NOU PE SITE !

[cristiboss56]

http://www.crestinortodox.ro/colinde/

[cristiboss56]

http://www.crestinortodox.ro/religie/sfantul-stefan-primul-diacon-martir-bisericii-69740.html:

Sfantul Stefan este praznuit pe 27 decembrie, in a treia zi dupa Nasterea Domnului. Parintele Nicolae Steinhardt, facand diferenta intre cele doua verbe vecine, dar nu identice, "a sedea" si "a sta", ne descopera de ce Sfantul Stefan este sarbatorit dupa Nasterea Domnului si Soborul Maicii Sale. "A sedea", spune parintele, inseamna in limba romana a se afla asezat pe ceva (un scaun, o banca, o lavita ... ), iar "a sta" inseamna a se tine in picioare, vertical. In textul de la Fapte, 55-56 se spune: "A vazut slava lui Dumnezeu si pe Iisus stand de-a dreapta lui Dumnezeu. Si a zis: Iata vad cerurile deschise si pe Fiul Omului stand de-a dreapta lui Dumnezeu". Observam ca in textul Noului Testament este prezent verbul a sta, adica a se afla in picioare, si nu a sedea. In iconografie, Hristos e mereu reprezentat sezand, de-a dreapta Tatalui, pe tronul Sau ceresc, iar in textele liturgice se face referire la Iisus sezand in slava, niciodata stand. Parintele Nicolae Steinhardt explica de ce s-a folosit verbul "a sta": "Pentru a primi jertfa primului mucenic al Sau, Domnul S-a ridicat in picioare. Din respect pentru Arhidiaconul Stefan si spre a-i aduce osebita cinstire". Din acest motiv, Sfintii Parinti au randuit ca Sfantul Stefan sa fie cinstit in a treia zi de Craciun.
Sfantul Stefan - primul diacon
Marindu-se numarul crestinilor dupa intemeierea Bisericii, a crescut si numarul cererilor pentru diverse slujiri ale apostolilor. Astfel, au fost alesi din cadrul comunitatii, sapte barbati "plini de Duh Sfant si de intelepciune" care sa slujeasca atat in cadrul slujbelor religioase cat si sa supravegheze buna oranduiala la mesele comune. Primul dintre acestia a fost Stefan, iar ceilalti sase sunt: Filip, Prohor, Nicanor, Timon, Parmena si Nicolae. Rolul lor in Biserica primara depasea cu mult rolul pe care il iau diaconii in zilele noastre. Ei predicau cuvantul Evangheliei, botezau si ajutau la desfasurarea cultului apartinand organelor de conducere ale Bisericii din Ierusalim.
Sfantul Stefan - primul martir
Sfantul Stefan s-a aratat un aparator al credintei adevarate cu privire la persoana lui Hristos, marturisind ca El este Fiul lui Dumnezeu, care S-a nascut, a murit, a inviat si S-a inaltat la ceruri pentru mantuirea noastra. A fost acuzat ca a adus blasfemie lui Moise si lui Dumnezeu. Atunci cand Caiafa a intrebat daca cele ce se marturisesc despre El sunt adevarate, Sfantul Stefan a rostit o lunga cuvantare in care a aratat ca Iisus Hristos este Mesia, cel prezis de profeti si ca iudeii sunt vinovati pentru uciderea Lui. Furiosi, evreii au cerut uciderea lui cu pietre. Dupa ce L-a vazut pe Mantuitorul Hristos in chip minunat in slava, stand de-a dreapta lui Dumnezeu, s-a rugat pentru sine si pentru cei care il omorau: "Doamne nu le socoti lor pacatul acesta" (Faptele Apostolilor VII, 59-60). Locul uciderii Sfantului Stefan a fost in valea lui Iosafat. Avand in vedere ca in vremea aceea cei care erau ucisi cu pietre nu puteau fi inmormantati in cavoul familiei, se presupune ca trupul Sfantului Stefan a fost pus in mormantul unui crestin. Moastele sale au fost descoperite in anul 415, atunci cand preotul Luchian din Kefar-Gamala a avut o intreita viziune. Cand i s-au descoperit moastele, pe mormantul sau scria "chiliel", care in limba ebraica inseamna "cununa", pentru ca intr-adevar el a luat, cel dintai dintre crestini, cununa muceniciei.
Semnificatia numelui Stefan
Numele este de origine greceasca - Stephanos - si inseamna "coroana", "ghirlanda", "cununa" (cu care erau incununati invingatorii). La noi, formele curente au fost si sunt Stefan si Stefan(i)a, diminutivate mai ales Fane, Fanel, Fanica, Fanita, Fana, Fanica, iar uneori - sub influenta straina - Fanny. Destul de des se folosesc si diminutivele Stefanel sau Stefanita, mai rar Stef(i). Mai recent a aparut si forma feminina Stefanela (ce pare sa fi prins mai bine decat vechea Stefanida - numele unei mucenite trecute in calendar).
Adrian Cocosila

