Inchizitia

[laurastifter]

În prealabil postat de Erethorn

Va multumesc pentru ca sunteti singura persoana care a inteles sa raspunda intrebarii mele intr-un mod realist.

Am cateva remarci de facut vis-a-vis de criteriul pe care il propuneti sau de aplicarea lui.

In primul rand, mi se pare nerealist sa sustin ca simpla propagare a unor idei nu are potential distructiv asupra aproapelui, sau ca este in sarcina celui atacat sa se apere.
Este usor sa spunem: erezia ta, propagata public, nu ma atinge, deoarece sunt tare in credinta.

Dar ia sa ne imaginam ca cel care aude cuvintele blasfemiatoare este un adolescent de 14 ani. Putem oare sa-l invinovatim pe el daca a cazut prada ereziei ? Poate are 10 ani si este invatat, de catre oameni adulti, cu experienta in manipulare, ca Isus Cristos este o simpla creatura. Cine este vinovat de eventuala pierdere a sufletului acestui copil ?

Mutatis mutandis, am putea sustine ca nici fapta de a lovi cu parul un alt om nu este chiar atat de grava, pentru ca victima ar fi avut posibilitatea sa se apere sau sa fuga.

In al doilea rand, atunci cand vorbiti despre actiuni care au consecinte directe si impotriva carora victima nu se poate apara, oare n-ar trebui sa includeti aici si vrajitoria ? De ce ati inclus-o in prima categorie ?

Biserica si Sfanta Scriptura ne invata ca vrajitoria este o practica reala, care poate avea consecinte concrete si distructive asupra victimei.

De ce fapta lui Ion, care da cu parul in capul lui Gheorghe, sa fie incriminata penal, dar fapta lui Ion, care prin vrajitorie il imbolnaveste pe Gheorghe, sa nu fie incriminata ?

Doamne ajută!
"Va multumesc pentru ca sunteti singura persoana care a inteles sa raspunda intrebarii mele intr-un mod realist." Vă mulţumesc mult pentru aprecieri. :)
Da, este adevărat că un copil, neavând discernământ, nu se poate apăra de erezie... Mărturisesc că nu m-am gândit la această categorie de persoane, atunci când am afirmat că erezia îi poate afecta doar pe cei care doresc să se îndepărteze de credinţă. În acest caz, aş fi de acord ca Biserica să aibă posibilitatea de a le interzice necreştinilor să-i manipuleze pe copii. Mai exact, cei care nu au convingeri creştine să nu aibă dreptul de a discuta cu minorii despre religie. Ştiu, este o idee nerealistă... dar şi discuţia despre reînfiinţarea Inchiziţiei ar fi dificil de pus în practică în zilele noastre. Deci, discutăm despre ce am face, , dacă aceste decizii ar fi la latitudinea noastră. Atunci când s-a publicat nu ştiu ce carte ateistă (cu mai mulţi ani în urmă), ştiu că statul grec le interzisese minorilor sub 17 ani să o citească. Nu ştiu dacă informaţia este corectă (nu mai reţin din ce surse o am), dar ar fi, în opinia mea, o soluţie utilă. O soluţie utilă, dar utopică... fiindcă este imposibil să fie verificate discuţiile dintre părinţii atei sau eretici şi copiii lor. În schimb, dacă aceste persoane ar fi sancţionate penal pentru a nu-i influenţa în mod negativ pe copii, situaţia ar deveni mult mai gravă, din punctul meu de vedere, pentru că cei mici ar rămâne cu ideea că religia creştină este... credinţa aceea neadevărată din cauza căreia părinţii lor au avut de suferit. Să ştiţi că adolescenţii judecă într-un mod foarte dur şi intransigent încălcarea libertăţii religioase. V-o spune o tânără care abia a încheiat perioada adolescenţei. :) Atunci când eram în liceu, m-a surprins întrebarea unei colege care, în timpul unei ore de religie, a dorit să ştie "de ce Biserica omoară oameni". Foarte mirat, domnul profesor i-a răspuns că Biserica n-a omorât pe nimeni... şi a dorit să continue lecţia, dar colega a repetat că ea nu vrea să creadă în Dumnezeu pentru că a auzit că, în Evul Mediu, Biserica a omorât oameni. Cam aceasta este opinia tinerilor şi în special a adolescenţilor despre ideea de represiune împotriva necredincioşilor. Dacă Biserica ar avea puterea de a-i sancţiona fizic pe cei de alte credinţe, cei neinformaţi (în special copiii şi adolescenţii, pe care-i caracterizează şi dorinţa de... revoltă împotriva constrângerii) ar rămâne cu impresia total greşită potrivit căreia violenţa şi încălcarea libertăţii celorlalţi ar fi fapte compatibile cu învăţătura lui Hristos. În plus, cred că Dumnezeu nu i-ar judeca niciodată pe copiii care, fiind manipulaţi, au căzut în erezie, fiindcă El cunoaşte infinit mai bine decât noi caracteristicile sufletului fiecăruia. El ştie împrejurările în care acei copii au fost manipulaţi şi atraşi în erezie şi mai ştie că cei mici, până la o anumită vârstă, acceptă fără simţ critic tot ceea ce li se spune.

