Bacteria Flagellum sau Motorul Organic sau De ce evolutionismul e o facatorie

[Traditie1]

Tu explici cum a făcut lumea Dumnezeu, dar nu explici de ce a făcut-o așa. Orice acțiune și decizie a lui Dumnezeu are un rost.

Și, din punct teologic-filozofic, faci greșeala de a confunda ceea ce pare că e cu ceea ce e. A extrage concluzii despre acțiunile lui Dumnezeu din analiza alcătuirii lumii este la fel de iluzoriu cu a căuta dovezi ale lui Dumnezeu în creație. Creația este adusă la existență din nimic și totul este relativ în ceea ce privește aparențele ei. Așa cum nu există legi ale fizicii în mod obiectiv ci numai prin lucrarea nemijlocită a lui Dumnezeu, la fel nu există nici dovezi ale istoriei lumii care să existe în mod obiectiv. Totul în lume este adus permanent la existență, recreat permanent fiindcă lumea nu are existență obiectivă, este relativă. Ca să înțelegi, încearcă să explici felul cum există lumea sau ce înseamnă a exista.

Când studiezi ceva din lumea aceasta nu trebuie să crezi într-o cauzalitate a lumii fiindcă nu există alte cauze decât rațiunea și voința lui Dumnezeu.


A încerca să faci o legătură între știință și teologie este un lucru ce pare inteligent și mulți fac pe savanții în acest sens, dar este o capcană logică și un kitsch ideologic. Știința nu-și propune analiza cauzelor primordiale ale lumii, pătrunderea în ontologia ei și doar studiul de suprafață a fenomenologiei naturale. Iar teologia și filozofia caută cauzele ultime, esența realității.

[Traditie1]

Iar ideea că omul se trage din animale e nu numai străină de întreaga tradiție scripturală și patristică a Bisericii ci periculoasă pentru formarea noastră spirituală, fiindcă aduce prejudicii învățăturii despre omul creat după Chipul lui Dumnezeu și despre valoarea ființei umane. Dacă omul s-a ridicat din rândul animalelor atunci toată învățătura despre unitatea neamului omenesc, despre planul înainte de veacuri al Întrupării și despre Judecata de Apoi devin niște povești, ca și învățătura despre necesitatea despătimirii și îndumnezeirii noastre.

[Eugen7]

În prealabil postat de Traditie1

Iar ideea că omul se trage din animale e nu numai străină de întreaga tradiție scripturală și patristică a Bisericii ci periculoasă pentru formarea noastră spirituală, fiindcă aduce prejudicii învățăturii despre omul creat după Chipul lui Dumnezeu și despre valoarea ființei umane....

Nu am sustinut nicidecum ca omul se trage din animale!!! Dimpotriva am aratat ca stiinta nu poate demonstra ca superitatea omului fara de animale este de natura fizica (trupeasca). A fi inrudinti fiziologic (trupeste) nu inseamna ca ne tragem din ele!

Eu am afirmat conform Sfintilor Parinti ca diferenta intre om si animale nu este nicidecum trupeasca ci de natura sufleteasca spirituala. Doar sufletul omului are spirit. Animalele au suflet dar fara spirit.

"Chipul si asemanarea lui Dumnezeu" se refera exclusiv la spiritul sufletului omului.

[Traditie1]

În prealabil postat de Eugen7

Nu am sustinut nicidecum ca omul se trage din animale!!! Dimpotriva am aratat ca stiinta nu poate demonstra ca superitatea omului fara de animale este de natura fizica (trupeasca). A fi inrudinti fiziologic (trupeste) nu inseamna ca ne tragem din ele!

Eu am afirmat conform Sfintilor Parinti ca diferenta intre om si animale nu este nicidecum trupeasca ci de natura sufleteasca spirituala. Doar sufletul omului are spirit. Animalele au suflet dar fara spirit.

"Chipul si asemanarea lui Dumnezeu" se refera exclusiv la spiritul sufletului omului.

