Soborul Sf.Arhanghel Gavriil; Cuv.Stefan Savaitul; Cuv.Sara

Soborul Sfantului Arhanghel Gavriil

Pe binevestitorul mantuirii noastre, pe marele slujitor al lui Dumnezeu, pe trimisul cel purtator de bucurie la Preacurata Fecioara Maria, pe Arhanghelul Gavriil, se cuvine sa-l laudam cu cintari. Aceasta sarbatoare se praznuieste de doua ori; intaiul sobor al acestuia se praznuieste a doua zi dupa Buna Vestire a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, adica la 21 martie, iar acum, cu acelasi sobor al lui se innoieste Sfanta Biserica si iarasi se pomenesc aratarile lui cele minunate care s-au facut prin dumnezeiasca porunca.

Acesta l-a invatat pe Moise in pustie scrierea cartilor, spunandu-i lui inceputul facerii lumii, zidirea lui Adam - omul cel dintai, viata aceluia si a celor ce au fost dupa dansul. L-a invatat a scrie despre neamurile cele de mai inainte, despre potop si despre despartirea neamurilor. L-a mai povatuit pe el sa inteleaga randuiala corpurilor ceresti, stihiile, aritmetica, geometria si toata intelepciunea.

Acesta a talmacit Proorocului Daniil vedeniile cele minunate, care erau sa fie mai pe urma pentru imparati si imparatii, si care se inchipuiau prin diferite fiare. I-a mai spus lui despre eliberarea poporului lui Dumnezeu din robia Babilonului si despre vremea venirii celei dintai in lume a lui Hristos, prin intruparea cea din Preasfanta Fecioara.

Acesta s-a aratat sfintei si dreptei Ana, care se tinguia pentru nerodirea sa intre pomii cei din gradina si cu lacrimi se ruga lui Dumnezeu, si a zis catre dansa: "Ano, Ano, rugaciunile si suspi-nurile tale au strabatut norii si s-au auzit, iar lacrimile tale s-au suit inaintea lui Dumnezeu. Deci, vei zamisli si vei naste pe fiica cea preaslavita, prin care se vor binecuvanta toate semintiile pamantului. Numele ei va fi Maria si prin ea se va da mantuirea lumii". Asemenea s-a aratat Sfantului si dreptului Ioachim, care postea in pustie. Sfantul Arhanghel Gavriil, aratandu-se si acestuia, i-a spus acelasi lucru ca si Sfintei Ana, ca vor naste pe fiica cea mai aleasa din veci, adica pe Maica lui Mesia, Care avea sa vina spre mantuirea neamului omenesc.

Sfantul Arhanghel Gavriil a fost pazitorul Preasfintei Fecioare Maria cand se afla in biserica. El o hranea, aducandu-i hrana cea de toate zilele. Tot el s-a aratat Sfantului Zaharia arhiereul, stand de-a dreapta lui in timpul cadirii altarului, si i-a binevestit dezlegarea nerodirii Elisabetei, femeia lui cea imbatrinita de zile multe, si nasterea Sfantului Ioan Inaintemergatorul Domnului, si a legat cu amutire limba celuia ce nu credea, pana la vremea implinirii cuvintelor sale.

Acest inaintestatator al Domnului, trimitandu-se de Dumnezeu in Nazaret, a stat inaintea Preasfintei Fecioare, care era logodita cu batranul Iosif, si i-a binevestit ei zamislirea Fiului lui Dumnezeu, prin umbrirea si lucrarea Sfantului Duh. Acesta i s-a aratat si lui Iosif in vis, incredintindu-l despre Fecioara cea neispitita de nunta, cum ca ce s-a zamislit intr-insa este de la Duhul Sfint.