În privinţa vrăjitoriei... ştiu că acest păcat grav poate avea efecte negative reale asupra oamenilor, fiind practicat chiar cu ajutorul vrăjmaşului. Am încadrat această faptă anticreştină în prima categorie, gândindu-mă că pe cei credincioşi, care trăiesc în comuniune cu Dumnezeu, încercările diavolului de a le face rău nu-i pot afecta. Toţi suntem conştienţi de faptul că Domnul Hristos este infinit mai puternic decât... adversarul. De fapt, însăşi această comparaţie ar fi o necinstire a Domnului Hristos. Evangheliştii sinoptici relatează faptul că, atunci când Mântuitorul Hristos l-a vindecat pe demonizatul din ţinutul gadarenilor, spiritele negative I-au cerut Lui să le permită să intre într-o turmă de porci. Din aceste texte evanghelice, înţeleg că cel rău nu are nici măcar puterea de a ataca cea mai neînsemnată fiinţă din univers, fără îngăduinţa Creatorului. De aceea, deşi sunt convinsă că magia este un păcat extrem de grav şi înfricoşător, cei care credem în Dumnezeu suntem apăraţi de acest pericol, precum putem trage concluzia şi din anumite relatări ale literaturii aghiografice (de exemplu, vieţile Sfinţilor Martiri Ciprian şi Iustina)).
Din păcate, acum trebuie să închid calculatorul, nu am timp să detaliez ceea ce am dorit să spun, dar cred că mi-aţi înţeles mesajul. Sunt de acord să ne apărăm (pe noi înşine şi pe semenii noştri) de efectele păcatului, rămânând toleranţi faţă de păcătoşi. Trebuie să mărturisim credinţa noastră în Hristos, să protestăm şi chiar să luăm măsuri împotriva răspândirii imoralităţii în societate. Totul, însă, în spiritul iubirii evanghelice faţă de semeni.

Dumnezeu să fie cu dvs. :)

Cu stimă,
Laura Stifter

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de laurastifter

O soluţie utilă, dar utopică...

Dar nu este utopică de loc. Soluţia a funcţionat cu mult succes până în anul 1910 şi s-a numit Index Librorum Prohibitorum (Indexul Cărţilor Interzise). Era o listă de cărţi elaborată de Sfântul Oficiu, a căror citire nu era recomandată fără aprobare eclezială, şi aceea dată în scop de cercetare, exact precum ar primi cineva aprobare să aibă în casă şerpi veninoşi. Probabil că motivul pentru care nu s-a mai lucrat la listă este că, pe măsura proliferării imoralităţii, ajunsese excesiv de lungă. Ultima ediţie a Indexului (cea din 1906) număra mai bine de 5000 de titluri. Oameni serioşi din Biserică susţin necesitatea unei ediţii actualizate a Indexului. E adevărat, astăzi mult peste capacitatea inchizitorilor, care au rămas o mână de oameni.

Atunci când eram în liceu, m-a surprins întrebarea unei colege care, în timpul unei ore de religie, a dorit să ştie "de ce Biserica omoară oameni". Foarte mirat, domnul profesor i-a răspuns că Biserica n-a omorât pe nimeni... şi a dorit să continue lecţia, dar colega a repetat că ea nu vrea să creadă în Dumnezeu pentru că a auzit că, în Evul Mediu, Biserica a omorât oameni. Cam aceasta este opinia tinerilor şi în special a adolescenţilor despre ideea de represiune împotriva necredincioşilor.

Iată un caz tipic de tânără spălată pe creier, în mod cert din cauza inexistenţei Indexului.

În plus, cred că Dumnezeu nu i-ar judeca niciodată pe copiii care, fiind manipulaţi, au căzut în erezie, fiindcă El cunoaşte infinit mai bine decât noi caracteristicile sufletului fiecăruia. El ştie împrejurările în care acei copii au fost manipulaţi şi atraşi în erezie şi mai ştie că cei mici, până la o anumită vârstă, acceptă fără simţ critic tot ceea ce li se spune.

Dar ce ne facem, că erezia presupune nu numai credinţă greşită, ci şi morală greşită. Spuneaţi că studiaţi teologia, deci, fără îndoială sunteţi la curent că teologia dogmatică şi teologia morală se află într-un asemenea raport ca de la cauză la consecinţă. Cea mai celebră erezie din Apus, împotriva căreia Sfânta Inchiziţie a avut de luptat în mod deosebit, a fost erezia albigenzilor (pe alocuri cunoscuţi drept cathari). Ei nu propovăduiau numai o altă credinţă, ci şi consecinţa ei: aceea ca toţi oamenii să trăiască în abstinenţă, iar căsătoria să fie interzisă. Această erezie a cuprins nu numai copiii, ci regiuni întregi ale teritoriului actual al Franţei, Germaniei, Elveţiei, etc. Vă închipuiţi că asta înseamnă nu o părere personală, ci sfârşitul umanităţii. Aşa cum un copil crescut la şatră, într-un mediu în care "a fura" nu e considerat un lucru moralmente rău, are toate şansele să ajungă un hoţ, şi un copil crescut într-o credinţă denaturată are toate şansele să ajungă un păcătos, fiindcă ceea ce ne ţine pe noi departe de păcat este credinţa.

[laurastifter]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Dar nu este utopică de loc. Soluţia a funcţionat cu mult succes până în anul 1910 şi s-a numit Index Librorum Prohibitorum (Indexul Cărţilor Interzise). Era o listă de cărţi elaborată de Sfântul Oficiu, a căror citire nu era recomandată fără aprobare eclezială, şi aceea dată în scop de cercetare, exact precum ar primi cineva aprobare să aibă în casă şerpi veninoşi. Probabil că motivul pentru care nu s-a mai lucrat la listă este că, pe măsura proliferării imoralităţii, ajunsese excesiv de lungă. Ultima ediţie a Indexului (cea din 1906) număra mai bine de 5000 de titluri. Oameni serioşi din Biserică susţin necesitatea unei ediţii actualizate a Indexului. E adevărat, astăzi mult peste capacitatea inchizitorilor, care au rămas o mână de oameni.


Iată un caz tipic de tânără spălată pe creier, în mod cert din cauza inexistenţei Indexului.



Dar ce ne facem, că erezia presupune nu numai credinţă greşită, ci şi morală greşită. Spuneaţi că studiaţi teologia, deci, fără îndoială sunteţi la curent că teologia dogmatică şi teologia morală se află într-un asemenea raport ca de la cauză la consecinţă. Cea mai celebră erezie din Apus, împotriva căreia Sfânta Inchiziţie a avut de luptat în mod deosebit, a fost erezia albigenzilor (pe alocuri cunoscuţi drept cathari). Ei nu propovăduiau numai o altă credinţă, ci şi consecinţa ei: aceea ca toţi oamenii să trăiască în abstinenţă, iar căsătoria să fie interzisă. Această erezie a cuprins nu numai copiii, ci regiuni întregi ale teritoriului actual al Franţei, Germaniei, Elveţiei, etc. Vă închipuiţi că asta înseamnă nu o părere personală, ci sfârşitul umanităţii. Aşa cum un copil crescut la şatră, într-un mediu în care "a fura" nu e considerat un lucru moralmente rău, are toate şansele să ajungă un hoţ, şi un copil crescut într-o credinţă denaturată are toate şansele să ajungă un păcătos, fiindcă ceea ce ne ţine pe noi departe de păcat este credinţa.

Da, sunt de acord în privinţa faptului că existenţa unei astfel de liste a cărţilor interzise de Biserică ar fi utilă astăzi, chiar mai mult decât în alte epoci istorice. Un astfel de "Index Librorum Prohibitorum" i-ar feri, desigur, pe credincioşi de ispite, de aflarea unor idei incorecte ce le-ar putea tulbura credinţa, relaţia cu Dumnezeu şi cu semenii. Credincioşii creştini, ştiind că Biserica le recomandă să evite citirea acelor cărţi, ar respecta îndemnul părinţilor spirituali şi astfel şi-ar proteja sufletele de ispita necredinţei.
În mesajul precedent am afirmat că soluţia existenţei indexului este utopică, gândindu-mă la imposibilitatea de a le interzice ateilor şi celor sceptici citirea cărţilor necreştine. Credincioşii creştini ar respecta în mod liber recomandarea Bisericii, dar ceilalţi, aflând că anumite scrieri sunt interzise, ar considera că Biserica este anacronică şi se teme de opiniile contrare învăţăturii pe care o promovează. Mai mult decât atât, acestor persoane le-ar spori curiozitatea de a citi cărţile respective, pentru că, în general, ceea ce este interzis devine... atractiv. :) Dar, într-adevăr, pentru cei credincioşi, preocupaţi de viaţa lor spirituală, actualizarea Indexului ar fi un fapt pozitiv şi chiar necesar.

În privinţa raportului dintre dogmatică şi morală, de asemenea, sunt de acord cu dvs.
Sigur că avem datoria de a ne apăra credinţa, mărturisind adevărul şi combătând ereziile prin argumente (teologice, filosofice, raţionale ş. a. m. d.). Ceea ce am susţinut este ideea că, în această luptă împotriva ereziilor, singurele arme potrivite pentru creştini sunt cuvântul (mărturisirea credinţei, predicarea cuvântului lui Dumnezeu) şi, nu în ultimul rând, exemplul personal. Sfinţii Părinţi din Biserica primară au reuşit, cu ajutorul harului divin, să învingă ereziile grave din vremea lor doar prin aceste mijloace evanghelice, cu toate că unii dintre ei şi-au desfăşurat misiunea într-o lume ostilă creştinismului (dacă ne gândim mai ales la teologii din primele trei secole).

Să aveţi o zi binecuvântată!

Domnul să fie cu dvs.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de laurastifter

Da, sunt de acord în privinţa faptului că existenţa unei astfel de liste a cărţilor interzise de Biserică ar fi utilă astăzi, chiar mai mult decât în alte epoci istorice. Un astfel de "Index Librorum Prohibitorum" i-ar feri, desigur, pe credincioşi de ispite, de aflarea unor idei incorecte ce le-ar putea tulbura credinţa, relaţia cu Dumnezeu şi cu semenii. Credincioşii creştini, ştiind că Biserica le recomandă să evite citirea acelor cărţi, ar respecta îndemnul părinţilor spirituali şi astfel şi-ar proteja sufletele de ispita necredinţei.
În mesajul precedent am afirmat că soluţia existenţei indexului este utopică, gândindu-mă la imposibilitatea de a le interzice ateilor şi celor sceptici citirea cărţilor necreştine. Credincioşii creştini ar respecta în mod liber recomandarea Bisericii, dar ceilalţi, aflând că anumite scrieri sunt interzise, ar considera că Biserica este anacronică şi se teme de opiniile contrare învăţăturii pe care o promovează. Mai mult decât atât, acestor persoane le-ar spori curiozitatea de a citi cărţile respective, pentru că, în general, ceea ce este interzis devine... atractiv. :) Dar, într-adevăr, pentru cei credincioşi, preocupaţi de viaţa lor spirituală, actualizarea Indexului ar fi un fapt pozitiv şi chiar necesar.