Spiritul sau sufletul este același lucru: persoana omului cu facultățile rațiunii, voinței și simțirii. Sufletul este partea veșnică din om, Chipul lui Dumnezeu în el, conștiința lui. O entitate capabilă de viață conștientă se numește suflet. O entitate lipsită de rațiune sau viață conștientă nu este vie. Dacă animalele ar avea suflet ele ar fi după chipul lui Dumnezeu, ar fi ființe de o valoare inestimabilă, asemenea omului.

Sufletul este necompus, ideea că el ar fi compus e o eroare, poate chiar erezie. Ai aici un întreg articol care explică tocmai confuzia unora că omul ar fi compus din trei elemente, suflet, spirit și trup:
http://www.crestinortodox.ro/dogmati...tul-69087.html

Iată niște citate:

Apolinaristii (o grupare eretică), sprijinindu-se pe filosofia lui Platon si Plotin privind fiinta omului, si incercand sa gaseasca un temei pentru erezia lor, sus­tineau o conceptie trihotomista despre natura omului. Dupa ei, omul s-ar compune din trup, suflet si spirit. Omul ar avea, astfel, un suflet animal si un altul rational, adica principiul imaterial din om ar fi despartit in doua substante : suflet si spirit.
.........
Trebuie observat, in primul rand, ca sfantul apostol Pavel afirma categoric dihotomismul naturii omenesti : "Ci eu, desi de­parte cu trupul, insa de fata cu duhul, am si judecat, ca si cum as fi fost de fata, pe cel ce a facut una ca aceasta" (I Cor,, 5, 3) ; "...si femeia nemaritata si fecioara poarta grija de cele ale Domnului, ca sa fie sfanta si cu trupul si cu duhul..." (I Cor., 7, 34).

O a doua observatie care trebuie facuta este ca in textele citate si in intreaga Sfanta Scriptura, termenii suflet si spirit sau duh se folo­sesc, cum deja am vazut, in mod amestecat, unul pentru altul, denumind acelasi element component al naturii omenesti. Prin urmare, in cele doua texte amintite (I Tes., 5, 23 si Evr., 4, 12), in care se vorbeste despre suflet si duh, nu este vorba de doua principii deosebite, ci nu­mai de doua functii sau puteri ale aceleiasi naturi spirituale a omu­lui, si anume despre puterea vietii organice si puterea vietii spirituale. Prin suflet si duh sau spirit, in cele doua texte, se indica cele doua aspecte ale aceleiasi naturi spirituale : aspectul inferior al vietii vege­tative organice, adica al sufletului, si aspectul superior al cunoasterii si vointei rationale, adica al spiritului. Deci, aceeasi natura spirituala umana se numeste suflet cand se raporteaza la cele ale trupului, indeplinind functiuni organice, si se numeste spirit sau duh, cand se raporteaza la cele strict spirituale, indeplinind functiuni din sfera spiritualului.

Constitutia dihotomica a omului reiese si din implicatiile morale ale cuvintelor suflet si duh sau spirit din textele pauline. Omul legat in mod esential de cele pamantesti nu se poate ridica la o viata spiri­tuala superioara, ramanand om psihic sau trupesc, sau firesc. Despre oa­menii "psihici" sau firesti, sfantul Iuda spune ca nu au Duhul (Iuda, 19). Omul care duce o viata pe plan superior, in duhul lui Hristos, ca unul care are harul dumnezeiesc, este un om duhovnicesc, spiritual. Ca ur­mare, spiritul sau duhul se numeste suflet, intrucat ramane in sfera na­turalului si sufletul se numeste duh sau spirit, intrucat este ridicat in sfera supranaturala a harului dumnezeiesc.

Prin urmare, opozitia paulina si scripturistica in general dintre omul psihic sau trupesc si omul duhovnicesc sau spiritual (I Cor., 2, 14-15;15, 45; Gal., 5, 17) nu este fiintiala, ci morala; ea nu se bazeaza pe existenta unor principii deosebite in componenta spirituala a omului, ci tocmai pe trairea deosebita a aceluiasi principiu de viata, adica a sufletului.

