Pomenire minunii petrecute la moastele Sfantei Eufimia
 

Sfanta Mucenita Eufimia este praznuita in fiecare an pe saisprezece septembrie, ziua muceniciei sale. Sfanta Eufimia a trait in timpul imparatului Diocletian (284-305) si a fost ucisa pentru ca a marturist credinta in Hristos.

In data de unsprezece iulie facem pomenire de minunea petrecuta la sfintele sale moaste. Pentru a se descoperi daca invatatura cu privire la cele doua firi din Hristos este adevarata, Sfintii Parinti au scris intr-o carte dreapta credinta - in Hristos sunt doua firi, unite intr-un mod neamestecat, neschimbat, neimpartit si nedespartit si ereticii si-au scris intr-o alta carte invatatura lor si le-au pus pe amandoua pe pieptul Sfintei Eufimia. Dupa putine zile, au deschis din nou racla si au vazut ca la picioarele ei se afla cartea ereticilor, iar cea a Sfintilor Parinti in mainile ei.

http://www.crestinortodox.ro/calenda...ia-120174.html

Cu ale Ei Sfinte rugăciuni Doamne Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu miluiește și ne mântuiește pre noi!!!

Sfanta Olga, Imparateasa Rusiei
 

Sfanta Olga a fost inzestrata de Dumnezeu cu mari daruri printre care si intelepciunea, credinta, frumusetea. A fost casatorita cu printul Igor, iar dupa asasinarea acestuia conduce cu mare pricepere si implicare, reusind sa aduca pacea si un grad de civilizatie poporului.

Se crede ca a primit Botezul la Constantinopol de la Patriarhul Polieuct, sub numele de Elena. Intoarsa in tara, Sfanta Olga s-a nevoit pentru raspandirea credintei. Cu toate ca si-a dorit nespus de mult, nu a reusit sa-l convinga pe fiul sau Sviatoslav sa se converteasca, acesta interzicandu-i sa-i boteze si pe cei trei fii ai sai: Iaropolk, Oleg si Vladimir.

Inainte de moartea sa, imbolnavindu-se grav, incearca inca o data sa-l converteasca pe fiul sau, insa se loveste de acelasi refuz. Sfanta Olga prezice convertirea Rusiei (care se va infaptui prin nepotul sau, Sfantul Vladimir) la Crestinism si asasinarea fiului sau. Moastele Sfintei Olga s-au pierdut, ele fiind mutate de multe ori din cauza frecventelor atacuri asupra orasului Kiev.

12 iulie :Cinstirea Sfintei Icoane Prodromiţa de la Muntele Athos
 

 http://www.basilica.ro/_upload/img/1...7507320538.jpg


Biserica Ortodoxă Română se va afla mâine, 12 iulie 2012, în ziua de Cinstire a Sfintei Icoane Prodromiţa de la Muntele Athos.
Istoria icoanei Maicii Domnului Prodromiţa o aflăm din Sinaxarul zilei de 12 iulie desprins din Mineiul din anul 1910. Redăm textul mai jos aşa cum este prezentat în această ediţie a Mineiului fără a ştirbi nimic din farmecul arhaic al limbii române de la începutul sec. XX:

SINAXAR

'Stih: Icoană a Maicii lui Dumnezeu de minuni izvorâtoare.
A Miresei celei prea curate, cu chipuri dumnezeeşti.
Celor ce te roagă să le fii acoperemânt şi păzitoare.
De toate ispitele şi de nevoi să-i mântueşti.
Dându-le dar şi vindecare de toate boalele.
Şi a dobândi prin tine toate cererile.

În 12 zile ale lunii iulie prăznuim pomenirea minunii sfintei Icoane celei cu dumnezeească minune zugrăvită-, numai singure dumnezeeştile Feţe, adică: a prea sfintei Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Măriei, şi a dumnezeescului său Fiu Iisus Hristos, ce prin dumnezeească iconomie, cu minune s'a închipuit în capitala Moldovei Iaşi, în anul dela întruparea lui Dumnezeu Cuvântului, 1863, luna Iunie 28 de zile. Căreia pentru praznicul sfinţilor apostoli, ce cade a doua zi, i s'a aşezat prăznuirea în 12 zile ale lui Iulie; care făcătoare de minuni Icoană, întru acelaş an s'a adus în sfântul Munte Athos; şi se află în Chinoviul Român în sfânta biserică Catedrală ce are hramul Botezul Domnului nostru Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu, şi a prea curatei Maicei sale pururea Fecioarei Măriei. Cu ale căreia sfinte şi prea puternice rugăciuni Hristoase Dumnezeule milueşte-ne, şi cu judecăţile care ştii, mântueşte-ne pre noi, ca un bun şi de oameni iubitor, Amin.

POVESTIRE
Pentru-făcătoarea de minuni Icoană a Prea Sfintei Stăpânei noastre, de Dumnezeu Născătoarei, şi pururea Fecioarei Maria, cea cu dumnezeească minune săvârşită, numită Prodromiţa.

Plină de bucurie, plină de duhovnicească veselie, şi de toată lauda, este prăznuirea noastră care o săvârşim astăzi, fraţilor creştini, întru pomenirea minunei ce s'a făcut cu această prea slăvită Icoană a Maicii lui Dumnezeu, a căreia' istorie se începe întru acest fel, după cum urmează, cuvântul.

Iubiţii mei creştini! Ştim că întru cele mari şi fără de număr milostiviri, ce cu neîncetare se revarsă dela Părintele 'îndurărilor, asupra prea iubitei fiicei sfintei şi drept slăvitoarei Biserici, este un bogat dar al bunătăţii lui Dumnezeu, şi proslăvirea sfintelor icoane pre pământ, prin o mai pre sus de fire şi prin minunata putere dumnezeească a facerii de' minuni, ce săvârşeşte prin ele minunatul întru sfinţii săi Dumnezeu. Carele şi prin sfintele icoane proslăveşte, pre cei ce îl proslăvesc prin credinţă vie, şi vieaţă plăcută lui, prin acest mare dar, a celor mari dăruiri dumnezeeşti, cu priimirea dreptei şi adevăratei credinţe s'a luminat şi străluceşte şi a noastră patrie, şi bisericile ce sunt în România, s'au făcut pomi de vieaţă, şi slobozind din sine adânci rădăcini ale credinţei celei dreptslăvitoare. În toate părţile ei au adus roduri de drepte slăviri şi îmbelşugate, pre cât cu întâietatea la locurile sădirii lor, aşa şi pre toată faţa pământului României o au împodobit, cu roditoarele sale mlădiţe prin ceata cea cu mult număr a sfintelor şi de minuni făcătoare icoane, şi nu numai în fericitele zile a dreptslăvitorilor noştri strămoşi, cari ardeau cu duhul pentru dreapta credinţă, au înmulţit Domnul minunile sale, prin arătarea şi descoperirea sfintelor icoane, atât a prea curatei Maicii lui Dumnezeu; precum şi a plăcuţilor lui, spre facerea de bine a sufletelor şi a trupurilor, celor ce cu credinţă aleargă spre închinăciunea sfintelor icoane — cel ce pre cei drepţi iubeşte, şi pre păcătoşi milueşte — ci şi în timpurile noastre aceste sărace de credinţă, au revărsat asupra noastră un îmbelşugat rîu de aceeaşi nepomenită a sa milostivire, ca să adape inimile cele cuprinse de uscăciunea puţinei credinţe, spre a răsări întrînsele fapte bune creştineşti, şi în privirea ochilor noştri s'a săvârşit o lucrare dumnezeească, şi cu voinţa Domnului a răsărit pre tăria gânditorului nostru Cer a dreptslăvitoarei noastre Biserici, această icoană neisprăvită de mână omenească; care împodobindu-se cu strălucitoarele raze a facerilor ei de minuni, şi tuturor cinstitorilor celor fără de număr, cari de la marginile lumii aleargă către strălucirea sa, vieaţă şi bucurie le izvorăşte.

În anul 1863, părinţii ieroshimonahi Nifon şi Nectarie, fondatorii schitului Prodromul din sf. Munte Atos, plecând să vie în ţara românească pentru trebuinţele acelui schit, aveau în inima lor o mare dorinţă şi evlavie, pentru o sfântă icoană mai însemnată şi de minuni făcătoare a Maicii lui Dumnezeu, ca să fie întru această sfântă nouă biserică, spre mângâerea celor ce se vor afla întru acest sfânt lăcaş, dupre cum mai toate mânăstirile sfântului Munte, au câte o icoană făcătoare de minuni.

Deci aflându-se părinţii Nifon şi Nectarie, în oraşul Iaşi, capitală a Moldovei, au început a cercetă acolo, pentru un zugrav mai iscusit şi cu vieaţă plăcută lui Dumnezeu, care să le zugrăvească o icoană a Maicii lui Dumnezeu. Şi din pronia Dumnezeească, au găsit pe un zugrav bătrân, cu numele Iordache Nicolau, cu carele s'au şi învoit să le facă această sfântă icoană după modelul ce i-au dat părinţii; însă i-au pus şi îndatorire ca să lucreze cu postul adică: De dimineaţă până când va flămânzi neluând nimica în gură; iară după masă să nu mai lucreze la această sfântă Icoană, ci alt lucru să facă până a două zi; şi într'acest fel să urmeze cu lucrul Icoanei până la săvârşirea ei. Şi a priimit numitul zugrav învoiala aceasta cu toată mulţumirea şi evlavia, de cât numai zicând că el nu poate lucră acum ca mai 'nainte, că a, îmbătrânit şi-i tre-mură mâinile; iar părinţii Nifon şi Nectarie l-au mai îmbărbătat zicându-i, să se silească şi să aibă credinţă, că îi va ajută Maica lui Dumnezeu. Şi aşa bunul bătrân zugrav a început lucrul cu multă evlavie, şi lucră bine şi cu bună sporire câmpul şi hainele, iar feţele le-au lăsat la urmă după obiceiul zugrăvesc. Deci după ce au isprăvit veşmintele după ştiinţa meşteşugului său, a început a lucră la chipul Maicii Domnului şi al Domnului nostru Iisus Hristos, dând mâna întâiu şi a doua, au mai rămas puţin ca desăvârşit să le îndrep- teze şi să le săvârşească; a doua zi de dimineaţă s'a sculat şi a început a lucră iarăşi la feţe, ostenindu-se cu mare stăruinţă mai toată ziua, ca doară ar putea, să le îndrepteze şi să le săvârşească; însă lucrul ieşia cu totul din protivă, că nu numai nu a putut să le îndrepteze, ci mai ales desăvârşit le-a stricat, în cât au rămas cu totul fără de chip, strâmbe, urîte, şi nepotrivite. Acestea văzând blagoslovitul bătrân zugrav, foarte s'a mâhnit şi s'a scârbit, nepricepându-se ce va să fie lucrul acesta, şi a încetat de a mai lucră, zi-când: Păcat de osteneala şi postul ce am suferit atâtea zile, lucrând la această Icoană în zadar; Dumnezeu să mă ierte, nu ştiu ce să mai zic, că de astănoapte cu toată silinţa mă chinuesc, şi nu pot să le îndreptez; ba încă, acum chiar desăvârşit le-am stricat, fă- ndu-mă ca un ieşit din minte, ca şi cum mi-aşi fi uitat meşteşugul.

