În prealabil postat de Mihnea Dragomir
Ajungi în fața lui Dumnezeu, care, după ce citește dintr-o carte pe al cărei cotor scrie "Povestea vieții lui Dănuț", conchide: "în general, e bine. Ar fi de nota 10, dacă nu l-ai fi înjurat de mamă pe colegul de bancă fără să-ți pară rău, dacă ai fi făcut alea zece mătănii pe care ți le-a prescris preotul la spovadă și dacă ai fi avut în general o atitudine mai plină de iubire și stimă frățească față de cei cu care discutai pe forumul creștin ortodox. Ai marele noroc că nu-ți trec în cont faptul că ai murit în schimsă, să zicem că ai trăit toată viața convins că Biserica ruptă în vremea lui Cerularie este Biserica pe care am întemeiat-o Eu. Dar, pentru aceste scăderi, ai 4 ani de purgatoriu. Dacă se vor ruga pentru tine și vor da pomeni cei rămași, mai discutăm, poate reducem."
După chestia asta, te iau unii profesioniști și te duc printr-un culoar cu pereți de sticlă unitransparenți, prin care poți vedea o grădină frumoasă. Culoarul coboară. În capăt sunt două uși: una pe mâna stângă, pe care e un afiș: "Lăsați orice speranță, voi ce intrați aici". Pe mâna dreaptă e o ușă la fel, numai că scrie: "Biroul de execuție silită a debitelor pentru mântuiți". Acolo intrii. E cam cald. E chiar cald rău de tot. Sau bine de tot, depinde cum o iei. Simți că ceva din tine se topește. Te doare, dar nu-ți pare rău. La urma urmei, e vorba numai de jeg. Rămâi curat după doar zece zile, fiindcă măicuțele clarisse de la un așezământ de clauzură se roagă neîncetat pentru tine. Dacă ai fi știut ! Ar fi fost așa de simplu să faci alea zece mătănii ! Bine că măcar te-ai spovedit, că ai fi luat-o la stânga, pe ușa aia sinistră. Adică de stânga. Dacă ai fi știut că pot răni cuvintele tale pe unii de pe forumul ortodox, mai bine ți-ai fi tăiat limba decât să stai o oră aici. Dar nu mai contează, acuma ești curat, ca atunci când ai făcut băiță și nașul a spus pentru tine: "mă lepăd de Satana". Uite a și venit un om vânjos și care pare foarte bun să te ia: te scoate afară, și te bagă pe o altă ușă pe care scrie: "Veniți, fii Mei !" Omul acela îți deschide ușa spunând: "încăpățânatule ! Nu ai crezut că am fost episcop la Roma, nu ? Hai, intră acum, Șeful te așteaptă să te îmbrățișeze!"
|