@Fani71
Citatele sunt scoase din diferite capitole ale cărții și le/am ales pe aceste deoarece sunt foarte pertinente și univoce. Poate că scoase din context (ul care le susținea) pot părea dure și grave.
Nici eu nu înțeleg prea bine unde bate ideea autorului, însă cred că se referă la faptul că diferențele dintre catolici și ortodocși nu sunt deloc “insurmontabile” cum se predă în școlile de profil din România (seminarii și facultăți), ci mult mai laxe, pentru că reprezintă niște adăugiri făcute de oameni de/a lungul timpului și deci nu este ceva de neînlăturat. Dar nici ortodocșii să nu reclame la adunările ecumenice că vor ecumenism însă exclusiv pe “scheletul” doctrinei lor, să fie puțin mai îngăduitori, mai toleranți, să nu ridice din start zidul “dacă nu ca noi, atunci nu”, căci catolicii nu cred că s/ar opune dacă ar trebui să renunțe la câteva din aceste “neconcordanțe” dacă finalitatea ar fi reunificarea Bisericii, doar atât noi, cât și ei credem în același Dumnezeu, suntem într/un fel frați (vitregi ar spune unii), iar Dumnezeu s/ar bucura să vadă un pas sincer în reîntâlnirea copiilor Săi demult pierduți. Asta cred că a fost ideea autorului.
A noua întrebare:
Este adevărat că prin misionarism (a răspândi religia în patria celor care nu o au), creștinii consideră că urmează voința lui Dumnezeu, deși de/a lungul a peste o mie de ani misionarismul a îmbrăcat următoarele forme: la început creștinismul a fost răspândit de romani, când Constantin l/a declarat religie oficială, apoi a urmat războaiele cruciaților, apoi faptele conchistadorilor și a alor invadatori, și în cele din urmă activitatea coloniștilor europeni – toate aceste acțiuni misionare fiind însoțite strâns de moartea multor oameni ?
|