Cand S-a nascut Domnul nostru Iisus Hristos in Betleem, Gavriil, acest inger al Domnului, s-a aratat noaptea pastorilor care pazeau turmele imprejurul Betleemului, si le-a zis: Va binevestesc o bucurie mare, caci astazi s-a nascut Mantuitorul lumii! Apoi indata au cantat cu multimea ostilor ceresti: Slava intru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamant pace; intre oameni, bunavoire! Despre acest inger se mai povesteste ca s-a aratat Mantuitorului Hristos, mai inainte de patima Lui cea de buna voie, pe cand se ruga in gradina. Numele acesta de Gavriil se talcuieste puterea lui Dumnezeu; de aceea si Gavriil, aratandu-i-se Domnului nostru Iisus Hristos, Il intarea, ca cel ce are pe langa alte slujiri ale sale si aceasta: a intari pe cei ce sunt in nevointe.

Deci si Domnul nostru, fiind in nevointe si rugandu-se mai fierbinte, avea trebuinta de intarire. Acest inger s-a aratat femeilor mironosite sezand pe piatra mormantului si spunandu-le despre Invierea cea din mormant a lui Hristos; pentru ca cel ce a fost binevestitor al zamislirii si al Nasterii Domnului, tot acela s-a aratat si vestitor al Invierii Lui. Acesta, aratandu-se si Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu pe cand se ruga in Muntele Eleonului, i-a spus despre apropierea cinstitei ei adormiri si de mutarea ei de la cele pamantesti la cele ceresti; si, ca incredintare, i-a dat ei o stilpare purtatoare de lumina.

Aceste multe aratari ale Arhanghelului Gavriil, povestite atat din Legea cea veche cat si din cea noua, pomenindu-le Sfanta noastra Biserica si stiind mijlocirea cea neincetata a acestuia catre Dumnezeu pentru neamul omenesc, acum ii aduce praznuire soborniceasca. Iar aceasta o face ca poporul lui Dumnezeu sa se destepte spre osardie, ca totdeauna sa alerge cu caldura spre apararea si ajutorul mijlocitorului cel atat de mare si binefacatorul neamului omenesc, ca sa ia, cu rugaciunile lui, iertare de pacate de la Domnul nostru Iisus Hristos, Mantuitorul lumii.

Nota - Despre Sfantul Arhanghel Gavriil, vezi cuvantul mai pe larg in 26 ale lunii martie, in care zi se savarseste intaiul lui sobor. Dar pentru care pricina s-a asezat acest al doilea sobor? De aceasta nu se stie, negasindu-se nimic in scripturile vechi bisericesti. Se pare insa ca atunci cand in Constantinopol si in celelalte tari grecesti s-au zidit biserici prin diferite locuri in numele acestui Sfint Arhanghel, tot de atunci si praznuirea soborului sau cel pus la 40 de zile dupa Buna Vestire, s-a mutat la aceasta zi a lunii, deoarece atunci vremea marelui post opreste praznuirea cea cu dezlegare la toate; iar acum se poate sa se savarseasca aceasta mai cu libertate. Precum si pomenirea Sfantului Ioan Gura de Aur, care a murit in 14 zile ale lunii septembrie, in ziua Inaltarii Cinstitei Cruci, pentru praznicul si postul ce se tine in acea zi, s-a mutat la 13 ale lunii noiembrie.

Cuviosul Stefan Savaitul

Viata Cuviosului Stefan nu am aflat-o scrisa nicaieri, insa suntem incredintati, din slujba lui scrisa in Minei, ca s-a facut monah din tanara lui varsta si cu faptele lui cele bune a stralucit ca o raza in adunarile monahicesti, pazindu-si curatia trupului sau. Si prin dorirea cea mare, urmand purtatorului de Dumnezeu Sava, s-a facut ucenic al sau. Astfel, dupa moartea aceluia, s-a facut urmator ales si, cercand adancul intelepciunii, s-a nevoit impotriva hulitorilor eretici. Deci, bineplacand lui Dumnezeu, s-a mutat la El si s-a numarat in ceata cuviosilor.

