Viata, o cruce

Viata, o cruce Mareste imaginea.

Dumnezeu si omul, Tatal si copilul intru continuu dialog, o impreuna lucrare spre mantuirea copilului Sau. Viata este o cale, viata in si cu Hristos este Calea cea adevarata. Insasi existenta este o conlucrare cu Dumnezeu. Iar aceasta cale se rezuma la o asteptare din partea Lui Dumnezeu spre a ne decide definitiv daca vrem sa fim cu El sau nu; iar noi prin ceea ce facem, prin ceea ce gandim, prin tot comportamentul nostru inaintam.

Si pe aceasta cale, in zbuciumul acesta existential, fiecare din noi cel putin o data s-a simtit la o rascruce de drumuri.

Adesea ne-am intrebat: “pe ce cale trebuie sa o apuc?”. Iar dupa ce inaintam in varsta, cei mai multi se intreaba: “Daca nu as fi luat aceste decizi, oare cum ar fi fost viata mea?”. Si astfel stam sub semnul intrebarii fara sa dam glas indemnului de a fi multumit de ceea ce esti, de ceea ce ai.

Astazi suntem martori ai unei chemari a lui Hristos de a-I urma. Este o diferenta mare intre chemare si indemn. Cand suntem chemati inseamna ca mergem in urma cuiva, in situatia noastra mergem in urma Lui, iar El ne indruma stiind ce este cel mai bine pentru noi, deoarece cunoaste drumul. Cand suntem indemnati, mergem pe o cale care ni se arata, dar nu avem pe cine urma caci nu exista un inainte-mergator ca in cazul chemari. Asadar, Hristos merge inaintea noastra ca Pastorul sufletelor ce vor sa se mantuiasca, noi nu avem altceva de facut decat sa-I urmam.

Dar daca tot vorbim de viata ca o cale, mi-am adus aminte de cuvintele lui Eminescu: “oamenii se impart in doua categorii: unii care cauta si nu gasesc, altii care gasesc si nu sunt multumiti…”. Doamne cat de adevarat!

In prima categorie -a celor “ce cauta si nu gasesc”- sunt acei oameni care nu au constientizat inca ca fara Hristos viata nu are sens. Exista un gol al existentei care nu poate fi umplut decat de Dumnezeu. Oricat de mult ar cauta la placerile lumesti nu poate fi multumit, pentru ca pur si simplu nu se va simti iubit. Omul in adancul lui cauta dragostea, numai dragostea ii poate umple golul existential. Este mare lucru sa te simti iubit! Cautam in pacate bucuriile Raiului, ne dorim ca prin pacate sa simtim dragostea Tatalui, insa pacatul nu face altceva decat sa te insele. Un singurul lucru sa stiti: niciodata pacatul nu te face sa te simti iubit!!!

In cea de-a doua cotegorie -a celor “ce gasesc si nu sunt multumiti”- cred ca suntem cei mai multi dintre noi, cei mai multi crestini. Desi ne aflam pe Calea cea adevarata, am cunoscut si suntem credinciosi Lui Hristos, adesea ne simtim nemultumiti! Pentru ca ne plangem ca nu ne sunt ascultate rugaciunile, ca nu ne asteptam la cele ce ni se intampla, ca vrem sa vedem minuni ca sa ne intarim in credinta, s.a.m.d… si uite asa nesimtindu-ne multumiti facem un pas inainte, trei inapoi.

Dumnezeu a respectat, respecta si va respecta libertatea omului. Inca din Rai omul se bucura de acest privilegiu, insa din pacate nu stim niciodata sa facem uz de el! Acest dar, acest privilegiu dat numai omului, este in acelasi timp si o responsabilitate pe umerii nostri. Dar asa cum este necesar oxigenul pentru viata, tot asa este necesara libertatea pentru om, dar “libertatea consta in a voi ca lucrurile sa se intample nu cum vrei tu, ci cum este drept sa se intample” (Epictet).

Chemarea de astazi sa-ti iei crucea ta si sa-I urmezi Lui -pentru “cine voieste”- este exact sub prisma libertatii pe care nu o anuleaza, nici nu o incalca; ci ne pune in fata unei realitati adanci a vietii noastre. “Daca vrei, esti rob patimilor; si iarasi daca vrei, esti liber sa nu te pleci patimilor, fiindca Dumnezeu te-a facut cu voie libera. Iar cel ce biruie patimile trupului se incununeaza cu nemurirea. Caci de n-ar fi patimile, n-ar fi nici virtutiile, nici cununile daruite de Dumnezeucelor vrednici dintre oameni…” (Sf. Antonie cel Mare).

Va rog din suflet: haideti sa ne cunoastem mai intai pe noi insine! Hadeti sa privim atent la singurele realitati ale vietii pamantesti: libertatea / eu / pacatul. Vedeti, suntem la mijloc! Intre libertate si pacat… dar mai inainte de toate sa ne cunoastem pe noi insine! Iubiti mei, insist si va rog: cunoaste-te pe tine insuti si atunci vei putea cu adevarat sa-I urmezi lui Hristos si vei putea fi stapan pe tine, pentru ca “celui ce se cunoaste pe sine i se da cunostinta tuturor” (Sf. Petru Damaschin).

Revin acum la viata si la crucea ei… viata isi are traiectorie orizontala, ne miscam continuu pe orizontala. In acelasi timp, Harul are o traiectorie total opusa: de sus in jos, pe verticala! Harul se pogoara de sus de la Parintele Luminii, dupa cum spune Sf. Ap. Iacov in Epistola sa. Astfel, cand intalneste sufletul omului, are loc prima rascruce in viata noastra! Tendinta noastra de a fi pamantesti (orizontala) se intalneste cu Harul ce se pogoara la noi (verticala) si incepe o framantare (+) adesea dureroasa intre a urma calea noastra si a urma calea Lui… incepem sa ne simtim la rascruce de drumuri. Dar nu este o rascruce de drumuri, ci intalnirea cu Harul lui Dumnezeu; o simtim ca rascruce pentru ca suntem inclinati sa facem voia noastra, ne este greu sa facem voia Domnului. Imi aduc aminte de cuvantul Pr. Galeriu: “Crucea este locul intalnirii dintre Dumnezeu si om”.

Asadar, insasi viata este o cruce atunci cand vrei sa fii cu El, o cruce intre lumea ta si starea in care esti chemat sa traiesti cu adevarat! Asa am inteles eu cuvantul Lui: “cel ce voieste sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze…”. Dar aceasta nu ar fi fost posibil daca nu aveam libertatea de a alege. El doreste ca toti sa ne inaltam prin Harul Duhului Sfant si astfel toti am fi fost obligati sa urmam Harului inaltandu-ne daca nu am fi fost liberi sa alegem. Mai mult decat atat, numai libertatea pune in valoare gestul tau, dorinta ta…

Sper ca ati inteles valoarea libertatii si pozitia mea… acum sa stam putin si asupra pacatului.

De multe ori am auzit spunandu-se: “Doamne, am pacatuit! Cum sa nu mai pacatuiesc.”? Ne plangem ca suntem pacatosi. Insa ma intreb de multe ori: “Ce ne-am face fara pacatele acestea?”… Ispita si pacatul savarsit sunt singura cale de a ne cunoaste cel mai bine! Este posibilitatea de a-ti vedea “punctele slabe” ale sufletului, este sansa de a te cunoaste cu adevarat si a te “antrena” in lupta cu ispita pacatului. Nu as vrea sa fiu inteles gresit, nu spun ca trebuie sa pacatuiesti pentru a te cunoaste; si nu as vrea sa ramanem in deznadejdea adusa de cadere, ci sa luam aminte la cadere pentru a ne indrepta! Asa cum ca si copiii mici intai am mers de-a busilea, apoi incet-incet ne-am ridicat in picioare si am inceput sa mergem, dar la fiecare cazatura ne ridicam si continuam sa pasim, tot asa si in viata duhovniceasca, caderea nu inseamna ca nu pot merge, ci ca trebuie sa continui a incerca…

Din cadere in cadere, voi invata sa fiu smerit pentru ca ma simt ocrotit, iar cel ce ma ocroteste are incredere in mine ca voi reusi… Binecuvantarea Lui ma acopera in toti pasii vietii mele, iar smerenia ma invata sa ma ridic, deoarece “smerenia este roada cunostintei, iar cunostinta este roada ispitelor” (Sf. Petru Damaschin).

Din pacate, cel mai adesea deznadajduim, ramanem in deznadejde fara sa ne ridicam ochii catre El. Dar nu asa ne vom castiga sufletul, ci ridicandu-ne ochii sufletului si ingenunchind inima in fata Lui vom simti iertarea mantuitoare, “caci precum molia roade haina sic aria lemnul, tot asa intristarea mananca sufletul omului” (Sf. Ioan Casian).

Este nevoie de incercari multe, daca vrei poti sa ramai rob patimilor, si iarasi daca vrei poti sa fii liber in Hristos. Numai in Hristos omul este liber si stapan pe sine insusi. Sa ne rusinam de pacat si sa marturisim pe Hristos, nu invers.

Cu totii am simtit ca lupta-i crancena, dar daca n-ar fi libertatea, omul n-ar putea inclina spre bine!

Arhim. Siluan Visan

.

Despre autor

Siluan Visan Arhim. Siluan Visan

Senior editor
153 articole postate
Publica din 01 Ianuarie 2011

14 Martie 2015

Vizualizari: 4452

Voteaza:

Viata, o cruce 5.00 / 5 din 1 voturi. 2 review utilizatori.

Comentarii (2)

  • George Romeo DiaconuPostat la 2015-09-22 11:00

    Apreciez la superlativ cuvantul de invatatura al Parintelui Arhimandrit Siluan. Parintele , prin acest cuvant de invatatura , cu fraze concise si clare , pe intelesul tuturor,dovedeste o mare intelepciune duhovniceasca , dar in acelasi timp arata ca este un om cu vaste cunostiinte din domeniul literaturii, pe care le foloseste cu maiestrie si in teologie . Astept cu interes si alte articole ale Parintelui Arhimandrit Siluan . Doamne ajuta !

  • daniel bandacPostat la 2015-03-15 09:10

    cat de frumoase cuvinte !!! Doamne ajuta in a ne purta crucea mantuirii in aceasta viata trecatoare!

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE