Biserica si Psihologia

[laurastifter]

Acum câteva luni (în decembrie anul trecut, mai exact), am formulat, pe un alt topic, un mesaj în care mi-am exprimat opinia despre psihologie. Voi reda mesajul mai jos; îmi aparţine, deci nu copiez ideile sau cuvintele altora.
Doamne ajută!
Observ că, în câteva mesaje de pe acest topic, psihologia ştiinţifică este, cumva, privită în antiteză cu cea patristică.
Mă încumet să-mi dau şi eu cu părerea, deşi... am doar câteva cunoştinţe elementare despre psihologie, aşa, de nivel de cls. a X-a. :)
În opinia mea, psihologia este o ştiinţă autentică, o ştiinţă care, prin obiectul ei de studiu, se apropie de teologie şi filosofie. Această disciplină, încadrată în categoria ştiinţelor socio-umane, este, ca şi toate celelalte ştiinţe, demnă de luat foarte serios în considerare, căci a apărut ca urmare a studiului îndelungat al multor cercetători preocupaţi de sufletul omenesc.
Am avut bucuria de a comunica personal cu mai mulţi psihologi credincioşi, psihologi creştini ortodocşi, care contribuie la recuperarea psihologică, socială şi chiar duhovnicească a multor persoane singure, dezorientate, care au trebuinţă urgentă de ajutor. Aceşti psihologi şi-au pus toate cunoştinţele în slujba lui Hristos şi, cu siguranţă, ţin seama de scrierile Sfinţilor Părinţi. Atenţie: avem inclusiv pe forum câţiva psihologi credincioşi (domnul profesor Ioan Cezar şi doamna psiholog care-şi spune heaven); să nu-i întristăm prin generalizări nejustificate la adresa ştiinţei pe care o practică spre slava lui Dumnezeu şi spre binele semenilor!
Cred că psihologia nu este la concurenţă cu teologia patristică, ci psihologii de astăzi sunt discipoli ai Sfinţilor Părinţi, întocmai ca şi teologii! Domnul Ioan Cezar spunea foarte frumos că psihologia este o slujitoare a teologiei. Cred că s-ar putea spune şi că, de fapt, psihologia şi teologia modernă, împreună, sunt slujitoarele teologiei patristice... sau aşa ar trebui să fie. :) Aşadar, dacă psihologii (mă refer la cei credincioşi creştini) sunt elevii, iar nu concurenţii Sfinţilor Părinţi, ce motiv mai avem să combatem, fără simţ critic, toată ştiinţa psihologiei, pe care cei mai mulţi dintre noi n-o cunoaştem? De vreme ce eu nici n-am studiat Psihologia şi nici n-am avut ocazia de a apela la ajutor din partea psihologilor, cum aş putea susţine, în mod nejustificat, ceva negativ la adresa acestei ştiinţe?
Psihologia NU trebuie confundată nici cu ezoterismul, nici cu mai ştiu eu ce alte pseudoştiinţe, terapii alternative etc. Nu trebuie confundată nici cu psihiatria, pentru că aceasta din urmă este o ramură a medicinei, iar psihologia este o ştiinţă umanistă (deci mult mai apropiată de teologie).
Cred că, folosindu-ne de un cuvânt al Sfântului Maxim Mărturisitorul, putem afirma că psihologia nu este nici rea, nici bună în sine, ci poate avea efecte pozitive sau negative, în funcţie de modul în care o practicăm. Dacă există psihologi care-şi practică ştiinţa doar din dragoste pentru Dumnezeu şi faţă de semeni, atunci lucrarea lor este binecuvântată de Dumnezeu şi perfect compatibilă cu sfânta noastră credinţă creştină!
În schimb, psihologii care realizează un sincretism între ştiinţa în care s-au specializat şi tot felul de practici ezoterice (or fi existând şi astfel de psihologi, nu ştiu), atunci responsabilitatea nu aparţine tuturor psihologilor şi nici psihologiei în sine, ci strict persoanelor în cauză. Acei psihologi ar practica ezoterismul nu pentru că sunt psihologi, ci pur şi simplu fiindcă s-au rătăcit de la dreapta credinţă, săracii... :) Să nu confundăm medicul cu medicina, psihologul cu psihologia etc.
A, îmi veţi spune că aţi întâlnit mulţi psihologi care au convingeri religioase sincretice şi încearcă să şi le susţină prin argumente ştiinţifice? Nici acest fapt nu îndreptăţeşte generalizările nejustificate (de tipul: "toţi psihologii sunt... sincretişti"), din mai multe motive:
1. aşa cum am mai spus, psihologii respectivi combină ştiinţa autentică a psihologiei (care, din câte ştiu, n-are nicio legătură cu ezoterismul şi aiurelile) cu ideile lor religioase şi filosofice;
2. existenţa psihologilor creştini constituie o dovadă a compatibilităţii dintre credinţă şi ştiinţa psihologiei;
3. practici anticreştine se pot strecura în orice domeniu, ceea ce nu ne determină să combatem toate ştiinţele în bloc, ci doar să respingem ceea ce este contrar credinţei noastre (de exemplu, cei mai mulţi dintre medicii ginecologi fac avorturi, ceea ce nu înseamnă că toţi ginecologii ar fi proavort, sau că domeniul ginecologiei ar fi, în sine, anticreştin);
4. Sf. Vasile cel Mare, în Omilia XXII către tineri, îşi exprimă opinia conform căreia creştinii au datoria de a citi literatura laică necreştină (cred că ideea se potriveşte şi în cazul psihologiei) şi să ia din ea doar ceea ce este în concordanţă cu învăţătura lui Hristos, după exemplul albinelor care, aşezându-se pe toate florile ivite în calea lor, iau din ele DOAR ceea ce le este folositor (polenul). Spune aşa Sf. Vasile: "Noi, dacă suntem înţelepţi, să luăm din cărţi doar ceea ce ni se potriveşte şi cât se înrudeşte cu adevărul, iar restul să-l lăsăm". Câtă dreaptă socotinţă aveau Sfinţii Părinţi!
Cu siguranţă, ei ar fi folosit şi psihologia ca pedagog către Hristos, aşa cum s-au raportat la ştiinţa şi la filosofia vremii lor.
În concluzie, cred că, în privinţa psihologiei, ca şi în cazul oricărei alte ştiinţe, noi, creştinii râvnitori după virtutea dreptei socoteli, putem urma cu toată încrederea sfatul Sfântului Vasile cel Mare - acela de a ne asuma, precum albinele, doar ceea ce este pozitiv, creştinesc, din fiecare domeniu al vieţii şi al culturii, lăsând în urmă ceea ce simţim că ne îndepărtează de Dumnezeu. Dacă vom avea încredere în psihologii creştini, care-şi practică ştiinţa pentru şi cu ajutorul lui Hristos, cred că decizia noastră va fi bineplăcută lui Dumnezeu. Iar dacă vom adera la ideologii şi practici străine de credinţa şi spiritualitatea noastră ortodoxă, păi atunci nu psihologia e de vină, ci lipsa noastră de discernământ duhovnicesc.

În prealabil postat de laurastifter

În opinia mea, psihologia este o ştiinţă autentică, o ştiinţă care, prin obiectul ei de studiu, se apropie de teologie şi filosofie. Această disciplină, încadrată în categoria ştiinţelor socio-umane, este, ca şi toate celelalte ştiinţe, demnă de luat foarte serios în considerare, căci a apărut ca urmare a studiului îndelungat al multor cercetători preocupaţi de sufletul omenesc.
Am avut bucuria de a comunica personal cu mai mulţi psihologi credincioşi, psihologi creştini ortodocşi, care contribuie la recuperarea psihologică, socială şi chiar duhovnicească a multor persoane singure, dezorientate, care au trebuinţă urgentă de ajutor.

Am toata stima pentru psihologii care-si dedica viata ajutarii aprapelui cu altruism, in vederea apropierii de Dumnezeu.

În prealabil postat de laurastifter

Aceşti psihologi şi-au pus toate cunoştinţele în slujba lui Hristos şi, cu siguranţă, ţin seama de scrierile Sfinţilor Părinţi. Atenţie: avem inclusiv pe forum câţiva psihologi credincioşi (domnul profesor Ioan Cezar şi doamna psiholog care-şi spune heaven); să nu-i întristăm prin generalizări nejustificate la adresa ştiinţei pe care o practică spre slava lui Dumnezeu şi spre binele semenilor!

Apoi, daca ei stiu ca sunt psihologi crestini si nu se regasesc in criticile aduse psihologilor in general, ne vor ierta crestineste pe noi, cei care incercam sa descoperim ,,tainele'' psihologiei.

În prealabil postat de laurastifter

Cred că psihologia nu este la concurenţă cu teologia patristică, ci psihologii de astăzi sunt discipoli ai Sfinţilor Părinţi, întocmai ca şi teologii!

Eu n-as baga mana in foc cu atata usurinta pentru nimeni.
Nu spun ca nu exista psihologi crestini, dar acuzele reciproce pe care si le aduc psihologii si teologii ne obliga sa fim circumspecti:


Psihologii ii acuza pe teologi de dogmatism si intoleranta la reprosuri si de perimare. Adica teologii s-au cam demodat!!!

Teologii ii acuza pe psihologi de aroganta, imoralitate si egoism (dorinta de a-i cunoaste pe oameni pentru a-i putea controla). Una e sa ajuti omul cu toata bunavointa si sa uiti, ca si duhovnicul, ce ai vorbit cu el si alta e sa-l controlezi si sa te consideri un dumnezeu care face si drege. Apoi actul medical fiind monitorizat, automat omul devine un client sau un fost client, cu sens ironic. In aceasta stiinta nu se investeste prea mult pentru a asigura personal competitiv, astfel ca am cunoscut persoane cu un nivel intelectual modest care dupa un an de facultate la psihologie isi castigasera o aroganta teribila, priveau intreaga lume ca pe niste clienti manevrabili. Nu spun ca nu exista si exceptii.

În prealabil postat de laurastifter

Domnul Ioan Cezar spunea foarte frumos că psihologia este o slujitoare a teologiei. Cred că s-ar putea spune şi că, de fapt, psihologia şi teologia modernă, împreună, sunt slujitoarele teologiei patristice... sau aşa ar trebui să fie.

Daca suntem de acord ca teologia patristica e demodata, da, atunci trebuie sa vina psihologia sa ne ajute s-o modernizam... Teologie moderna e ceva cam fara Dumnezeu, e ecumenism, nu prea mai e teologie. Pacat ca psihologia poate fi implicata atat de usor si intr-un joc murdar. Pentru ca teologia moderna si psihologia sa fie slujitoarele teologiei patristice trebuie s-o pretuiasca, nu s-o considere demodata!

În prealabil postat de laurastifter

Cred că, folosindu-ne de un cuvânt al Sfântului Maxim Mărturisitorul, putem afirma că psihologia nu este nici rea, nici bună în sine, ci poate avea efecte pozitive sau negative, în funcţie de modul în care o practicăm.

Cu aceasta afirmatie sunt de acord.

[dobrin7m]

Deocamdata doar in tara noastra sunt, (numarati pe degete) psihologi crestini. Nici macar nu spun ortodocsi. In Occident, si anume aici in Anglia, psihologii nu au nici o treaba cu teologia. In plus , tendinta este aceea de a elimina definitiv credinta din vietile oamenilor. De altfel, o fraza mi-a fost adresata: religia va deveni istorie, dvs sunteti o naiva.

In plus, psihologii crestini, nu stiu inca sa gaseasca echilibrul necesar. Sunt prea mult psihologi si prea putin crestini cu adevarat. Si creierul lor se supun acelorasi functiuni dpvd psi la care se supun creierul celorlalti oameni pe care pretind ca ii vindeca. Este un aspect pe care de prea multe ori il uita.
Sunt de acord cu Antoniap: prea putini psihologi cu adevarat traitori crestini , cu adevarat cu Hristos cu ei. Nu exista teologie moderna, ci doar teologie patristica.

[laurastifter]

În prealabil postat de antoniap

Am toata stima pentru psihologii care-si dedica viata ajutarii aprapelui cu altruism, in vederea apropierii de Dumnezeu.



Apoi, daca ei stiu ca sunt psihologi crestini si nu se regasesc in criticile aduse psihologilor in general, ne vor ierta crestineste pe noi, cei care incercam sa descoperim ,,tainele'' psihologiei.


