Confirmare minunată: romano-catolicii trebuie (re)botezaţi

În prealabil postat de catalin2

Daca cineva sustine o eroare si se alatura si alta persoana sa sutina acel lucru nu inseamna ca eroare devine adevar, ci ca doua persoane sustin acum o eroare.

După cum nici dacă cineva repetă o eroare de mai multe ori, aceasta nu va deveni adevăr.

Cătălin, este vorba despre necreat și creat. Sf. Grigorie Palama, precum și toată teologia ortodoxă, afirmă faptul că harul este necreat; sau că este energie dumnezeiască necreată, emanând direct din Persoanele Sfintei Treimi, așa cum lumina izvorăște din Soare. Nu este nici Sfânta Treime (care este neîmpărtășibilă în Sine), nici ceva din lumea creată.

Or, ochiul omului nu se deosebește cu nimic de ochiul oricărei viețuitoare, fiind creat, fiind cu totul de natură materială și făcut pentru a primi lumina fizică.

Sunt trei lumini: cea fizică, a minții (a gândirii) și a harului. Prima poate fi percepută cu ochiul, cea de-a doua cu mintea, iar pentru cea de a treia este nevoie de credința în Hristos Mântuitorul.

După cum am arătat de la început, nu neg faptul că lumina de pe Tabor, ca și cea de pe fața lui Moise, au fost percepute cu ochii fizici. Ceea ce percepeau acești ochi, însă, nu este harul, ci o manifestare a harului în plan fizic, prin transfigurarea materiei, făcând-o să strălucească.

De ce insist pe aspectul ăsta: Pentru că dacă afirmăm că putem vedea harul cu ochii fizici ar însemna că îl socotim ca făcând parte din această lume, mărginită și creată.

Or, îndumnezeirea omului este posibilă numai prin împărtășirea creatului de necreat. Dumnezeu așa ne-a zidit dintru început, „după chipul și asemănarea Sa”, prin chip dându-ne posibilitatea să primim și să ne unim cu harul Său, crescând întru asemănare, îndumnezeindu-ne. Și nu ne împărtășim într-un mod fizic, de o energie din lumea aceasta, ci duhovnicește, primind prin credință harul lui Dumnezeu. Acesta, apoi, sporește în omul care conlucrează cu el, ajungând să-l transfigureze într-atât încât și materia trupului său se transformă.

Practic distincția asta o consider esențială, pentru că ea face diferența dintre credință și superstiție. Harul este ceva ce vine dintr-o relație, în care noi venim cu credința și cu deschiderea totală către el, cu disponibilitatea conlucrării, iar Dumnezeirea ne dăruiește toată dragostea Sa veșnică și îndumnezeitoare.