Invidia, patima sau emotie motivationala?

Invidia, patima sau emotie motivationala? Mareste imaginea.

Cele șapte emoții fundamentale (numite așa pentru că pentru că sunt universale și pot fi recunoscute la orice persoană) sunt: mânia, frica, bucuria, uimirea, dezgustul, disprețul și tristețea. Spre deosebire de acestea, invidia nu poate fi recunoscută prin expresii faciale caracteristice iar, conform modelului cultural din care facem parte, recunoașterea faptului că invidiezi nu reprezintă nici un avantaj.

Dacă studiem emoțiile, vedem că printre cele negative (numite astfel pentru efectul lor distructiv) cum ar fi frica, tristețea, rușinea, mânia, dezgustul sau vinovăția se numără și invidia și gelozia.

Conform Bisericii creștine, cele șapte păcatele capitale sunt: Mândria; Iubirea de arginți (zgârcenia și aviditatea, avariția); Desfrânarea, Invidia sau pizma; Îmbuibarea; Mânia și Lenea.

Putem deci aborda acest subiect – Invidia – atât ca emoție negativă cât și ca patimă.



M-am decis să abordez această temă deoarece, printre toate celelalte emoții, aceasta este poate cea mai bine mascată sau ascunsă și, tocmai de aceea, poate fi extrem de periculoasă. Suntem educați să nu ne arătăm invidia așa încât există persoane care au reușit atât de bine să-și ascundă această emoție încât nu o mai recunosc nici ei înșiși.

Ascunzând-o, ca și patimă, nu vom crede că această emoție ne aparține deci nici nu vom ști să o mărturisim iar dacă se întâmplă să o întâlnim vom crede mereu că aparține celuilalt.

Pr. Ioan C. Teșu în cartea Lumea, rugăciunea și asceza în teologia Părintelui D. Stăniloae, Trinitas, 2003, la pagina 110 spune: ”Omul, spune Părintele Profesor Dumitru Stăniloae, nu poate fi într-o stare neutră, ci îmbrăcat sau în patimi sau în virtuți. Și nici unele, nici altele nu simple acoperăminte exterioare, ci forme urâte sau frumoase întipărite în el”.

Ca să câștigăm virtuțile ar fi normal să ne cunoaștem și patimile doar că invidia este destul de dificil de recunoscut și de aceea atât de greu de tratat.

Emoțiile sunt o componenta esențială în funcționarea noastră fiziologică. Ele se derulează permanent în corpul nostru, ne modifica mereu starea interioară, informându-ne despre ceea ce se petrece în profunzimile corpului nostru sau despre felul în care ne afectează mediul înconjurător. Capacitatea noastră de a simți și exprima emoții reprezintă o componentă importantă a vieții. Este bine să învățăm să recunoaștem emoțiile, cele pe care le simțim sau pe care le observăm la ceilalți. Este util să știm când și cum să le exprimăm și mai ales să învățăm să le controlăm la momentul potrivit deoarece echilibrul emoțional reprezintă un aspect important al vieții noastre.

Emoțiile naturale nu pot fi numite bune sau rele, acestea sunt doar simțiri și manifestări ale sufletului nostru, însă, poate că unii dintre noi am fost educați că nu este în regula să le trăim. Suntem educați că nu e bine să fii invidios și reușim cu succes să ascundem acest tip de emoție. Însă invidia este o emoție naturală. Este emoția care ne poate face competitivi, ne face să luptam pentru țelurile noastre, ne face să perseverăm în încercări pentru a reuși. Copiii cărora li se spune că invidia este o emoție care nu este în regulă vor fi copii care vor avea probleme de competitivitate sau care vor cere și-și vor dori poate prea mult pentru ei, la maturitate. Invidia reprimată se poate transforma în ură, mânie sau depresie.

Invidia este un amestec de tristețe, furie sau neputință. Nu ne va fi niciodată rușine să recunoaștem că ne este frică de avion, câini sau întuneric sau că suntem furioși pentru că altcineva ne-a lezat anumite interese dar ne va fi extrem de greu să recunoaștem că simțim invidie.

A invidia presupune a compara. Doar că mai mereu această comparație ne poate trezi sentimente de inferioritate care ne zdruncină imaginea de sine sau încrederea în noi înșine. Tot prin comparație putem ajunge la gândurile de superioritate care duc la mândrie iar emoția devine distructivă deoarece orgolioșii sunt cei care suferă și asta pentru că nu suportă să fie depășiți de alții (cred că doar ei merită mai mult).

Deoarece virtuțile teologice: credința, nădejdea și dragostea, sunt lucrări ale Duhului Sfânt, păcatele împotriva Duhului Sfânt se îndreaptă mai ales împotrivă acestor virtuți. Astfel un păcat împotriva dragostei este Pizmuirea aproapelui (Invidia) pentru harul ce i s-a împărtășit sau pentru sporul pe care îl are.

