Suntem vreodata indreptatiti sa discriminam, maltratam aproapele?

[Daniel_Ortodox]

În prealabil postat de adam000

Aline, nu ai inteles nimic din mesajul meu. Pesemne ca nu ai citit cu atentie, pt ca era subliniat, dar nu ai observat - ziceam sa se rupa de ei (de agresorii ei psihologici).
Dar ca sa poata sa se rupa de ei, trebuie sa nu mai aiba nimic de impartit cu ei - nici o problema nerezolvata, nici un diferend care are nevoie de actiune, de rafuiala, nici o dilema despre ce atitudine sa ia, ce sa accepte si ce nu, ce ii permite si ce nu si cum sa procedeze daca nu ii permite, etc. Nimic de genul asta. Pt ca toate astea sint de fapt interactiuni cu agresorul, sint actiuni de-ale ei, prin care ea insasi se tine legata de agresor. In loc sa caute pacea ei proprie (si sa fie centrata spre pacea ei), ea isi focalizeaza atentia spre agresor, spre exterior, spre interactiunea cu el sau cu actiuni de-ale lui (astfel mentinand interactiunea cu el ...un absolut deliciu pt un agresor care cauta pe cineva cu care sa interactioneze...).

Vezi, chiar si tu pui problema despre ce sa accepte si ce nu, ce sa permita si ce nu, etc - tu pui problema tot din perspectiva interactiunii, nu din pespectiva pacii.

Ori eu zic altceva - ca un om nu devine un agresor pt ca i se permite, ci pt ca asa are el tendiinta, este lipsit de infrinare, este o tendiinta proprie, fie pt ca asa a fost invatat din familia de origine sa se comporte (imita vreunul din parinti, nu a fost educat, etc), din alte situatii de viata (servici, etc) care l-au obisnuit sa se comporte asa, etc.
Asa cum tu nu devii hot pt ca gasesti usa vecinului deschisa, asa nu devine agresor un om infranat, obisnuit sa fie cu bun simt, sau un om care cauta pacea (din educatie, din crediinta, etc)
Cat de agresor este cineva, nu depinde de cat de mult ii permiti, ci de tendinta (obisnuinta, lipsa de infrinare?) a aceluia. Deja cand vorbesti de "cat de mult ii permiti" (sau "cum sa-l faci sa nu se mai comporte asa", etc), deja vorbesti de o actiune de vreun fel - de aparare, de persuasiune,"de demonstrare a dreptatii, de manipulare, de dresaj, de coercitie, etc - care are drept urmare pierderea pacii proprii si investirea energiei si atentiei in persoana si interactiunea cu agresorul. Asa intra intr-un cerc vicios de "care pe care" (intr-un fel) si isi pierde pacea.
Daca ar cauta pacea ei si ar pretui-o, ar zice un "Dumnezeu sa-l ierte" si l-ar ierta si ar pune punct, cu maxima indiferenta oricarei tentatii de a interactiona cu agresorul (si oricarei probleme nerezolvate cu agresorul) si ar cauta pacea ei departandu-se de agresor si cautand oameni care cauta si ei pacea, nu interactiuni de genul asta, negative.

Doamne ajută.

Iar aici, Adame frate, faci nişte observaţii, apoi nişte încadrări, după învăţătura greşită a psihologiei (pentru că, caracterele oamenilor nu sunt tipologii, fiecare om e unic şi irepetabil, complet schimbabil înspre diabolism sau sfinţenie)

Şi apoi închei tu acolo, Adame, prin a învăţa pe oameni nepăsarea, indiferenţa. Care sunt patimi. Poate nu ştiai. Şi împotriva cărora trebuie să luptăm. Poate nu ştiai nici asta. Şi nu sunt ironic. Aşa am simţit să vorbesc.

Toate îmbrăcate întro imagine creştinească. Falsă. Lup în piele de oaie. Of... deşi ştiu că ai mult mai multe calităţi.

Deşi simt că intenţiile tale sunt bune, datorită caracterului tău melancolic, -să mă exprim necreştinesc, anume psihologic-, şi datorită inundaţiei din mintea ta cu învăţăturile psihologiei, nu reuşeşti să fi în învăţătura Sfinţilor Părinţi, pentru că îi citeşti puţin.
Şi din Biblie, citeşti aproape deloc.

Îţi recomand să găseşti un duhovnic îmbunătăţit.
Şi psihologii au nevoie de duhovnic, cum au nevoie şi de mîntuire. Şi să ştii că şi atitudinile sunt păcate.

DIN NOU AMINTESC, DE SEMNALUL DE ALARMĂ TRAS MAI SUS, CA TOŢI CEI CARE CITIŢI CE SCRIE ADAM, SĂ FIŢI TOŢI CU TREZVIE, pentru că are multe înşelări, ispitiri şi sminteli.

Iertare.

Bucurii.