Mantuirea - numai la ortodocsi?!

[Tangun]

Nevoia religiosilor este de a avea un opozant. Ai nevoie de opozitie ca altfel ce altceva ti-ar consolida sentimentul de sine? Acest sentiment fals de sine este consolidat la dogmatici atunci cand interactioneaza cu un opozant. De aceea exista "asociatia de crestini, sau forumul crestinilor", pentru a scoate si ultima picatura si a consolida falsul sentiment de sine, adica cine sunt ei insisi fata de cine sunt ceilalti. Daca ceilalti nu ar mai exista, atunci sinele fals s-ar diminua si ar fi foarte dureros pentru ei.

Cine a cunoscut vreodata un budist? Cat de mult muncesc ei sa isi transforme interiorul si sa infaptuiasca cuvantul lui Hristos (e acelasi lucru) si cat de puturosi sunt preotii ortodocsi. De fapt acest lucru ar trebui sa scrie pe toti religiosii: mandrii in exterior si puturosi in interior. Nu e adevarat ca cei religiosi nu inteleg adevarul despre sine, ci adevarul este ca ei sunt puturosi cu adevarat. Ultima lor speranta catre mantuire devine atunci infiintarea unei asociatii a lor, comunitati, forum etc in care sa isi traisca falsul sentiment de identitate.

[nutucutu]

În prealabil postat de Tangun

Nevoia religiosilor este de a avea un opozant. Ai nevoie de opozitie ca altfel ce altceva ti-ar consolida sentimentul de sine? Acest sentiment fals de sine este consolidat la dogmatici atunci cand interactioneaza cu un opozant. De aceea exista "asociatia de crestini, sau forumul crestinilor", pentru a scoate si ultima picatura si a consolida falsul sentiment de sine, adica cine sunt ei insisi fata de cine sunt ceilalti. Daca ceilalti nu ar mai exista, atunci sinele fals s-ar diminua si ar fi foarte dureros pentru ei.

Cine a cunoscut vreodata un budist? Cat de mult muncesc ei sa isi transforme interiorul si sa infaptuiasca cuvantul lui Hristos (e acelasi lucru) si cat de puturosi sunt preotii ortodocsi. De fapt acest lucru ar trebui sa scrie pe toti religiosii: mandrii in exterior si puturosi in interior. Nu e adevarat ca cei religiosi nu inteleg adevarul despre sine, ci adevarul este ca ei sunt puturosi cu adevarat. Ultima lor speranta catre mantuire devine atunci infiintarea unei asociatii a lor, comunitati, forum etc in care sa isi traisca falsul sentiment de identitate.

Nu toti oameni se aduna pentru ca au nevoie de un opozant si prin asta isi intaresc sentimentul de sine. Ar fi valabila ipoteza si pentru budisti, pentru ca si ei traiesc in comunitati. O comunitate se creaza atunci cind anumiti oameni impartasesc valori comune.

Dumneavoastra comparati niste calugari budisti cu niste preoti pacatosi. Daca tot faceti comparatii, faceti-le pentru aceleasi categorii de oameni. Macar comparati calugari cu calugari. Referitor la budisti, primul lucru pe care il remarc, este ca budistii au un model, pe Budha, care s-a inecat cu un bol de orez si era chiar obez (deci nu se poate pune problema ca era ascet si chiar ne-am putea gindi ca era putin vicios). In al doi-lea rind, tinta budismului e ca individul sa se "integreze in absolut", sau sa intre in nirvana (cind nu se mai reincarneaza). Deci accentul este pus pe individ si numai pe individ. Pe de alta parte, multi din sfintii nostri au fost cuprinsi de focul dragostei si staruiau in rugaciuni sau caritate pentru aproapele. Pentru ca este imposibil sa-L cunosti pe Isus Cristos si sa nu-ti doresti sa-l faci cunoscut si altora. Iar daca nu puteau cu cuvintul, pentru ca nu aveau talent sau traiau in minastire, puteau sigur cu rugaciunea staruitoare. Deci crestinismul este o religie a iubirii, generoasa.