.

12 Februarie 2009

Vizualizari: 5426

Voteaza:

Soborul Sf.Arhanghel Gavriil; Cuv.Stefan Savaitul; Cuv.Sara 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Sfantul Vasile al Ostrogului. Viata si minunile. Tamaduitorul celor cu mintile bolnave
Sfantul Vasile al Ostrogului. Viata si minunile. Tamaduitorul celor cu mintile bolnave La adăpostul culmilor nepătrunse ale Muntenegrului, departe de zgomotul şi vâltoarea marilor oraşe şi a staţiunilor turistice, se află Mănăstirea Sfântului Vasile al Ostrogului, un mărgăritar nepreţuit de credinţă vie, ortodoxă, în mijlocul lumii de 28.00 Lei
Elogii. Imnele vietii
Elogii. Imnele vietii „Am numit aceste pagini Elogii nu ca pe o formă de laudă goală, ci ca pe o încercare de a ridica, prin cuvânt, imne către acele realități de dincolo de noi. Elogiul, în forma lui lui originară, nu este o superficială flatațiune, ci este o rară înălțare: 80.00 Lei
Un condamnat la moarte ascet
Un condamnat la moarte ascet Un condamnat la moarte ascet - Corespondența cu Anthony și Sarah Atwood a Mitropolitului Ierotheos al Nafpaktosului. Un criminal în ochii lumii, dar în ochii lui Dumnezeu, fiul care „pierdut era și s-a aflat” și a primit haina cea dintâi 37.00 Lei
Oameni care vor fi mereu cu mine
Oameni care vor fi mereu cu mine Un roman învăluitor și liric care reconstituie destinul unei familii armene de-a lungul mai multor generații. Între trecut și prezent, între durerea pierderii și lumina mereu nouă a speranței, romanul ne amintește că la temelia inimii noastre stau cei 58.14 Lei
Fenomenul erosului
Fenomenul erosului Rezultat al unei reflecții profunde și radicale, redactate într-un stil impecabil, meditațiile asupra fenomenului erosului (amour) ale lui Jean-Luc Marion sunt o amplă analiză și regândire a unei teme fundamentale a culturii europene. La trei veacuri și 42.29 Lei
Omul recent
Omul recent Ilustrații de Mircea Cantor „Omul recent este o meditaţie despre lumea de azi a unui modern nesatisfăcut de propria sa modernitate. Este o critică a modernităţii care nu se mulţumește nici cu proclamaţiile suficiente ale postmodernităţii, nici cu 100.43 Lei
Sa oprim timpul! Pledoarie pentru tinerete
Sa oprim timpul! Pledoarie pentru tinerete Scopul nostru este ca toti oamenii sa-si propuna inversarea procesului de imbatranire. - Autorii A gasi caile de optimizare a propriei noastre biologii inseamna a deveni propriul nostru Demiurg. - Dumitru Constantin-Dulcan Noi zicem ca si longevitatea se 105.71 Lei
Jurnalul unui psihiatru si nu numai (1997-2007)
Jurnalul unui psihiatru si nu numai (1997-2007) Cartea dr. Galina Răduleanu evocă momente din activitatea Spitalului Clinic de Psihiatrie „Profesor Doctor Alexandru Obregia”. Cum, în acea perioadă, am colaborat îndeaproape cu domnia sa, am citit acest jurnal cu atenție și cu o justificată curiozitate. 50.74 Lei
Sfintii Parinti despre Moartea si Invierea Domnului
Sfintii Parinti despre Moartea si Invierea Domnului Vazut‑ai ca de acum moartea se numeste pretutindeni „adormire” si „somn” si ca ceea ce mai‑nainte de aceasta îsi avea fata înfricosata s‑a facut lesne defaimata acum, dupa învierea lui Hristos? Vazut‑ai cît de stralucita este biruinta învierii?! Pentru în 52.86 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact