Inselatoriile dnei E.G. White-Minciuna Alba

[Iustin32]

Sunteti dezinformat. Biserica mea nu a facut nici o prezicere (falsa sau adevarata) cu privire la data venirii Fiului Omului. Nu va mai lasati asa de usor influentat de niste persoana certate cu adevarul.

Daca voi v-ati dezis de Miller dupa marea dezamagire cu toate ca el a continuat sa fie membru al comunitatii adventiste primare si ca Ellen White i-a luat apararea si a cautat sa explice gresala lui, iata cuvintele ei: Si nu mai incerca sa-mi arunci in fata caracterul instabil al lui Canright! Daca citatele date de el din scrierile dnei White sunt adevarate, e clar cat sunteti de inselati de tatal minciunii si mai grav ca sunteti incurabili in incapatanarea voastra.


In 1840, la varsta de treisprezece ani, Ellen l-a auzit pe William Miller predicand ca sfarşitul lumii va veni in 1843. A fost foarte ingrozită şi a crezut că e pierdută (p. 15). Intorcandu-se acasă, a petrecut aproape toată noaptea rugandu-se şi plangand (p. 16). ( "Mărturii către biserică")
A continuat să trăiască in această condiţie disperată mai multe luni de zile (p. 16). Apoi, la intalnirea dintr-o tabără metodistă, a avut o convertire minunată. (p. 18). Aici, a văzut multe persoane care cădeau in inconştienţă, alate sub putere, cum era atunci la modă. Părinţii ei erau şi ei acolo, foarte entuziasmaţi de aceste experienţe.
Din nou, in 1842, l-a auzit pe Miller demonstrand că Hristos va veni intr-un an. Din nou a fost ingrozită. Ea mărturiseşte: "Condamnarea imi răsuna in urechi zi şi noapte." (p. 23). "Mi-era teamă c-o să-mi pierd minţile (p. 25). "Disperarea mă copleşea." Adeseori, mă rugam toată noaptea, gemand şi tremurand de o groază de nedescris " (p. 26).
Aceasta e o dovadă a condiţiei ei mentale. Visa că merge in rai şi se intalneşte cu Iisus şi era eliberată (p. 28). Apoi, frecventa intalnirile de rugăciune şi devenea inconştientă, rămanand in această stare toată noaptea. (p. 31). Acest lucru s-a repetat de mai multe ori. Ea caută să dea impresia că toate experienţele ei erau lucrarea Duhului lui Dumnezeu. Dar oare aşa era? Nu; erau doar rezultatul condiţiei sale fizice şi mentale, distorsionate de exaltările religioase de care era din nefericire inconjurată. Prezicerile alarmante ale lui Miller aproape că i-au dezechilibrat mintea isterică din trupul ei slăbit.
Mai tarziu, mărturiseşte ea insăşi lucrul acesta spunand: "Dacă mi s-ar fi prezentat adevărul aşa cum il inţeleg eu acum, aş fi fost scutită de multă durere şi confuzie " (p. 25).
Din 1840 pană in 1844, de la varsta de treisprezece pană la şaptesprezece ani, această fetiţă slabă, bolnăvicioasă, needucată, impresionabilă şi anormal de religioasă şi de emoţională, a intrat sub influenţa predicilor domnului Miller, care preziceau sfarşitul lumii in 1843, apoi in 1844. Spre final, a frecventat aceste intalniri exaltate in mod constant şi a crezut fără nici o indoială tot ce prezicea el. Ea spune: "Credeam in cuvintele solemne rostite de slujitorul lui Dumnezeu " (p. 22). Efectul asupra minţii ei tinere, slăbite, pline de imaginaţie şi neechilibrate a fost groaznic. Spunea: "Mi se părea că soarta mi-e pecetluită " (p. 28). Părinţii şi toată familia ei au acceptat teoriile lui Miller, ceea ce a dus la separarea lor de biserica metodistă.
Prezicerea lui Miller ca sfarşitul va veni pe 22 Oct. 1844 se baza pe un şir lung de cifre cronologice indoielnice ce se intindeau pe două mii trei sute de ani. Erau obiectul unor dispute intre oameni foarte invăţaţi. Acum, ce putea ştii această fată needucată despre aceste străvechi date cronologice? Absolut nimic. Pur şi simplu a crezut in afirmaţiile puternice, pozitive ale domnului Miller, fără să ştie dacă erau demne de incredere sau nu.
Acelaşi lucru era valabil şi pentru marea masă din aceia care acceptau predicile domnului Miller. Intr-adevăr, foarte puţini erau persoane cu educaţie sau abilităţi. Erau persoane uşor de mişcat prin simple afirmaţii sau entuziasm. Şi acestea existau din belşug.
Ellen a fost atat de influenţată de aceste afirmaţii pozitive că stătea la pat zile in şir , incercand să caştige caţiva bănuţi pentru a cumpăra tratate adventiste pe care să le impartă. (p. 38). Cand reuşea să se scoale, se ducea să-şi avertizeze tinerii prieteni. Spune că am petrecut astfel cateva nopţi intregi ".
Apoi povesteşte cum diferite persoane cădeau fără putere la pămant la aceste intalniri exaltate. (p. 47). Şi copiii erau la fel de afectaţi. Predicatori adventişti experimentau acelaşi lucru (p. 49). Timp de mai multe săptămani inaintea datei fixate, au incetat afacerile şi aveau loc intalniri exaltate mai tot timpul (p. 51).
Ellen şi părinţii ei au acceptat toate aceste lucruri fără nici o intrebare ca pe puterea lui Dumnezeu, lucrarea Duhului Sfant care aducea mărturie faţă de adevărul invăţăturilor lui Miller. Dar oare aşa era? Nu. Persoanele cinstite vor vedea că erau doar sentimentele lor exaltate, distorsionate; doar atat.
Dezamăgirea le-a fost mare. A urmat apoi confuzie, dezbinări şi cel mai sălbatic fanatism vise, transe, viziuni, vorbire in limbi, pretenţii de a avea daruri profetice şi tot aşa. Bătranul White, in Present Truth din Mai, 1850, spune: "J.V. Himes, la conferinţa de la Albany Conference din primăvara lui 1845, a spus că mişcarea de ziua a şaptea producea o hipnoză adancă de şapte picioare".
In Decembrie 1844, la numai două luni după acel eşec, doamna White a inceput să aibă viziuni. In prima din ele, spune: "Dumnezeu mi-a arătat printr-o sfantă viziune," etc. I-a căutat pe adventişti dar nu i-a văzut. I s-a spus să privească mai sus. Acolo, mai sus de lume, i-a văzut pe un drum inalt ce ducea in cetate. In spatele lor strălucea o lumină plină de slavă. Era avertismentul lui Miller, făcut cu două luni in urmă. Aceia care negau această lucrare cădeau de pe drum, impreună cu "toţi cei răi pe care-i respinsese Dumnezeu" ("Cuvant către turma mică" p. 14). A nega faptul că Dumnezeu era prezent in termenul din 1844 insemna că eşti pierdut. Astfel, ea spune: "Deoarece bisericile au refuzat să primească mesajul primului inger [lucrarea lui Miller], ele au respins lumina din cer şi au căzut din harul lui Dumnezeu " ("Scrieri timpurii" p. 101).
Incercand să scuze eşecul lor din 1843, ea spune: "Am văzut că diagrama din 1843 era după cum spusese Domnul şi că nu trebuie schimbată; că cifrele erau aşa cum vroia Domnul; că mana lui era deasupra şi a ascuns o greşeală la unele cifre " ("Scrieri timpurii" p. 64).
Aici, ea are indrăzneala să arunce asupra lui Dumnezeului cel atotputernic responsabilitatea pentru confuzia şi eşecul din 1843. Nu inseamnă asta să-l acuzi pe Dumnezeu de nebunie? Toate astea pentru a-şi scuza propria lor nebunie.
Apoi adaugă: "Mişcarea adventistă din anii 1840-44 a fost o manifestare glorioasă a puterii lui Dumnezeu." (Tragedia veacurilor, Vol. IV., p. 429). Aşa că Dumnezeu e făcut responsabil pentru toate eşecurile lor de stabilire a unui termen, atat in 1843 cat şi in 1844.

Iata pe ce a fost intemeiata secta adventista: pe o mare dezamagire negata ca ar apartine adventistilor si pe ,,viziunile,, isterice si mincinoase ale unei fete naive si aproape analfabete.