![]() |
![]() |
|
|
|
#24
|
|||
|
|||
|
Citat:
Autorii au scris liber, insuflați și străjuiți de Dumnezeu și totodată așa cum le-a fost personalitatea - cultura, aptitudinile de a se exprima, contextul și destinatarii scrierii de care au ținut cont în mod special - Luca, de exemplu, care a scris pentru elini, precizează clar motivul și scopul cărții sale chiar în prolog. De asemenea, Autorii nu erau rupți de lumea nouă în care fuseseră născuți (Biserica), de aceea în modul cum relatează evenimentele ei exprimă implicit și atmosfera duhovnicească în care trăiau, relațiile dintre creștinii din Biserica Primară etc. (În Fapte și în Epistole această exprimare devine explicită.) Tradiția trăiește așa cum au învățat Apostolii și Ucenicii direct din conviețuirea cu Hristos și așa cum învață de la Duhul pogorât la Cincizecime. Din acest mod concret de viață, anume în comuniune euharistică, se înalță textul celor 4 cărți numite Evanghelie precum și Epistolele. Noul Testament, cartea pe care o citim noi, este rodul Tradiției Bisericii. Conținutul ei sunt faptele Mântuitorului și ale celor implicați în relația cu El, iar despre aceste fapte vorbește Biserica-Predania prin Autorii cunoscuți. Textul pe care îl citim e zămislit la întâlnirea dintre: 1) Duhul Sfânt; 2) Creștinii care alcătuiau Biserica Primară așa cum viețuia atunci și cum depozita, viu, lucrător faptele Domnului; 3) Personalitatea celor 4 Autori. Cuvântul lui Dumnezeu nu vine ca atare peste oameni, dictat de Sus, ca un text gata făcut ci, revărsîndu-Se prin Duhul în viața creștinilor, face să rodească fapte și scrieri pe care le considerăm sfinte. Dumnezeu nu dictează cărți de-a gata, ci insuflă pe scriitori - în sinergie sau împreună-lucrare. Câteva note lămuritoare aici: http://ziarullumina.ro/vietile-sfint...-apostol-petru http://www.crestinortodox.ro/sfinti/...ca-126225.html Last edited by Ioan_Cezar; 22.11.2014 at 04:50:52. |
|
|