<<continuare -text original >>

<< continuare >>

Din întâmplare s'au dus în ziua aceia pe la dânsul părinţii Nifon şi Nectarie, ca să vază cum urmează cu zugrăvirea sfintei Icoane; şi când au văzut'o şi ei întru acea stare nepotrivită, foarte s'au mâhnit şi s'au scârbit până la suflet, socotindu-se nevrednici darului şi voinţei Maicii lui Dumnezeu, după care a început şi tristul zugrav a le povesti întâmplarea ce a pătimit. Acestea auzind părinţii mai mult s'au mâhnit şi s'au amărît, zicând: Că nu voeşte Maica Domnului la dorinţa şi evlavia lor, însă părinţii nu s'au împuţinat cu totul, ci au lăsat lucrul la buna voinţa Maicii lui Dumnezeu, şi mângâind încă cât au putut şi pe tristul zugrav, i-au zis să nu se împuţi-neze, ci să se apuce şi să isprăvească icoana pre cât îi va fi cu putinţă, fiind că ei tot o vor lua, ori şi cum va fi, şi plata ostenelei lui îi vor da-o deplin, după cum s'au tocmit cu dânşii.

Întru acea vreme s'a întâmplat de eră acolo cu părinţii, şi părintele ieromonahul grecul Grigorie Esfigmenitul, în sinodiea părintelui Arhiereu Nill Pentapoleos, carele şi el văzând Icoana într'acest fel, a zis părinţilor Nifon şi Nectarie: Păcat de cheltuelile ce faceţi sfinţia voastră, vă rog nu mai duceţi astfel de icoană în sfântul Munte, că acolo sunt destui zugravi cu mult mai buni, carii pot cu adevărat să vă facă o icoană cum se cade, după dorinţa sfinţiilor voastre. Părinţii i-au răspuns: Că poate vor dărui-o acolo în ţară la vre-o biserică mai săracă.

Apoi părinţii au plecat şi s'au dus la metohul lor, iară bătrânul zugrav a acoperit Icoana, cu o pânză curată, şi încuind cu cheia uşa odăii unde lucră Icoana, a rămas foarte scârbit nemân- când nimica în ziua aceia, ci numai tot se ruga şi se închină până la obosire, şi aşa s'a culcat fiind acum seară. A doua zi sculându-se mai de dimineaţă, şi luând cheia, a deschis uşa odăii unde lucră, şi a început a'şi găti cele trebuincioase pentru zugrăvit, având multă dorinţă şi evlavie ca să se apuce de lucru; şi făcând câteva metanii, se închină şi se rugă Maicii lui Dumnezeu, ca să-i lumineze mintea şi să-i ajute ca să nu pătimească ca ieri. Şi aşa mergând la Icoană ca să se apuce de lucru, a ridicat pânza de pre faţa Icoanei; atunci O! Minunile Maicii lui Dumnezeu! Vede cu adevărat că sfintele feţe sunt cu dumnezeească minune îndreptate, încuviinţate şi de sineşi săvârşite, şi pline de dumnezeesc Dar şi Har după cum se vede chiar şi acum, sfânta aceasta de faţă Icoană a prea curatei Maicii lui Dumnezeu. Această prea slăvită minune, văzându-o bătrânul zugrav, împreună cu ucenicii săi, foarte se minunau şi proslăviau pre Maica lui Dumnezeu, că ea singură cu minune dumnezeească şi-a proslăvit sfânta sa faţă, şi a Fiului său, pre care minune spre mai bună adeverire, cu înscris şi punerea peceţii şi a iscăliturii lui, a dat părinţilor Nifon şi Nectarie, care mărturie s'a pus să se păstreze în archiva acelui schit. Iar coprinderea ei este într'acest fel:

«Eu Iordache Nicolau, zugrav din oraşul Iaşi, am zugrăvit această sfântă «Icoană a Maicii lui Dumnezeu, cu însuşi mâna mea, la care a urmat o «minune prea slăvită în modul următor: Dupăce am isprăvit veşmintele, după meşteşugul zugrăviei mele, m'am apucat să lucrez feţele Maicii Domnului şi a Domnului nostru Iisus Hristos; după ce am dat mâna întâia şi a doua, de noapte apucându-mă ca să o zugrăvesc desăvârşit, privind eu la chipuri cu totul au ieşit din potrivă, pentru care foarte mult m'am mâhnit, socotind că mi-am uitat meştejugul; şi aşa fiind, seara m'am culcat scârbit nemâncând nimic în ziua aceia, socotind că a doua zi sculându-mă să mă apuc mai cu deadinsul. Dupăce m'am sculat a doua zi, mai întâiu am făcut trei metanii Maicii lui Dumnezeu, rugându-mă ca să-mi «umineze mintea, să pot isprăvi sfânta ei Icoană; şi când m'am dus să mă «puc de lucru, o! prea slăvite minunile Maicii lui Dumnezeu! S'au aflat chipurile drese desăvârşit precum se vede, şi eu văzând această minune n'am mai adaos a-mi pune condeiul, fără numai am dat lustrul cuviincios, deşi cu greşală am făcut aceasta ca să dau lustru la o asemenea minune.

<< continuare - text original >>

<< continuare >>



Aceasta este povestirea acestei sfinte «Icoane».

Minunea aceasta s'a întâmplat noaptea spre 28 Iunie şi pentru viitoarea prăznuire a sfinţilor Apostoli, s'a mutat slujba Icoanei astăzi la 12 Iulie; care minune dupre cum am zis vâzându-o zugravul de mai sus numit, s'a minunat şi cu spaimă privind nu se pricepea cum s'a făcut aceasta. Asemenea şi ucenicii lui văzând s'au spăimântat, şi au început a chema prietenii şi vecinii de prin prejur ca să vază, şi îndată s'a umplut casa zugravului de norod, care se minuna de proslăvirea acestei sfinte Icoane, şi toţi se închinau aprinzând lumânări, îndulcindu-se duhovniceşte de privirea dumnezeeştilor feţe aşa de bine încuviinţate şi minunate. Părinţii Nifon şi Nectarie, fiind la metohul schitului, dintru acel oraş Iaşi, îngrijaţi şi întristaţi, neştiind nimica de această minune, văd de năprasnă că vine unul din ucenicii zugravului foarte repede şi obosit, spuind în gura mare: Să trimeteţi curând să ia sfânta Icoană, fiindcă, în noaptea aceasta singură s'a zugrăvit, şi acum poporul nu mai încape privind acea minune. Deocamdată părinţii nu credeau cele grăite de ucenic, şi cu ideia aceasta au trimis pre părintele Dosifteiu shimonahul carele avea ascultarea de mitocariu în Iaşi; şi ajungând părintele Dosifteiu la casa zugravului, nu putea intră să vază sfânta Icoană, de îmbulzeala poporului; deci îndată luând o trăsură, şi învelind sfânta Icoană cu o pânză curată, a adus'o la metoh urmând şi poporul. Iară în metoh venind, au închis porţile şi n'au mai lăsat pe nimeni să intre, până se vor sfătui ca ce este de făcut. Grabnic părinţii au făcut cunoscut sfintei Mitropolii de această minune. Şi venind însuşi Prea Sfinţitul Mitropolit Calinic Miclescu, cu tot clirosul său, au văzut sfânta Icoană, şi crezând i s'au închinat cu toată evlavia, minunându-se şi zicând: « Cu adevărat mare Dar ne-a dăruit Maica lui Dumnezeu prin această minunată şi proslăvită Icoană a sa».


Apoi dând binecuvântare de sfinţirea apei, au năvălit poporul la metoh spre închinarea sfintei Icoane, şi cerând a le citi paraclise, şi a face aghiasmă, cu care stropindu-se a început Darul Mai-cii lui Dumnezeu a lucră prin această sfântă Icoană, şi a face minuni, pre care din cele multe, puţine vom spune aicea, spre slava lui Dumnezeu şi a Prea Curatei Maicii Sale; şi pentru ca să nu mâniem pre Dumnezeu tăcând adevărul, că pre unele le-au văzut cu ochii lor părinţii Nifon şi Nectarie, împreună cu alţi fraţi cari erau la metoh; iar altele s'au văzut când s'a adus această sfântă Icoană: «Un om avea albeaţă pre amândoi ochi, în cât se vedeau luminile ochilor lui ca laptele de albe, şi aducându-l cei ce-l purtau, s'a închinat la sfânta Icoană, stropindu-se şi spălându-şi ochii cu aghiasmă, dându-i de a şi băut, luând şi acasă ca să bea şi să se mai spele, spuindu-i să aibă credinţă la Maica Domnului; şi aşa făcând, peste trei zile, a venit ca să mulţumească Maicii lui Dumnezeu, arătându-şi ochii că s'au curăţit şi văd luminat.
Altul avea lepră, preste tot trupul lui erau numai bube; carele închinându-se cu credinţă şi stropindu-se cu aghiasmă, a căzut lepra de pre trupul său ca nişte solzi şi s'a curăţit.

Un boer a venit şi a spus, că un fiu al lui acum de trei zile, numai pentru că suflă se mai cunoaşte cum că este viu; iar altmintrelea este cu totul mort; şi rugându-se la această sfântă Icoană a Maicii Domnului, a luat aghiasmă şi s'a dus de l-a stropit, dându-i şi în gură puţină ca să bea. Şi îndată s'a trezit copilul cu totul sănătos, pre carele 1-a adus tatăl său de s'a închinat la sfânta Icoană, şi a mulţumit Maicii lui Dumnezeu.

Acestea şi altele multe: Bolnavi de friguri, surzi, cu dureri de cap şi de măsele, de ochi, de vătămături, şi alte feluri de boale, sfânta această Icoană a tămăduit, pre care părinţii dela metoh nu le-au însemnat, fiind obosiţi de îmbulzeala poporului, care cerea neîncetat a le ceti paraclise şi aghiesme, în cât nu puteau să ţie socoteală de cine cu ce se foloseşte, şi mai ales că erau ameninţaţi de orăşeni de a le opri Icoana acolo, zicând că a lor este, fiindcă în Iaşi s'a făcut minunea, cu zugrăvirea dumnezeeştilor ei feţe. Acestea înţelegând părinţii Nifon şi Nectarie, şi văzând că se înmulţeşte poporul neîncetat, au ridicat cu grăbire sfânta Icoană, şi au plecat spre sfântul Munte.

<< continuare- text original >>

<< continuare >>



Deci plecând din Iaşi, au venit cu sfânta Icoană în oraşul Huşi. Dar şi aci, mult s'au mirat, cum a simţit poporul, fiind că seara târziu au sosit la Episcopie, şi a doua zi când s'a luminat, tot oraşul a simţit ca şi cum le-ar fi vestit cineva, şi îndată s'a umplut Episcopia de popor. Însă părinţii îndată au plecat, temându-se nu cumva să-i urmărească dela Mitropolie, că acum se înştiinţase şi Vodă Cuza şi zicea: să se oprească sfânta Icoană, fiindcă s'a făcut minunea în Ţară.

Din Huşi au mers în oraşul Bârlad, şi ducând sfânta Icoană, la casa doamnei Ecaterina Şuţu, care cu multă dragoste şi cucernicie a priimit venirea sfintei Icoane, cu părinţii. Unde aflând protoereul din Bârlad, a poftit pre părinţi, să aducă sfânta Icoană în Catedrala oraşului, ca să se închine tot poporul de acolo. Şi începând a se închină mulţimea din acel oraş, iarăşi sfânta Icoană a săvârşit şi acolo multe minuni, dintre cari vom spune pre una mai însemnată:

In oraşul Bârlad era un dascăl foarte procopsit la învăţătură şi înţelept, carele avea la şcoala lui pre fiii celor mai însemnate persoane de acolo, şi spunea pentru dânsul bârlădenii, că este foarte de treabă şi cinstit, decât numai la biserică nu merge, fără numai la sfintele Paşti. Acela auzind de venirea sfintei Icoane, a trimis trăsura sa, rugând pre părinţi să facă osteneală să meargă cu sfânta Icoană la casa lui; dar părinţii nu au voit, trimiţându-i răspuns: Că mai cuviincios este să vie el la sfânta Icoană, şi astfel el a trimis trăsura în trei rânduri, ca să meargă părinţii cu Icoana la el. Apoi s'au rugat mulţi oameni, şi au îndemnat pre părinţi a merge cu Icoana la 'dânsul, pentru folosul sufletului lui. Deci părinţii când au voit să ia sfânta Icoană şi să o pue în trăsură, aşa de grea s'a făcut, în cât abia patru inşi cu mare greutate o au dus până la trăsură, şi când au voit să o pue în trăsură a trosnit aşa de tare sfânta Icoană, în cât toţi s'au spăimântat, şi caii dela trăsură au tresărit, iară tocul Icoanei s'a desfăcut din toate încheeturile lui. Atunci au cunoscut toţi că nu voeşte Maica lui Dumnezeu să meargă acolo; iară înapoi întorcându-o doi oameni, o au adus foarte uşor.

Asemenea o doamnă evlavioasă, foarte mult bolnavă, fiind afară la moşie, se temea să se sue în trăsură, ca să nu moară pe drum până în oraş; i s'a arătat această sfântă Icoană în vedenia visului, poruncindu-i să se scoale curând şi să vie la Bârlad ca să se binecuvinteze dela sfânta Icoană; şi cum s'a suit în trăsură, îndată s'a cunoscut desăvârşit sănătoasă; şi venind la părinţi, a mărturisit, zicând: Cu adevărat, pre această sfântă Icoană, o am văzut astănoapte în vis, care mi-a zis, să viu cât mai în grabă la Bârlad, să apuc închinarea ei, şi acum iată sunt sănătoasă.

Din Bârlad, au venit părinţii cu sfânta Icoană la Galaţi, şi o au pus în biserica sfinţilor împăraţi. La această biserică un zugrav lucra meşteşugul său; şi văzând îmbulzeala poporului la sfânta Icoană, s'a mirat foarte, şi a început a ocări pre oameni făcându-i înşelaţi şi proşti, cari nu cunosc nimica, au doară credeţi voi, basmelor călugăreşti? Nu vă amăgiţi, că greşiţi; şi altele mai multe zicea. Acestea bârfind şi însuşi se uită cu obrăznicie în faţa sfintei Icoane, ocărând pre popor în gura mare; atuncea deodată Maica lui Dumnezeu, prin schimbarea feţii sale, atât la îngrozit, în cât s'a înfricoşat cu totul, şi apoi el singur s'a făcut propoveduitor poporului, zicând: Să crează că cu adevărat sfânta Icoană, cu minune dumnezeească este zugrăvită.

După plecarea sfintei Icoane din Iaşi, în urmă au urmat o prea slăvită minune, si de mare mirare în acel ţinut.

Într'un han la drum, eră un evreu cu soţia sa şi cu copii; acel evreu ducându-se după negoţul său, a lăsat în han pre soţia sa cu copiii şi o slugă. S'a întâmplat însă şi a murit unde s'a dus, şi un alt prieten al lui, evreu asemenea, îngropându-l a luat marfa şi paralele rămase, aducându-le evreicii, soţiei mortului, spuindu-i de întâmplarea morţii bărbatului ei. Iară după ce s'a dus evreul acela strein, vrăjmaşul a pus în mintea slugii, ca să omoare pre evreică şi luându-i averea să se ducă de acolo; deci pândind o noapte când eră singură numai evreica cu copiii, a intrat la dânsa pe când dormea, şi a început a o ameninţă că o va omorî de nu-i va da banii. Iară ea văzând primejdia, şi după toate rugămintele nefolosind nimica, a scos tot ce a avut, şi i-a dat, numai să-şi scape vieaţa. Şi luând sluga aceea banii şi lucrurile date, a intrat în altă grije socotind, că evreica are să spue ori la cine va veni în han, şi va fi vădit. Deci ca să fie fără de grije, s'a plecat în gândul său, să o spânzure; şi gătind spânzurătoarea, evreica plângând se rugă către dânsul, ca să o lase cu vieaţă, dar el îşi căută de planul său. Intre acestea şi-a adus aminte evreica de zugrăvirea cu dumnezeească minune a sfintei Icoane, fiindcă străbătuse această veste pretutindenea; şi la acea nevoie a început cu lacrămi a se rugă ca o creştină, zicând: Maica Domnului! dacă cu adevărat chipul tău s'a zugrăvit cu dumnezeească minune precum am auzit, izbăveşte-mă de această primejdie, că atunci voiu crede, şi mă voiu boteză eu, şi toată casamea. Acestea şi alte mai multe zicând evreica cu mare plângere, sluga s'a apropiat la evreică să o pue în laţ; dar socotind el că este prea sus şi nu o va putea ridică, a pus un scaun subt el, şi laţul în gât, să vadă de este potrivit; şi cum a călcat el nu se ştie, că a sărit scaun'ul de subt picioarele lui, şi a rămas singur spânzurat. Iară evreica văzând această minune, a crezut cu toată casa sa, şi s'a botezat dupre cum se făgăduise.

La plecarea părinţilor Nifon şi Nectarie din Galaţi cu sfânta Icoană aproape de pornire fiind, s'a făcut faţa sfintei Icoane, «ca ghermesit» adică valuri de-a curmezişul obrazului ca asudată, apoi intrând în vaporul austriac, Loid, se mirau toţi de acest chip minunat al sfintei Icoane, câţi se aflau în vapor, nu numai călătorii creştini ortodocşi, dar şi austriacii matrozi, cinstindu-l şi închinându-i-se, după care ajungând părinţii cu sfânta Icoană în sfântul Munte, la arsanaoa schitului, au trimis veste sus la schit, ca să se pogoare preoţii îmbrăcaţi în sfintele veşminte, cu cântări, şi tămâeri, spre întâmpinarea sfintei Icoane, şi aşa dusă fiind sfânta Icoană, cu mare pompă, în sunetul clopotelor, s'a aşezat în sfânta această biserică, unde se vede de toţi, şi I se face astăzi această obştească prăznuire.


<< continuare-text original >>

<< continuare >>

În acest schit, se află atunci un frate topit de boală cu numele Inochentie, carele numai pre suflare se cunoştea că este viu, de trei săptămâni nemâncat, si nu mai vorbia nicidecum. Si cum a intrat sfânta Icoană în schit, ca dintr'un somn s'a trezit şi a cunoscut că a venit Maica lui Dumnezeu închipuită pre Icoană; deci a cerut să-1 ducă ca să se închine şi el, şi închinându-se, acestea a grăit către Sfânta Icoană: ŤMaica lui Dumnezeu! de'mi este de folos să mai trăesc însânătoşază-mă, căci cred că poţi; iară dacă trăind, mai rău mă voiu strică, mai bine să mor acuma, decât să mă chinuesc aşa; fie voia ta, cum voeşti Stăpâna mea şi cum cunoşti că îmi este de folosť; Acestea el zicând s'a întors la chilia sa, vesel şi plin de duhovnicească bucurie; dar însă nu ne-a spus nimica, ci îndată a cerut cămase curată ca să se schimbe, apoi a cerut să se îmbrace si în toată rânduiala monahicească, că eră schimnic. Şi cerând împărtăşirea prea curatelor Taine: Trupul şi sângele lui Hristos Mântuitorului nostru, dupăce s'a îmbrăcat şi s'a îm-părtăşit, n'a trecut un ceas de când se închinase la sfânta Icoană şi şi-a dat duhul.

Încă şi alt frate anume Serghie, crezându-şi minţii sale, a fugit din schit nespuind nimănui, şi s'a dus de s'a băgat într'o peşteră pustie, cu socoteală ca să se apuce de o nevoinţă mai mare. Odată rugându-se el după obiceiu, s'a pogorît deasupra capului său un luceafăr luminos, şi sta aşă în vederea ochilor lui; însă el îşi făcea canonul său. Apoi acel luceafăr, atât de tare a trăsnit, în cât a căzut la pământ, şi desăvârşit a ameţit, şi a surzit, şi după trei zile s'a deşteptat, însă desăvârşit surd şi de tot slăbit; cu toate acestea, cum a putut a venit la schit, şi a mărturisit întâmplarea, dar altă ispită: Că toţi cel ce-l vedeau îl auzeau şi înţelegeau ce spunea el, iară ceea ce i se spunea, el nimica nu auzea, fără numai prin scrisoare se înţelegeau cu dânsul. Şi făcându-li-se milă l-au dus la sfânta Icoană, înălţând cu dinadinsul rugăciuni pentru el. Şi aşa Maica lui Dumnezeu l-a vindecat că i-a venit auzul ca şi întâiu.

Altă dată un meşter dintre cei ce lucră în schit, din neştiute judecăţile lui Dumnezeu, l-a apucat un duh necurat, care foarte rău îl muncea, şi aducându-l dinaintea sfintei Icoane, cetindu-i acatiste şi paraclise, s'a izbăvit de acea neputinţă.

Şi aceste spuse sunt numai care s'au văzut cu ochii, de unii din părinţi, şi altele ni le-au spus cei cari s'au folosit dela această sfântă icoană. Pricina însă, care ne-a îndemnat să scrim Şi aceste puţine, este pentru slava Maicei lui Dumnezeu, şi spre folosul celor care nu cunosc minunea zugrâvirei acestei sfinte Icoane. Iară dacă cineva nu crede, noi nu păgubim nimica, fiindcă ne-am făcut datoria cuvenită, a scrie aceste minuni. Noi însă credem şi mărturisim, că Maica lui Dumnezeu, pururea a săvârşit, şi săvârşeşte minuni, până la sfârşitul veacurilor, din bunătatea sa, spre folosul celor ce cred şi se închină ei, cu credinţă şi cu dragoste. Într'un an, Iulie în zece, părinţii din Chinoviu rânduiţi a pescui, s'au pogorît noaptea la mare la Arsana, ca să arunce toate mrejile spre pescuire, deşi în timpul acesta nimeni, nici mănăstirile, nici ori care alt pescar, nu aruncă mreji, fiindcă apa este caldă, şi peştele umblă în faţa apei pe deasupra, şi de aceia nu se prinde peştele in mreji. Însă părinţii, fiind trei la număr, au zis: Noi să cercăm şi să aruncăm mrejile, şi Maica lui Dumnezeu, de va vroi, puternică este. Iară unul dintre aceşti trei monahi, fiind cam cu îndoială, a îndrăznit a zice întru sineşi: Să văz acum dacă Icoana aceasta a Maicei Domnului s'a zugrăvit cu minune, după cum spun părinţii;—să facă să se prinză peşte în timpul acesta de vară, şi atunci voiu crede fără îndoială. Şi aşa au aruncat în mare cinci bucăţi de mreji, optzeci de stânjeni bucata, şi le-au lăsat în mare, nu trei ceasuri după obiceiu, ci cinci ca să se pescuiască bine; apoi începură a le scoate, şi nu găseau întru o bucată de mreajă decât 4 sau 5 peştişori mici, aşa au urmat la toate bucăţile de mreji, iară când au scos bucata cea mai de pre urmă, au început aceşti părinţi a cârti; că Maica Domnului nu a voit şi păcat,— ziceau—de osteneala care o au făcut dânşii; şi acum scoseseră mreaja mai mult de jumătate. Când iată că fără de nădejde fiind, Maica lui Dumnezeu nu i-au lăsat împuţinaţi, arătându-le minune,—că dintr'un capăt de mreajă au scos 30 oca de peşte.