Dupa invatatura crestina, sufletul este o substanta reala, vie, ima­teriala sau spirituala si nemuritoare. El strabate prin trupul material si este legat de el, dar transcende materialitatea trupului. El este "cineva" nu numai "ceva", tocmai datorita sufletului sau. Omul este cineva prin acest sub­strat inzestrat cu constiinta si cu capacitatea de reactii constiente si libere.

[Eugen7]

În prealabil postat de Traditie1

Spiritul sau sufletul este același lucru: persoana omului cu facultățile rațiunii, voinței și simțirii. Sufletul este partea veșnică din om, Chipul lui Dumnezeu în el, conștiința lui. O entitate capabilă de viață conștientă se numește suflet. O entitate lipsită de rațiune sau viață conștientă nu este vie. Dacă animalele ar avea suflet ele ar fi după chipul lui Dumnezeu, ar fi ființe de o valoare inestimabilă, asemenea omului.

Sufletul este necompus, ideea că el ar fi compus e o eroare, poate chiar erezie. ...

Sfintii Parinti spun clar:
SUFLETUL NU ESTE ACELASI LUCRU CU SPIRITUL! SI ANIMALELE AU SUFLET, INSA DOAR SUFLETUL OMULUI ESTE SPIRITUAL.

Bineinteles ca sufletul este necompus!!! Am sublinitat de nenumarate ori ca DOAR SUFLETUL OMULUI ARE SPIRIT (doar sufletul omului este spiritual), ceea ce nu inseamna ca sufletul omului este compus, Doamne fereste! ci doar ca spiritul este o "partea cea mai curata a sufletului omului" dupa cum spun Sfintii Parinti.

Deci sufletul omului nicidecum nu este compus din doua substante diferite: spirit si suflet, ci este o singura substanta sufleteasca.

Sf. Ioan Damaschin, în “Dogmatica”, în Cartea II-a la cap 12, mărturiseşte: “Lumea spirituală este înrudită cu El, căci înrudită cu Dumnezeu este firea raţională care se poate sesiza numai cu mintea.”
(astfel în om) “… Sufletul este o substanţă vie, simplă, necorporală, prin natura sa invizibilă ochilor trupeşti, nemuritoare, raţională, spirituală, fără de formă; se serveşte de un corp organic şi ii dă acestuia puterea de viaţă, de creştere, de simţire şi de naştere. Nu are un spirit deosebit de el, ci spiritul său este partea cea mai curată a sufletului. Căci ceea ce este ochiul în trup, aceea este spiritul în suflet ...
Trebuie să se ştie că facultăţile oricărei vieţuitoare se împart în facultăţi sufleteşti, facultăţi vegetative şi facultăţi vitale.”

spiritul in mod expres se mai numeste si duh in Sfanta Scriptura, si este diferit de suflet. Spiritul este asociat intodeauna cu mintea umana (gandire, ratiune, cugetare) iar sufletul cu viata:
“duhul minţii voastre” (Efeseni 4,23).
“despărţitura sufletului si duhului” (Evrei 4,12).
“şi întreg duhul vostru şi sufletul vostru şi trupul vostru să se păzească” (I Tesaloniceni 5,23)

cum, puteti spune ca animalele nu au suflet!
Repet ce spune Sfantul Ioan Damaschin (si daca este nevoie o sa aduc si alte citate patristice Sfantul Maxim Marturisitorul, Sfantul Efrem Sirul...)

Sf. Ioan Damaschin, în “Dogmatica”, în Cartea II-a la cap 12, mărturiseşte: " Trebuie să se ştie că facultăţile oricărei vieţuitoare se împart în facultăţi sufleteşti, facultăţi vegetative şi facultăţi vitale.”"