[cristiboss56]

http://www.crestinortodox.ro/sarbatori/duminica-sfintei-cruci/viata-cruce-148209.html:
Dumnezeu si omul, Tatal si copilul intru continuu dialog, o impreuna lucrare spre mantuirea copilului Sau. Viata este o cale, viata in si cu Hristos este Calea cea adevarata. Insasi existenta este o conlucrare cu Dumnezeu. Iar aceasta cale se rezuma la o asteptare din partea Lui Dumnezeu spre a ne decide definitiv daca vrem sa fim cu El sau nu; iar noi prin ceea ce facem, prin ceea ce gandim, prin tot comportamentul nostru inaintam.

Si pe aceasta cale, in zbuciumul acesta existential, fiecare din noi cel putin o data s-a simtit la o rascruce de drumuri. Adesea ne-am intrebat: “pe ce cale trebuie sa o apuc?”... Iar dupa ce inaintam in varsta, cei mai multi se intreaba: “Daca nu as fi luat aceste decizi, oare cum ar fi fost viata mea?”. Si astfel stam sub semnul intrebarii fara sa dam glas indemnului de a fi multumit de ceea ce esti, de ceea ce ai.

Astazi suntem martori ai unei chemari a lui Hristos de a-I urma. Este o diferenta mare intre chemare si indemn. Cand suntem chemati inseamna ca mergem in urma cuiva, in situatia noastra mergem in urma Lui, iar El ne indruma stiind ce este cel mai bine pentru noi, deoarece cunoaste drumul. Cand suntem indemnati, mergem pe o cale care ni se arata, dar nu avem pe cine urma caci nu exista un inainte-mergator ca in cazul chemari. Asadar, Hristos merge inaintea noastra ca Pastorul sufletelor ce vor sa se mantuiasca, noi nu avem altceva de facut decat sa-I urmam.

Dar daca tot vorbim de viata ca o cale, mi-am adus aminte de cuvintele lui Eminescu: “oamenii se impart in doua categorii: unii care cauta si nu gasesc, altii care gasesc si nu sunt multumiti…”. Doamne cat de adevarat!

In prima categorie -a celor “ce cauta si nu gasesc”- sunt acei oameni care nu au constientizat inca ca fara Hristos viata nu are sens. Exista un gol al existentei care nu poate fi umplut decat de Dumnezeu. Oricat de mult ar cauta la placerile lumesti nu poate fi multumit, pentru ca pur si simplu nu se va simti iubit. Omul in adancul lui cauta dragostea, numai dragostea ii poate umple golul existential. Este mare lucru sa te simti iubit! Cautam in pacate bucuriile Raiului, ne dorim ca prin pacate sa simtim dragostea Tatalui, insa pacatul nu face altceva decat sa te insele. Un singurul lucru sa stiti: niciodata pacatul nu te face sa te simti iubit!!!

In cea de-a doua cotegorie -a celor “ce gasesc si nu sunt multumiti”- cred ca suntem cei mai multi dintre noi, cei mai multi crestini. Desi ne aflam pe Calea cea adevarata, am cunoscut si suntem credinciosi Lui Hristos, adesea ne simtim nemultumiti! Pentru ca ne plangem ca nu ne sunt ascultate rugaciunile, ca nu ne asteptam la cele ce ni se intampla, ca vrem sa vedem minuni ca sa ne intarim in credinta, s.a.m.d… si uite asa nesimtindu-ne multumiti facem un pas inainte, trei inapoi.

Dumnezeu a respectat, respecta si va respecta libertatea omului. Inca din Rai omul se bucura de acest privilegiu, insa din pacate nu stim niciodata sa facem uz de el! Acest dar, acest privilegiu dat numai omului, este in acelasi timp si o responsabilitate pe umerii nostri. Dar asa cum este necesar oxigenul pentru viata, tot asa este necesara libertatea pentru om, dar “libertatea consta in a voi ca lucrurile sa se intample nu cum vrei tu, ci cum este drept sa se intample” (Epictet).

Chemarea de astazi sa-ti iei crucea ta si sa-I urmezi Lui -pentru “cine voieste”- este exact sub prisma libertatii pe care nu o anuleaza, nici nu o incalca; ci ne pune in fata unei realitati adanci a vietii noastre. “Daca vrei, esti rob patimilor; si iarasi daca vrei, esti liber sa nu te pleci patimilor, fiindca Dumnezeu te-a facut cu voie libera. Iar cel ce biruie patimile trupului se incununeaza cu nemurirea. Caci de n-ar fi patimile, n-ar fi nici virtutiile, nici cununile daruite de Dumnezeucelor vrednici dintre oameni…” (Sf. Antonie cel Mare).

Va rog din suflet: haideti sa ne cunoastem mai intai pe noi insine! Hadeti sa privim atent la singurele realitati ale vietii pamantesti: libertatea / eu / pacatul. Vedeti, suntem la mijloc! Intre libertate si pacat… dar mai inainte de toate sa ne cunoastem pe noi insine! Iubiti mei, insist si va rog: cunoaste-te pe tine insuti si atunci vei putea cu adevarat sa-I urmezi lui Hristos si vei putea fi stapan pe tine, pentru ca “celui ce se cunoaste pe sine i se da cunostinta tuturor” (Sf. Petru Damaschin).

Revin acum la viata si la crucea ei… viata isi are traiectorie orizontala, ne miscam continuu pe orizontala. In acelasi timp, Harul are o traiectorie total opusa: de sus in jos, pe verticala! Harul se pogoara de sus de la Parintele Luminii, dupa cum spune Sf. Ap. Iacov in Epistola sa. Astfel, cand intalneste sufletul omului, are loc prima rascruce in viata noastra! Tendinta noastra de a fi pamantesti (orizontala) se intalneste cu Harul ce se pogoara la noi (verticala) si incepe o framantare (+) adesea dureroasa intre a urma calea noastra si a urma calea Lui… incepem sa ne simtim la rascruce de drumuri. Dar nu este o rascruce de drumuri, ci intalnirea cu Harul lui Dumnezeu; o simtim ca rascruce pentru ca suntem inclinati sa facem voia noastra, ne este greu sa facem voia Domnului. Imi aduc aminte de cuvantul Pr. Galeriu: “Crucea este locul intalnirii dintre Dumnezeu si om”.

Asadar, insasi viata este o cruce atunci cand vrei sa fii cu El, o cruce intre lumea ta si starea in care esti chemat sa traiesti cu adevarat! Asa am inteles eu cuvantul Lui: “cel ce voieste sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze…”. Dar aceasta nu ar fi fost posibil daca nu aveam libertatea de a alege. El doreste ca toti sa ne inaltam prin Harul Duhului Sfant si astfel toti am fi fost obligati sa urmam Harului inaltandu-ne daca nu am fi fost liberi sa alegem. Mai mult decat atat, numai libertatea pune in valoare gestul tau, dorinta ta…

Sper ca ati inteles valoarea libertatii si pozitia mea… acum sa stam putin si asupra pacatului.

De multe ori am auzit spunandu-se: “Doamne, am pacatuit! Cum sa nu mai pacatuiesc...”? Ne plangem ca suntem pacatosi. Insa ma intreb de multe ori: “Ce ne-am face fara pacatele acestea?”… Ispita si pacatul savarsit sunt singura cale de a ne cunoaste cel mai bine! Este posibilitatea de a-ti vedea “punctele slabe” ale sufletului, este sansa de a te cunoaste cu adevarat si a te “antrena” in lupta cu ispita pacatului. Nu as vrea sa fiu inteles gresit, nu spun ca trebuie sa pacatuiesti pentru a te cunoaste; si nu as vrea sa ramanem in deznadejdea adusa de cadere, ci sa luam aminte la cadere pentru a ne indrepta! Asa cum ca si copiii mici intai am mers de-a busilea, apoi incet-incet ne-am ridicat in picioare si am inceput sa mergem, dar la fiecare cazatura ne ridicam si continuam sa pasim, tot asa si in viata duhovniceasca, caderea nu inseamna ca nu pot merge, ci ca trebuie sa continui a incerca…

Din cadere in cadere, voi invata sa fiu smerit pentru ca ma simt ocrotit, iar cel ce ma ocroteste are incredere in mine ca voi reusi… Binecuvantarea Lui ma acopera in toti pasii vietii mele, iar smerenia ma invata sa ma ridic, deoarece “smerenia este roada cunostintei, iar cunostinta este roada ispitelor” (Sf. Petru Damaschin).

Din pacate, cel mai adesea deznadajduim, ramanem in deznadejde fara sa ne ridicam ochii catre El. Dar nu asa ne vom castiga sufletul, ci ridicandu-ne ochii sufletului si ingenunchind inima in fata Lui vom simti iertarea mantuitoare, “caci precum molia roade haina sic aria lemnul, tot asa intristarea mananca sufletul omului” (Sf. Ioan Casian).

Este nevoie de incercari multe, daca vrei poti sa ramai rob patimilor, si iarasi daca vrei poti sa fii liber in Hristos. Numai in Hristos omul este liber si stapan pe sine insusi. Sa ne rusinam de pacat si sa marturisim pe Hristos, nu invers.

Cu totii am simtit ca lupta-i crancena, dar daca n-ar fi libertatea, omul n-ar putea inclina spre bine!

Arhim. Siluan Visan

http://www.crestinortodox.ro/sarbato...ce-148209.html

[cristiboss56]

http://www.crestinortodox.ro/paste/s...or-124512.html

[cristiboss56]

http://www.crestinortodox.ro/paste/s...im-144118.html

[cristiboss56]

http://www.crestinortodox.ro/credint...re-137976.html

[sophia]

http://www.crestinortodox.ro/morala/...la-148737.html

Articolul de azi de pe site este foarte bun.
E bine sa diferentiem putin lucrurile...

Astazi 07 Mai a aparut continuarea la acest articol:

http://www.crestinortodox.ro/morala/...ei-148755.html

Foarte bun.
Asemenea oameni si gandiri pot ajuta oamenii sa-si rezolve problemele sufletesti si
in spiritul credintei

[cristiboss56]

http://www.crestinortodox.ro/sarbato...ti-140967.html

[cristiboss56]

http://www.crestinortodox.ro/editori...ea-144896.html
Deznadejdea este pierderea increderii in bunatatea si milostivirea lui Dumnezeu. Sunt persoane care considera ca pacatele lor sunt prea mari pentru a putea fi iertate de Dumnezeu. Din acest motiv renunta la pocainta si refuza sa puna inceput bun in viata lor. Insa a crede ca avem pacate care sa biruiasca iubirea de oameni a lui Dumnezeu, e asemanator cu a spune ca daca aruncam un pumn de nisip in mare, ea se va murdari. Sfantul Luca al Crimeei afirma “ca marea va spala acel nisip murdar, si el va pieri in adancul ei fara fund. Iar milostivirea lui Dumnezeu este fara margini, este nemasurat mai mare decat oceanul nesfarsit, si in aceasta milostivire dumnezeiasca putem cu usurinta ineca toate pacatele grele daca ne vom pocai pentru ele din toata inima”.

Deznadejdea izvoraste din necredinta. Ea incepe cu o stare de tristete si mahnire sub diferite chipuri. Ca aceasta stare sa nu puna stapanire pe om, trebuie cautata cat mai repede iesirea din ea. Diavolul doreste sa imprime prin deznadejde gandul ca nicio schimbare nu mai este posibila. Iar omul care a ajuns sa fie stapanit de acest gand, nu-si va mai dori iesirea din ea. Insa, orice efort de iesire trebuie intarit de lucrarea sfintitoare a harului. Aceasta conlucrare intre efortul uman si puterea divina constituie calea izbavirii.

Sfintii Parinti afirma ca "precum fierarul isi poate arata mestesugul prin uneltele sale, dar fara lucrarea focului nu poate ispravi nimic, asa si omul toate le face si se foloseste de virtuti ca de niste unelte, dar, fara venirea focului dumnezeiesc, ele raman fara rod si fara folos, neizbutind sa curete pata si intinaciunea sufletului".

Nu trebuie sa fim nepasatori fata de cei cazuti in deznadejde. Sfantul Ioan Gura de Aur spune ca "daca nu iti pasa de pacat, deoarece, chipurile, a fost savarsit de altcineva, nu faci bine, pentru ca cel care a pacatuit nu este un strain. El este madular al trupului Bisericii. Fii cu multa bagare de seama! Daca nu iti pasa, va veni vremea sa se raspandeasca raul si la tine. De aceea, daca nu te ingrijesti de fratele tau, macar ingrijeste-te pentru tine. Pune stavilar bolii, impiedica raspandirea ei ... Atunci cand o casa ia foc, toti vecinii alearga sa ajute la stingerea focului, pentru ca vapaia sa nu se raspandeasca si la casele lor".

Nadajduiti in Domnul. Increderea in El va da putere sa treceti peste orice suparare, mahnire, ingrijorare si indoiala fara sa cunoasteti deznadejdea.

Adrian Cocosila

[cristiboss56]

http://www.crestinortodox.ro/biserica-lume/mormantul-sfantului-apostol-pavel-119938.html:
Potrivit traditiei, trupul Sfantului Apostol Pavel a fost inmormantat la cativa kilometri de locul martiriului, pe locul ce apartinea unei femei crestine cu numele Lucina. Crestinii au construit un altar deasupra mormantului. Credinciosii veneau des aici pentru a-l cinsti pe Apostol. Pe acest loc avea sa fie construita Biserica Sfantul Pavel in afara zidurilor (Basilica di San Paolo fuori le Mura,) una din cele cinci mari biserici ale Romei. In timpul secolului al IV-lea, moastele Sfantului Apostol Pavel au fost mutate intr-un sarcofag, cu exceptia capului, care se afla in Lateran.

Mormantul Sfantului Pavel se afla sub o placa de marmura din cripta bisericii la 1,37 m sub altar. Piatra de mormant pastreaza inscriptia Paulo Apostolo Mart (Pavel Apostol si Martir).

Descoperirea sarcofagului este mentionata intr-o cronica a manastirii benedictine ce apartinea de biserica, in timpul lucrarilor de reconstructie din sec. al XIX-lea. Spre deosebire de alte sarcofage descoperite in acelasi timp, acesta nu este mentionat in lucrarile de specialitate.

Pe 6 decembrie 2006, s-a facut publica informatia potrivit careia arheologii Vaticanului au confirmat prezenta unui sarcofag alb din marmura sub altar, probabil continand moastele Sfantului Apostol. Sarcofagul nu a fost indepartat de la locul initial astfel incat numai una din laturile sale poate fi vazuta.

Pe 29 iunie 2009 Papa Benedict al XVI-lea a anuntat ca datarea cu carbon 14 a fragmentelor de os gasite in sarcofag, au confirmat ca dateaza din primul sau al doilea secol: "Acestea par sa confirme traditia unanima si incontestata potrivit careia acestea sunt moastele Sfantului Apostol Pavel”. Papa Benedict al XVI-lea a facut acest anunt in biserica Biserica Sfantul Pavel in afara zidurilor, in timpul unei slujbe ce marca sfarsitul Anului Paulin inchinat Sfantului Apostol.
Biserica Sfantul Pavel in afara zidurilor - istoric
Biserica ce adaposteste mormantul Sfantului Apostol Pavel reprezinta un loc fascinant atat din punct de vedere istoric, religios cat si artistic. Se afla la o distanta de aproximativ trei kilometri de vechile ziduri ale Romei. Dintre toate bisericile din Roma aceasta este singura care si-a pastrat forma initiala timp de 1435 de ani.

Prima biserica, de dimensiuni reduse, a fost ridicata de catre Imparatul Constantin fiind sfintita pe 18 noiembrie 324. In 386 Imparatul Teodosie a daramat biserica initiala, incepand ridicarea alteia mai mari. Potrivit inscriptiei de pe arcul triumfal, asezamantul a fost sfintit in 390 de catre Siricius. A fost finalizata in 395 sub imparatul Honorius.

Chiar de-a lungul timpului a fost in multe randuri restaurata, biserica de astazi arata aproape la fel cu cea din secolul al IV-lea. In 883, zidurile si turnul ce inconjoara biserica au fost finalizate. Locul era cunoscut ca "orasul lui Ioan” dupa Papa Ioan VIII (872-882), fiind construite pentru a apara biserica de lombarzi si saracini.

Papa Grigorie al VII-lea a fost abate al manastirii si, in vremea sa, Panteleone din Amalfi a adus portile din bronz ale bisericii, care au fost executate de catre artisit constantinopolitani. Papa Martin V a incredintat biserica calugarilor din congregatia Monte Cassino. In vremea lui Grigorie cel Mare existau doua manastiri lanaga biserica: Sfantul Aristus, pentru monahi si Sfantul Stefan pentru monahii.

In 1823 un incendiu a provocat mari pagube bisericii. Intreaga lume a contribuit la restaurarea ei. Vice-regele Egiptului a trimis stalpii de sustinere din alabastru iar Imparatul Rusiei a trimis lapis lazuli pentru tabernaclu.

Tot in aceasta biserica se afla si "cinstitele lanturi” ale Sfantului Pavel, pe care acesta le-a purtat inaintea martiriului.
Radu Alexandru