Ieromonahul Benedict Aghioritul, în Patimile și vindecarea lor, traducere din limba greacă de Ieroschim. Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelimos,Bucureşti, 2004, la pagina 12 ne spune: ” În timp ce un anumit păcat este o cădere sufletească săvârșită o singură dată, o încălcare concretă a legii morale, patima este o stare permanentă de răutate înrădăcinată; ea înseamnă stăpânirea sufletului omenesc de o boală morală. Și astfel păcatul devine stăpânul sufletului și nu-l mai atacă dinafară, ci îl robește lăuntric legându-l de lucruri și situații și făcându-l incapabil de a se împotrivi.”

În cartea Părintelui Profesor Teșu, citată mai sus aflăm: ”Invidia este păcatul care ia naștere în inima omului (Marcu 7, 1) și care prilejuiește părere de rău pentru binele aproapelui și bucurie pentru nenorocirea și suferința lui. Prin invidie se păcătuiește față de Dumnezeu și față de aproapele. De aceea Sfânta Scriptură ne atrage atenția, spunând: „Unde este pizmă și zavistie, acolo este neorânduială și orice lucru rău” (Iacob 3, 16). Din invidie se nasc: ura, clevetirea, vicleșugul, înșelăciunea, uciderea, precum și slăbirea puterilor sufletești și trupești ale celui plin de invidie. De asemenea invidia duce și la depărtarea de Dumnezeu, căci înăbușă dragostea curată față de El și față de aproapele. «Zavistia (invidia) îi face pe oameni mai răi decât orice șarpe veninos».”

Știm că invidia este o emoție negativă și totuși avem tendința de a-i invidia pe vecinii sau pe colegii noștri, suntem invidioși mai ales pe cei din preajmă, pe frații noștri, iar uneori ne invidiem chiar soțul sau soţia. Dacă citim în ziare sau vedem la televizor oameni frumoși și bogați, vom constata că aceștia rareori ne stârnesc patima invidiei. Pentru că ne raportăm la același sistem de valori îi invidiem mai ales pe cei apropiați nouă, cei cu care suntem într-o permanentă competiție. Faptul că apropiații noștri sunt mai aproape de modelul nostru sau ajung să posede mai mult ne provoacă suferință interioară, sentimente de frustrare ce se pot transforma ușor în ură intensă. Pentru realizările sau succesele lor putem nutri resentimente și gânduri de răzbunare.

Invidia : Orice persoană a trăit această emoție doar că poate că nu știe cum să o numească sau să o accepte. Sunt patru tipuri de invidie și cu siguranță veți înțelege în care categorie vă încadrați. Soluția este doar să ajungem să ne cunoaștem noi pe noi înșine, să putem să ne înțelegem emoțiile, să le acceptăm și să lucrăm pentru a le transforma din emoții distructive în emoții constructive sau din patimă în virtute.

Dacă ne gândim la originile invidiei aflăm că această emoție există de când lumea. Încă din Vechiul Testament aflăm cum a pătruns aceasta în lume și avem și exemple de mari invidioși.

În Cartea înțelepciunii lui Solomon 2,23-24 aflăm că: ” Dumnezeu a zidit pe om spre nestricăciune și l-a făcut după chipul ființei Sale. Iar prin pizma diavolului moartea a intrat în lume și cei ce sunt de partea lui vor ajunge s-o cunoască.”

Cartea Genezei remarcă la Cain semnul invidia, mânia și fața posomorâtă: Și s-a întristat Cain tare și fața lui era posomorâtă. (Gen 4,5). Potrivit Bibliei, frații lui Iosif care „au văzut că tatăl lor îl iubea mai mult“ pe acesta decât pe ei, „au început să-l urască“. Când Iosif le-a spus celor din familia sa că a avut un vis în care toți ai casei se plecau înaintea lui „frații lui au început să-l invidieze“, iar tatăl lui chiar l-a certat că le-a povestit un asemenea vis (Facerea 37:1–11). Această invidie avea să-i determine pe frații lui Iosif să-i dorească moartea. Deci, prima crimă din istoria lumii a fost provocată de invidie. Dar n-a fost o crimă oarecare, ci o crimă între frați. Fratele și-a ucis fratele. Cain s-a lăsat stăpânit de duhul cel rău, care este duhul urii și al invidiei, și l-a ucis pe fratele său, Abel.

În Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan la capitolul 3, 10-12 citim: ” Prin aceasta cunoaștem pe fiii lui Dumnezeu și pe fiii diavolului; oricine nu face dreptate nu este din Dumnezeu, nici cel ce nu iubește pe fratele său. Pentru că aceasta este vestea pe care ați auzit-o de la început, ca să ne iubim unul pe altul, Nu precum Cain, care era de la cel viclean și a ucis pe fratele său. Și pentru care pricină l-a ucis? Fiindcă faptele lui erau rele, iar ale fratelui său erau drepte.