“Iar tuturor fiarelor pământului şi tuturor pasărilor cerului şi tuturor vietăţilor care se mişcă pe pământ, care au in ele suflare de viaţă …” (Facerea 1,30).

“luând Domnul Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie.” (Facerea 2,7).

“Şi a mai grăit Dumnezeu cu Noe şi cu fiii lui, care erau cu el, şi a zis:* "Iată Eu închei legământul Meu cu voi, cu urmaşii voştri şi cu tot sufletul viu, care este cu voi: cu păsările, cu animalele şi cu toate fiarele pământului, care sunt cu voi, cu toate vietăţile pământului” “ Facerea 9,9-10.

“şi omul în cinste fiind n-a priceput; alăturatu-s-a dobitoacelor celor fără de minte şi s-a asemănat lor”. Psalmul 48,12,21.

[MariS_]

În prealabil postat de Eugen7

Sfintii Parinti spun clar:
SUFLETUL NU ESTE ACELASI LUCRU CU SPIRITUL! SI ANIMALELE AU SUFLET, INSA DOAR SUFLETUL OMULUI ESTE SPIRITUAL.

Bineinteles ca sufletul este necompus!!! Am sublinitat de nenumarate ori ca DOAR SUFLETUL OMULUI ARE SPIRIT (doar sufletul omului este spiritual), ceea ce nu inseamna ca sufletul omului este compus, Doamne fereste! ci doar ca spiritul este o "partea cea mai curata a sufletului omului".

Sf. Ioan Damaschin, în “Dogmatica”, în Cartea II-a la cap 12, mărturiseşte: “Lumea spirituală este înrudită cu El, căci înrudită cu Dumnezeu este firea raţională care se poate sesiza numai cu mintea.”
(astfel în om) “… Sufletul este o substanţă vie, simplă, necorporală, prin natura sa invizibilă ochilor trupeşti, nemuritoare, raţională, spirituală, fără de formă; se serveşte de un corp organic şi ii dă acestuia puterea de viaţă, de creştere, de simţire şi de naştere. Nu are un spirit deosebit de el, ci spiritul său este partea cea mai curată a sufletului . Căci ceea ce este ochiul în trup, aceea este spiritul în suflet ...
Trebuie să se ştie că facultăţile oricărei vieţuitoare se împart în facultăţi sufleteşti, facultăţi vegetative şi facultăţi vitale.”

spiritul in mod expres se mai numeste si duh in Sfanta Scriptura:
[b]“duhul minţii voastre” (Efeseni 4,23).
“despărţitura sufletului si duhului” (Evrei 4,12).
“şi întreg duhul vostru şi sufletul vostru şi trupul vostru să se păzească” (I Tesaloniceni 5,23)[/u]

Eu cred ca sunt corecte ambele puncte de vedere. Traditie1 vorbeste dpdv
al substantelor, si aici intr-adevar sunt doua, materie si spirit sau trup si
suflet, iar Eugen7 dpdv functional, si atunci avem trup, suflet si spirit,
unde spiritul nu e ceva separat de suflet ci incarcatura sau functia sa cea
mai elevata, cea care il defineste ca om si ii confera chipul Creatorului sau.
Har, smerenie si jertfa de sine.

[Eugen7]

În prealabil postat de MariS_

Eu cred ca sunt corecte ambele puncte de vedere. Traditie1 vorbeste dpdv
al substantelor, si aici intr-adevar sunt doua, materie si spirit sau trup si
suflet, iar Eugen7 dpdv functional, si atunci avem trup, suflet si spirit,
unde spiritul nu e ceva separat de suflet ci incarcatura sau functia sa cea
mai elevata, cea care il defineste ca om si ii confera chipul Creatorului sau.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Nu sunt corecte ambele puncte de vedere, ci doar acela al Sfintilor Parinti (pe care il marturisesc). Implicatiile teologice sunt profunde.