Acum e adevarat, sintu unii preoti lenesi (ca de altfel si crestini lenesi) si sint unii budisti foarte evoluati. Dar a face comparatie intre ei este ca si cum am compara un repetent de la clasa 1-A cu un premiant de la clasa a 1-a B. Insa invatatorul uneia din clase e Isus Cristos, iar al celeilate clase e Budha. Totusi, nu-i putem compara. Dumneavoastra sinteti sedus de calugarii budisti si va imaginati ca budistii sint intr-un anumit fel, datorita religiei lor;pe linga acei calugari traiesc insa si largi populatii de oameni, ii puteti analiza si pe ei, ca sa va faceti o imagine completa. Iar daca veti citi viata vreunui sfint, veti vedea cit de mult lucrau ei sa-si transforme interiorul si sa infaptuiasca voia Domnului. Deci a lucra cu noi insine nu tine de religie. Tine de noi. Iar a ne uita si a analiza pacatel ealtora tine de dorinta de a spune "ce pacatos e celalt", "ce gresit procedeaza celalat"-si astfel creste respectul nostru de sine.

[Tangun]

În prealabil postat de nutucutu

Nu toti oameni se aduna pentru ca au nevoie de un opozant si prin asta isi intaresc sentimentul de sine. Ar fi valabila ipoteza si pentru budisti, pentru ca si ei traiesc in comunitati. O comunitate se creaza atunci cind anumiti oameni impartasesc valori comune.

Dumneavoastra comparati niste calugari budisti cu niste preoti pacatosi. Daca tot faceti comparatii, faceti-le pentru aceleasi categorii de oameni. Macar comparati calugari cu calugari. Referitor la budisti, primul lucru pe care il remarc, este ca budistii au un model, pe Budha, care s-a inecat cu un bol de orez si era chiar obez (deci nu se poate pune problema ca era ascet si chiar ne-am putea gindi ca era putin vicios). In al doi-lea rind, tinta budismului e ca individul sa se "integreze in absolut", sau sa intre in nirvana (cind nu se mai reincarneaza). Deci accentul este pus pe individ si numai pe individ. Pe de alta parte, multi din sfintii nostri au fost cuprinsi de focul dragostei si staruiau in rugaciuni sau caritate pentru aproapele. Pentru ca este imposibil sa-L cunosti pe Isus Cristos si sa nu-ti doresti sa-l faci cunoscut si altora. Iar daca nu puteau cu cuvintul, pentru ca nu aveau talent sau traiau in minastire, puteau sigur cu rugaciunea staruitoare. Deci crestinismul este o religie a iubirii, generoasa.

Acum e adevarat, sintu unii preoti lenesi (ca de altfel si crestini lenesi) si sint unii budisti foarte evoluati. Dar a face comparatie intre ei este ca si cum am compara un repetent de la clasa 1-A cu un premiant de la clasa a 1-a B. Insa invatatorul uneia din clase e Isus Cristos, iar al celeilate clase e Budha. Totusi, nu-i putem compara. Dumneavoastra sinteti sedus de calugarii budisti si va imaginati ca budistii sint intr-un anumit fel, datorita religiei lor;pe linga acei calugari traiesc insa si largi populatii de oameni, ii puteti analiza si pe ei, ca sa va faceti o imagine completa. Iar daca veti citi viata vreunui sfint, veti vedea cit de mult lucrau ei sa-si transforme interiorul si sa infaptuiasca voia Domnului. Deci a lucra cu noi insine nu tine de religie. Tine de noi. Iar a ne uita si a analiza pacatel ealtora tine de dorinta de a spune "ce pacatos e celalt", "ce gresit procedeaza celalat"-si astfel creste respectul nostru de sine.

Eu sunt in afara oricarei religii sau dogme. Nu sunt nici cu budistii nici cu crestinii. Dar am facut comparatia in sensul ca, dintre un crestin lenes si un budist foarte evoluat si transformat interior, crestinul a primit mantuirea pentru ca e botezat crestineste iar budistul nu pentru ca nu e botezat si impartasit crestineste? E absurd, o mare aberatie, si ar fi vorba de un dumnezeu egoist limitat.
Pe de alta parte, dupa cum bine spui, Mantuirea NU TINE de religie ci de lucrul cu noi insine. Mantuirea tine de noi ca oameni. Acest lucru l-am explicat si eu de zeci de ori si am primit replici cum ca il neg pe Cristos.
Poti sa te duci sa te plimbi pe la 20 000 de biserici si sa pupi icoanele ca mantuirea nu o vei primi pana ce nu vei ajunge desavarsit interior. "Fiti, dar, voi desavarsiti, precum Tatal vostru Cel ceresc desavarsit este." Matei 5-6. 48.
Iisus facea referire la desavarsirea de sine asemeni lui Dumnezeu. Atunci da, te-ai mantuit cu siguranta. Religia nu e adevarul mantuirii ci oarecum un indicator care in cele din urma devine o piedica in calea desavarsirii de sine. Iisus nu era adeptul niciunei religii era una cu Fiinta adica desavarsit interior, eliberat de concepte mentale. Religiile le-au creat oamenii dupa mintea lor avida de putere si concepte. De aceea in ultima instanta, adevarul nu sunt nici crestinii si nici budistii ci insusi Omul. Sunt doua drumuri (dupa o vorba veche a budistilor) pana la mantuire, care poate ca e reala: Unul este scurt dar trebuie sa treci prin foc pana pe partea cealalta. Celalalt este foarte lung, cu multe ramificatii, si nu iti ajunge o singura viata, decat daca traiesti total ascet.

