Am voie?

În prealabil postat de crinrin

Doar daca unul dintre parteneri este vreun sfant, celalalt poate fi oricum ca tot va fi iubit de acela. Nu sunt insa sigura de schimbarea in bine a celui iubit. Cel mai probabil, el va ramane doar mijlocul prin care "sfantul" primeste cununa muceniciei. :) Trist, dar adevarat caci iubirea transforma, in masura in care acceptam transformarea, altfel se ajunge la indracire.

Dar cum iubirea duhovniceasca pe termen lung, indiferent de feedback, pare atipica muritorilor de rand iar sfintenia se dobandeste greu, ramane sa cautam sa avem o relatie bazata pe prietenie, preocupari comune, atractie trupeasca, respect, incredere... Si de ce sa nu recunoastem, o astfel de relatie este mai mult decat multumitoare, poate chiar ideala pentru starea duhovniceasca a multora dintre noi.

M-aş bucura să revedeţi pasajele scripturistice, numeroase, în care ni se revelează clar învăţătura Domnului. Porunca este să fim sfinţi, nu mai puţin. Pare înspăimântător, ce-i drept, căci ne cunoaştem fiecare neputinţele şi trădarea interioară faţă de Hristos. Dar aşa cere Domnul!
Aşadar, dacă credeţi că "o astfel de relaţie este mai mult decât mulţumitoare", eu vă întreb: pentru cine şi înaintea cui? Căci pentru Hristos, nu ştiu şi nu cred să fie mulţumitoare. Nici măcar pentru sufletul nostru, dealtfel!...

*
Schimbarea în bine a celui iubit atârnă şi de partener, ce-i drept. Totuşi, schimbarea e mai întâi treaba fiecăruia. Iar eu cel iubitor sufăr pentru cel iubit însă ar trebui să fim mult, mult mai atenţi cu propria stare iar nu cu starea celui iubit.
Aşadar să nu deplasăm accentul pe altul, în cele ale mântuirii, când aceasta ne priveşte mai întâi pe noi înşine. Travaliul e al meu, personal, înainte de toate.
Cât despre liniile călduţe ale compromisurilor înaintea lui Dumnezeu, ei bine, din ele e schiţat desenul arhitectural al proiectului acestei şandramale a lumii. Nu vă supăraţi, e preferabil să locuim în casă de piatră, pe stâncă tare...:)
Taina Nunţii nu e ceea ce pare - viaţă călduţă, plăcută, cu ochii mereu pe cele de jos şi doar la clipă de moft ori spărietură cu ochii în sus... Nu, nu, Taina Nunţii e aceeaşi cu celelalte şi pe scurt se cheamă iubire jertfelnică. Nevoinţă. Scârbă, răbdării şi răbduroiuri. Tăieri, jupuiri (de pielea şerpească a voii şi hachiţei proprii). Toate acestea luminate şi înălţate, din când în când, de câte un Răsărit de Soare care anunţă răsplata de mai târziu a Însuşi Soarelui Neînserat.