Inaltarea Domnului este cea de-a doua mare sarbatoare din perioada Penticostarului. Preamarirea Mantuitorului Iisus Hristos pe pamant s-a incheiat la patruzeci de zile de la slavita Invierea Sa, la Inaltare, sarbatoare pe care Biserica o praznuieste in mod solemn.
Trecerea din atmosfera de ganduri in legatura cu Invierea Domnului spre praznicul Inaltarii se face in Miercurea saptamanii a sasea dupa Pasti, cand facem odovania praznicului Pastilor si concomitent, Inainte-praznuirea Inaltarii. Praznicul Inaltarii Mantuitorului se continua cu o dupa-serbare care se incheie vineri in saptamana a saptea dupa Pasti, perioada in care sfintele slujbe ne tin in atmosfera duhovniceasca prilejuita de evenimentul Inaltarii Mantuitorului la cer.
Intreaga slujba a Inaltarii, cuprinsa in Penticostar, este plina de teologie. Exista imnuri liturgice in care cuvintele ce fac legatura intre evenimentul sarbatorit si mantuirea noastra, intre Inaltarea cu trupul la cer a Mantuitorului si innoirea intregii lumi, pun in evidenta sensul adanc, teologic al suirii cu trupul la cer a Fiului lui Dumnezeu, ce are drept cauza iubirea Lui de oameni iar ca efect mantuirea noastra, posibilitatea noastra de a ajunge sa petrecem acolo unde petrece El, cu firea Sa omeneasca.
In special doua ganduri strabat intreaga randuiala de slujba a acestui praznic; gandul ca inaltandu-se Hristos la ceruri, ne-a inaltat si pe noi: "Suitu-Te-ai Datatorule de viata, Hristoase la Tatal, si ne-ai inaltat pe noi Iubitorule de oameni, cu negraita milostivirea Ta“. (Utrenia Inaltarii, cantarea 3, canonul 1, oda 1) si gandul ca mergand la Tatal, Hristos ni-L va trimite noua pe Duhul Sfant: "Inaltatu-Te-ai intru slava, Imparate al ingerilor, ca sa ne trimiti noua pe Mangaietorul de la Tatal“. (cantarea 4, canonul 1, oda 1)
Daca la Sfintele Pasti eram chemati "sa ne curatim simtirile si sa vedem pe Hristos“(Utrenia Pastilor, cantarea 1, oda 1), chemarea de acum este aceeasi, doar in alta formulare - "Cele pamantesti, pe pamant lasandu-le si cele din cenusa, taranii dandu-le, veniti sa ne trezim... sa ne ridicam ochii si cugetele... sa ne inaltam privirile... si simtirile." Pentru o adevarata praznuire este asadar neaparat necesar efortul de a ne curati sufletele. Inima curata si mintea treaza sunt conditia intrarii prin portile ceresti si a petrecerii impreuna cu Hristos.
Troparul praznicului ni-L descopera pe Cel a carui Inaltare la cer o sarbatorim, Hristos, Dumnezeul nostru, Fiul lui Dumnezeu, Izbavitorul lumii, caci ni se spune: "Inaltatu-Te-ai intru slava Hristoase Dumnezeul nostru, bucurie facand Ucenicilor cu fagaduinta Sfantului Duh, incredintandu-se ei prin binecuvantare, ca Tu esti Fiul lui Dumnezeu, Izbavitorul lumii“. (Vecernia mica, tropar, )
Condacul ne prezinta Inaltarea ca fiind punctul final si incununarea activitatii Mantuitorului in aceasta lume. Inaltandu-Se la cer, Hristos, prin firea omeneasca pe care a avut-o ne-a unit cu Tatal, a unit cele ceresti cu cele pamantesti: "Plinind iconomia cea pentru noi si cele de pe pamant unindu-le cu cele ceresti, Te-ai inaltat intru slava, Hristoase, Dumnezeul nostru, de unde nicicum nu Te-ai despartit, ci ramanand nedepartat, strigi celor ce Te iubesc pe Tine: Eu sunt cu voi si nimeni impotriva voastra“. (Utrenie, Condac)
In Icosul praznicului se face legatura intre Inaltarea Domnului si inaltarea noastra, sunt prezentate mijloacele de inaltare a noastra: "Cele pamantesti, pe pamant lasandu-le si cele din cenusa, taranii dandu-le, veniti sa ne trezim si sa ne ridicam ochii si cugetele la inaltime; sa ne inaltam, noi muritorii, privirile, impreuna si simtirile, spre portile ceresti; sa ne socotim a fi in muntele Maslinilor si sa privim la Izbavitorul, Cel purtat pe nor; ca de acolo Domnul la ceruri S-a suit; si acolo Iubitorul de daruire, a impartit daruri Apostolilor Sai, mangaindu-i si intarindu-i pe dansii ca un Parinte; indreptandu-i ca pe niste fii si zicand catre dansii: Nu ma voi desparti de voi; Eu sunt cu voi si nimeni impotriva voastra“. (Utrenie, Icos)
Biserica, prin slujba Inaltarii, ne arata ca Inaltarea a constat in suirea Mantuitorului cu sufletul dar si cu trupul la cer, lucru care explica mirarea heruvimilor. (Vecernia mare, Doamne strigat-am, stihira 2), Cel ce S-a inaltat si a strabatut taria cerului avea trup omenesc, fapt afirmat de stihiri ca acestea: "Cetele ingerilor Mantuitorule, vazand firea omeneasca suindu-se impreuna cu Tine, mirandu-se neincetat ,Te laudau pe Tine“. (Utrenie, cantarea 3, canonul 1, stihira 2)
Pe de alta parte, Inaltarea Domnului nu a fost o minune facuta doar in fata unei multimi de oameni, ci a fost un eveniment la care a participat activ intregul cosmos. Cand Mantuitorul se inalta, cerul si pamantul luau parte la minune: "Cand ai mers pe muntele Maslinilor, Hristoase, spre a implini bunavointa Tatalui, ingerii cei din ceruri s-au spaimantat si cei de sub pamant s-au cutremurat; Ucenicii au stat de fata cu bucurie si cu cutremur, cand ai grait lor; iar norul ca un tron pregatit astepta in fata; si cerul deschizandu-si portile, frumusetea isi arata; si pamantul isi descoperea ascunzatorile, ca sa faca cunoscuta pogorarea lui Adam si cea din nou a lui suire. Dar picioarele Tale se inaltau ca si cum ar fi fost ridicate de o mana, iar gura mult binecuvanta, precum se auzea; norul Te ridica si cerul Te-a primit inlauntru. Acest mare si minunat lucru L-ai facut Doamne spre mantuirea sufletelor noastre“. ( Litie, stihira 4, p. 282.)
Asemenea, si lucrarea mantuitoare a Fiului lui Dumnezeu nu s-a revarsat doar asupra umanitatii, ci intreaga lume se bucura de roadele ei. Aceasta o marturisim la slujba Inaltarii cand spunem: "Lumea cea imbatranita in multe pacate, innoindu-o cu Patima si cu Invierea Ta, Doamne, Te-ai suit, purtat fiind de nor la cele ceresti. Slava slavei Tale“. ( Utrenie, cantarea 1, canonul 2, Slava...)
Este adevarat ca evenimentul Inaltarii la Cer a Domului Iisus Hristos s-a petrecut cu doua milenii in urma, insa praznuirea liturgica reprezinta o intrare a Bisericii in eveniment. In Biserica, actualizam si valorificam trecutul cu evenimentele rascumparatoare petrecute si patrundem tot mai plenar sensul acestor acte fundamentale legate de existenta noastra. Pentru fiecare dintre noi, care suntem madulare ale Trupului tainic al lui Hristos, evenimentele insemnate in calendar au semnificatia prezentului, a lui astazi, fiindca Biserica transcende temporalul si istoricul si-l face, in Duhul Sfant, sa devina de fiecare data prezent, iar pe fiecare dintre noi ne face contemporani (in sens duhovnicesc) faptelor si evenimentelor petrecute.
Desi intamplata in trecut, Inaltarea Mantuitorului este un eveniment care s-a intamplat si pentru noi, care ne priveste si pe noi, caci si noua ni s-a deschis astfel calea spre a ne inalta la Tatal. Astfel, calauziti de textele din slujba Inaltarii si noi sa aducem doxologie Preasfintei Treimi spunand: "Ingereste sa praznuim noi cei din lume, strigand cantare lui Dumnezeu, Celui ce se poarta pe scaunul slavei: Sfant esti Parinte ceresc; Sfant esti Cuvinte, Cel impreuna vesnic; Sfant esti si Duhule Prea Sfinte“ (Utrenie, laude, stihira 1)
Radu Alexandru
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.