Eu n-as baga mana in foc cu atata usurinta pentru nimeni.
Nu spun ca nu exista psihologi crestini, dar acuzele reciproce pe care si le aduc psihologii si teologii ne obliga sa fim circumspecti:


Psihologii ii acuza pe teologi de dogmatism si intoleranta la reprosuri si de perimare. Adica teologii s-au cam demodat!!!

Teologii ii acuza pe psihologi de aroganta, imoralitate si egoism (dorinta de a-i cunoaste pe oameni pentru a-i putea controla). Una e sa ajuti omul cu toata bunavointa si sa uiti, ca si duhovnicul, ce ai vorbit cu el si alta e sa-l controlezi si sa te consideri un dumnezeu care face si drege. Apoi actul medical fiind monitorizat, automat omul devine un client sau un fost client, cu sens ironic. In aceasta stiinta nu se investeste prea mult pentru a asigura personal competitiv, astfel ca am cunoscut persoane cu un nivel intelectual modest care dupa un an de facultate la psihologie isi castigasera o aroganta teribila, priveau intreaga lume ca pe niste clienti manevrabili. Nu spun ca nu exista si exceptii.



Daca suntem de acord ca teologia patristica e demodata, da, atunci trebuie sa vina psihologia sa ne ajute s-o modernizam... Teologie moderna e ceva cam fara Dumnezeu, e ecumenism, nu prea mai e teologie. Pacat ca psihologia poate fi implicata atat de usor si intr-un joc murdar. Pentru ca teologia moderna si psihologia sa fie slujitoarele teologiei patristice trebuie s-o pretuiasca, nu s-o considere demodata!



Cu aceasta afirmatie sunt de acord.

"Am toata stima pentru psihologii care-si dedica viata ajutarii aprapelui cu altruism, in vederea apropierii de Dumnezeu"
Şi eu la fel.
Tocmai de aceea, vă propun să nu-i întristăm pe aceştia, prin obiecţii neargumentate şi generalizări nejustificate la adresa profesiei pe care o practică.
"Apoi, daca ei stiu ca sunt psihologi crestini si nu se regasesc in criticile aduse psihologilor in general..."
Cum să nu se regăsească, de vreme ce criticile sunt aduse psihologilor în general?
Observaţi, tocmai aici este eroarea de logică: se formulează o obiecţie generală, la adresa unei întregi categorii profesionale. Fiind formulată astfel, generalizarea va fi, în mod inevitabil, nejustificată/ abuzivă, adică va fi un sofism.
Premisă: unii A sunt B.
Concluzie: toţi A sunt B.
Acestea sunt generalizările nejustificate - eroare logică de care este plin topic-ul.
"...ne vor ierta crestineste pe noi, cei care incercam sa descoperim ,,tainele'' psihologiei"
Oare aşa se încearcă desluşirea tainelor unei ştiinţe?... Şi încă o ştiinţă atât de complexă cum este psihologia? Aşa, criticând înainte de a înţelege?
Personal ştiu psihologie la nivel de liceu (poate mă supraestimez...).
De aceea, cum aş putea formula obiecţii la adresa acestei ştiinţe?
Ştiu sigur, însă, unele lucruri uşor observabile despre performanţele concrete pe care psihologii reuşesc să le realizeze în societate.
Şi mai ştiu încă ceva, ceva admirabil despre aceşti semeni ai noştri:
faptul că ei îşi dedică viaţa studierii... sufletului omenesc!
Dacă sufletul omenesc este, în faţa Domnului, mai de preţ decât întreaga creaţie, decât tot cosmosul ("Ce-i va folosi omului, dacă va câştiga lumea întreagă şi-şi va pierde sufletul său?" - întreabă retoric Dumnezeul nostru), iar aceşti aventurieri, psihologii, încearcă să-l înţeleagă, atunci ajung la concluzia că oamenii ăştia sunt grozav de curajoşi!
Şi că, mai mult decât atât, au înţeles exact ce este esenţial de cunoscut din întreaga creaţie a lui Dumnezeu: nu atât natura, lumea materială (scriu aceasta nu pentru a subestima ştiinţele exacte), cât sufletul nostru, cel după chipul Creatorului şi destinat eternităţii.
De aceea, datorită importanţei obiectului lor de studiu, cred că sunt vrednici de preţuirea şi încrederea noastră.
Aţi mai scris aşa: "
Psihologii ii acuza pe teologi de dogmatism si intoleranta la reprosuri si de perimare. Adica teologii s-au cam demodat!!! Teologii ii acuza pe psihologi de aroganta, imoralitate si egoism (dorinta de a-i cunoaste pe oameni pentru a-i putea controla)."
Din nou generalizări nejustificate... ca şi cum ar exista un neîmpăcat război între TOŢI teologii şi TOŢI psihologii. :)
Aici, pe forum, sunt 2 psihologi (sau mai mulţi, poate... dar doar despre 2 ştiu eu). Care dintre ei a formulat, în vreun mesaj, asemenea obiecţii la adresa teologiei?
Cât despre opiniile teologilor despre psihologi, cum comentaţi, de exemplu, atitudinea părintelui Galeriu în acest sens? Dar atitudinea Bisericii, în general, faţă de ştiinţe şi filosofie? :)
"Una e sa ajuti omul cu toata bunavointa si sa uiti, ca si duhovnicul, ce ai vorbit..."
Comparaţia aceasta între duhovnic şi psiholog îmi pare... discutabilă...
E ca şi cum aş compara Sf. Maslu cu o intervenţie chirurgicală. Sunt modalităţi diferite în care Dumnezeu lucrează, prin oameni, pentru vindecarea noastră. Ambele sunt importante, dar... atât de diferite! Şi, în mod evident, nici ca importanţă nu pot fi comparate, Sf. Taine fiind nespus mai importante decât ştiinţa, căci ţin de planul vieţii duhovniceşti.
Şi mai este ca şi cum aş compara, din punct de vedere teologic şi literar, Sf. Scriptură cu Fraţii Karamazov, cu un compendiu de filosofie antică ori cu manualul de Dogmatică pentru seminariile teologice.
"...si alta e sa-l controlezi si sa te consideri un dumnezeu care face si drege"
Şi cum puteţi şti că aşa procedează toţi psihologii (mai ales cei creştini), atunci când fac psihoterapie? Aţi fost la psiholog şi v-a tratat aşa?
Eu n-am fost la psiholog, n-am urmat şedinţe de psihoterapie şi, din acest motiv, îmi este imposibil să formulez acuzaţii.
Mai mult decât atât: sunt sigură că nici unul dintre psihologii credincioşi creştini pe care am avut bucuria de a-i cunoaşte în diverse împrejurări NU se comportă în acest fel cu clienţii. Cred că, dimpotrivă, ştiu să comunice creştineşte, respectând libertatea interlocutorului şi neîncercând să-l controleze prin constrângere.
"Daca suntem de acord ca teologia patristica e demodata..."
Doamne păzeşte! Cine a spus aşa ceva?
"Apoi actul medical fiind monitorizat..."
În acest caz, nu sunt acte medicale, ci psihologice. Este vorba de ştiinţe diferite. Psihologia nu este medicină. Dvs v-aţi gândit, probabil, la psihiatrie... sau nu-mi dau seama.
"Teologie moderna e ceva cam fara Dumnezeu..."
Dvs aţi studiat Teologia?
Dacă nu, de unde şi până unde aţi ajuns la concluzia că ceea ce am studiat noi în facultate e "ceva cam fără Dumnezeu" şi că noi am încerca să trădăm teologia Sfinţilor Părinţi?
"Pentru ca teologia moderna si psihologia sa fie slujitoarele teologiei patristice trebuie s-o pretuiasca, nu s-o considere demodata"
Exact: asta se şi întâmplă atât în cazul teologilor iubitori ai Ortodoxiei autentice, cât şi în cazul psihologilor credincioşi ortodocşi.
Psihologii atei sau agnostici o consideră, poate, demodată; nu fiindcă sunt psihologi, ci din cauza convingerilor lor religioase (psihologia în sine, ca ştiinţă, nu se ocupă cu teologia).
"Cu aceasta afirmatie sunt de acord"
Mă bucur că împărtăşim, în această privinţă, aceeaşi opinie. :)
Doamne ajută!

<<Psihologii ii acuza pe teologi de dogmatism si intoleranta la reprosuri si de perimare.>> Adica teologii s-au cam demodat!!! <<Teologii ii acuza pe psihologi de aroganta, imoralitate si egoism >>(dorinta de a-i cunoaste pe oameni pentru a-i putea controla).

Laura,
Observatiile dintre ghilimelele << >> nu-mi apartin, au fost preluate din urmatorul material, iar cuvintele din paranteza se inspira tot de acolo.
http://www.youtube.com/watch?v=OW4yw3w611w

Am urmarit intregul discurs al domnului profesor universitar si din ceea ce a spus dumnealui eu am tras niste concluzii.

Am scris cu multa durere ceea ce am scris, nu cu intentia de a jigni pe cineva anume.

[glykys]

Fratilor, sa ii lasam pe teologi si pe psihologi sa isi lucreze talantul asa cum considera ei, ca nu vom da noi socoteala pentru faptele lor.
In ceea ce il priveste pe Ioan Cezar, pe care il cunosc personal, va pot asigura ca nu isi cauta clientela pe forum. Cred ca multi am fost invatati de catre profesorii / maestrii nostri sa ne iubim profesia pe care am ales-o, sa o cultivam si sa slujim cu ea si cu puterile care ne sunt date. Si unii chiar inteleg sa slujeasca, desi nu sunt preoti. Nu toata lumea are o meserie doar ca sa faca bani. Fiecare cu chemarea si darul lui, fiecare in locul lui.
Totodata, nu e bine sa vorbim despre lucruri pe care nu le cunoastem, pentru ca riscam sa ranim niste oameni in ce au ei mai de pret.

[dobrin7m]

În prealabil postat de glykys

Fratilor, sa ii lasam pe teologi si pe psihologi sa isi lucreze talantul asa cum considera ei, ca nu vom da noi socoteala pentru faptele lor.
In ceea ce il priveste pe Ioan Cezar, pe care il cunosc personal, va pot asigura ca nu isi cauta clientela pe forum. Cred ca multi am fost invatati de catre profesorii / maestrii nostri sa ne iubim profesia pe care am ales-o, sa o cultivam si sa slujim cu ea si cu puterile care ne sunt date. Si unii chiar inteleg sa slujeasca, desi nu sunt preoti. Nu toata lumea are o meserie doar ca sa faca bani. Fiecare cu chemarea si darul lui, fiecare in locul lui.
Totodata, nu e bine sa vorbim despre lucruri pe care nu le cunoastem, pentru ca riscam sa ranim niste oameni in ce au ei mai de pret.

Da Ana Maria insa unii ranesc de prea ranesc si cu foarte mare usuratate fara sa cunoasca omul cu adevarat. ba isi permit sa faca analize psihologice , sa se foloseasca de suflete facand exercitii ale propriei profesii in mod abuziv fara sa li se permita acest lucru si apoi sa le denigreze constant. Ba ajunge pana acolo incat sa isi permita sa apostrofeze oamenii sa nu comunice ca nu stiu ei ce se intampla, ca dumnealui stie prea bine ce se intampla ca e si clarvazator. (ex cum a fost apostrofat userul ecumenism) Ce se intampla?
Ei Ana Maria eu te intreb pe tine pentru ca si noi ne cunoastem oarecum, ce se intampla?
Nu cumva cineva uraste pe cineva dar nu vrea sa arate asta, si atata tot?
Si oare chiar merita sa se afiseze aceasta atitudine?

Cum ne mai numim crestini cand suntem atat de plini de ura si de agresivitate verbala?
Cum avem pretentia sa dobandim Duhul Sfant cand noi nu suntem in stare sa iubim si pe cei pe care nu ii placem? Iata iubim pe alese dupa propriile noastre criterii.

Si Ana Maria parerea mea este ca Sfintii Parinti ne-au predat ceva noua, invatatura de la Hristos cuprinsa si in Sfanta Traditie ce nu sufera modificari si nici modernisme.
Aceasta este foarte clara, ascultarea si smerenia. Prin acestea doua invatam cu adevarat sa ne curatam de rele si sa iubim. Daca Ioan Cezar ar urma aceasta cale ar invata sa iubeasca pe toata lumea asa cum este fiecare.
Ei bine Ana Maria poate ca pentru cezar cel mai de pret este psihologia, meseria lui si e ranit tare in ce are el mai de pret. Insa nu uita draga mea ca fiecare om are ceva de pret . Pentru mine cel mai de pret este credinta mea, si Hristos si eu am fost ranita exact in credinta mea , in ce am eu mai de pret.

In concluzie toti ranim , care mai de care , nu e unul mai bun ca altul deci degeaba tabere, contre, sustineri, alieri. De fapt Bunul Dumnezeu pe toate le vede, pe toate le stie, iar noi cu totii vom raspunde pentru fiecare cuvintel rostit.

[cezar_ioan]

În prealabil postat de glykys

In ceea ce il priveste pe Ioan Cezar, pe care il cunosc personal, va pot asigura ca nu isi cauta clientela pe forum.

Nu doar atât, ci:
a) nu am voie, deontologic, dacă aş practica, să fac consiliere cu persoane cu care am o relaţie paralelă. E o lege tare a profesiei, pentru a preveni eşecul terapeutic. Deci dacă îl ştiu pe careva de pe forum, fiind aşadar coleg de forum cu el, nu pot avea şi relaţie de consiliere. Pot cel mult să-i recomand pe cineva. (Am făcut o excepţie, în cei 3 ani de când sunt pe forum, presat de rugăminţile unor cunoscuţi deşi eu am refuzat şi am explicat în mod repetat de ce refuz - se poate confirma, poat efi depusă o mărturie publică la nevoie - şi regret că m-am abătut de la propria regulă a conştiinţei profesionale.)
b) nu practic de câţiva ani şi nu intenţionez să reiau; mă îndrept spre un alt domeniu, acolo unde mă trage inima;
c) sunt doar profesor de psihologie la liceu şi instructor de şah (predau la after-school);
d) intenţionez să abandonez total psihologia, ca profesie, din motive personale. Dacă aş fi trăit în altă ţară, cu o altfel de cultură şi educaţie, da: aş fi vrut să profesez, întrucât psihologia-consilierea e o profesie excepţională, de mare travaliu şi care îţi aduce satisfacţii ce nu pot fi măsurate în bani.
Doar ignoranţii cred că o profesie care este de fapt o artă totală se face pentru bani.
Un psiholog adevărat se simte ruşinat şi scârbit de o asemenea idee. Psihologia, practicată ca lumea, trece cu mult peste problema banilor: nu e un job oarecare ci o chestiune de vocaţie. Ca şi poezia, muzica etc. Dar dacă un tablou costă sute de mii de euro sau milioane, chiar, e vina pictorului? Şi fără promisiunea milioanelor, oare muzicianul sau pictorul nu şi-ar mai vedea de arta lor iubită? Asta o crede cel care nu are o vocaţie, cel care nu iubeşte, şi care, astfel, se vădeşte orbul care ne învaţă lumina...
Că unii nu înţeleg, din păcate chiar şi printre practicanţi, este problema lor. Nu a mea.

Aşa cum sunt mulţi care nu disting vocaţia sacerdotală de meseria de popă. Consecinţele, dezastruoase, ne sunt cunoscute, vai.
Ferească Dumnezeu de nenorocirea ca un psiholog să vadă în profesia lui mai întâi un prilej de a scoate bani, iar un preot slujitor al Domnului Hristos să devină popă.
Ferească Bunul Dumnezeu!
Nimic nu e mai nenorocit pe lume decât să fii sau să ai parte de un trădător.

[Yasmina]

În prealabil postat de cezar_ioan

Nu doar atât, ci:
a) nu am voie, deontologic, dacă aş practica, să fac consiliere cu persoane cu care am o relaţie paralelă. E o lege tare a profesiei, pentru a preveni eşecul terapeutic. Deci dacă îl ştiu pe careva de pe forum, fiind aşadar coleg de forum cu el, nu pot avea şi relaţie de consiliere. Pot cel mult să-i recomand pe cineva. (Am făcut o excepţie, în cei 3 ani de când sunt pe forum, presat de rugăminţile unor cunoscuţi deşi eu am refuzat şi am explicat în mod repetat de ce refuz - se poate confirma, poat efi depusă o mărturie publică la nevoie - şi regret că m-am abătut de la propria regulă a conştiinţei profesionale.)
b) nu practic de câţiva ani şi nu intenţionez să reiau; mă îndrept spre un alt domeniu, acolo unde mă trage inima;
c) sunt doar profesor de psihologie la liceu şi instructor de şah (predau la after-school);
d) intenţionez să abandonez total psihologia, ca profesie, din motive personale. Dacă aş fi trăit în altă ţară, cu o altfel de cultură şi educaţie, da: aş fi vrut să profesez, întrucât psihologia-consilierea e o profesie excepţională, de mare travaliu şi care îţi aduce satisfacţii ce nu pot fi măsurate în bani.
Doar ignoranţii cred că o profesie care este de fapt o artă totală se face pentru bani.
Un psiholog adevărat se simte ruşinat şi scârbit de o asemenea idee. Psihologia, practicată ca lumea, trece cu mult peste problema banilor: nu e un job oarecare ci o chestiune de vocaţie. Ca şi poezia, muzica etc. Dar dacă un tablou costă sute de mii de euro sau milioane, chiar, e vina pictorului? Şi fără promisiunea milioanelor, oare muzicianul sau pictorul nu şi-ar mai vedea de arta lor iubită? Asta o crede cel care nu are o vocaţie, cel care nu iubeşte, şi care, astfel, se vădeşte orbul care ne învaţă lumina...
Că unii nu înţeleg, din păcate chiar şi printre practicanţi, este problema lor. Nu a mea.

Aşa cum sunt mulţi care nu disting vocaţia sacerdotală de meseria de popă. Consecinţele, dezastruoase, ne sunt cunoscute, vai.
Ferească Dumnezeu de nenorocirea ca un psiholog să vadă în profesia lui mai întâi un prilej de a scoate bani, iar un preot slujitor al Domnului Hristos să devină popă.
Ferească Bunul Dumnezeu!
Nimic nu e mai nenorocit pe lume decât să fii sau să ai parte de un trădător.

Asta-i buna frate! Cum sa abandonezi asa profesie plina de satisfactii si de intrajutorare a aproapelui?
Poate esti intr-o pasa proasta acum,mai gandeste-te ...

[fallen]

În prealabil postat de cezar_ioan

Doar ignoranţii cred că o profesie care este de fapt o artă totală se face pentru bani.
Un psiholog adevărat se simte ruşinat şi scârbit de o asemenea idee. Psihologia, practicată ca lumea, trece cu mult peste problema banilor: nu e un job oarecare ci o chestiune de vocaţie. Ca şi poezia, muzica etc. Dar dacă un tablou costă sute de mii de euro sau milioane, chiar, e vina pictorului? Şi fără promisiunea milioanelor, oare muzicianul sau pictorul nu şi-ar mai vedea de arta lor iubită? Asta o crede cel care nu are o vocaţie, cel care nu iubeşte, şi care, astfel, se vădeşte orbul care ne învaţă lumina...
Că unii nu înţeleg, din păcate chiar şi printre practicanţi, este problema lor. Nu a mea.

Aşa cum sunt mulţi care nu disting vocaţia sacerdotală de meseria de popă. Consecinţele, dezastruoase, ne sunt cunoscute, vai.
Ferească Dumnezeu de nenorocirea ca un psiholog să vadă în profesia lui mai întâi un prilej de a scoate bani, iar un preot slujitor al Domnului Hristos să devină popă.
Ferească Bunul Dumnezeu!
Nimic nu e mai nenorocit pe lume decât să fii sau să ai parte de un trădător.

Subscriu.
("arta" care se face numai pentru bani mai este cunoscuta si sub numele de 'cea mai veche meserie din lume")

Despre meserii vocationale mai am de spus un singur lucru: cred eu (am descoperit) ca e posibil ca invatarea unor arte sau stinte sa nu fie posibila decat pentru aceia care au "ingaduinta: de la Dumnezeu spre a pricepe anume taine ale respectivei profesii (biologie, psihologie, teologie, etc). Restul, oricat s-ar stradui, nu vor pricepe in veci de ce "x= cu be patrat minus radical din patru abe" (ma rog, care e aplicabilitatea practica a acestor formule, scopul pt care le folosim, afara sa trecem clasa a opta si sa intram la liceu).