La fel de "utopică" este şi Inchiziţia, fiindcă, în această privinţă, ceea ce poate fi afirmat despre Index poate fi afirmat şi despre Inchiziţie. Şi Indexul, şi Inchiziţia, nu au sens decât
într-o societate profund creştină, în state care au făcut o opţiune pentru Cuvântul Domnului şi vor să fie, după model davidic, orânduiri care să Îi aducă public cult lui Dumnezeu. Şi Indexul, şi Inchiziţia, sunt arme defensive într-o cetate cucerită. De aceea, pentru a le mai reînfiinţa acum, este mult prea târziu. Noi suntem mult mai mult asemenea creştinilor de dinainte de Edictul de la Milan: chemaţi la ofensiva Evangheliei într-o lume devenită, din nou, infidelă.

[Adriana3]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

La fel de "utopică" este şi Inchiziţia, fiindcă, în această privinţă, ceea ce poate fi afirmat despre Index poate fi afirmat şi despre Inchiziţie. Şi Indexul, şi Inchiziţia, nu au sens decât
într-o societate profund creştină, în state care au făcut o opţiune pentru Cuvântul Domnului şi vor să fie, după model davidic, orânduiri care să Îi aducă public cult lui Dumnezeu. Şi Indexul, şi Inchiziţia, sunt arme defensive într-o cetate cucerită. De aceea, pentru a le mai reînfiinţa acum, este mult prea târziu. Noi suntem mult mai mult asemenea creştinilor de dinainte de Edictul de la Milan: chemaţi la ofensiva Evangheliei într-o lume devenită, din nou, infidelă.

Poate ca nu este prea tarziu, evanghelistii din SUA sunt pe cale sa reuseasca. Deocamdata sunt pasnici dar tintele lor principale, armata si Casa Alba, inca nu sunt suficient cucerite. Urmeaza. Iar scopul lor ultim se pare ca este evanghelizarea musulmanilor. Atunci sa te tii, cand or intra cu armatele "crestine" pe taramul acestora!

[laurastifter]

Sfântul Ioan Gură de Aur: "Cuvintele noastre ortodoxe sunt ca armele care îi apără pe ai noştri şi-i lovesc pe eretici. Aceste arme nu-i lovesc pentru a-i doborâ, ci pentru a-i ridica după ce au căzut. Acesta este scopul luptei noastre: să-i ajutăm şi pe vrăjmaşii noştri să se mântuiască". : )

[Adriana3]

În prealabil postat de laurastifter

Sfântul Ioan Gură de Aur: "Cuvintele noastre ortodoxe sunt ca armele care îi apără pe ai noştri şi-i lovesc pe eretici. Aceste arme nu-i lovesc pentru a-i doborâ, ci pentru a-i ridica după ce au căzut. Acesta este scopul luptei noastre: să-i ajutăm şi pe vrăjmaşii noştri să se mântuiască". : )

Frumoase cuvinte Laura :) Din pacate, se pare ca aceasta arma nu-i suficienta pentru unii care prefera arme din lumea materiala, mai degraba un bici la propriu cu care sa-l "corecteze" pe cel cazut, si sa-i rapeasca libertatea daca face rezistenta la metoda. Metoda Sf. Ioan Gura de Aur le pare utopie curata

[laurastifter]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

La fel de "utopică" este şi Inchiziţia, fiindcă, în această privinţă, ceea ce poate fi afirmat despre Index poate fi afirmat şi despre Inchiziţie. Şi Indexul, şi Inchiziţia, nu au sens decât
într-o societate profund creştină, în state care au făcut o opţiune pentru Cuvântul Domnului şi vor să fie, după model davidic, orânduiri care să Îi aducă public cult lui Dumnezeu. Şi Indexul, şi Inchiziţia, sunt arme defensive într-o cetate cucerită. De aceea, pentru a le mai reînfiinţa acum, este mult prea târziu. Noi suntem mult mai mult asemenea creştinilor de dinainte de Edictul de la Milan: chemaţi la ofensiva Evangheliei într-o lume devenită, din nou, infidelă.

