![]() |
![]() |
|
#11
|
||||
|
||||
![]()
"Cînd vorbim despre credinta crestină, întelegem că aceasta este virtutea, adică puterea prin care primim ca adevăr neîndoielnic tot ce ne-a descoperit Dumnezeu si ne învată Sfînta Biserică Ortodoxă pentru mintuirea noastră. Prin credintă cunoastem ceea ce nu putem vedea si adeverim ceea ce nădăjduim de la Dumnezeu, cum citim în Sfînta Scriptură : Credinta este încredintarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor nevăzute (Evrei XI, 1).
Una din îndatoririle de căpetenie ale fiecărui crestin ortodox este de a sti ce crede si cum crede ; de a cunoaste cuprinsul dreptei sale credinte, pentru a nu fi amăgit de învătături gresite si desarte. El este chemat să-si însusească această învătătură cu mintea, nu insă mai putin cu simtirea si mai ales cu vointa, pentru că de Dumnezeu nu te poti apropia decît ducand o viată în curatie sufletească si trupească, cum lămurit ne învată sfîntul Grigorie Teologul, zicînd : Nu este în puterea oricui să cugete despre Dumnezeu, fiindcă aceasta pot să o facă numai cei care s-au cercetat cu de-amănuntul, ...care si-au curătit sufletul si trupul sau care cel putin se silesc să se curete;. Invătătura crestină ortodoxă pe care avem datoria să o cunoastem, ne-a dat-o Dumnezeu însusi prin Fiul Său intrupat, Domnul nostru Iisus Hristos. Mîntuitorul Hristos ne-a adus invătătura dumnezeiască, despre care însusi mărturiseste : învătătura Mea nu este a Mea, ci a Celui ce M-a trimis(Ioan VII, 16) si a propovăduit-o în vremea cît a locuit între oameni. După El, sfintii apostoli si urmasii lor au răspîndit această învătătură "pînă la marginile lumii" cunoscute atunci, iar iubitorii de Dumnezeu au îmbrătisat-o cu adîncă si curată evlavie." asta aviz amatorilor care nu prea stiu ce inseamna sa fii ortodox ![]() http://www.sfaturiortodoxe.ro/invata...a-ortodoxa.htm
__________________
Inimă curată zidește intru mine, Dumnezeule și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. Last edited by anaana71; 15.12.2009 at 13:34:09. |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Atitudinea ortodoxa fata de oamenii de alte culte religioase | PetruD | Morala Crestina | 947 | 03.02.2013 10:31:35 |
Care este rostul pe pamant a celor necasatoriti si a celor fara copii? | sophia | Nunta | 52 | 18.10.2010 12:02:02 |
Din famila mea multi au trecut la adventisti si la alte secte | beliver | Secte si culte | 145 | 30.04.2010 18:06:16 |
O cantare ciudata, exsultet de ce se canta in BC si in alte "culte crestine" la Pasti | mihailt | Generalitati | 8 | 17.04.2010 02:20:05 |
|