![]() |
![]() |
|
|
|
#11
|
||||
|
||||
|
Citat:
"Scopul căsătoriei este mântuirea reciprocă. Stimularea continuă, reciprocă, spre acest scop este obligatorie, pentru că e o mare răspundere. Valoarea unei flori nu stă într-o petală pe care a luat-o vântul, ci trebuie văzută valoarea intrinsecă a florii. " Arhim. Arsenie Papacioc - Despre aromonia casniciei "Sub aspectul dăruirii până la mucenicie, căsătoria este superioară călugăriei. PriviÈi icoana Înfricosătoarei JudecăÈi sau icoana în care se arată stările de-o parte Èi de alta, Èi veÈi vedea ceata cuvioÈilor, ceata mucenicilor, ceata apostolilor etc. VeÈi vedea acolo că ceata mucenicilor este deasupra cetei călugărilor." Par. Nicolae Tanase "Căsătoria cere multe motive ca să fie Taină. Când familia nu va mai fi întemeiată pe Taină, oamenii vor fi o turmă de fiare sălbatice, destrăbălate." Par. Arsenie Boca "Scriptura spune că âbărbatul este capul femeiiâ (Efeseni 5:23). Adică Dumnezeu a rânduit ca bărbatul să stăpânească peste femeie. Iar a stăpâni femeia peste bărbat este o ocară adusă lui Dumnezeu. Căci Dumnezeu a plăsmuit mai întâi pe Adam, iar el a spus despre femeia sa: âIată, aceasta-i os din oasele mele Èi carne din carnea meaâ (Facerea 2:23). " Cuv. Paisie Aghioratul PS. Eu vorbeam despre doi ortodocsi. De acolo a pornit discutia. Nu am vazut niciunde sa se spuna ca sotul Florentinei nu ar fi ortodox. Si pe voi v-am considerat la fel cand ati intervenit: daca sunteti casatorite cu un necredincios , asta nu am stiut. Tot ce am scris eu aici s-a referit la lupta intr-o casnicie ortodoxa si intre doi oameni credinciosi dar care se lupta cu pacatele lor, unul mai constient de starea lor, altul mai putin constient. Nu e frumos sa intorci discutia acum, rastalmacind si spunand ca de fapt era vorba de necredinciosi. Dar ma rog, fiecare cu ale sale.
__________________
"De carma mintii atarna incotro pornim si unde mergem. Adevarul este fiinta vie. Gandurile omului nu sunt ca si gandurile Domnului. Credinciosul in Dumnezeu depaseste limitele omului. Nu sunteti voi cautand pe Iisus? Voi stiti despre Iisus o multime de lucruri dar nu il stiti pe El. Si pana nu Il gasesti pe Dumnezeu, nu te afli nici pe tine, nu-ti gasesti nici sensul tau nici sensul lumii." Cuv. Arsenie Boca |
|
|