul cel bun ce imbratiseaza cu privirea intregul univers. "Cei lipsiti fac cunoscut pe ocrotitorul, saracii si vaduvele pe hranitorul, orbii pe povatuitorul si toti pe aparatorul".
Chemandu-i pe toti fratii calugari spre iubire reciproca, Sfantul Dorotei de Gaza scrie in secolul al VI-lea ca "in masura in care suntem in afara si nu iubim pe Dumnezeu, in aceeasi masura ne aflam fiecare departat fata de aproapele. Iar de iubim pe Dumnezeu, cu cat ne apropiem de El prin iubirea fata de El, cu atat ne unim mai mult, prin iubire, cu aproapele".
Relatia verticala cu Dumnezeu conditioneaza relatia orizontala cu oamenii si invers. Respectul fata de ceilalti in numele lui Hristos este o data in plus un act indirect de cinstire a chipului lui Dumnezeu din acestia.
Dar este mult mai usor sa vorbesti despre iubirea aproapelui decat sa-l iubesti propriu-zis! Esentialul este sa reincepem in fiecare zi sa-l iubim, in ciuda esecurilor, caci numai Fiul lui Dumnezeu este in de savarsita potrivire cu cuvintele Sale. Fata de prietenie, bazata pe reciprocitate, iubirea crestina manifes ta gratuitatea actului.
A-l iubi pe celalalt inseamna de fapt a-l face liber la modul concret, nu sa-l preschimb in ceea ce-mi place mie; inseamna sa renunti la abordarea lui ca obiect de satisfacere a patimilor mele si; nevoii mele de dominare, sau chiar ca mijloc de um plere a golului din mine.
Mai inseamna si marturisirea Adevarului ce transcende timpul. Dar cum putem sa nu-l judecam pe om in fata urateniei si a mediocritatii? Porunca suprema nu exclude luciditatea datorita slabiciunilor aproapelui, nici indreptarea frateas ca a acestuia; noi suntem chemati sa facem dovada compasiunii si sa acoperim pacatul fratelui cu mantia noastra, ceea ce frizeaza uneori eroismul!
Daca a-l judeca pe celalalt duce la izolarea si demonizarea sa intr-un fel, o privire compatimitoare aduce cu ea pu terea ascunsa a transfigurarii. Oferite lui Dumnezeu slabiciunea si nenorocirea sa adaugate lipsurilor mele deschid o poarta Duhului.
Devenit episcop impotriva dorintei sale, Sfantul Ambrozie al Milanului cere intr-o rugaciune: "Da-mi mie sa fiu milostiv de fiecare data cand voi vedea ca derea unui pacatos. Sa nu ma umplu de mandrie, ci sa plang si sa ma mahnesc alaturi de el. Fa ca, plangand pentru aproapele meu, sa plang si pentru mine insumi si sa-mi insusesc cuvintele: femeia pacatoasa este mai dreapta decat tine".
In fapt, atunci cand apar disensiuni, dorinte de critica sau invidii, duhovnicii indeamna la rugaciune pentru frati. Tensiunile dintre crestini reflecta opacitatea acestora. Iar transparenta nu se obtine decat prin comuniunea intensa cu Cel care este numai Lumina.
Impartasirea cu Trupul lui Hristos - Viata vietii mele -, masa euharistica, este prin excelenta locul de invatare a spalarii picioarelor, adica al iubirii pentru tot omul, impreuna cu cerinta de a avea grija de trupul nostru, primitorul inimii si al duhului. Astfel, in viata cuplului, mariajul consacra posibilitatea de a-l vedea pe celalalt ca propria noastra viata, nu pentru a-l supune, ci pentru a-i permite sa se deschida in respectul fata de alteritatea sa.
In aceasta perspectiva, Biserica primara a redus savarsirea casatoriei la o impartire a Euharistiei (taina iubirii) intre cei doi miri, in care iubirea era hristificata. Intr-un timp in care cuplurile se fac si se desfac, este nevoie sa amintim ca o relatie fondata numai pe pasiune nu are viitor; in fapt, ignorarea destinului autentic reciproc dezintegreaza cuplul, care este astfel lipsit de orice dinamica ce-i permite cresterea spirituala.
La fel cum nu putem concepe pe Unul fara Trei, nici pe Trei fara Unul intr-un discurs despre Sfanta Treime - ce realizeaza unitatea in diversitatea persoanelor -, la fel cuplul uman, atat de criticat azi, este chemat sa reproduca in miniatura acest model trinitar: un singur trup in doua persoane, indreptate spre primirea celei de-a treia: Hristos. Altfel spus, ne invita sa iubim in celalalt ceea ce lipseste propriei noastre desavarsiri. Cresterea reciproca in Duhul trece pe aici.
A-ti iubi fratele inseamna si a-l pomeni, pastrandu-l in amintirea lui Dumnezeu. Acestea sunt acte de iubire nevazute indreptate spre cei vii si spre cei adormiti. De aici, posibilitatea si existenta legaturilor profunde intre fiinte, in ciuda distantelor geografice si a absentei dialogurilor verbale.
Ca si in relatia cu icoana, relatia cu fratele se creeaza prin Duhul. Efectuata in rugaciune, intalnirea celuilalt in Numele lui Hristos devine un eveniment profetic prin observarea poruncii de a iubi aproapele ca pe sine insusi, aproape ce devine, asa cum spune Sfantul Siluan Athonitul, "Viata vietii mele".
Michel Quenot
-
Sfintenia lui Dumnezeu si sfintirea omului
Publicat in : Dogma -
Sfintenia, transparenta lui Dumnezeu in constiinta omului
Publicat in : Editoriale -
Sfintenia, nebunia normalului intr-o lume anormala
Publicat in : Duminica Tuturor Sfintilor
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.