Iuda a fost predestinat sa-L vanda pe Hristos?

Ultima parte

Redescoperit de Tieck si de romanticii germani,acest tablou este probabil unul dintre cele mai renumite din lume:Madona Sixtina a lui Rafael.Ca la teatru,o cortina grea,din catifea verde,se deschide asupra unor nourasi de putti.Fecioara,in picioare,in echilibru pe un nor pufos,il prezinta pe Pruncul Isus spectatorului.Cei doi sfinti care-L incadreza sunt cei doi protectori ai familiei Papei Iulius al II-lea,ce-si propunea sa aseze acesta pictura in propriul mormant:sfantul Sixtus, in genunchi, cu ochii atintiti spre Maria tinteste spectatorul cu aratatorul, ca si cum i-ar arata Pruncului pe cine trebuie sa binecuvanteze;sfanta Barbe,la dreapta,este intoarsa pe jumatate si priveste in jos plina de mister.Privirea celor doi ingerasi nu este nici catre Fecioara si nici catre Isus,ci catre cortina desfacuta.Scena este simbolica,dovedind o profunda cunostere a textului biblic.In Vechiul Testament, Dumnezeu nu se arata niciodata,nimeni nu-l putea vedea fara sa fi murit deja,ceea ce face ca Iahve sa-l previna pe Moise:"Fata nu vei putea sa Mi-o vezi, caci nu poate omul sa Ma vada si sa traiasca!"(Exod 33:20)

In sanctuar,in fata Chivotului Legii,un val era tras astfel incat israelitii sa nu riste cumva sa se intersecteze cu privirea divina.Langa Chivot erau postati doi heruvimi,in acelasi timp gardieni ai locului-aripile lor deschise formau ca un adapost pentru Chivot si sediul al Dumnezeirii-caci Iahve este ,,cel ce sade pe heruvimi".Ori iata ca prin Isus,Dumnezeu se face om:el se intrupeaza si se lasa vazut.Valul se da deoparte, ca o cortina de teatru,sarcina heruvimilor luand astfel sfarsit.La ce se gandesc oare ingerasii lui Rafael,melancolici desi,dimpotriva,ar fi trebuit sa fie umpluti de veselia nasterii Pruncului? Cu luciditatea creaturilor ceresti intrevad oare sfarsitul? Caci daca Dumnezeu cel nesfarsit si etern se poate naste atunci inseamna ca EL poate sa si moara.Iar daca EL trebuie sa moara,cu siguranta nu o va face linistit sau pasnic,ci aruncat prada oamenilor.Melancolia heruvimilor este o marturisire a deznadejdii:cine a putut astfel invita mortea sa intre in lumea divina? Cine a ingaduit ca Hristos sa fie,ca orice om,dat pe mana mortii? Prin suspinul celor doi copii Rafael traduce tragica intrupare care se imprima cu tradarea lui Iuda.Aproape ca poti auzi glasul lor copilaresc:,,Povestea asta sigur nu o sa se sfarseasca cu bine".

Personajele negative,in aceiasi masura ca cele pozitive,detin aceisi forta de a defini o epoca,doar ca o fac din perspectiva contrara:spune-mi pe cine urasti ca sa-ti spun cine esti.Marele barbat,sfantul,eroul,sunt reprezentati cu totii asemenea unor modele,unor fiinte care transced umanitatea.Toate hagiografiile,laice sau religioase,construiesc figuri eroice inegalabile.Aceste lucruri sunt cu atat mai adevarate in crestinism,unde Isus se defineste de la bun inceput ca o fiinta aparte.Om adevarat, el este si Dumnezeu adevarat.Cine, fara sa fie nebun, ar putea pretinde sa fie ca EL? Imitatio Christi va ramine o dorinta pioasa, o frumoasa metafora,o fericita formula,dar aproape niciodata o realitate.Dimpotriva,imitatio Judas ramine mereu o posbilitate.Caci dintotdeauna au existat tradatori si ticalosi,iar Iuda reprezinta aceea parte blestemata a umanitatii,care denunta si inseala,care vinde si dezamgeste.El exercita o mare putere de fascinatie,dar si ingretoseaza pe masura,caci face trimitere la ceea ce suntem noi insine si la ceea ce refuzam sa ne asumam.