Mărimea acestei sfinte Icoane, este în lungime de 4 '/2 palme, iară latul după analoghie. Nu este făcută după nici una din icoanele făcătoare de minuni, ci este făcută după un nou plan al zugravului. Faţa ei este ca văpseala grâului; nasul, gura, bărbia sunt foarte potrivite la măsuri, iară ochii, atâta dar au, ca şi cum ar soarbe inima privitorilor; cu toate acestea, căutătura este cu stăpânire; şi privind cineva cu înţelepciune şi cu luare aminte, în faţa acestei sfinte Icoane, va vedea caracter de mare neam, amestecat cu o blândeţe, cu care arată că este însăşi Maica lui Dumnezeu închipuită pre Icoană, şi plină de Dar dumnezeesc şi nu poate nimeni să o privească fără să nu simţă în inima sa dulceaţă duhovnicească, bucurie şi umilinţă, fără numai de va fi vreun om prea cerbicos şi întunecat la minte, ca să nu simţă nimica dintru acestea, că numai din privirea ei se încredinţează fiecare cum că nu este săvârşită de mână de om, precum mărturisesc şi străinii cari vin de o văd, că nu stă numai într'un chip sfânta ei faţă, ci uneori se cam smoleşte, alteori se îngălbineşte, iar la pri- vigherile cele de toată noaptea, la praznice împărăteşti, şi mai ales la această prăznuire de acum, atât este de veselă şi voioasă cum este un triandafil, în cât privitorilor nu li se pare că văd chip, ci ca şi cum ar privi chiar pre adevărata Maica lui Dumnezeu, şi stă în strană în mijlocul bisericii, cu podoabe încuviinţată, ochii tuturor atrăgând, şi nesăţioase priviri având. Şi precum odinioară a văzut-o sfântul Dionisie Areopaghitul, în sfântul Sion, asemenea şi în sfântul Munte, au văzut-o deştept fiind în dumnezeească vedenie, cuviosul Marcu, ucenicul sfântului Grigorie Sinaitul, şezând pe scaun, ca o împărăteasă, încunjurată de îngeri şi de arhangheli, şi de toţi cuvioşii sfântului Munte, slăvindu-o şi închinându-i-se ei, care avea palaturi de aur înalte, către partea ce se zice Vigla, în care loc acum cu ajutorul ei, s'a făcut această nouă biserică, întru slava Fiului ei spre mântuirea monahilor Români şi a tuturor credincioşilor ortodocşi.

Mulţămită dar fraţilor, toţi să dăm lui Dumnezeu, pentru această prea slăvită şi nouă minune, că la Dumnezeu toate sunt cu putinţă, precum vedem prin sfintele Scripturi. Drept aceea noi toţi câţi ne-am adunat la această sfântă şi veselitoare prăznuire a Maicei lui Dum-nezeu, căzând înaintea acestei sfinte Icoane a ei, ce îşi are închipuite feţele cu minune, să strigăm credincioşii: Prea sfântă Stăpână de Dumnezeu Născătoare, pururea Fecioară Mărie, sprijinitoarea şi apărătoarea noastră, cerem a ta nebiruită apărare; împărăteasa Cerului şi a pământului, ceea ce ai cu dreptate numele Prodromiţă adică înainte mergătoare, întăreşte-ne întru lucrarea faptelor bune, şi ne du întru împărăţia cerească; povăţueşte-ne pre noi şi pre toţi dreptcredincioşii creştini, spre a vedea şi veşnic a ne îndulci, de slava Fiului tău şi Dumnezeului nostru, că binecuvântată şi prea proslăvită eşti, în vecii vecilor, amin'.


Textul prezentat in aceasta seara pe acest thread este din :
Istoria icoanei Maicii Domnului Prodromiţa din Sinaxarul zilei de 12 iulie desprins din Mineiul din anul 1910
http://www.basilica.ro/_upload/img/1...7507320538.jpg

 Icoana Maicii Domnului Prodromiţa. Istoria, minunile şi acatistul
http://www.basilica.ro/_upload/img/1...3323217204.jpg


În colecţia Acatiste şi vieţi de sfinţi de la Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă a apărut de curând broşura „Icoana Maicii Domnului Prodromiţa. Istoria, minunile şi acatistul”.

Broşura se poate procura de la pangarele bisericilor şi de la magazinele de carte bisericească.

Icoana originală se află la Schitul românesc „Prodromul”, iar o reproducere a acesteia se află la Paraclisul de pe şantierul Catedralei Mântuirii Neamului, acesta având unul dintre hramuri chiar icoana Prodromiţa.

De asemenea, trebuie menţionat că cinstirea acestei icoane este consemnată în calendarul Bisericii Ortodoxe Române si am postat cate ceva aseara , din Mineiul publicat in anul 1910 .
Doamne ajuta !:1:

Soborul Sfantului Arhanghel Gavriil
 

Sfantul Arhanghel Gavriil este pomenit pe 26 martie, in ziua de dupa Buna Vestire, pe 8 noiembrie cand sarbatorim Soborul Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil si pe 13 iulie, cand se face pomenire de toate minunile savarsite de Sfantul Arhanghel Gavriil. Sarbatoarea din 13 iulie dateaza din secolul al IX lea.

Sfantul Arhanghel Gavriil este este Arhanghelul bunelor vestiri. A fost ales si trimis de Dumnezeu la Fecioara din Nazaret sa-i vesteasca taina cea mare a intruparii Domnului.
A adus vestea zamislirii Maicii Domnului lui Ioachim si Anei.
http://www.crestinortodox.ro/calenda...il-120197.html

13 Iulie
 

Azi este sărbătorit și un sfânt român : Constantin Oprișan (1959)

Cine știe mai multe, să scrie.

Edit: între timp, am găsit eu ceva, de la părintele Gheorghe Calciu citire (care i-a fost coleg de celulă la Jilava).

"When I took care of Constantine Oprisan in the cell, I was very happy. I was very happy because I felt his spirituality penetrating my soul. I learned from him to be good, to forgive, not to curse your torturer, not to consider anything of this world to be a treasure for you. In fact, he was living on another level. Only his body was with us - and his love. Can you imagine? We were in a cell without windows, without air, humid, filthy - yet we had moments of happiness that we never reached in freedom. I cannot explain it."

http://www.miscarea.net/1-constantin-oprisan-martyr.htm

http://www.miscarea.net/1-constantin-oprisan-martir.jpg

PS: dacă cineva este interesat de cartea "Christ Is Calling You!" a părintelui Ghe. Calciu aș putea să i-o trimit (am văzut-o aici la un pangar).

Un sfant mult indragit : Sf. Cuvios Nicodim Aghioritul
 

Cu sprijinul celor de la doxologia , voi posta cateva date interesante :


Acest astru strălucitor al Bisericii a văzut lumina zilei în anul 1749, în insula Naxos din arhipelagul Ciclade - Grecia. Părinţii săi, evlavioşi şi cu frică de Dumnezeu - mama sa s-a săvârşit din viaţă ca şi călugăriţă i-au dat la Sfântul Botez numele de Nicolae şi l-auîncredinţat preotului satului pentru a-l învăţa să citească. De mic copil s-a îndepărtat de jocurile gălăgioase, pentru a se dedica stăruitor lecturii. El a fost dăruit de Dumnezeu nu numai cu o inteligenţă vie, ci, de asemenea, şi cu o memorie excepţională, care-i permitea să reţină şi să repete fără greşeală tot ceea ce citea. La şcoală a avut ca dascăl pe arhimandritul Hrisant, fratele Sfântului Cosma Etolianul.
La vârsta de 16 ani a fost trimis la Smirna, pentru a deprinde învăţătura dascălului Ierotei. Aici s-a făcut iubit de toţi, atât de învăţători, cât şi de elevi, pentru bunătatea şi sensibilitatea sa. în afară de cultura laică şi studiul cărţilor sfinte, a învăţat latina şi franceza şi a devenit iscusit cunoscător al limbii eline vechi, ceea ce l-a învrednicit să împlinească misiunea pe care Dumnezeu i-a hărăzi*t-o: să facă cunoscute poporului grec asuprit comorile tradiţiei Bisericii.
După patru ani de studii la Smirna, deoarece turcii masacrau pe grecii din regiune, în urma campaniei ruse, el a fost nevoit să se întoarcă în patria sa, Naxos. Acolo i-a întâlnit pe călugării Grigorie, Nifon şi Arsenie, care fuseseră alungaţi din Sfântul Munte pentru că sprijineau pe cei care susţineau că nu se pot face parastase duminica, deoarece este ziua învierii Domnului. Aceştia, porecliţi de adversarii lor „colivari", i-au aprins dragostea pentru viaţa monahală şi l-au iniţiat în practica ascezei şi a rugăciunii inimii. Informat de către ei că la Hydra trăia un om cu virtuţi deosebite, cunoscător adânc al Sfinţilor Părinţi, anume Mitropolitul Macarie al Corintului, tânărul Nicolae s-a dus la el, asemenea cerbului însetat la izvoarele apelor, şi în apropierea acestui sfânt ierarh a înţeles nevoia urgentă de a edita şi traduce cărţi din izvoarele Sfintei Tradiţii.
Acolo s-a întâlnit şi cu vestitul sihastru Silvestru din Cezareea, care se nevoia într-o chilie izolată, la mică distanţă de oraş. Acest sihastru sfânt i-a zugrăvit atât de luminos bucuriile vieţii ascetice, încât tânărul Nicolae s-a hotărât să ia îndată jugul lui Hristos şi, luând scrisori de recomandare de la Silvestru, s-a întors în Naxos, ca să se pregătească de plecare înSfântul Munte.
În 1775, la vârsta de 26 de ani, a intrat în obştea Mănăstirii Dionisiu şi, la puţin timp, a fost făcut călugăr sub numele de Nicodim. Primind ascultarea de secretar şi citeţ, el devine curând un model pentru toţi fraţii, atât în ascultarea care o îndeplinea cu supunere fără murmur şi cu râvnă, cât şi în râvna pentru rugăciune şi nevoinţă. El sporea în fiecare zi, supunând carnea duhului şi pregătindu-se pentru luptele vieţii isihaste. După doi ani, Sfântul Macarie din Corint l-a vizitat în Sfântul Munte şi l-a însărcinat să diortosească şi să pregătească pentru tipar „Filocalia", acest manual ortodox al rugăciunii şi vieţii duhovniceşti.
Tânărul călugăr s-a retras într-o chilie la Careia, pentru a săvârşi această lucrare vrednică de cei mai înaintaţi părinţi ai isihasmului şi care cerea o profundă cunoaştere a ştiinţei sufletului. La fel a făcut şi pentru alte scrieri, cum sunt „Everghetinos" şi „Tratatul despre deasa împărtăşire" redactat de Sfântul Macarie, dar pe care l-a îmbunătăţit mult. După terminarea acestei lucrări, monahul Nicodim s-a întors la Dionisiu, dar studierea părinţilor filocalici şi lucrarea neîncetată a rugăciunii lui Iisus i-au deschis gustul de a se consacra mai complet acesteia.
Auzind de Sfântul Paisie de la Neamţ, care conducea o mie de călugări în Moldova în această sfântă lucrare a coborârii minţii în inimă, Cuviosul Nicodim a pornit cu corabia spre Moldova, ca să-l cunoască. Dar, prin providenţa dumnezeiască, o furtună l-a împiedi*cat să-şi atingă acest scop.
Întorcându-se la Athos şi arzând de dorinţa de a se dărui total rugăciunii în linişte, nu s-a mai dus la Mănăstirea Dionisiu, ci s-a retras la o chilie aproape de Careia, apoi la schitul Capsala, care ţinea de Mănăstirea Pantocrator, într-o sihăstrie închinată Sfântului Atanasie, unde copia manuscrise pentru a-şi câştiga cele de trebuinţă. Acolo putând să se consacre zi şi noapte neîncetatei rugăciuni şi cugetării la scrierile Sfinţilor Părinţi, el a urcat repede treptele scării duhovniceşti. După puţin timp, Cuviosul Arsenie din Peloponez, pe care-l cunoscuse la Naxos, a putut să se reîntoarcă în Muntele Athos şi s-a aşezat în schitul Capsala. Nicodim a renunţat atunci de bună voie la singurătatea sa, pentrua profita de binefacerile ascultării, şi i-a devenit ucenic bătrânului. însă abia au terminat construcţia unei chilii când, tulburaţi în liniştea lor, au hotărât să se retragă în insula pustie şi aridă Skyropoula, în faţa Eubeii, în anul 1782.
Acolo, la cererea vărului său, Episcopul Ierotei din Euripos, Sfântul Nicodim a scris capodopera operelor sale - "Manualul sfaturilor bune" sau "Paza celor cinci simţiri", despre păzirea simţurilor şi a gândurilor şi despre activitatea minţii. În vârstă de numai 32 de ani, lipsit de cărţi şi notiţe, neavând ca resurse decât bogăţia imensei sale memorii şi dialogul continuu cu Dumnezeu, el expune în această operă o sinteză a întregii învăţături duhovniceşti a Sfinţilor Părinţi, ilustrată printr-un mare număr de citate însoţite de referinţe exacte. El învaţă cum se poate dezrobi mintea de înlănţuirea plăcerilor simţurilor, pentru a-i permite înălţarea prin rugăciunea inimii la cugetările duhovniceşti ale contemplaţiei. In timpul petrecut în această insulă, sfântul a înfruntat atacurile puternice ale demonilor care căutau să-l alunge; dar el îşi păzea mintea şi nu-şi ridica capul din cartea sa, decât pentru a râde de încercările lor neputincioase.

<< continuare >>
 

După un an petrecut în Skyropoula, el s-a reîntors în Athos, unde a primit marea schimă şi s-a aşezat în chilia Sfântului Teonas dinCapsala.Aacceptat să aibă un ucenic, pe Ierotei, şi s-a dăruit mai mult ca oricând scrierii şi cercetării fraţilor care veneau să se stabilească în împrejurimi, pentru a se folosi de înţelepciunea sa. Cu prilejul unei noi şederi în Sfântul Munte, Sfântul Macarie i-a încredinţat grija traducerii şi editării operelor complete ale Sfântului Simeon Noul Teolog. în introducerea acestei opere, care conţine analize atât de profunde asupra contemplaţiei, Sfântul Nicodim precizează că astfel de cărţi nu sunt scrise doar pentru călugări, ci şi pentru laici, pentru că toţi creştinii sunt chemaţi să trăiască desăvârşirea evanghelică.
El a redactat apoi un "Manual al duhovnicului" care este cel mai folosit în Biserica Greacă de azi şi a adunat într-o culegere unică, corespunzând celor opt glasuri şi fiecărei zile a săptămânii, "Canoanele Maicii Domnului" cântate la sfârşitul Vecerniei sau la Pavecerniţe în mănăstiri. în afara altor numeroase cântări liturgice, el a publicat, de asemenea, două opere adaptate după faimoase cărţi duhovniceşti din Apus: "Războiul nevăzut" de Lorenzo Scuppoli şi "Deprinderile duhovniceşti" de J.P.Pinamonti. Departe de a fi simple traduceri, aceste lucrări au fost cu totul refăcute şi transformate de sfântul isihast, care prezintă în ele o învăţătură desăvârşită despre pocăinţă, asceză şi rugăciunea lui Iisus.
Ieromonahul Agapie din Peloponez a venit la Muntele Athos pentru a-i propune Sfântului Nicodim să reia şi să traducă o antologie a Sfintelor Canoane pe care o pregătise, îmbogăţind-o cu comentarii. Sfântul, pentru care viaţa şi disciplina Bisericii erau mai preţioase decât propria sa viaţă, s-a apucat de muncă cu sârguinţă, adunând patru caligrafi pentru a termina la timp această operă foarte necesară Bisericii, pe care a numit-o "Pidalion", adică "Cârma". El a muncit zi şi noapte, timp de peste doi ani, compilând şi corectând textele denaturate sau contradictorii, comparând canoanele Sfintelor Sinoade cu cele ale Sfinţilor Părinţi şi cu decretele legislaţiei bizantine, şi îmbogăţind lucrarea cu un număr mare de note, care oferă criterii sigure pentru aplicarea canoanelor în viaţa Bisericii. Odată terminată şi trimisă la Constantinopol, lucrarea a aşteptat multă vreme binecuvântarea patriarhală, apoi a fost trimisă ieromonahului grec Teodoret, care se găsea în România, pentru a fi editată cu ajutorul unei subscripţii a tuturor călugărilor atoniţi. Dar acesta din urmă, adversar al „colivazilor" şi al împărtăşirii dese, a introdus în Pidalion corecţi născocite de el însuşi, trădând astfel concepţia autorului şi tradiţia Bisericii. Când cartea, apărută la Leipzig în anul l800, a ajuns la cunoştinţa sfântului, el a fost profund îndurerat şi a scris: „Era mai bine să mă fi lovit direct în inimă cu o sabie, decât să se adauge sau să se retragă ceva din această carte".
Cam în aceeaşi vreme a fost înştiinţat că manuscrisul operelor complete ale Sfântului Grigorie Palama - pe care, la cererea Sfântului Atanasie din Păros şi a mitropolitului Leon al Eliopolei, Sfântul Nicodim le adunase cu multă trudă şi le adnotase a fost reţinut la tipograful său din Viena şi a fost distrus de austrieci, aflaţi în căuta*rea mesajelor de propagandă revoluţionară adresate grecilor de Napo*leon Bonaparte. Această veste a contribuit la suferinţa sa şi l-a făcut să verse izvoare de lacrimi, nu numai pentru timpul irosit cu această lucrare de neînlocuit, dar şi pentru pierderea unei astfel de comori.
După ce a rămas pentru o vreme în chilia Sfântului Vasile, unde vieţuise odinioară Sfântul Teofil izvorâtorul de mir, Cuviosul Nicodim şi a reluat viaţa de pustnic şi şi-a continuat lucrarea sa apostolică. îmbrăcat în zdrenţe şi încălţat cu saboţi grosolani, el se considera cel mai de pe urmă decât toţi. Se hrănea mai mult cu orez fiert, cu miere dreasă cu apă, la care adăuga câteva măsline şi fasole înmuiată. Când era apăsat de foame, se ducea la vecini să mănânce, dar cel mai adesea, fiind prins în discuţii, cuviosul uita să mănânce. Nu cunoştea decât două activităţi: rugăciunea şi studiul. La orice oră din zi sau din noapte îl găseai deasupra unei cărţi sau scriind, sau stătea cu bărbia în piept, pentru a face ca mintea să se coboare cât mai profund în inima sa, chemând neîncetat numele cel sfânt al lui Iisus. El a devenit astfel în întregime rugăciune şi prin această unire cu Hristos, harul dumnezeiesc a pus în inima sa întreaga comoară a Bisericii.
Când scria, era aşa de absorbit, încât nu simţea nimic în jurul lui. într-o zi, un călugăr venind la el şi găsindu-l lucrând, i-a pus o bucată de pâine proaspătă în gură. Seara, când a trecut din nou, l-a găsit pe sfânt în aceeaşi poziţie, cu bucata de pâine în gură, ca şi când n-ar fi observat nimic.
El a redactat apoi un vast comentariu al Epistolelor Sfântului Apostol Pavel, după Sfântul Teofilact al Bulgariei, ca şi al Epistolelor Soborniceşti. De asemenea a făcut un comentariu al celor nouă cântări ale lui Moise din Vechiul Testament, intitulat "Grădina Harului" şi a tradus comentariul Psalmilor scris de Eftimie Zigabenul.
Ca în toate celelalte traduceri ale sale, Sfântul Nicodim depăşea mult rolul unui traducător, căci completa textele cu note bogate in mărturii ale altor Sfinţi Părinţi ai Bisericii. El a editat, de asemenea, o selecţie de vieţi de sfinţi din vechime, precum şi "Noul martirologiu", adică o culegere a vieţilor noilor martiri, menită să sprijine credinţa creştinilor oprimaţi sub jugul otoman. Mereu preocupat de educaţia poporului lui Dumnezeu, a mai compus şi un „Manual al bunelor obiceiuri creştine" (Hristoitia), un rezumat deosebit al învăţăturilor morale ale Sfântului Ioan Gură de Aur.
Zi de zi, toţi cei care fuseseră răniţi de păcate sau de apostazie, lăsând episcopii şi duhovnicii lor, alergau la ascetul din Capsala, Cuviosul Nicodim, pentru a găsi vindecare şi mângâiere sufletelor. Şi veneau nu numai călugări, ci şi mireni sosiţi de departe, astfel încât sfântul se plângea că nu se poate ruga cum se cuvine, dorind să plece în pustie. Dar boala l-a împiedicat să facă acest pas. Avea vârsta de 57 de ani, însă era epuizat de asceză şi de munca editării de cărţi, care puteau să umple o bibliotecă.
El era atins de o aşa slăbiciune, că nici o mâncare nu-l putea întări. Deci a părăsit sihăstria din Capsala pentru a trăi un timp în chilia prietenilor săi Skourtaios din Careia. Aici a redactat, timp de doi ani, „Sinaxarul", care cuprinde toţi sfinţii Bisericii. întorcându-se la Capsala, a scris comentarii ale canoanele sărbătorilor şi ale Octoihului. Astfel a terminat această ultimă operă în care apare întreaga sa ştiinţă teologică şi seva sa duhovnicească, chiar dacă era foarte bolnav în anul 1808. Noi calomnii reuşind să ducă la condam*narea pe nedrept a lui Atanasie din Păros şi a altor trei colivari, de către Patriarhul Grigorie al V-lea, Sfântul Nicodim nu a putut să le ia apărarea, ci s-a mulţumit să redacteze oMărturisire de credinţă.
Starea sa de sănătate s-a înrăutăţit mult. Revăzând pentru ultima oară comentariul său la Octoih, a zis: „Doamne, ia-mă! Suntsătul de această lume!" Din zi în zi, boala se întindea în tot trupul său, iar el repeta cu voce tare rugăciunea lui Iisus, cerând iertare în faţa fraţilor că nu putea să o ţină în taină. După ce s-a spovedit şi a primit Sfânta împărtăşanie, a luat în mâinile sale moaştele Sfântului Macarie din Corint şi cele ale lui Partenie Skourtaios şi, sărutându-le cu lacrimi, a zis: „Voi aţi plecat spre cer şi vă odihniţi pentru virtuţilepe care le-aţi câştigat pe pământ, gustând deja slava Domnului nostru. Eu sufăr din pricina păcatelor mele! Pe voi, care aţi fost părinţii mei, vă rog să stăruiţi pentru mine pe lângă Domnul, ca El să aibă milă de mine şi să mă aducă unde sunteţi şi voi". în timpul nopţii, a spus: „Mor! Mor! Aduceţi-mi Sfânta împărtăşanie!"După ce a primit Sfânta împărtăşanie, a dobândit o linişte deosebită şi, încrucişând mâinile deasupra pieptului, a răspuns călugărilor care îl întrebau dacă are odihnă: „Eu am făcut să intre Hristos în mine! Cum să nu am odihnă?" în zorii zilei de 14 iulie, 1809, sfântul şi-a dat sufletul în mâinile Domnului. Unul dintre cei prezenţi a strigat: „Era mai bine dacă ar fi murit astăzi mii de creştini, decât Nicodim!" Dar chiar dacă astrul s-a ascuns, razele sale nu au încetat să lumineze Biserica, iar cărţile sale rămân un izvor permanent de învăţătură, de mângâiere şi de încurajare pentru plină*tatea vieţii în Hristos. Cu ale cărui sfinte rugăciuni, Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, să ne miluiască şi să ne mântuiască în veci. Amin.

