Lumea copiilor

[Fani71]

În prealabil postat de Jane Says

Sincer, da, cred ca aia e calea :)
Ca nu pot eu sa merg pe ea, asta e altceva. Dar e posibil si pentru mireni pana la un punct, eu cred ca Dumnezeu ne ajuta si ne "curata", strat dupa strat si te trezesti nu ca fugi de lucruri, nu ca faci cine stie ce mare asceza lipsindu-te de ele ci ca nu iti mai plac la un moment dat.
Iar sa zici Doamne Iisuse chiar si o singura data, deci nu nonstop, in toiul unei activitati, e ceva extrem de simplu. Si in functie de reactia pe care o ai la indemnul asta: am chef sau nu prea, parca nu am chef de Hristos acum, mai tarziu, sau parca suna cam aiurea si anacronic etc, iti poti da seama de starea in care te aflii.
Stare pe care pe urma e alegerea ta daca o vei perpetua sau ii vei pune punct (inchizand cartea, televizorul, radioul, intorcand capul).

Sigur, sa spui rugaciunea lui Iisus oricand, in oprice situatie, cat mai des, este un lucru foarte potrivit si pentru noi mirenii. Asta nu am vrut de loc sa neg. Si intr-adevar poate folosi ca criteriu de selectie: ce fac si simt eu acum este coerent cu rugaciunea, sau nu? Macar sa imi dau seama daca nu pot inca sa renunt la anumite lucruri. Foloseste la smerenie.

Dar nu cred ca asta este echivalent cu fuga de realitatea inconjuratoare.
Sigur, ne putem feri de atingerea de uratenie (care este foarte prezenta), de rautate, de destrabalare. Dar sa ne ferim si de lucrurile bune din jur? Sau de samanta de bine din lucruri? Sa intoarcem capul in fata unei strazi urate, murdare, si sa nu observam frumusetea unor ferestre ale unor case (de exemplu)?

Uitasem alt sens al cititului: de a scapa de uratenie.. Acum vorbesc de alte carti decat cele de care vorbeam mai sus, care reflecta realitatea contemporana. Poti citi si ca sa scapi de ea, sa te cufunzi in ceva frumos: poezie, pentru cine ii place, sau stiu eu, literatura mai veche frumuasa (Shakespeare, Cervantes, Corneille, Racine) sau fantastica.
Nu ca sa evadezi, cui ca sa intri in legatura cu straturi mai profunde ale lumii si ale existentei..
Imi amintesc aici de ce scrie Steinhardt despre cum invatau pe dinafara poezii si isi povesteau literatura clasica in inchisoare... Si astfel se inaltau din hidosenia si perversitatea inchisorii.

Dar natura? sa ne ferim si de admirarea ei? Ca de, natura asa cum este acum este atinsa de cadere si ea.. deci are influente nocive (pot sa repet argumentarea ta si a Annei si pentru faptura necuvantatoare, care desi creata de Dumnezeu este pervertita odata cu omul).

As vrea sa va mai atrag atentia, tie si Annei, ca daca nu citeati ceva literatura, la scoala si dupa, nu ati reusi sa va exprimati atat de coerent si frumos ideile impotriva acestei literaturi..

Mai amintesc si ca Sfantul Vasile (de el imi aminbtesc, dar cred ca mai sunt si altii) a scris o cuvantare numita Indemn tinerilor de a se instrui (sau ceva in genul asta), in care arata avantajele unei educatii ... pagane (ca literatura crestina inca nu exista). Da, Zaharia, asta i-a folosit si ca sa combata paganismul, dar si ca sa exprime intr-o limba frumoasa si clara ideile crestine...

Last not least: autori cu idei cat se poate de crestine, cum ar fi Dostojevsky, a descris in literatura lor si lucruri pacatoase sau morbide, au coborat pana in strafundurile naturii umane.. Citindu-i coboram si noi acolo, le cunoastem (pentru a le putea eventual depasi). Nu au scris doar lucruri inaltatoare despre Dumnezeu si sfinti. Au ajuns chiar si la scarbosenii si demonisme..
In literatura romana, este de ex. Caragiale care din cate stiu eu era ortodox practicant. Or el a scris ori literatura de tip social si comic, ori povesturi destul de morbide.

Nu, Jane si Anna, oricum ati intoarce-o, este totusi inchis si integrist discursul vostru. Eu asa il vad, cu tristete o spun.