[Traditie1]

În prealabil postat de Eugen7

(astfel în om) “… Sufletul este o substanţă vie, simplă, necorporală, prin natura sa invizibilă ochilor trupeşti, nemuritoare, raţională, spirituală, fără de formă; se serveşte de un corp organic şi ii dă acestuia puterea de viaţă, de creştere, de simţire şi de naştere.

Te contrazici singur dând un citat în care se spune că sufletul e nemuritor și rațional. Dacă e nemuritor și animalele au suflet înseamnă că sunt nemuritoare. Dacă e rațional înseamnă că el conține și mintea, adică ceea ce tu numești spirit.

Nu trebuie numai să te folosești de citate ci să înțelegi și ce spun ele.

Sufletul nu este o "substanță" ci este însuși omul, persoana lui, conștiința lui.

Iar dacă unii Părinți au afirmat că animalele au suflet fie au greșit, fie se referau la suflarea de viață, un proces biologic, nu la viața conștientă. Dacă animalul ar avea viață conștientă, ar fi o persoană și ar fi o crimă uciderea lui.

[Eugen7]

În prealabil postat de Traditie1

Te contrazici singur dând un citat în care se spune că sufletul e nemuritor și rațional. Dacă e nemuritor și animalele au suflet înseamnă că sunt nemuritoare. Dacă e rațional înseamnă că el conține și mintea, adică ceea ce tu numești spirit.

Nu trebuie numai să te folosești de citate ci să înțelegi și ce spun ele.

Sufletul nu este o "substanță" ci este însuși omul, persoana lui, conștiința lui.

Iar dacă unii Părinți au afirmat că animalele au suflet fie au greșit, fie se referau la suflarea de viață, un proces biologic, nu la viața conștientă. Dacă animalul ar avea viață conștientă, ar fi o persoană și ar fi o crimă uciderea lui.

Doar sufletul omului este nemuritor si spiritual (cugetator, rational, ganditor... cu constiinta existentei de sine)! La aceasta se referea citatul respectiv din Sfintii Parinti. era scris clar ca doar la sufletul omului se refera!!!

Dumneavoastra faceti confuzii grave intre suflet si spirit (mai exact spus intre sufletul animalelor si sufletul spiritual al omului), intre viata naturala (ce o au si animalele caci si ele au afecte sufletesti: bucurie, tristete, depresie etc.) si viata constienta (rationala, ganditoare, cugetatoare care este specifica doar omului)... Trebuie sa studiati mai cu atentie ce spun Sfintii Parinti inainte de a spune ca ei au gresit.

SFINTII PARINTI SPUN CLAR CA SUFLETUL OMULUI ESTE SUBSTANTA SI NU DOAR UN PRICIPIU (precum constiinta care este urmarea cugetarii - gadirii, ratiunii...)!

Daca considerati necesar o sa postez toata cartea Sfantului Ioan Damaschin.


"«Sufletul fiecăruia dintre oameni este şi viata trupului însufletit prin el şi are lucrare de viață făcătoare pentru altul, lucrare ce se arată adică în trupul însufleţit de el. Dar are viaţa nu numai ca lucrare, ci şi ca fiinţă, întrucât sufletul e viu prin el şi pentru el însuşi. Căci se arată având viaţa raţională şi înţelegătoare, ca una ce e în chip vădit alta decât viaţa trupului şi a celor ce sunt prin trup. De aceea, chiar desfăcându-se trupul, sufletul nu se destramă. Iar pe lângă faptul că nu se destramă, mai rămâne şi nemuritor, întrucât nu se arată să fie pentru altul, ci are viaţa prin sine ca fiinţă.
Sufletul raţional şi înţelegător are viaţa ca fiinţă, dar în stare să primească cele ce sunt potrivnice, adică răutatea şi bunătatea. De aici se arată că nu are bunătatea ca fiinţă, precum nici răutatea, ci o oarecare însuşire în stare să se îndrepte şi spre o parte şi spre alta cînd e lăsată. Acestea nu sunt de faţă într-un spaţiu, ci sufletul înţelegător, primind de la Ziditor puterea de a se hotărî liber, poate să încline spre una sau alta şi să vieţuiască potrivit cu ea. De aceea sufletul raţional şi înţelegător este oarecum şi compus, datorită lucrării mai sus pomenite» (Grigorie Palama, Capete despre cunoştinţa naturală, 32—33, în Filoc. rom., voi. VII, p. 442).