Cuviosul Nicodim Aghioritul a scris şi a tradus peste 20 de cărţi, dintre care amintim următoarele, menţionând şi anul apariţiei for:
1. Filocalia, ce cuprinde texte patristice despre urcuşul duhovnicesc al sufletului către Dumnezeu - anul l782;
2. Everghetinos, ce cuprinde texte patristice şi fapte ale unor sfinţi - anul 1783;
3. Din scrierile Sfântului Simeon Noul Teolog - anul 1790;
4. Carte foarte folositoare de suflet - anul 1794;
Cunună Pururea Fecioarei, sau Noul Theotocarion - anul 1796;
l. Războiul nevăzut - anul 1796;
2. Epitomă (Prescurtare) din psalmii proorocului şi împăratului David, anul 1799;
3. Noul martirologiu - anul 1799;
4. Pidalionul - anul 1800;
5. Deprinderi duhovniceşti - anul 1800;
6. Paza celor cinci simţiri - anul 1801;
7. Culegere nouă (Sinaxar) - anul 1803;
8. Hristoitia - Cartea bunelor moravuri creştine;
9. Tâlcuire la cele şapte Epistole soborniceşti ale sfinţilor şi prealăudaţilor apostoli Iacob, Petru, Ioan şi Iuda - anul 1806;
10. Cartea Sfinţilor Varsanufie şi Ioan - anul 1816;
11. Sinaxar - anul 1819;
12. Tâlcuirea Epistolelor Sfântului Apostol Pavel, după Teofilact al Bulgariei - anul 1819;
13. Grădina harurilor - anul 1819;
14. Mărturisire de credinţă - anul 1819;
15. Tâlcuire la cei 150 de Psalmi ai proorocului şi regelui David - anii 1819-1821;
16. Eortodromionul sau Comentar la canoanele sărbătorilor - anul 1836;
17. Scara cea nouă, adică "Tâlcuire la cele 75 de trepte ale Octoihului din diferiţi scriitori bisericeşti" - anul l844;
18. Introducerea Sfântului Nicodim la scrierile Sfântului Grigorie Palama - anul 1883;
19. Despre dumnezeiasca împărtăşanie cu Preacuratele Taine ale lui Hristos;
20. Opera poetică a Sfântului Nicodim.

http://cristiboss56.blogratuit.ro/Pr...n-b1-p1539.htm

http://cristiboss56.blogratuit.ro/Pr...u-b1-p1538.htm

Sf. Vladimir - Luminătorul Rusiei
 

Pe 15 Iulie este sărbătorit Sfântul Vladimir, Mare Duce de Kiev și cel care a adus ortodoxia pe pământul Rusiei și al Ukrainei de astăzi. El este considerat întocmai cu apostolii, dat fiind schimbarea radicală pe care a adus-o pe pământul țării pe care o conducea : trecerea țării de la păgânism la creștinism.

http://2.bp.blogspot.com/_UOJjUH2o_w....Vladimir1.jpg

Sf. Vladimir (958-1015) a avut-o bunică pe Sf. Olga, Împărăteasa Rusiei (sărbătorită în sinaxar cu câteva zile în urmă) și a fost tatăl Sfinților Mucenici Boris și Gleb (primii sfinți pe care i-a dat pământul vechii Rusii).

Sf. Vladimir a fost un păgân devotat la începutul vieții sale. A fost un mare cuceritor de teritorii, a avut multe soții și a ridicat multe statui păgâne în țara pe care o conducea. Dar în momentul când a aflat că în afară de păgânism mai există și alte credințe în lume, prințul și-a trimis emisarii peste hotare în dorința de a afla care este credința adevărată, pentru a o da și poporului său.

Trimișii prințului Vladimir s-au întâlnit cu musulmanii, însa au simțit că nu există bucurie între ei și că manisfestă o credință foarte mecanicistă. S-au mai întâlnit și cu evreii, și cu catolicii, însă nu au fost impresionați. Totul se schimbă însă când trimișii prințului ajung la Constantinopol. După ce au asistat la Sfânta Liturghie în Catedrala Sfânta Sofia, emisarii prințului au spus : "Nu mai știam dacă ne aflăm în Cer sau pe pământ." Crezând cuvântul acestora, prințul Vladimir a hotărât să se boteze el și tot poporul în Biserica Ortodoxă.

Mai multe puteți citi în articolele de mai jos:

http://www.crestinortodox.ro/sfinti/...ir-120233.html

http://full-of-grace-and-truth.blogs...-apostles.html

Sfanta Marina - 17 iulie
 

Sfanta Marina s-a nascut din parinti pagani, in Antiohia Pisidiei. Sfanta Marina a primit invatatura despre Hristos la varsta de doisprezece ani. Dupa moartea mamei sale, tatal sau nu a mai considerat-o fiica sa si a inceput sa o urasca pentru credinta ei in Hristos.

Intr-o zi, a plecat cu oile tatalui sau la camp. Aici s-a intalnit cu eparhul Olimvrie, un mare prigonitor al crestinilor. Acesta, ranit de frumusetea ei, s-a hotarat sa o ia de sotie. Insa, cand a aflat ca este crestina a cerut sa fie luata si dusa in cetate spre a fi chinuita. A refuzat sa aduca jerfa idolilor, motiv pentru care a fost batuta din cap pana in picioare si aruncata in temnita.
http://www.crestinortodox.ro/calenda...na-120262.html

Noul mucenic al lui Hristos Constantin Oprişan a trăit în această vale a plângerii vreme de 37 de ani. A văzut lumina acestei lumi în 1921, în satul băcăuan Onceşti. Înzestrat cu un mare talent poetic şi filosofic, după ce a ucenicit o vreme la Freiburg pe lângă cel mai mare filosof al Europei din secolul al XX-lea, Martin Heidegger, este arestat la Cluj în 1948, laolaltă cu floarea studenţimii româneşti, pentru vina de a-L iubi pe Hristos şi a dori o Românie creştină. A lăsat în urmă cariera, tinereţea, soţia, familia şi tot ce înseamnă bucurie şi strălucire lumească pentru a se îmbrăca în slava cea nepieritoare a Crucii, în temniţele comuniste. A adormit întru Domnul la 26 iulie 1958, în hrubele Jilavei.
Numele său a fost un simbol al verticalităţii creştine şi omeneşti pentru cei din generaţia sa, pricină pentru care vrăjmaşul mântuirii a pornit asupra lui un război puternic, vrând să piardă cât mai multe suflete. La Piteşti, Gherla şi Jilava, Constantin Oprişan a pătimit chinuri cumplite, adevărate pagini de martirologiu românesc.

Chinurile lui Constantin Oprişan de la Gherla
„Instinctiv, toţi cei din jur se strângeau în jurul lui Oprişan, ca lângă ultimul punct de salvare, care trebuia el însuşi salvat. Ţurcanu s-a apropiat de Oprişan vrând să-l sfâşie. S-a oprit la jumătatea drumului, scrâşnind printre dinţi. Oprişan l-a privit fără să clipească. Mi-a fulgerat prin minte cuvântul Sfântului Arhanghel Mihail, în disputa cu Satan, pentru trupul lui Moise: «Ceartă-te pe tine Domnul, diavole!» (Iuda 9).
Ţurcanu a făcut semn colaboratorilor, care s-au apropiat. Apoi i-a ordonat lui Oprişan: «Culcă-te!». Mulţi şi-au plecat capetele, alţii au închis ochii. Nu ştiam ce va urma. Puşcaşu şi Livinschi au trecut de-o parte şi de alta a lui Oprişan, ce era întins cu faţa în sus. Ţurcanu, sprijinindu-se cu mâinile pe umerii celor doi, s-a urcat pe pieptul lui Oprişan. Se lăsa cu toată greutatea pe torace, până ce aerul era evacuat, apoi pe gât sufocându-l; dădea din când în când drumul apăsării, aşa fel încât, în reprize scurte de respiraţie, victima complet epuizată părea că va expia. Supliciul se repeta până ce sângele începea să se prelingă din plămâni la colţul gurii, în icneli de tuse. Atunci Ţurcanu mai apăsa încă o dată pe torace cu ambele picioare având o mină de satisfacţie drăcească şi cobora: «Scoală-te! Aşa ai să mori! Încet! Încet, încet! Picătură cu picătură».” (Virgil Maxim, în „Imn pentru crucea purtată”)
http://www.familiaortodoxa.ro/2012/0...losof-mucenic/

18 iulie - Sf. Muc. Emilian de la Durostorum

„Veniti, iubitorilor de mucenici, sa laudam astazi pe ostasul cel nebiruit al lui Hristos, pe mucenicul Emilian. Caci toate ale lumii desertaciuni le-a socotit si, intrarmandu-se cu arma Crucii, in lupta cu vrajmasul a intrat. Si, ca un atlet prea laudat, a alergat cu bucurie sa ia cununa nevestejita a vesniciei, iar acum se bucura neincetat in ceruri, impreuna cu cetele sfintilor, rugandu-se pentru cei ce cu dragoste praznuiesc cinstita pomenirea sa." (Slava de la Litie)

Despre acesta - http://www.crestinortodox.ro/calenda...ina-36620.html

http://hristosesteortodox.files.word...pg?w=156&h=245

Fiind întrebat care îi este numele, el a răspuns: “Daca mă întrebi de numele meu obişnuit, mă numesc Emilian; dacă, dimpotrivă, căutaţi numele meu cel desăvârşit, atunci socoteşte-mă a mă numi creştin.

Stea luminoasa ai arătat Bisericii Tale Hristoase, pe mucenicul Emilian şi ostaş prea ales care luminează acum toată lumea cu lucrări de minuni tainice şi goneşte întunericul necredinţei; de la acesta luminându-ne, cu dumnezeiască cuviinţă Te laudam pe Tine, Iisuse atotputernice, Mântuitorul sufletelor noastre.

http://www.orthphoto.net/photo/200907/43687.jpg

Racla cu moastele Sfantului Emilian de la Durostorum aflata in biserica "Nasterea Maicii Domnului" din Drumul Taberei, Bucuresti.

binecuvântare
 

Foarte frumos și de folos darul adus pe topic, și implicit pe forum. Mulțumim ! :53:

Multumim , Marius :6:

Se pare că nimeni nu este interesat de cartea asta..

Sfanta Macrina - sora Sfantului Vasile cel Mare si a Sfantului Grigorie de Nyssa
 

Sfanta Macrina s-a nascut in anul 327 si a fost sora Sfantului Vasile cel Mare si a Sfantului Grigorie de Nyssa. Sfanta Macrina a fost cea mai mare din cei zece copii ai acestei familii.

Sfanta Macrina a fost logodita cu un tanar nobil, care dupa un timp a murit. Cand logodnicul ei a murit, Macrina nu a mai dorit sa se logodeasca cu alt barbat, spunand ca: "Nu este drept ca fecioara logodita o data cu un barbat sa caute dupa aceea iar logodna; chiar si dupa legea firii, trebuie sa fie o singura logodna, asa cum este o singura nastere, si o singura moarte."

Dupa moartea logodnicului ei, Macrina intra in monahism impreuna cu mama sa, Emilia, nevoindu-se in asceza aspra.

Dupa un timp, mama sa Emilia si fratele sau, Sfantul Vasile cel Mare, au trecut la cele vesnice. La noua luni dupa moartea Sfantului Vasile, Sfanta Macrina a fost vizitata de Sfantul Grigorie de Nyssa, care a aflat-o pe patul mortii. Cei doi isi impartasesc amintiri despre Sfantul Vasile, vorbesc despre natura omeneasca, dumnezeiasca iconomie si despre viata de apoi.
http://www.crestinortodox.ro/calenda...na-120284.html



http://www.basilica.ro/_upload/img/1...6367914394.jpg

Multe fundatii si asociatii de caritate ii poarta numele acestei Sfinte !

O, preainteleapta si mult laudata Sfanta Macrina, se ingreuiaza limba spunand adancul rautatilor in care am cazut, se intuneca mintea gandind la neputintele firii noastre; ci tu, ca o milostiva, primind aceasta putina rugaciune, mijloceste pentru noi ca dobandind inima curata, credinta neclintita si dragoste fierbinte sa implinim voia lui Dumnezeu si, ridicati din robia pacatelor mantuiti fiind sa cantam: Aliluia!

Sfântul Serafim de Sarov, Făcătorul de minuni
 

Tot astăzi se sărbătorește descoperirea moaștelor Sf. Serafim de Sarov, unul dintre cei mai iubiți sfinți ai Ortodoxiei.

http://upload.wikimedia.org/wikipedi...m_of_Sarov.jpg

Sfântul Serafim a fost sanctificat la 70 de ani de la trecerea lui în veșnicie. In anul 1903, la data de 19 Iulie (care era și ziua sa de naștere) în urma unor procesiuni impresionante, moaștele Sfântului Serafim sunt dăruite tuturor spre închinare.

http://oca.org/FeastSaintsViewer.asp...=1&FSID=102053

At noon on July 16, the first day of the festivities, Metropolitan Anthony offered a Memorial Service for the ever-memorable Hieromonk Seraphim in the Dormition Cathedral. Services also took place in the monastery's other churches.

The next day Metropolitan Anthony and Bishop Nazarius served a Memorial Liturgy in the Dormition Cathedral. At 5:00 that afternoon, the bells of Sarov began to ring, announcing the arrival of Tsar Nicholas and his family. Metropolitan Anthony greeted them and then led them to the Dormition Cathedral for a Service of Thanksgiving.

The royal family attended the early Liturgy on July 18th and received the Holy Mysteries. Later that morning, the final Memorial Service for the repose of Hieromonk Seraphim's soul was offered in the Cathedral. These would be the last prayers offered for him as a departed servant of God. From that time forward, prayers would be addressed to him as a saint. At 6 P.M. the bells rang for Vigil, the first service with hymns honoring St Seraphim, and during which his relics would be exposed for public veneration.

Sfântul Serafim de Sarov este sărbătorit atât la 2 Ianuarie (ziua morții sale) cât si la 19 Iulie, ziua glorificării sale de către Biserică.

19 iulie - Sf. Teodor, episcopul Edessei
 

Tot în aceasta zi, pomenirea celui dintre Sfinti Parintelui nostru Teodor, care a sihastrit în Lavra Sfântului Sava, si apoi s-a facut arhiepiscop al Edesei.

Sf. Teodor, Episcopul Edesei, s-a născut în oraşul sirian Edesa, fiind toată viaţa sa un vas luminat al minunilor lui Dumnezeu, Cel mărit întru sfinţii săi.

La vârsta de 12 ani după ce şi-a pierdut părinţii şi şi-a dat toate bunurile săracilor, s-a dus la Ierusalim unde a fost tuns la Lavra Sfântul Sava cel Sfinţit. După 12 ani de severă ascultare monahicească, urmaţi de alţi 24 de ani de pustnicie şi abstinenţa, Domnul L-a chemat pe înduhovnicitul părinte să fie episcop ca să ajute la luminarea oamenilor. După moartea Episcopului Edessei nu s-a găsit urmaş mai vrednic decât Sf. Teodor, fiind ales cu îngăduinţa Patriarhilor Antiohiei şi Ierusalimului, a clerului şi poporului.

Nu i-a fost uşor sfântului să-şi părăsească viaţa în pustnicie dar s-a supus voii lui Dumnezeu, asumându-şi sarcina de a păstori enoriaşii Bisericii Edessa, în timpul împăratului bizantin Mihail şi a mamei sale Teodora (842-855). În timpul sfintei slujbe de sfinţire ca episcop, o minune a avut loc în biserică, şi anume: oamenii au văzut cum un porumbel alb ca zăpada a zburat din cupola bisericii şi s-a aşezat pe capul noului episcop. Sf. Teodor a făcut toate eforturile pentru a conduce turma sa foarte bine, fiind pentru toţi un model de credinţă, prin cuvinte, viaţă şi iubire. Prin exemplul vieţii sale sfinte, el şi-a călăuzit turma sa spre mântuire. Teodor a luptat mult cu ereticii apărând cu străşnicie biserica sa de tentaţii străine şi învăţături mincinoase. Părintele Teodosie Stilitul, văzător cu duhul, îl sprijinea şi îl ajuta pe Sf. Teodor în lupta spirituală pentru comunitate, nevoindu-se în pustnicie nu departe de oraş, lângă mănăstirea Marelui Mucenic Gheorghe. Cu binecuvâtarea părintelui, Sf. Teodor a pornit într-o călătorie la Bagdad, în vizită la califul Mavi ca să-i ceară socoteală pentru măsurile nedrepte luate împotriva ortodocşilor. Ajungând la Mavi, sfântul l-a găsit pe acesta grav bolnav. Cerând ajutor la Dumnezeu, sfântul episcop aruncă puţin pământ de la Mormântul Domnului într-un vas cu apă şi i-l dădu ca să-l bea. De îndată ce l-a băut, califul s-a vindecat şi din recunoştinţă, a fost de partea sfântului în doleanţele pe care le-a avut, ascultându-i bucuros învăţăturile. În cele din urmă, împreună cu trei apropiaţi de-ai lui, a acceptat botezul în creştinism, luând numele de Ioan. Mărturisindu-şi toţi credinţa în Dumnezeul creştinilor în faţa musulmanilor, califul Ioan şi ceilalţi trei au fost omorâţi. Califul le-a apărut în acelaşi timp în vis Sfântului Teodor şi Sfântului Teodosie, spunându-le că i s-a dăruit să sufere moarte pentru Hristos şi Hristos l-a numărat cu ceilalţi Mucenici. El a promis că se vor întâlni în scurt timp în rai. Acest lucru a fost un semn pentru sfântul Domnului că se apropia sfârşitul său. În 848, aflându-se din nou în singurătate la Lavra Sf. Sava cel Sfinţit, Sf. Teodor s-a săvârşit în pace.

Sf. Teodor a lăsat creştinilor scrierile sale edificatoare. "Viaţa Sf. Teodor al Edessei" a fost foarte citită în sec. al XVI-lea şi al XVII-lea, fiind păstrată în mai multe manuscrise. http://calendar-ortodox.ro/luna/iulie/iulie19.htm


In ceea ce priveste viata Sfintei Macrina, recomand cu caldura cartea omonima, scrisa de Sf. Grigorie de Nyssa si tradusa de Badilita - http://cartianastasia.wordpress.com/...intei-macrina/

Nu sunt asa multi vorbitori de limba engleza sau probabil nu frecventeaza topicul asta :)

Sfantul Ilie - 20 iulie
 

Sfantul Ilie a trait in Regatul de Nord al lui Israel, in vremea domniei regelui Ahab. Sfantul Ilie a fost fiul preotului Sovac din Tesvi (din neamul lui Aaron) si a trait cu mai bine de 800 de ani inainte de Hristos. Vechiul Testament istoriseste despre faptele lui minunate in cartile numite Regi. Este ales de Dumnezeu sa certe aspru pe regele Ahab si pe cei care-l urmau pe calea paganeasca a adorarii lui Baal.

Sfantul Ilie a fost hranit in chip minunat de corbi pe cand era retras la paraul Cherit si de un inger pe drumul spre Muntele Horeb; datorita rugaciunii sale, Dumnezeu opreste ploaia timp de trei ani si jumatate; inmulteste faina si uleiul vaduvei din Sarepta Sidonului si il invie pe fiul ei; a chemat foc din cer prin care a ars jertfa adusa de el lui Dumnezeu; a inlaturat cultul zeului Baal; l-a vazut pe Dumnezeu in isihie, (vantul linistit); a fost ridicat in carul de foc si s-a aratat la Schimbarea la Fata a Mantuitorului de pe muntele Tabor.
http://www.crestinortodox.ro/calenda...ie-120294.html

La multi ani tuturor celor ce poarta numele Ilie!

20 Iulie
 

Și din partea mea numai urări de bine, deși nu cunosc pe nimeni cu numele Ilie aici pe forum. Poate doar nume de familie... La multi ani și lor!

Sfântul Ilie nu a cunoscut moartea (ca și Enoh și Ioan Evanghelistul) ci a fost ridicat cu trupul la cer într-un car de foc.

http://str1.crestin-ortodox.ro/foto/...-ilie_w180.jpg

De Sfântul Ilie este obiceiul ca să se dea mere de pomană (acestea nu se consumau până la data de 20 Iulie).

****

Alin, mulțumesc de observație, ești un finuț. :)

21 Iulie
 

Între sfinții sărbătoriți astăzi se numără Sfântul Prooroc Iezechiel.

Acest prooroc era levit de neam, fiu de preot și el însuși preot. La vârsta de 30 de ani, pe când trăia în captivitate cu poporul evreu luat rob în Babilon (sec. VI înainte de Hristos) a avut o descoperire asupra viitorului poporului sau și a neamului omenesc.

pentru cine înțelege engleza: http://oca.org/FeastSaintsViewer.asp...=1&FSID=102064

The Prophet Ezekiel lived in captivity by the River Chebar. When he was thirty years old, he had a vision of the future of the Hebrew nation and of all mankind. The prophet beheld a shining cloud, with fire flashing continually, and in the midst of the fire, gleaming bronze. He also saw four living creatures in the shape of men, but with four faces (Ez. 1:6). Each had the face of a man in front, the face of a lion on the right, the face of an ox on the left, and the face of an eagle at the back (Ez. 1:10). There was a wheel on the earth beside each creature, and the rim of each wheel was full of eyes.

În românește, mai multe informații chiar pe acest site : http://www.crestinortodox.ro/calenda...el-120371.html

Să ne rugam sfinților sărbătoriți în fiecare zi să ne ajute să trecem cu bine peste toate încercările și să încheiem ziua în pace. Amin !

Aducerea moastelor Sfantului Foca - 23 iulie
 

Sfantul Mucenic Foca a trait in Sinope, in timpul imparatului Traian. Auzind dregatorul cetatii Sinope ca Foca se inchina lui Hristos, a trimis ostasii sa-l ucida. Vazandu-i, din gradina, trecand pe ulita, Foca i-a strigat: Pe cine cautati? Ostasii au raspuns: Cautam pe Foca! Mucenicul intelegand ca i s-a apropiat sfarsitul pamantesc, le-a zis: Veniti la mine si eu va voi spune unde il gasiti, il cunosc foarte bine. I-a primit in casa lui si i-a ospatat din belsug. La masa, dialogul a continuat: Si pentru ce pricina cautati pe omul acela? Ne-a trimis mai marele sa-l ucidem pentru ca este crestin!

Rogu-va, stapanii mei, ramaneti pana maine in casa mea, veselindu-va, mancand si band, iar dimineata eu il voi da voua, ca nimeni nu-l cunoaste ca mine, singur il voi aduce si-l voi da in mainile voastre.
In acea noapte, mucenicul Foca n-a dormit deloc, s-a dus in gradina, a mangaiat pentru ultima data florile si-a sapat apoi mormantul, a impartit haine si mancare saracilor, s-a rugat, iar dimineata cand ostasii l-au intrebat unde este Foca, le-a raspuns: Eu sunt! Cutremurati, acestia, desi nu le venea sa creada, au implinit porunca dregatorului pagan.

http://www.crestinortodox.ro/calenda...ca-120401.html

Cutremurator sfant! Cu adevarat cutremurator!
Cu foarte multa ravna pentru Domnul si pentru adevarat credinta, l-a infruntat pana si pe imparat, cerandu-i socoteala pentru faptele sale rele si pentru inchinarea la idoli, i-a profetit o moarte groaznica, a oprit ploaia pentru pacatul necredintei al poporului, a cerut uciderea sutelor de preoti mincinosi ai lui Baal... Nu a avut nimic din acea iubire de aproape, asa cum este ea gresit inteleasa, nicio ingaduinta fata de poporul necredincios. Sfantul acesta, "om asemenea noua" - cum s-a spus la Apostol - mai vine si inainte de judecata de apoi, la propovaduire. Nici nu e de mirare ca va fi ucis.

Nu stiu daca este locul aici, dar la Litughie, parintele a talcuit semnificatia tipologica a jertfelnicului pe care il face Sf. Ilie in infruntarea cu preotii lui Baal - cele 12 pietre puse de jur imprejur reprezinta atat cele 12 semintii evreiesti, dar si cei 12 apostoli, chemati la propovaduire. Lemnele din centru, care sustin jertfa, reprezinta mucenicii care se vor jertfi pentru Hristos, jertfa este, desigur Hristos, cele patru vase din care se toarna de trei ori apa sunt cei 4 Evanghelisti, iar cele trei dati intruchipeaza Preasfanta Treime.

22 iulie
 

Ieri a fost sărbătorită Sfânta Mironosiță Maria Magdalena, Întocmai cu Apostolii.

http://oca.org/FeastSaintsViewer.asp?FSID=102070

A woman whose name has entered forever into the Gospel account was born and grew up in Magdala. The Gospel tells us nothing of Mary's younger years, but Tradition informs us that Mary of Magdala was young and pretty, and led a sinful life. It says in the Gospels that the Lord expelled seven devils from Mary (Luke 8:2). From the moment of her healing Mary led a new life, and became a true disciple of the Savior.

The Orthodox Church honors the holy memory of St Mary Magdalene, the woman called by the Lord Himself from darkness to light, and from the power of Satan to God.

Formerly immersed in sin and having received healing, she sincerely and irrevocably began a new life and never wavered from that path. Mary loved the Lord Who called her to a new life. She was faithful to Him not only when He was surrounded by enthusiastic crowds and winning recognition as a miracle-worker, but also when all the disciples deserted Him in fear and He, humiliated and crucified, hung in torment upon the Cross. This is why the Lord, knowing her faithfulness, appeared to her first, and esteemed her worthy to be first to proclaim His Resurrection.

am pus și o icoană foarte frumoasă într-unul din albumele mele :)

Am uitat (vorba vine) un articol foarte grăitor din partea adminului (Adrian Cocoșilă).

Sfanta Hristina - 24 iulie
 

Sfanta Hristina s-a nascut in cetatea Tir si a trait in timpul imparatului Septimiu Sever (193-211). A fost fiica lui Urban, reprezentantul imperial al acestei cetati.

Cand a ajuns la varsta de doisprezece ani, Sfanta Hristina a fost inchisa de tatal ei intr-un turn. Acesta dorea sa o fereasca de ochii multimii pentru ca era foarte frumoasa. Planul tatalui era sa o tina pe fiica lui in acel turn pana avea sa implineasca varsta deplina a majoratului. Nemultumita de credinta idolatra, incepe sa se roage Celui ce a adus toate de la nefiinta la fiinta. In urma acestei rugaciuni i se arata un inger care ii descopera tainele dumnezeiesti. Dupa aceste descoperiri, Hristina a distrus toti idolii din turn.

Pentru acest gest a fost supusa la multe chinuri de tatal sau. A fost aruncata in temnita pentru mai multe zile fara mancare, dar a fost hranita in chip minunat de ingeri. Dupa alte suferinte, a fost aruncata in mare. Marea aceea i-a fost ei scaldatoarea Sfantului Botez. Un nor luminos a umbrit-o pe ea si s-au auzit cuvinte de sus, graindu-se deasupra ei numele Preasfintei Treimi, dupa savarsirea Sfantului Botez.

Suferintele sale nu au incetat nici dupa moartea tatalui el. Succesorul acestuia a torturat-o mai aprins, iar in cele din urma Hristina a primit moartea prin sabie.
http://www.crestinortodox.ro/calenda...na-120417.html

Sfantul Ioanichie cel Nou de la Muscel
 

Maine il sarbatorim pe Sfantul Ioanichie cel Nou de la Muscel. S-a nascut din parinti evlaviosi, traitori in tinutul Muscelului. Din tinerete, ascultand chemarea lui Hristos, s-a despartit de toate placerile si ispitele lumii desarte si s-a retras in Manastirea Cetatuia de pe valea Dambovitei, unde s-a calugarit si a deprins de la parintii imbunatatiti ai asezamantului primele reguli ale vietii ascetice. Timp de aproape 50 de ani, Cuviosul Ioanichie s-a nevoit intr-una din pesterile Muntelui Negru-Voda. Intrucat pestera in care s-a retras era intr-un loc inaccesibil, nimeni nu a putut consemna din faptele si nevointele sale. O data pe saptamana, un ucenic al cuviosului venea sa-i aduca paine si apa. De asemenea, staretul manastirii, duminica, dupa Sfanta Liturghie, ii aducea merinde pentru suflet, Sfintele Taine. "Sfantul Cuvios Ioanichie cel Nou a fost un sfatuitor al voievodului Mihai Viteazul, care dupa batalia de la Calugareni a stat in Manastirea Cetatuia trei luni, iar apoi, cand sfantul se nevoia in pestera, venea sa-i ceara sfat domnitorul Matei Basarab, dimpreuna cu curtea sa", a precizat parintele staret al Manastirii Cetatuia, protosinghelul Modest Marian Ghinea.

Schimonahul Ioanichie, cunoscandu-si dinainte sfarsitul, si-a incrustat pe peretele pesterii anul trecerii sale la Domnul, 1638. Asezat pe un pat de piatra, moastele sfantului au ramas neatinse pana in 1944 datorita unei panze de paianjen tesute deasupra trupului, ca un epitaf. "In 1638, Sfantul Ioanichie a plecat la Domnul, iar in 1944 parintele Pimen Barbieru, egumenul Schitului Cetatuia Negru-Voda, cum era atunci denumita manastirea, vazand cazute mai multe tufisuri de la gura unei grote s-a coborat in pestera respectiva, aflata intr-un perete abrupt de 14 metri, iar in jos fiind o prapastie de aproximativ 100 de metri. Intrand in pestera respectiva dimpreuna cu un alt monah, Isidor, au gasit culcate pe un pat de piatra moastele Cuviosului Ioanichie schimonahul. Si acum se afla scrijelite pe un perete cu litere chirilice inscriptia: "Ioanichie schimonahul, 1638". Moastele sfantului au fost tinute in biserica rupestra a Manastirii Cetatuia din 1944 pana in 1948. In acest an, moastele au fost inmormantate langa usa bisericii rupestre. In 1996 am primit binecuvantarea ierarhului nostru spre a face un nou cimitir si atunci am redescoperit si cutia pe care scria: "Sfantul". Intrucat maica Doroteia de la Manastirea Pasarea, care are acum 103 ani, este sora parintelui Pimen Barbieru, cel care a gasit pe sfantul, am aflat ca acolo se afla moastele Cuviosului Ioanichie schimonahul", a mai spus parintele staret al Manastirii Cetatuia. Dupa anul 1990, moastele Sfantului Cuvios Ioanichie schimonahul au fost asezate in biserica mare a Manastirii Cetatuia”.

A fost canonizat a fost canonizat in anul 2009.

Adormirea Sfintei Ana - 25 iulie
 

Adormirea Sfintei Ana este praznuita in fiecare an pe 25 iulie. Sfanta Ana era fiica lui Matan. Tatal ei era din semintia lui Levi, iar mama sa din tribul lui Iuda. Prin post si rugaciune, Ana si Ioachim (sotul ei) au avut un copil la batranete - pe Fecioara Maria, pe care au dus-o la Templul din Ierusalim cand a implinit varsta de trei ani.

Sfantul Ioachim a trecut la cele vesnice la varsta de 80 de ani, iar Ana la 70 de ani, la doi ani dupa moartea sotului ei.
http://www.crestinortodox.ro/calenda...na-120433.html

mâine 26 Iulie - Sfântul Ioanichie cel Nou de la Muscel.
 

Mulțumim că ni l-ai adus aproape pe acest sfânt român. Din câte am înțeles, acestea sunt singurele Moaște întregi ale unui Cuvios român din secolul al XVII-lea, păstrate până în zilele noastre.

N-am fost niciodată la Măn. Cetățuia Negru Vodă, dar sper să ajung la următoarea mea vizită în România.
Mai ales că în apropiere se află alte două mănăstiri (și sunt atat de aproape de București, mon amour :)).

Mănăstirea Corbii de Piatră, Mănăstirea Nămăiești și Mănăstirea Cetățuia Negru Vodă alcătuiesc un triunghi echilateral cu latura de 20 de kilometri. Prima se află în comuna Corbi, pe șoseaua Câmpulung-Domnești, a doua se află la zece kilometri de Câmpulung Muscel, iar a treia se află pe șoseaua Câmpulung-Târgoviște, în comuna Cetățeni.

http://www.crestinortodox.ro/biseric...oda-67995.html

25 Iulie
 

Tot astăzi a fost sărbătorită Sfânta Diaconiță Olimpiada.

http://oca.org/FeastSaintsViewer.asp?FSID=102087

După mamă, ea a fost nepoata eparhului Eulalie (cunoscut din viața Sf. Nicolae). Olimpiada a fost moștenitoarea unor averi importante, pe care cu generozitate le-a împărțit celor în nevoie : săraci, orfani și văduve. De asemenea, a făcut danii către biserici și mănăstiri, precum și către spitale și azile de bătrâni. Sf. Ioan Hrisostom (sărbătorit pe 13 Noiembrie), a avut un mare respect și apreciere pentru Sf. Olimpiada.