Grija de cei morti

În prealabil postat de Seraphim7

Iata un protestant,care apreciaza adevaratele valori,nu zic ale Ortodoxiei,ci universale.Va multumim pt. parerea chiar daca neutra,pe care ati oferit-o ,una foarte buna.

Sunt si aspecte din ortodoxism care ma fascineaza sau cu care sunt de acord.Ortodoxismul nu depinde de parerea cuiva despre el ci depinde de Adevarul pe care il contine.Adevarul fiind etern si indestructibil,asa va fi si credinta care il contine.Pina acum proba timpului este in favoarea ortodoxismului si ar mai fi si alte aspecte care pledeaza in favoarea sa.Aspectele pe care nu le inteleg,le inteleg diferit sau nu sunt de acord sunt mai mult problema mea personala,fara nici un efect asupra altora.Tocmai din acest motiv incerc sa ma informez cat mai exact si sa inteleg cat mai bine pentru a obtine o concluzie corecta.

Parintii Bisericii,de exemplu,este un subiect de care sunt extrem de interesat,din mai multe motive.Din perspectiva topicului va las si eu ceea ce a spus Grigore din Nazianz despre ceea ce urmeaza dupa moarte si mai ales a explicat ce anume ii anima pe crestini sa astepte cu incredere acel moment(citate din ,,Cuvantari").Opinia sa este,nu cred ca exagerez,geniala,a reusit sa rezume toata esenta trairii crestine.Citita cu atentie te face sa intelegi toata paradigma necesara intelegerii unui aspect fundamental:spre ce se indreapta un crestin cand se gandeste la rolul sau pe acesta lume si la ce va urma dupa moarte.As structura pe doua perspective:

I).Intrucat sufletului este insetat de nemurire in cautarea Celui de Sus

,,Acord incredere discursurilor inteleptilor,care sustin ca orice suflet frumos si drag lui Dumnezeu,odata ce a fost dezlegat de trupul de care a fost legat si s-a indepartat de acesta lume ajungand imediat sa se bucure de perceperea si contemplarea frumosului care il asteapta-intrucat a fost purificat acel element care il umbrea sau indepartat,sau s-a petrecut ceea ce trebuia spus-eu cred deci, ca incearca o minunata placere si se inveseleste si voios purcede la intalnirea cu Domnul sau,ca si cum ar fugi dintr-o temnita grea,adica acesta viata paminteasca,si si-ar fi lepadat lanturile care il legau,de care era tinuta aripa mintii,si cum o facuse deja in inchipuire,se bucura de fericirea care i-a fost pregatita"

II).Mintea va cauta in interior, spre imaginea pusa de Cel de Sus in noi

,,Inchizand ochii in fata senzatiilor,parasind carnea si lumea,stand intors catre tine insuti,fara a atinge nimic din lucrurile omenesti daca nu este absolut necesar,vorbind cu tine insuti si cu Dumnezeu,sa traiesti mai presus de lucrurile care se vad si sa porti mereu pure in ele insesi imaginile lui Dumnezeu,neatinse de impresiile din acesta lume si de erori,fiind cu adevarat o oglinda imaculata a lui Dumnezeu si a realitatilor divine, si astfel mereu devenind,reunind fara oprire lumina cu lumina si asumand-o pe ceea mai stralucitoare cu ceea mai estompata,bucurandu-te deja prin speranta de binele eternitatii viitoare si traind printre ingeri".

As fi dorit sa fac o paralela(nu prea ma simt bine) intre exceptionala patrundere in cunoastere a lui Grigore din Nazianz si o schema a intelegerii prezenta la Evagrie Ponticul,un geniu neinteles in opiniea mea,care a fost hirotonit arhidiacon chiar de catre Grigore de Nazianz. Ulterior,conform ortodoxwiki,a fost condamnat la Sinodul de la Constantinopole din 553,alaturi de origenisti insa influenta sa a fost considerabila,la fel ca si in cazul lui Origen.Ramine pe alta data.

Va salut cu respect.Sper ca macar cu acest post sa-mi fi adus si eu un aport constructiv la topic.