Dacă spun că există alte făpturi ale lui Dumnezeu, unele sunt mai puţin minunate decât sufletul, iar altele la fel ca sufletul. Sufletul unui animal, spre exemplu, este mai puţin minunat decât al omului, iar acela al unui înger este la fel de minunat; dar nimic nu este mai bun decât sufletul. Şi dacă într-un anumit moment, nici unul dintre acestea nu este mai bun, acest lucru este urmarea păcatului săvârşit de suflet şi nu ţine de natura sa. Totuşi păcatul nu-l scade pe om atât de mult încât sufletul unui animal să fie preferat acestuia sau chiar asemuit cu acesta". Cuvintele surprinzătoare ale Fericitului Augustin evidenţiază măreţia sufletului uman în raport cu cel al necuvântătoarelor.

Dar, ce fel de suflet au animalele? Răspuns nuanţat: de la Sfinţii Părinţi citire.
În celebrul Hexaimeron, Marele Vasile al Cezareei nota că pământul nu a scos la iveală sufletele dobitoacelor ascunse în el, ci acestea au fost chemate la existenţă în momentul în care a poruncit Dumnezeu, Cel care "ţine în mâna Lui viaţa a tot ce trăieşte şi suflarea întregii omeniri" (Iov 12, 10).

Nuanţări interesante întâlnim în lucrările Părinţilor filocalici. Sfântul Antonie cel Mare confirmă existenţa sufletului la animale: "Fiindcă anumiţi oameni lipsiţi de cucernicie îndrăznesc să spună că plantele şi legumele au suflet, voi scrie pe scurt despre aceasta pentru călăuzirea celui simplu. Plantele au o viaţă naturală, dar nu au suflet. Omul este numit animal raţional pentru că are raţiune şi poate să dobândească cunoştinţe. Celelalte animale şi păsări pot produce sunete fiindcă au răsuflare şi suflet. Toate lucrurile care sunt supuse creşterii şi descreşterii sunt vii; dar faptul că trăiesc şi cresc nu înseamnă neapărat că toate au suflete" (Filocalia Vol. I, pag. 61). În viziunea "Patriarhului călugărilor singuratici" există patru categorii de vietăţi: primele, fiinţele îngereşti, înzestrate cu suflet şi nemuritoare; a doua categorie sunt cele cu raţiune, suflet şi răsuflare - oamenii; din cea de-a treia fac parte animalele, care au răsuflare şi suflet; a patra categorie cuprinde plantele care au numai viaţă, lipsite de suflet, răsuflare, raţiune sau nemurire. Pe de altă parte, aceste patru atribute presupun ideea de posesie a vieţii.

Şi Mărturisitorul de vârf al secolului VII, Sfântul Maxim, diferenţia în volumul II al Filocaliei puterile de care se împărtăşesc plantele, animalele şi fiinţele umane. "Sufletul are trei puteri: prima este puterea prin care se hrăneşte şi creşte; a doua, aceea a imaginaţiei şi a instinctelor; a treia, a inteligenţei şi a raţiunii. Plantele se împărtăşesc numai de prima din aceste puteri, animalele de primele două, iar oamenii de toate trei" (Filocalia, Vol. II, pag. 88).

