Confirmare minunată: romano-catolicii trebuie (re)botezaţi

În prealabil postat de catalin2

Exact asta sustinea Vaarlam, de aici a pornit disputa in acel secol. Vaarlam spunea ca acei calugari nu pot vedea lumina harului, pentru ca e ceva ce nu tine de materie. De aceea spunea ca aceea este o lumina creata, materiala.
Iata ce spunea Vaarlam: "De asemenea, el respinge veridicitatea mărturiei monahilor cum că ei conştientizează trupeşte prezenţa divină şi că văd lumina necreată. În opinia sa, singurul lucru necreat este fiinţa divină. El îi acuză pe isihaşti pentru faptul că, pretinzând că văd lumina necreată ei, de fapt, pretind cu îndrăzneală şi lipsă de evlavie că privesc fiinţa divină."
Observi ca e asemanator cu ce sustineti unii dintre voi?

Nu, este altceva. Din câte știu, ei nu afirmau că văd lumina necreată cu ochii, ci că se împărtășesc de ea prin rugăciune, respectiv rugăciunea inimii, prin coborârea minții în inimă. Or, Varlaam susținea că omul nu se poate împărtăși decât de ceva creat, prin urmare dacă ei văd vreo lumină, aceea trebuie să fie creată. Altfel, gândea el, ar însemna ca omul să se unească cu ființa Dumnezeirii, ceea ce nu este posibil, pentru că i-ar aduce știrbire.
Ceea ce îi explică ulterior Palama este că omul se poate uni cu Dumnezeu, însă nu cu ființa Sa, ci primind din energiile Sale necreate. Ceea ce reiese și din citatul pe care l-ai dat în continuare:

Iata care e invatatura Sfantului Grigorie Palama si a Sinodului din 1341:
"Sinodul a fost de acord cu punctul de vedere al Sf. Grigore, şi anume că, Dumnezeu, de neatins prin esenţa Sa, ni se descoperă prin energiile Sale direcţionate spre lume şi percepute de noi, cum a fost lumina de pe Muntele Taborului, dar acestea nu sunt nici materiale şi nici create."

Exact asta sustin si eu. Lumina harului, desi nu e materiala si nici creata, poate fi perceputa de noi, ochii trupesti o percep ca o lumina orbitoare, atunci cand ingaduie Domnul sa fie vizibila. De aceea si spunem ca noi avem contact cu insusi Domnul, prin har, o lumina necreata, de aceea este intelegerea indumnezeirii.

Unirea aceasta în har nu este a ochilor, a trupului, ci a duhului, înainte de toate. Uneori se arată și ochilor, așa cum ai spus, când vrea Dumnezeu să fie vizibilă. Însă cred că este și o participare a sufletului atunci, pentru că în fața ei ucenicii pe Tabor cad la pământ, simțind că este dumnezeiască. Nu doar că era orbitoare, nu că era de o intensitate extremă (dacă te uiți la Soare poți orbi, însă nu te smerești), ci pentru că simțeau că este sfântă. Or, asta sufletul le-o spunea, nu ochiul.