Da, ar fi minunat să trăim într-o societate "profund creştină, în state care au făcut o opţiune pentru Cuvântul Domnului şi vor să fie, după model davidic, orânduiri care să Îi aducă public cult lui Dumnezeu", aşa cum aţi scris dvs. O astfel de societate ar trebui să fie, de asemenea, paşnică, caracterizată prin toleranţă (mai corect spus, iubire duhovnicească) faţă de cei care s-ar împotrivi cuvântului lui Dumnezeu. Într-o astfel de societate ideală, necredincioşii şi ereticii (dacă ar mai exista astfel de persoane) ar fi învăţaţi, cu blândeţe, că unicul izvor al fericirii este credinţa în Dumnezeu şi dragostea necondiţionată faţă de El. Chiar ar fi minunat aşa! :) Creştinii din acea comunitate s-ar asemăna întru totul primilor membrii ai Bisericii, al căror mod de viaţă este prezentat de către Sfântul Evanghelist Luca, în primele capitole din Faptele Apostolilor. :)

În privinţa întrebuinţării violenţei pentru învingerea necredinţei... rămân la ideea exprimată de către Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Romani: "Că de vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire" (Romani10, 9-10). Mărturisirea lui Hristos în faţa oamenilor - iată arma cea mai eficientă în lupta contra păcatului din lume! Răul se învinge prin bine, aşa cum întunericul nu poate fi risipit decât prin lumină (Ioan1, 5). Cred cu tărie că în numele lui Hristos avem dreptul să realizăm doar fapte vrednice de El. Sunt de acord, aşa cum am spus, cu realizările pozitive ale Inchiziţiei (de exemplu, acel Index care ar fi foarte util şi astăzi). De asemenea, subscriu cu toată convingerea la ideea de apărare a credinţei prin combaterea oricărei forme de păcat, spre slava lui Dumnezeu şi pentru mântuirea sufletelor noastre. Mă surprind şi mă impresionează în mod neplăcut doar anumite modalităţi de apărare a credinţei care, deşi sunt incompatibile cu porunca iubirii, au fost practicate de către unii creştini (nu doar din Inchiziţie) în anumite epoci istorice (mai ales în Evul Mediu). Unii Sfinţi au aprobat aceste practici ale vremii lor? Şi Sfinţii mai pot greşi. Este o dovadă de orgoliu din partea mea să afirm aceasta? Probabil... dar au existat cazuri în care anumiţi creştini adevăraţi, plini de dragoste şi de credinţă, au susţinut idei pe care ulterior le-au regretat. Chiar şi între Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel a existat, într-un anumit moment al activităţii lor misionare, o situaţie în care opiniile lor au fost diferite (Galateni cap. 2). Acest fapt, desigur, nu trebuie să slăbească încrederea noastră în Sfinţii lui Dumnezeu! În schimb, dacă o anumită idee exprimată de către un sfânt al Bisericii este, în mod evident, contrară poruncilor divine, noi avem datoria de a-L asculta mai mult pe Dumnezeu decât pe oameni, păstrându-ne credinţa în sfântul respectiv şi asumându-ne acele opinii ale sale care sunt compatibile cu întreaga învăţătură dogmatică şi morală a Bisericii. Dacă Sfinţii Apostoli, Sfinţii Părinţi din Biserica primară şi chiar Sfinţi ai vremii noastre (cum ar fi Sfântul Siluan Athonitul în Biserica Ortodoxă sau Maica Tereza în Biserica Occidentală) au avut o atitudine fermă în privinţa păstrării neschimbate a credinţei şi plină de iubire faţă de eretici, înseamnă că acest comportament ar trebui să caracterizeze şi relaţia noastră cu ceilalţi. Aş sprijini din tot sufletul reînfiinţarea unei Inchiziţii moderne (poate cu o altă denumire, pentru a nu fi contestată de cei ostili instituţiei cu acelaşi nume din Evul Mediu), care să se ocupe cu predicarea Evangheliei în lume, cu mărturisirea credinţei, cu lupta împotriva ereziilor şi, nu în ultimul rând, cu rugăciunea pentru răspândirea adevărului revelat între cei care nu-l cunosc sau îl tăgăduiesc. O astfel de instituţie, dacă ar fi alcătuită din teologi credincioşi şi competenţi, ar putea recâştiga pentru Hristos această societate secularizată în care trăim. Singura condiţie a biruinţei unei astfel de instituţii creştine ar fi, în opinia mea, simţul responsabilităţii şi respectarea libertăţii celorlalţi.