De ce doua povestiri diferite despre sfarsitul lui Iuda? Se poate presupune ca acesta contradictie este voita.Caci ea atinge doua niveluri extrem de distincte:cel al planului divin si cel al comunitatii.Din punct de vedere al lui Hristos faptul tradarii nu are nici o importanta,EL merge singur catre moarte.Din punct de vedere al comunitatii insa,vanzatorul se transforma in tradator.El s-a numarat printre Apostoli,fapt mereu reamintit,si totusi a tradat.Ca atare,singura solutie consta in a-l condamna definitiv,punand intreaga fiinta in legatura cu Satan si supunandu-l mortii nedemne al celor ce se opun lui Dumnezeu.Astfel condamnat,el va salva de la pangarire comunitatea careia i s-a crezut mult timp ca-i apartine: radical diferit de acesta prin reaua sa natura, el nu mai are nimic in comun cu dansa,ceea ce echivaleaza cu negarea definitiva a statutului sau de Apostol.

Una dintre primele reprezentari ale lui Iuda si una dintre primele aparitii figurative ale lui Isus pot fi regasite pe un mic cufar din fildes, afla la British Museum,datand din anii 420-430 si provenind din Italia.intr-un spatiu redus,doua scene au fost gravate una langa cealalta: rastignirea lui Isus si spanzurarea lui Iuda. Isus poseda deja atributele pe care I-le aplicase epoca:seamana cu un fel de atlet, cu ochi larg deschisi, brate larg desfacute, un soi de panza in jurul salelor-celebrul perizonium.Titulus (pancarta) purtand inscriptia Rex Iud,in inaltul Crucii.La picioarele acesteia, o femeie si un barbat in toga, fara indoiala o femeie sfanta si Ioan.In partea cealalta, un centurion imbracat dupa ,,moda galica",cu pantaloni, tunica, pelerina, capul descoperit, ridica mana catre trupul lui Isus,agitand o lance inexistenta:Longinus,centurionul,este pe cale sa-l rapuna pe Hristos.La stanga iata-l pe Iuda,in tunica si pelerina.Este spanzurat de un copac iar picioarele i-se balanganesc in aer.Punga cu bani zace la pamint intredeschisa iar banii cad din ea.La o prima vedere nimic altceva decat elementele traditionale.

Si totusi ce ciudata idee de a pune astfel unul langa celalalt tradatorul si tradatul, unul cu bratele pe cruce, celalalt cu bratele pe langa trup,unul cu ochii deschisi celalalt cu ei inchisi,dar amandoi atarnati pe o bucata de lemn,unul pe Cruce,celalalt printr-o sfoara de un copac.Mai mult,daca privesti mai atent, realizezi ca cele doua bucati de lemn chiar se ating: sub greutatea lui Iuda,creanga se apleaca si vine sa mangaie barna transversala a Crucii.Copacul este locuit: pierdut in frunzis,un cuib adaposteste doi pui de pasare,pe care mama vine sa-i hraneasca pe aceiasi creanga.Doua veti care incep in timp ce doua veti se sfarsesc.Gestul lui Iuda,care-l da pe Domnul pe mana edililor Ierusalimului raspunde gestului simetric al lui Dumnezeu care-si da Fiul pe mana oamenilor.

Sunt cele doua aspecte ale aceluiasi plan.Lemnul copacului spanzuratului si lemnul Crucii se ating in acelasi proces si acolo unde moartea pare sa triumfe, moartea lui Isus, ca si moartea lui Iuda, savirsite in tristetea discipolilor,in violenta gestului centurionului,acolo,in realitate viata lucreaza.Impercetibila,simbolica,dar lucreaza in acele trei mici fiinte pierdute in ramurile frunzisului.Pentru ca oameni sa fie salvati,pentru ca ei sa se bucure de viata,asa cum a fost profetit,Dumnezeu trebuia sa moara.

Nota: acest articol reprezinta un extras din mai multe capitole din cartea ,,Judas, l'Évangile de la trahison" scrisa de Regis Burnet,istoric francez specializat in istoria crestinismului,conferentiar la Universitatea Paris si la Ecole Pratique de Hautes Etudes.