Într-o perspectivă psiho-teologică se situează cele şapte niveluri ale sufletului, parafrazate din lucrarea augustiniană "Măreţia sufletului tău". La nivelul primar (întâlnit la om, animale şi plante), sufletul, puterea de viaţă a trupului care îl ţine în unitate şi armonie, susţine hrănirea, creşterea şi reproducerea. La nivelul al doilea (regăsit la om şi animale), sufletul caută orice se potriveşte cu firea trupului, are memorie, amintindu-şi de cele trăite prin simţuri şi ceea ce a învăţat prin obişnuinţă. La nivelul superior, sufletul învaţă şi îşi aminteşte prin observaţie (limbă, citire, scriere etc.) şi nu numai prin obişnuinţă. Este nivelul raţiunii şi al gândirii logice, al muzicii, poeziei şi elocinţei, caracteristic oamenilor. Nivelurile IV-VII corespund treptelor urcuşului duhovnicesc specific uman: purificare, iluminare, îndumnezeire.

Şi dacă raţiunea este facultatea logică a omului prin care observarea şi analizarea datelor conduc la concluzii raţionale, animalelor nu li s-a dat această capacitate, fiindcă ele nu au voinţă liberă. În schimb, ele posedă înalte reacţii instinctuale. Creatorul le-a învăţat pe animale anumite lucruri pe care oamenii de abia şi le însuşesc într-o viaţă. El a compensat lipsa de raţiune la animale înzestrându-le cu simţuri superioare. În acelaşi ton glasul aniversatului zilei de 30 martie, Sfântul Ioan Scărarul: "Nimic nu este fără ordine şi scop în împărăţia animalelor, fiecare poartă înţelepciunea Ziditorului şi Îl mărturiseşte. Dumnezeu a dăruit omului şi animalelor multe însuşiri fireşti, cum ar fi mila, iubirea, sensibilitatea . căci până şi dobitoacele necuvântătoare se tânguiesc când pierd pe vreunul de-al lor"


IN CONCLUZIE VA ROG SA SUSTINETI AFIRMATIILE DUMNEAVOASTRA CU CITATE PATRISTICE, INDICAND SI SURSA.

[Eugen7]

În prealabil postat de Traditie1

...iluzoriu cu a căuta dovezi ale lui Dumnezeu în creație. Creația este adusă la existență din nimic și totul este relativ în ceea ce privește aparențele ei....

A încerca să faci o legătură între știință și teologie este un lucru ce pare inteligent și mulți fac pe savanții în acest sens, dar este o capcană logică și un kitsch ideologic. Știința nu-și propune analiza cauzelor primordiale ale lumii, pătrunderea în ontologia ei și doar studiul de suprafață a fenomenologiei naturale. Iar teologia și filozofia caută cauzele ultime, esența realității.

Teologia nu cauta... ea stie prin revelatia Sfantului Duh, in Sfanta Scriptura si in scrierile Sfintilor Parinti.

" Pentru că ceea ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu este cunoscut de către ei; fiindcă Dumnezeu le-a arătat lor.
20. Cele nevăzute ale Lui se văd de la facerea lumii, înţelegându-se din făpturi, adică veşnica Lui putere şi dumnezeire, aşa ca ei să fie fără cuvânt de apărare, " Romani 1,19-20

Dupa cum Observati, Sfanta Scriptura si Sfantii Parinti nu au fost impotriva stiintei ci dimpotriva au aratat ca si in creatie "vedem" pe Creator. Desigur aceasta forma de cunoastere a lui Dumnezeu nu trebuie pusa inaintea cunoasterii prin Sfintele Taine ale Bisericii in Duhul Sfant.

Tot in Duhul Sfant noi crestinii ortodocsi intelegem nu doar cum functioneaza omul ca fiinta si universul, dar cunoastem si intelegem chiar si "adacurile lui Dumnezeu" (I Corinteni cap 2).

In conclzuie va raspect parea dumneavoastra privitoare la stiinta insa eu prefer sa am in abodarea mea exemplul Sfintilor Parinti si incerc sa folosesc (cu voia Domnului si ajutorul LUI) metodologia Sfintilor Parinti (Sfantul Ioan Damaschin...)


Slava Tie Doamne Iisuse Hristoase, Cuvinte al Tatalui, prin care toate s-au facut si nimic din cele ce s-au facut nu s-au facut fara Tine!