În Cartea întâia a Regilor, capitolele 17 și 18, citim despre cunoscuta povestire a lui David și Goliat. Deoarece David a reușit cu o praștie să-l învingă pe uriașul Goliat, regele Saul s-a mâniat foarte tare pe David și a hotărât să-l omoare. Această groaznică mânie a plecat de fapt din invidie. Saul, regele evreilor care era și comandantul armatei în lupta împotriva celorlalte triburi aramaice și a filistinilor nu putea să suporte să vadă cum un păstor tânăr primește mai multă recunoaștere decât el.

Vedem, de asemenea, în Faptele Sfinților Apostoli cât de invidiați erau Pavel și ceilalți ucenici. Fariseii îi urau din cauza numărului mare de oameni care ascultau învățătura lor, convertindu-se. Iar în sâmbăta următoare, mai toată cetatea s-a adunat ca să audă cuvântul lui Dumnezeu. Dar iudeii, văzând mulțimile, s-au umplut de pizmă și vorbeau împotriva celor spuse de Pavel, hulind. (Fapte 13:44,45)

Dacă ne întoarcem la punctul de vedere al psihologiei putem identifica cele patru tipuri de invidie:

• Invidia ostilă este însoțită sau născută din comparația cu altcineva. Această emoție trezește sentimentele noastre de inferioritate. Este tipul de invidie care ne face să ne dorim să tragem cealaltă persoană pentru a o aduce în jos, o treaptă sau două. O expresie populară pentru acest tip de invidie ar fi ”să moară capra vecinului”. Dacă în limbajul curent folosim expresii ca: „nu-l suport”, „este incapabil să…”,„este slab pregătit pentru…” sau „toți proștii au succes” cu siguranță emoția noastră vis-a-vis de celălalt este de invidie ostilă. Acest tip de invidie îl face pe invidios să devină agresiv, lucru ce îi dăunează pe termen lung, ducând chiar la probleme cardiace. Este tipul de invidie care se naște atunci când societatea sau mediul nu permite accesul individului la treapta imediat superioară iar invidia se ascunde sub sentimentul social luând forma ”dreptății”. Mă gândesc aici la revoluțiile care au avut loc pentru a dărâma și ocupa proprietățile pe care cei mai dotați (boierii) le construiseră. În istorie sunt destule modele care arată că, într-un anumit context social s-a cerut ”dreptate” și asta din invidie, pentru că oamenii care se aflau la baza sistemului nu puteau avea acces la acest tip de proprietate. Poate de aceea societățile care oferă șansa tuturor de a se ridica pe treptele imediat superioare statutului individual, sunt mai stabile social.

• Invidia depresivă – Se manifestă atunci când suferința cauzată de fericirea altuia este însoțită de gânduri depresive. Cei ce aparțin acestei categorii sunt aceia care își spun: „niciodată nu o să am ce are persoana X”, ”niciodată nu voi ajunge și eu ca…” sau „niciodată nu o să am parte de .”

• Invidia obsesivă corespunde cel mai bine expresiei „a avea boală pe cineva“. Fără motiv. Doar din invidie, iar aceasta e ascunsă în sufletul invidiosului și roade adânc.

• Invidia emulativă – Este singura invidie care ne ajută și la care e bine să ajungem chiar dacă plecăm la drum cu un alt tip de invidie, din cele distructive, enumerate mai sus. Dacă spun: „merită, a muncit mult pentru a avea asta sau pentru a ajunge aici” gândindu-mă că aș putea și eu ajunge să am acel lucru sau să fiu în același loc, cu siguranță că voi încerca să-mi canalizez toate forțele pentru scopul propus. Invidia emulativă nu este distructivă, ci motivează. Specialiștii consideră că o asemenea invidie poate deveni, pe măsura trecerii timpului, o adevărată sursă pentru atingerea succesului urmărit.

Invidia poate deci să-ți schimbe perspectiva. Astfel, educată și înțeleasă, invidia emulativă este cea care va motiva, te va face mai creativ, te va ajuta să te simți bine și va putea chiar să sporească inteligența.

Este natural și benefic să ne comparăm cu oamenii pe care îi considerăm avantajați. Și, pentru că întotdeauna va exista cineva care să aibă mai mult succes decât noi este vital felul în care ne gestionăm emoțiile pe care această comparație le generează.

Ca mecanism de comparație și reglare socială, invidia reprezintă o puternică forță motivatoare, atâta timp cât este emulativă și nu devine distructivă. Într-un articol următor vom reveni cu vindecarea patimilor sau cum să gestionăm această emoție numită invidie.

Psihoterapeut, Master în Teologie Ortodoxă, Angela Agachi

.

Despre autor

Angelica Agachi Psih. Angelica Agachi

Colaborator
41 articole postate
Publica din 28 Aprilie 2015

06 Mai 2015

Vizualizari: 1350

Voteaza:

Invidia, patima sau emotie motivationala? 5.00 / 5 din 3 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE