Am voie?

În prealabil postat de crinrin

Doar daca unul dintre parteneri este vreun sfant, celalalt poate fi oricum ca tot va fi iubit de acela. Nu sunt insa sigura de schimbarea in bine a celui iubit. Cel mai probabil, el va ramane doar mijlocul prin care "sfantul" primeste cununa muceniciei. :) Trist, dar adevarat caci iubirea transforma, in masura in care acceptam transformarea, altfel se ajunge la indracire.

Dar cum iubirea duhovniceasca pe termen lung, indiferent de feedback, pare atipica muritorilor de rand iar sfintenia se dobandeste greu, ramane sa cautam sa avem o relatie bazata pe prietenie, preocupari comune, atractie trupeasca, respect, incredere... Si de ce sa nu recunoastem, o astfel de relatie este mai mult decat multumitoare, poate chiar ideala pentru starea duhovniceasca a multora dintre noi.

M-aş bucura să revedeţi pasajele scripturistice, numeroase, în care ni se revelează clar învăţătura Domnului. Porunca este să fim sfinţi, nu mai puţin. Pare înspăimântător, ce-i drept, căci ne cunoaştem fiecare neputinţele şi trădarea interioară faţă de Hristos. Dar aşa cere Domnul!
Aşadar, dacă credeţi că "o astfel de relaţie este mai mult decât mulţumitoare", eu vă întreb: pentru cine şi înaintea cui? Căci pentru Hristos, nu ştiu şi nu cred să fie mulţumitoare. Nici măcar pentru sufletul nostru, dealtfel!...

*
Schimbarea în bine a celui iubit atârnă şi de partener, ce-i drept. Totuşi, schimbarea e mai întâi treaba fiecăruia. Iar eu cel iubitor sufăr pentru cel iubit însă ar trebui să fim mult, mult mai atenţi cu propria stare iar nu cu starea celui iubit.
Aşadar să nu deplasăm accentul pe altul, în cele ale mântuirii, când aceasta ne priveşte mai întâi pe noi înşine. Travaliul e al meu, personal, înainte de toate.
Cât despre liniile călduţe ale compromisurilor înaintea lui Dumnezeu, ei bine, din ele e schiţat desenul arhitectural al proiectului acestei şandramale a lumii. Nu vă supăraţi, e preferabil să locuim în casă de piatră, pe stâncă tare...:)
Taina Nunţii nu e ceea ce pare - viaţă călduţă, plăcută, cu ochii mereu pe cele de jos şi doar la clipă de moft ori spărietură cu ochii în sus... Nu, nu, Taina Nunţii e aceeaşi cu celelalte şi pe scurt se cheamă iubire jertfelnică. Nevoinţă. Scârbă, răbdării şi răbduroiuri. Tăieri, jupuiri (de pielea şerpească a voii şi hachiţei proprii). Toate acestea luminate şi înălţate, din când în când, de câte un Răsărit de Soare care anunţă răsplata de mai târziu a Însuşi Soarelui Neînserat.

În prealabil postat de ahilpterodactil

M-aş bucura să revedeţi pasajele scripturistice, numeroase, în care ni se revelează clar învăţătura Domnului. Porunca este să fim sfinţi, nu mai puţin. Pare înspăimântător, ce-i drept, căci ne cunoaştem fiecare neputinţele şi trădarea interioară faţă de Hristos. Dar aşa cere Domnul!
Aşadar, dacă credeţi că "o astfel de relaţie este mai mult decât mulţumitoare", eu vă întreb: pentru cine şi înaintea cui? Căci pentru Hristos, nu ştiu şi nu cred să fie mulţumitoare. Nici măcar pentru sufletul nostru, dealtfel!...

*
Schimbarea în bine a celui iubit atârnă şi de partener, ce-i drept. Totuşi, schimbarea e mai întâi treaba fiecăruia. Iar eu cel iubitor sufăr pentru cel iubit însă ar trebui să fim mult, mult mai atenţi cu propria stare iar nu cu starea celui iubit.
Aşadar să nu deplasăm accentul pe altul, în cele ale mântuirii, când aceasta ne priveşte mai întâi pe noi înşine. Travaliul e al meu, personal, înainte de toate.
Cât despre liniile călduţe ale compromisurilor înaintea lui Dumnezeu, ei bine, din ele e schiţat desenul arhitectural al proiectului acestei şandramale a lumii. Nu vă supăraţi, e preferabil să locuim în casă de piatră, pe stâncă tare...:)
Taina Nunţii nu e ceea ce pare - viaţă călduţă, plăcută, cu ochii mereu pe cele de jos şi doar la clipă de moft ori spărietură cu ochii în sus... Nu, nu, Taina Nunţii e aceeaşi cu celelalte şi pe scurt se cheamă iubire jertfelnică. Nevoinţă. Scârbă, răbdării şi răbduroiuri. Tăieri, jupuiri (de pielea şerpească a voii şi hachiţei proprii). Toate acestea luminate şi înălţate, din când în când, de câte un Răsărit de Soare care anunţă răsplata de mai târziu a Însuşi Soarelui Neînserat.

Alegerea partenerului e treaba serioasa, din moment ce unirea va fi pe viata. Nu recomand tinerilor sa-si aleaga orice femeie, ca absolut toate le sunt potrivite, atata timp cat ei trag la Dumnezeu.

Dumnezeu ne vrea fericiti si aici si dincolo. Casnicia - prin ispitele, incercarile, necazurile care apar vrand-nevrand - este o cruce, dar partenerul nu trebuie sa fie el insusi o cruce pentru celalalt ci un liman, o oaza, un sprijin...

Nu orice femeie e buna ci doar aceea care-ti place tie! Aceea de care te simti atras, alaturi de care nu te apuca plictiseala, disperarea sau regretul ca te-ai legat la cap fara sa te doara.

Barbatul e dator sa-si iubeasca femeia iar femeia sa i se supuna. Asadar, e buna doar aceea pentru care barbatul simte ca efectiv cade cerul pe el cand o vede. Si langa un barbat care-si iubeste femeia, nici aceleia nu-i va veni greu sa i se supuna. Odata alegerea facuta, nu mai e cale de intoarcere!

[Florinvs]

În prealabil postat de crinrin

Alegerea partenerului e treaba serioasa, din moment ce unirea va fi pe viata. Nu recomand tinerilor sa-si aleaga orice femeie, ca absolut toate le sunt potrivite, atata timp cat ei trag la Dumnezeu.

Dumnezeu ne vrea fericiti si aici si dincolo. Casnicia - prin ispitele, incercarile, necazurile care apar vrand-nevrand - este o cruce, dar partenerul nu trebuie sa fie el insusi o cruce pentru celalalt ci un liman, o oaza, un sprijin...

Nu orice femeie e buna ci doar aceea care-ti place tie! Aceea de care te simti atras, alaturi de care nu te apuca plictiseala, disperarea sau regretul ca te-ai legat la cap fara sa te doara.

Barbatul e dator sa-si iubeasca femeia iar femeia sa i se supuna. Asadar, e buna doar aceea pentru care barbatul simte ca efectiv cade cerul pe el cand o vede. Si langa un barbat care-si iubeste femeia, nici aceleia nu-i va veni greu sa i se supuna. Odata alegerea facuta, nu mai e cale de intoarcere!

Perfect de acord cu dumneavoastra! In momentul in care doi oameni decid sa se casatoreasca, trebuie sa fie ferm convinsi ca vor sa fie impreuna toata viata (si la bine si la greu), ca sunt fericiti impreuna, ca se completeaza reciproc, ca au pasiuni, aspiratii, principii comune si bineinteles ca exista aceea atractie reciproca, inclusiv cea fizica.
Atunci când te casatoresti, trebuie sa simti efectiv ca o iubesti din tot sufletul pe persoana de langa tine, pentru tot ceea ce este ea/el ca om si ca femeie/barbat.

Ori aceste lucruri si aspecte un om nu le poate simti fata de orice persoana.

În prealabil postat de crinrin

Alegerea partenerului e treaba serioasa, din moment ce unirea va fi pe viata. Nu recomand tinerilor sa-si aleaga orice femeie, ca absolut toate le sunt potrivite, atata timp cat ei trag la Dumnezeu.

Dumnezeu ne vrea fericiti si aici si dincolo. Casnicia - prin ispitele, incercarile, necazurile care apar vrand-nevrand - este o cruce, dar partenerul nu trebuie sa fie el insusi o cruce pentru celalalt ci un liman, o oaza, un sprijin...

Nu orice femeie e buna ci doar aceea care-ti place tie! Aceea de care te simti atras, alaturi de care nu te apuca plictiseala, disperarea sau regretul ca te-ai legat la cap fara sa te doara.

Barbatul e dator sa-si iubeasca femeia iar femeia sa i se supuna. Asadar, e buna doar aceea pentru care barbatul simte ca efectiv cade cerul pe el cand o vede. Si langa un barbat care-si iubeste femeia, nici aceleia nu-i va veni greu sa i se supuna. Odata alegerea facuta, nu mai e cale de intoarcere!

În ce temeiuri susţineţi acestea?

În prealabil postat de crinrin

Asadar, e buna doar aceea pentru care barbatul simte ca efectiv cade cerul pe el cand o vede.

Şi eu care mai cred că asta e amor, iar nu iubire în Taina Cununiei...
Şi mai cred că e aici o ţâră de exaltare, ca să nu spun mai mult
şi mai cred că dragostea dintre soţi are atât de multe nuanţe, etape, ipostaze, anotimpuri - totuşi fără prea multe căderi de cer în cap
şi mai cred că Hristos şi Biserica nu promovează o astfel de iubire. E patimă, doamnă, patimă sortită unor mari necazuri şi păcate, patimă care duce (după revenirea cerului la locul lui) la atâtea mizerii în viaţa de familie, la divorţuri, la avorturi, la amanţi şi amante, la copii nenorociţi pe viaţă.
Vreau să fiu foarte clar: concepţia pe care constat că o aveţi despre iubire în căsnicie nu prea îmi pare că respiră Taina Nunţii. E, în schimb, foarte potrivită pentru furiile tinereţii, ce-i drept, precum şi pentru alte ipostaze ale îndrăgostelii.
Vă amintiţi că sute şi mii de ani părinţii alegeau soţul sau soţia copiilor lor?
Vă amintiţi cum era familia creştină tradiţională comparativ cu dezastrele de acum (unde la început cerul nu era la locul lui ci mereu căzut în capul unuia sau altuia)?
Vă amintiţi cum a procedat Părintele Arsenie Boca când un tânăr a cerut să îl ajute în alegerea soţiei?
Vă amintiţi ceva din taina Familiei Sfinte (Iosif şi Maria)?
Poate că aceste repere vă sugerează un alt orizont al cugetării,
toate cele bune!

[Florinvs]

Ideea ca parintii sa aleaga sotul/sotia pentru copii lor mi se pare absurda si evident gresita. Intradevar, asa se proceda cu zeci sau sute de ani in urma, in special in mediul rural. Din pacate atunci la alegerea sotului /sotiei contau niste lucruri (pamant, avere, etc) care nu ar trebui sa conteze absolut deloc in alegerea sotului/sotiei. Astfel se ajungea la dezastre de casnicii, cu violente in familie, sotii batute, etc (cititi romanul Ion care este emblematic pentru starea de lucruri din mediul rural romanesc- cel putin inainte de anii colectivizarii si practicarii unei agriculturi moderne).

Apoi, pe langa rolul de mantuire si nastere/cresterea copiilor, o casnicie are si rolul ca atat sotul cat si sotia sa fie fericiti, sa se simta impliniti impreuna si sa se bucure impreuna de viata.
Ori acest lucru un om nu-l poate realiza decat alaturi de alt om, pe care simte ca-l iubeste din toata inima, ca impartaseste acceleasi principii, valori, ca are anumite gusturi comune, ca are cu cine discuta orice probleme, ca i este alaturi si il sprijina in orice situatie (mai ales la greu), etc.
Si este evident ca aceste aspecte un om nu le poate simti fata de orice om, ci numai de cel/cea pentru care -atunci când o vede/il vede- asa cum a spus mai mai pe scurt colega noastra de forum - cerul cade pe el/ea.

În prealabil postat de Florinvs

Ideea ca parintii sa aleaga sotul/sotia pentru copii lor mi se pare absurda si evident gresita. Intradevar, asa se proceda cu zeci sau sute de ani in urma, in special in mediul rural. Din pacate atunci la alegerea sotului /sotiei contau niste lucruri (pamant, avere, etc) care nu ar trebui sa conteze absolut deloc in alegerea sotului/sotiei. Astfel se ajungea la dezastre de casnicii, cu violente in familie, sotii batute, etc (cititi romanul Ion care este emblematic pentru starea de lucruri din mediul rural romanesc- cel putin inainte de anii colectivizarii si practicarii unei agriculturi moderne).

Apoi, pe langa rolul de mantuire si nastere/cresterea copiilor, o casnicie are si rolul ca atat sotul cat si sotia sa fie fericiti, sa se simta impliniti impreuna si sa se bucure impreuna de viata.
Ori acest lucru un om nu-l poate realiza decat alaturi de alt om, pe care simte ca-l iubeste din toata inima, ca impartaseste acceleasi principii, valori, ca are anumite gusturi comune, ca are cu cine discuta orice probleme, ca i este alaturi si il sprijina in orice situatie (mai ales la greu), etc.
Si este evident ca aceste aspecte un om nu le poate simti fata de orice om, ci numai de cel/cea pentru care -atunci când o vede/il vede- asa cum a spus mai mai pe scurt colega noastra de forum - cerul cade pe el/ea.

Romanul "Ion" nu a fost scris de marele romancier ca să găsească tovarăşii şi tovarăşele argumente în sprijinul colectivizării. Rebreanu nu viza/nu sugera/avansa/preconiza colectivizarea ci, ca un bun cunoscător de oameni şi de Dumnezeu, propunea un text din care să mai luăm niţel avânt la meditaţia asupra patimilor şi a zvârcolirilor istoriei păcatelor omeneşti.
Făcurăţi din Rebreanu un activist de partid, tovarăşi? De ce nu şi din Dostoievski? Şi, în definitiv, de ce nu şi din Hristos?

*
Scrieţi cu o siguranţă suspectă câteva platitudini despre căsnicie. Mă iertaţi că vă întreb, ca şi pe colega mai înainte: în ce temeiuri? Pe ce baze? Câtă căsnicie, de pildă, aveţi la activ tovarăşe Florin?

Imaginea pueril-idilică asupra căsniciei pe care o condimentaţi şi cu ceapa putredă a ideologiei comuniste nu are nimic în comun cu viaţa din Taina Nunţii. Cum nu realizaţi asta, e doar taina (ori ciorba) dvs.....

P.S. Vă rog frumos, dacă se poate nu mai scrieţi enormităţi ca aceasta: "...pe langa rolul de mantuire si nastere/cresterea copiilor, o casnicie are si rolul ca atat sotul cat si sotia sa fie fericiti..." Îl mâhniţi şi pe Dumezeu şi pe unii dintre semenii dvs. dacă mai debitaţi bazaconii din astea. Fiţi bun şi dedaţi-vă la cugetare şi, dacă nu cer prea mult, la viaţă - viaţă de credinţă.

[Florinvs]

In privinta a ceea ce a insemnat colectivizarea agriculturii- cu rele la inceput si cu multe aspecte bune dupa 1961- nu este topicul potrivit sa discutam aici.

In privinta celorlalte aspecte mentionate de dumneavoastra

-Nu am nici o casatorie la activ, dar asa consider ca ar trebui sa fie o casnicie sanatoasa, in care atat sotul cat si sotia sa se simta fericiti si impliniti.

-Si ce este gresit in a-ti dori sa fii fericita/fericita intr-o casnicie ?! Nu am auzit pe nimeni care sa nu-si doreasca lucrul asta, intr-o casnicie!
Pana la urma fiecare om este unic in felul sau, are personalitatea, idealurile, aspiratiile sale, si atunci când se casatoreste trebuie sa simta ca se completeaza reciproc cu sotul/sotia.
Apoi trebuie sa existe si subiecte comune de discutie- nu poti sta in casa ca mutu.

Si mai important- sa simta ca iubesti persoana de langa tine, sa o apreciezi pentru tot ceea ce este ea/el ca om si ca femeie/barbat, sa-i fii alaturi in situatiile dificile.

Ori daca dumneavoastra imi spuneti ca puteti simti toate aceste lucruri fata de ORICE femeie si ca ORICE femeie ati putea-o privi ca pe o posibila sotie, atunci nu stiu ce sa mai zic!

În prealabil postat de Florinvs

-Si ce este gresit in a-ti dori sa fii fericita/fericita intr-o casnicie ?!