Un model de mărturisire a lui Hristos într-o lume din ce în ce mai indiferentă faţă de El? Avem multe asemenea exemple în istoria Bisericilor noastre. De pildă, discursul Sfântului Apostol Pavel în Areopag, cuvântarea Sfântului Ştefan în faţa ucigaşilor săi, râvna Sfântului Ignatie Teoforul de a muri pentru Hristos, realizările Sfinţilor Părinţi din perioada Conciliilor ecumenice etc. etc. etc. :)

"Noi suntem mult mai mult asemenea creştinilor de dinainte de Edictul de la Milan: chemaţi la ofensiva Evangheliei într-o lume devenită, din nou, infidelă"
De acord în totalitate!

Dumnezeu să fie cu dvs, domnule Mihnea Dragomir!

Cu deosebit respect,
Laura Stifter

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de laurastifter

Aş sprijini din tot sufletul reînfiinţarea unei Inchiziţii moderne (poate cu o altă denumire, pentru a nu fi contestată de cei ostili instituţiei cu acelaşi nume din Evul Mediu), care să se ocupe cu predicarea Evangheliei în lume, cu mărturisirea credinţei, cu lupta împotriva ereziilor şi, nu în ultimul rând, cu rugăciunea pentru răspândirea adevărului revelat între cei care nu-l cunosc sau îl tăgăduiesc. O astfel de instituţie, dacă ar fi alcătuită din teologi credincioşi şi competenţi, ar putea recâştiga pentru Hristos această societate secularizată în care trăim.

Dar o astfel de Inchiziţie modernă există, aşa cum am spus recent. Este Congregaţia pentru Doctrina Credinţei, noua denumire a Sfântului Oficiu al Inchiziţiei. Cam două decenii, la cârma acestei Congregaţii, în poziţie de inchizitor-şef, a fost un cardinal pe nume Joseph Ratzinger, supranumit "Rotweillerul lui Dumnezeu" sau "Panzerkardinal". E adevărat, nu am sesizat încă să fi "recâştigat pentru Hristos această societate secularizată în care trăim", fiindcă noua Inchiziţie nu mai are sprijinul statelor şi principilor creştini, aşa cum avea vechea Inchiziţie. Dar, în interiorul Bisericii, ea este o instituţie foarte preţuită, dovadă chiar faptul că cel răspunzător atâţia ani de ortodoxia credinţei a fost mandatat, fiind în poll-position, de sprijinul confraţilor din Sf Colegiu, spre a îmbrăca omoforul lui Petru.

[Mihai36]

Referitor la arabi , evrei convertos si neconvertos lucrurile sint mai nuantate.
Se pare ca si cei convertos nu au intrat chiar de bunavoie in curtea papalotatii ci au fost presati sa o faca.
Apoi nu peste putina vreme tuturor evreilor din Spania li s-a dat termen 3 luni sa paraseasca definitiv tara -edict cu aprobarea regelui si a reginei (al carui vechi duhovnic era "Ciocanul evreilor" -seful local al inchizitiei.)
In aceste 3 luni bogatasii evreilor cunoscind motivele reale ale imparatului i-au propus o imensa suma de bani sa sa anuleze edictul . O suma de nerefuzat insa Tomas de Torquemada a zbierat la ei certindu-i cum ca Iisus a fost vindut pe 30 de arginti si ei vor sa il vinda pe 3 miliarde !?! si atunci edictul nu a fost anulat ci dus la indeplinire- toti evreii intirziati precum si cei care crescuti in comunitatile lor imprmutasera obiseiuri evreiesti au fost masacrati pina la ultimul.
Similar au facut apoi si cu arabii.

http://tomisthecat.wordpress.com/tom...nele-domnului/