[nutucutu]

În prealabil postat de Tangun

Eu sunt in afara oricarei religii sau dogme. Nu sunt nici cu budistii nici cu crestinii. Dar am facut comparatia in sensul ca, dintre un crestin lenes si un budist foarte evoluat si transformat interior, crestinul a primit mantuirea pentru ca e botezat crestineste iar budistul nu pentru ca nu e botezat si impartasit crestineste? E absurd, o mare aberatie, si ar fi vorba de un dumnezeu egoist limitat.
Pe de alta parte, dupa cum bine spui, Mantuirea NU TINE de religie ci de lucrul cu noi insine. Mantuirea tine de noi ca oameni. Acest lucru l-am explicat si eu de zeci de ori si am primit replici cum ca il neg pe Cristos.
Poti sa te duci sa te plimbi pe la 20 000 de biserici si sa pupi icoanele ca mantuirea nu o vei primi pana ce nu vei ajunge desavarsit interior. "Fiti, dar, voi desavarsiti, precum Tatal vostru Cel ceresc desavarsit este." Matei 5-6. 48.
Iisus facea referire la desavarsirea de sine asemeni lui Dumnezeu. Atunci da, te-ai mantuit cu siguranta. Religia nu e adevarul mantuirii ci oarecum un indicator care in cele din urma devine o piedica in calea desavarsirii de sine. Iisus nu era adeptul niciunei religii era una cu Fiinta adica desavarsit interior, eliberat de concepte mentale. Religiile le-au creat oamenii dupa mintea lor avida de putere si concepte. De aceea in ultima instanta, adevarul nu sunt nici crestinii si nici budistii ci insusi Omul. Sunt doua drumuri (dupa o vorba veche a budistilor) pana la mantuire, care poate ca e reala: Unul este scurt dar trebuie sa treci prin foc pana pe partea cealalta. Celalalt este foarte lung si nu iti ajunge o singura viata, decat daca traiesti total ascet.

Crestinii adevarati se ingrozesc la gindul ca ei L-au cunoscut pe Cristos si fac atit de putin, iar altii, care nu l-au cunoscut, fac atit de mult. Cred ca nu are sens sa ne batem capul cu ceea ce va decide Dumnezeu pina la urma, cine si cum va fi mintuit, ci cred ca trebuie sa ne batem capul cu ceea ce sintem si facem noi insine, cu viata noastra personala. Din punct de vedere crestin drumul la mintuire este unul singur: Isus Cristos. Si numai EL va decide daca un pagin care nu L-a cunoscut, dar a facut fapte bune va fi mintuit; eu cred ca El va decide sa fie mintuit, pentru ca este indurator si nesfirsit de bun. Dar decizia finala este la El (deci drumul spre mintuire trece numai prin Isus Cristos).
Referitor la religia Domnului nostru Isus Cristos, sa ne amintim totusi, ca S-a intrupat intr-o femeie de religie mozaica, monoteista (probabil singura la acele vremuri); sfinta Fecioara facea un pelerinaj anual la templul din Ierusalim, Domnul nostru Isus Cristos s-a botezat, a postit,mergea la templu, numea templul "casa Tatalui Meu", s-a rugat, atit pentru El cit si pentru ceilalti. Crestinii incearca sa faca acelasi lucru; adevarat, unii o fac formal, altii mai profund, insa incercam sa-L imitam pe Domnul nostru (ca unii se bat cu pumnii in piept ca sint slujitorii Domnului, dar de fapt sint slujitorii altcuiva, asta e o alta discutie).

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de Tangun

...dintre un crestin lenes si un budist foarte evoluat si transformat interior, crestinul a primit mantuirea pentru ca e botezat crestineste iar budistul nu pentru ca nu e botezat si impartasit crestineste? E absurd, o mare aberatie, si ar fi vorba de un dumnezeu egoist limitat.

Un om botezat, dar care nu trăieşte credinţa creştin-ortodoxă într-un mod autentic, nu este pe calea cea bună. Nu poţi nici să-l numeşti creştin. Deci e departe de mîntuire.

Acel budist îmbunătăţit are toate şansele să se mîntuiască numai şi numai dacă nu a ajuns la el adevărul ortodoxiei. Ca exemplu, sînt sigur că Dalai Lama a studiat şi comparat toate marile religii ale lumii, însă şi-a asumat rolul de Bodhisattva. Din unghiul meu îngust, nu-l văd bine la judecată, dar să-L lăsăm pe Hristos să fie Judecătorul tuturor.

Prin extensie, cei care frecventează mediile ortodoxe, studiindu-ne credinţa dar refuzîndu-o sînt cam în aceeaşi oală cu Dalai Lama. Să nu vă lăsaţi amăgiţi, căci o dată ce Hristos a bătut la uşa din faţă omul nu mai poate să se apere la Juedecată că nu L-a auzit.

[Tangun]

Iisus Hristos se intalnea cu oameni pe care dogmaticii si religiosii de atunci ii vedeau ca "pacatosii". Se intrebau cum de sta de vorba cu "pacatosii" care nu indeplineau regulile bisericilor. Dar Iisus vedea ceva in acei oameni, le vedea sufletul si sinceritatea fata de ei insisi. El nu alegea dupa religia din care faceau parte oamenii ci dupa sufletul lor interior. Prin urmare Iisus nu judeca cu mintea asa cum judeca orice dogmatic, ci judeca dupa sufletul si interiorul omului. De aceea religiile sunt ceva de suprafata. Crestinismul e o nimica toata in comparatie cu drumul interior spre mantuire. Asa e si budismul si oricare alt concept mental. Degeaba se vorbesc vorbe si se judeca prin cuvinte. Toate religiile sunt un fel de adevar si toate se aduna si apoi se anuleaza. Adevarul este inauntru, dupa cum am mai spus si acolo este si judecata. Trebuie sa treceti si voi si sa simtiti ceea ce a simtit Hristos si asa va veti transforma.

[nutucutu]

În prealabil postat de Tangun

Iisus Hristos se intalnea cu oameni pe care dogmaticii si religiosii de atunci ii vedeau ca "pacatosii". Se intrebau cum de sta de vorba cu "pacatosii" care nu indeplineau regulile bisericilor. Dar Iisus vedea ceva in acei oameni, le vedea sufletul si sinceritatea fata de ei insisi. El nu alegea dupa religia din care faceau parte oamenii ci dupa sufletul lor interior. Prin urmare Iisus nu judeca cu mintea asa cum judeca orice dogmatic, ci judeca dupa sufletul si interiorul omului. De aceea religiile sunt ceva de suprafata. Crestinismul e o nimica toata in comparatie cu drumul interior spre mantuire. Asa e si budismul si oricare alt concept mental. Degeaba se vorbesc vorbe si se judeca prin cuvinte. Toate religiile sunt un fel de adevar si toate se aduna si apoi se anuleaza. Adevarul este inauntru, dupa cum am mai spus si acolo este si judecata. Trebuie sa treceti si voi si sa simtiti ceea ce a simtit Hristos si asa va veti transforma.

Oamenii cu care s-a intilnit Domnul nostru Isus Cristos erau evrei. Pacatosi sau nu, ei erau evrei. Intr-adevar, El vedea omul si nu pacatul (pentru ca a intrat si in case de oameni pacatosi dar si in case de farisei, considerati invatatori). Domnul nostru Isus Cristos a fost religios (mergea la templu, facea pelerinaje la Ierusalim, tinea Pastele, toate acestea sint scrise in biblie). Religia e de suprafata daca noi vrem sa fie de suprafata. Daca mergem la scoala pentru ca sintem trimisi de parinti si facem acolo doar simplu act de prezenta, si scoala e de suprafata pentru unii; totusi, pentru altii scoala nu e de suprafata. Adevarul este intr-adevar inlauntru nostru. Pentru ca inlauntrul nostru se afla Dumnezeu. Religia crestina ne invata cum sa-L gasim pe Dumnezeu dinlauntrul nostru si cum sa facem in toate voia Lui. Drumul de a-L descoperi pe Dumnezeu dinlauntrul nostru e unul dificil, insa, slava Domnului, atit Domnul nostru Isus Cristos, cit si sfintii Lui ne invata cum sa inaintam pe acest drum. Crestinismul este sublim pentru ca ne invata sa parcurgem un drum interior care ne conduce la esenta crestinismului: Isus Cristos Dumnezeu.

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de Tangun

Iisus Hristos se intalnea cu oameni pe care dogmaticii si religiosii de atunci ii vedeau ca "pacatosii". Se intrebau cum de sta de vorba cu "pacatosii" care nu indeplineau regulile bisericilor. Dar Iisus vedea ceva in acei oameni, le vedea sufletul si sinceritatea fata de ei insisi. El nu alegea dupa religia din care faceau parte oamenii ci dupa sufletul lor interior. Prin urmare Iisus nu judeca cu mintea asa cum judeca orice dogmatic, ci judeca dupa sufletul si interiorul omului. De aceea religiile sunt ceva de suprafata. Crestinismul e o nimica toata in comparatie cu drumul interior spre mantuire. Asa e si budismul si oricare alt concept mental. Degeaba se vorbesc vorbe si se judeca prin cuvinte. Toate religiile sunt un fel de adevar si toate se aduna si apoi se anuleaza. Adevarul este inauntru, dupa cum am mai spus si acolo este si judecata. Trebuie sa treceti si voi si sa simtiti ceea ce a simtit Hristos si asa va veti transforma.

Pe atunci nu exista încă Biserica (pînă la Rusalii), deci oamenii primeau mîntuirea pe alte criterii. Dar şi atunci ei îl aşteptau pe Cel ce urma să-i răscumpere, dacă îţi aminteşti de femeia păcătoasă de la fîntînă, femeie cu care a vorbit Hristos despre apa vie. Acum că avem Biserica, sîntem chemaţi la ceva mai mult decît la mîntuire: la desăvîrşire, la îndumnezeire. Or aceste stări nu sînt accesibile decît celor botezaţi şi împărtăşiţi cu Hristos şi cu Biserica.

Dacă negi orice religie care te-ar putea ajuta să găseşti drumul interior spre mîntuire, atunci am două întrebări:
1. De unde ştii că te afli pe drumul corect?
2. Ce înseamnă de fapt această mîntuire pentru tine?

[Tangun]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Dacă negi orice religie care te-ar putea ajuta să găseşti drumul interior spre mîntuire, atunci am două întrebări:
1. De unde ştii că te afli pe drumul corect?
2. Ce înseamnă de fapt această mîntuire pentru tine?

1. Cu cat te adancesti mai mult in interior, intri mai adanc in profunzime, ajungi la pacea launtrica. Cand pacea launtrica s-a instalat complet, asta dupa nenumarate lupte si nelinisti sufletesti, atunci ce mai ramane din tine este observatorul - miezul fiintei. Acela esti tu cu adevarat. Atunci ai puterea de o observa ce se intampla in jurul tau fara a mai reactiona si fara a te mai identifica cu ce iti este exterior. Atunci poti sa observi mecanismul, tiparele inconstiente care se repeta la nesfarsit cu majoritatea fiintelor umane care se constituie a fi niste masinarii ce functioneaza conditionat. Atunci cand ramai doar observatorul si nu inconstienta, in tine nu mai exista indoiala ca esti deja treaz, pe drumul cel bun, ai iesit din joc.

2.Mantuire inseamna trezire din somnul inconstientei spirituale. Dezidentificarea cu forma lumeasca pentru a fi totuna cu Viata. Trezirea din somn este mantuirea. Trezirea din somn inseamna sa mori inainte de a muri. In acest fel are loc lichidarea egoului uman si a tuturor formelor cu care a fost el identificat. Ceea ce ramane este fiinta eterna, nemuritoare sau Viata vesnica, exemplul daruit de Hristos, prin care este necesar sa treaca fiecare egou uman in parte.

[Tangun]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Dacă negi orice religie care te-ar putea ajuta să găseşti drumul interior spre mîntuire, atunci am două întrebări:
1. De unde ştii că te afli pe drumul corect?
2. Ce înseamnă de fapt această mîntuire pentru tine?

Ca sa te apropii de ceea ce inseamna mantuire adreseaza-ti urmatoarea intrebare: "Care este relatia mea cu Viata?" Aminteste-ti: Viata te trateaza exact asa cum o tratezi tu pe ea.
Aceasta intrebare este o modalitate excelenta de demascare a egoului din voi si de a va aduce in starea de prezenta. Recunoasteti egoul din voi care se separa de viata (neaga clipa de Acum). Cand inveti sa tratezi cu respect Clipa de Acum, esti mantuit pentru ca ai invatat sa respecti Viata. Nerespectand viata inseamna sa nu il respecti pe Dumnezeu. Cand aveti cutitul intr-o mana, incercand sa luati viata animalelor, amintitiva: Nu respectati viata si nici pe Dumnezeu.

Cum trateaza egoul momentul prezent? Egoul trateaza momentul prezent in trei feluri: ca pe un mijloc catre un scop, ca pe un obstacol sau ca pe un dusman. De aceea voi, indirect, nu va doriti viata vesnica din moment ce nu respectati tot ceea ce aveti acum: Momentul Prezent.
Sa luam acum pe rand, toate cele trei tipare egoiste fata de Viata (momentul prezent).
Pentru ego, momentul prezent este, in cel mai bun caz, util doar ca un mijloc ce conduce spre un scop. El va duce spre un moment viitor considerat a fi mai important, chiar daca viitorul nu vine niciodata decat sub forma de moment prezent si nu este, prin urmare, nimic mai mult decat un gand din mintea voastra. Cu alte cuvinte, nu sunteti niciodata pe deplin aici, deoarece sunteti intotdeauna ocupati cu incercarea de a ajunge in alta parte. Cu alte cuvinte nu respectati Viata dar tanjiti dupa viata vesnica - aparent. Eu va spun ca, in aceasta situatie, nu va doriti viata vesnica, ci va doriti intotdeauna sa traiti in alta parte. De aceea nu va puteti mantui plini de negativism.
Cand tiparul egoist asupra vietii prezente devine mai pronuntat - si aceasta se intampla foarte frecvent - momentul prezent este privit si tratat ca si cum ar fi un obstacol de trecut. Atunci apar nerabdarea, frustrarea si stresul, iar in cadrul culturii noastre aceasta este realitatea de fiecare zi a oamenilor. Viata, cea care exista acum, este vazuta ca o "problema", iar lumea voastra e plina de probleme ce trebuie rezolvate toate inainte de a putea fi fericiti, impliniti sau inainte sa incepeti sa traiti cu adevarat - cel putin asa credeti voi. Problema este urmatoarea: in locul fiecarei probleme solutionate, apare o alta. Cata vreme veti vedea momentul prezent ca pe un obstacol, problemele nu se pot sfarsi. Viata va va trata asa cum o tratati si voi pe ea. Daca o tratezi ca pe un obstacol, atunci viata va fi un obstacol.
In cel de-al treilea caz, si cel mai rau, momentul prezent este tratat ca un dusman. Cand urati ceea ce faceti, va plangeti de ceea ce va inconjoara, blestemati lucrurile care se intampla sau s-au intamplat sau cand in interiorul vostru apare dialogul "asa ar trebui sa fie si asa n-ar trebui", invinovatiri si acuzatii, atunci va certati cu ceea ce este, va certati cu ceea ce exista in realitate prin urmare va certati cu viata. Cand transformati Viata in dusman, Viata va spune: "Daca vrei razboi, vei avea razboi". Realitatea exterioara, care intotdeauna va reflecta inapoi starea interioara, este atunci experimentata ca fiind ostila.

Decizia de a face din momentul prezent un prieten reprezinta sfarsitul egoului. Egoul nu poate fi niciodata in armonie cu momentul prezent, adica in armonie cu viata, din moment ce insasi natura lui il constrange sa ignore, sa opuna rezistenta sau sa minimalizeze valoarea lui Acum. De aceea egoul traieste pe seama timpului, asa cum si egoul din voi o face. Cu cat egoul este mai puternic, cu atat mai mult preia timpul controlul asupra vietii voastre.
De ce dogmaticii nu se mantuiesc? Egoul lor e foarte amplificat. Aproape fiecare gand pe care-l aveti priveste trecutul sau viitorul, iar sentimentul vostru de sine depinde de trecut in ceea ce priveste identitatea voastra si de viitor in ceea ce priveste implinirea sa. Astfel, teama, anxietatea, asteptarile, regretul, vinovatia, furia si contrazicerea(nevoia de opozitie) sunt disfunctii ale starii de constiinta aflate sub semnul timpului. Cu alte cuvinte, nu stiti sa respectati viata si nu va puteti bucura de ea. Cand veti invata sa acordati respect si sa tratati viata ca pe un prieten, veti avea acces la viata vesnica.