Cred că nu-i nimic greşit, frate. Numai că modul în care aţi scris pe marginea fericirii şi a iubirii dintre soţi mie mi se pare străin atât de ceea ce cunosc eu (din experienţă) cât şi de ceea ce înţeleg că învaţă Biserica. Hristos şi Apostolii şi toţi cei care trăiesc în Duhul Predaniei mie îmi pare că învaţă altceva decât aţi susţinut, să mă iertaţi....
Aici speram să fiţi un pic mai reflexiv, dacă se poate.
Toate cele bune şi mă iertaţi că v-am contrazis filosofia personală în cestiunea iubirii maritale.
Post binecuvântat, Florin!

În prealabil postat de ahilpterodactil

Şi eu care mai cred că asta e amor, iar nu iubire în Taina Cununiei...
Şi mai cred că e aici o ţâră de exaltare, ca să nu spun mai mult
şi mai cred că dragostea dintre soţi are atât de multe nuanţe, etape, ipostaze, anotimpuri - totuşi fără prea multe căderi de cer în cap
şi mai cred că Hristos şi Biserica nu promovează o astfel de iubire. E patimă, doamnă, patimă sortită unor mari necazuri şi păcate, patimă care duce (după revenirea cerului la locul lui) la atâtea mizerii în viaţa de familie, la divorţuri, la avorturi, la amanţi şi amante, la copii nenorociţi pe viaţă.
Vreau să fiu foarte clar: concepţia pe care constat că o aveţi despre iubire în căsnicie nu prea îmi pare că respiră Taina Nunţii. E, în schimb, foarte potrivită pentru furiile tinereţii, ce-i drept, precum şi pentru alte ipostaze ale îndrăgostelii.
Vă amintiţi că sute şi mii de ani părinţii alegeau soţul sau soţia copiilor lor?
Vă amintiţi cum era familia creştină tradiţională comparativ cu dezastrele de acum (unde la început cerul nu era la locul lui ci mereu căzut în capul unuia sau altuia)?
Vă amintiţi cum a procedat Părintele Arsenie Boca când un tânăr a cerut să îl ajute în alegerea soţiei?
Vă amintiţi ceva din taina Familiei Sfinte (Iosif şi Maria)?
Poate că aceste repere vă sugerează un alt orizont al cugetării,
toate cele bune!

Orice femeie este buna de nevasta, absolut oricare, daca barbatul trage la Dumnezeu? Doar in cazul celor casatoriti deja!
Da, este foarte buna orice nevasta ti-ai luat, oricum ar fi ea!

Pentru cei necasatoriti, saltul fara parasuta nu este indicat. Deloc! Asemenea colegului citat, "as putea oferi mii de argumente, dacă mi s-ar cere macar o suta". Sa nu fie! Repet, doar iubirea duhovniceasca si sfintenia accepta sa iubeasca pe oricine!

Vreau ca cei care citesc randurile noastre sa inteleaga ceva, pentru ca, desi nu suntem repere de urmat, amandoi avem bruma noastra de experienta, cateva lectii invatate din mers si ceva cunostinte extrase de prin carti. Si mai sper ca patimile din noi nu vor denatura mesajul pe care vrem sa-l transmitem altora.

In ce ma priveste, sunt pentru o abordare realista a situatiei, atunci cand vine vorba de alegerea partenerului. Nu este un moft ci o necesitate sa cauti o relatie bazata pe prietenie, preocupari comune, atractie trupeasca, respect, incredere... Daca acestea exista, se poate construi ceva solid, prin rugaciune si povatuirea duhovnicului, Taina Cununiei, viata in Biserica. Daca ele nu exista, doar sfintenia te poate face sa iubesti un astfel de partener. Dar pana la sfintenie, a nu asculta de indemnurile diavolului este vital.

Simpla unire dintre un barbat si o femeie, din iubire sincera si daruire de sine, tot implica pofta si placere. De aceea este necesara Taina Cununiei, sa sfinteasca unirea celor doi iar copiii rezultati vor fi sfinti.

Amorul, exaltarea, patima sunt altceva iar dvs. nu ati inteles nimic din tot ce am spus pana acum. Nici n-as fi scris ceva, daca nu ati fi facut o asa gafa - ca cea de la care a pornit discutia noastra.