Orasul Silistra sub semnul Sfintei Cruci

Orasul Silistra sub semnul Sfintei Cruci

Interviu cu Inalt Prea Sfintitul ILARION, Mitropolitul Durostorului (Silistra, Bulgaria)

Citeste si articolul:  Popas la Silistra

Situat pe malul drept al Dunarii, in vecinatatea municipiului Calarasi, orasul bulgaresc Silistra este unul dintre cele mai vechi orase de pe malul fluviului, fiind amplasat pe ruinele fostei cetati Durostorum, infiintate in urma cu aproximativ 1900 de ani de catre imparatul roman Marcus Aurelius. Cetatea, cunoscuta ca important centru al crestinismului, a primit rangul de municipiu in anul 169 dupa Hristos. De numele ei se leaga mucenicia mai multor sfinti dintre care cel mai cunoscut este Sfantul Mucenic Dasie, fost soldat in armata romana, care a trait in secolele III-IV dupa Hristos, fiind martirizat in anul 304. Sfantul Dasie e praznuit in data de 20 noiembrie.


Noul sediu al Mitropoliei Durostorului - Silistra

In prezent orasul Silistra are peste 50.000 de locuitori si e resedinta Regiunii cu acelasi nume. Dupa o istorie destul de zbuciumata de-a lungul veacurilor si dupa multi ani de comunism, viata crestina renaste treptat la Silistra. In centrul orasului se inalta o frumoasa catedrala mitropolitana cu hramul "Sfintii Petru si Pavel", construita in 1860, care adaposteste o parte din moastele Sfantului Mucenic Dasie. Printr-o noua organizare a Bisericii Ortodoxe Bulgare, in urma cu sapte ani, a fost reactivata Mitropolia Durostorului, al carei nou sediu din Silistra a fost inaugurat in vara acestui an. La venerabila varsta de 97 de ani, Inalt Prea Sfintitul Ilarion, Mitropolitul Durostorului, pastoreste cu o imensa dragoste de oameni, pe credinciosii bulgari care vin in numar tot mai mare la biserica. La randul lor, pelerinii din Romania si din alte tari isi afla pacea duhovniceasca in acest sfant lacas fiind intampinati de fiecare data cu multa caldura sufleteasca si, nu de putine ori, cu lacrimi de bucurie care se preling discret pe obrazul inaltului ierarh. Inalt Prea Sfintitul Mitropolit Ilarion, prin marea sa dragoste fata de poporul roman, pe care-l cunoaste foarte bine, incearca sa cladeasca tot mai multe punti spirituale intre credinciosii romani si bulgari de la nord si de la sud de Dunare.

Mitropolia Durostorului - Silistra

- Inalt Prea Sfintia Voastra cand a fost infiintata Mitropolia Durostorului?

- Mitropolia Durostorului este una dintre cele mai vechi mitropolii. Durostorum ( orasul Silistra de azi) a fost candva ultimul centru militar al Imperiului Roman si de aceea crestinismul a patruns aici inca din secolul I. De aici provin multi mucenici. Imperiul Roman isi avea aici dislocata o legiune proprie care asigura apararea dinspre nord si foarte multi soldati erau crestini in acele timpuri, printre care si Sfantul Dasie. Povestea este lunga. Atunci era un obicei, in luna decembrie avea loc o tragere la sorti in legiune pentru a alege un rege al Saturnaliilor si celui care era ales i se dadea dreptul, din partea Imparatului, sa traiasca liber in public timp de 30 de zile, in petreceri de tot felul si desfrau, toti i se inchinau si, la sfarsitul lunii, acestuia i se aduceau ofrande. Dasie a fost soldat si a fost si el ales rege al Saturnaliilor. Dar el era si crestin si s-a opus acestei alegeri si regulilor acestui obicei pagan, a refuzat toate onorurile care i se cuveneau, a refuzat lepadarea de credinta crestina si atunci l-au supus chinurilor si, in astfel de chinuri, acesta si-a gasit sfarsitul. Moastele Sfantului au ramas la Durostorum pana in anul 579 cand, din cauza navalirii avarilor, au fost duse la Ancona, in Italia. In 2002 ni s-a restituit o parte din moastele Sfantului Dasie care se afla aici in Catedrala "Sfintii Petru si Pavel" din Silistra.

Inalt Prea Sfintitul Ilarion, Mitropolitul Durostorului

Orasul nostru este patronat de Crucea Domnului si isi are praznicul de Ziua Inaltarii Sfintei Cruci si aceasta este o raritate. In acest an am avut oaspeti din strainatate, din Italia, care ne-au adus in dar o cruce care dateza din secolul al X-lea. Noi am dorit mai de demult sa amplasam aici, sus pe deal, o cruce care sa fie iluminata, care, in zi mare de sarbatoare, sa lumineze intreaga noapte, astfel incat sa aminteasca celor care trec pe Dunare cu vapoarele ca aici este un centru al credintei in Domnul Nostru Iisus Hristos. Dorintele noastre s-au facut auzite in Vest, in Italia, si in aceasta vara o delegatie italiana ne-a adus o cruce din secolul al X-lea. A fost impodobita un pic mai special, cu subiecte din viata si istoria evanghelica. Ma bucur foarte mult ca ati sosit pentru praznicul nostru si va rog sa transmiteti salutarile noastre evlaviosului popor roman pe care eu il cunosc de foarte multi ani pentru ca am fost in Romania de mai multe ori si chiar am stat mai multa vreme in tara dumneavoastra. Il cunosc si pe actualul Patriarh, pe Prea Fericirea Sa Daniel, si Prea Fericirea Sa ma cunoaste bine. Eu am scris o scurta istorie despre impresiile mele in urma vizitelor pe care le-am efectuat la manastirile din Romania, am dat-o unui domn din Bulgaria, care pe jumatate este roman, ca s-o traduca in limba romana si sper ca, in scurt timp, va fi publicata. L-am cunoscut si pe vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist inca din tineretile acestuia, din vremea cand era protosinghel al Patriarhului Iustin. Am fost trimis timp de sase luni in Romania si am locuit chiar la Patriarhie. Patriarhul a fost foarte atent cu mine, foarte amabil. Am foarte multe amintiri legate de cei doi Patriarhi.

- Inalt Prea Sfintia Voastra, in aceasta vara au poposit la Silistra, timp de cateva zile, moastele Cuvioasei Dimitra de la Kiev. Cuvioasa a fost canonizata anul trecut de catre Biserica Ortodoxa Ucraineana. Ati participat, nu intamplator, cred, la slujba de proclamare a canonizarii de la Manastirea Vovidenia din Kiev...

- Da, pentru ca Sfanta Cuvioasa Dimitra este bulgaroaica, s-a nascut la Silistra. Sotul acesteia a fost ucis in timpul razboiului Crimeii de la mijlocul secolului al XIX-lea si, dupa aceasta, ea si-a dedicat intreaga viata Bisericii si a mers pe urmele Sfantului Andrei - cel dintai chemat dintre Apostoli- catre Kiev si acolo a pus temelia unei manastiri.

Sfanta Cuvioasa Dimitria
 

A fost, de asemenea si la Sankt Petersburg. Acolo a simtit ca ii sosise ceasul din urma, s-a calugarit, a primit numele de Dimitra si apoi a fost inmormantata la Kiev. Am intampinat cu mare bucurie aici la noi la Silistra moastele Cuvioasei Dimitra, cu ocazia hramului catedralei noastre. Cu aceeasi ocazie a fost adusa spre inchinare si icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului "Cauta la smerenie", tot de la Kiev.

- Va rog sa ne spuneti cateva cuvinte despre Inalt Prea Sfintia Voastra, cand ati intrat la manastire, la ce varsta?

- La 25 de ani am intrat la manastire si, nu dupa mult timp, am fost numit protosinghel in vechea capitala a tarii noastre Veliko Tarnovo. Dupa aceea am ocupat mai multe posturi, am fost si vicarul Patriarhului si, din aceasta calitate de vicar al Patriarhului, am fost numit Mitropolit al Durostorului.

Moastele Sfintei  Cuvioase Dimitria din Kiev


- Cati credinciosi pastoriti in aceasta zona?

- Aproximativ 50.000. Orasul este mic, dar poporul este evlavios, si faptul ca orasul este patronat de Sfanta Cruce este foarte important.

- In eparhie sunt si manastiri?

- Avem doua manastiri, una pentru calugari, dar nu prea avem calugari aici in zona, si una pentru maici, situata in apropiere. Manastirea de maici este foarte frumoasa, maica stareta vorbeste perfect romaneste, da, va puteti convinge. Manastirea este frumoasa si este plina de flori. Va recomandam, daca mai aveti ocazia sa veniti, sa vizitati manastirea, nu este departe de aici, se afla la 5-6 kilometri de Silistra.

- Inalt Prea Sfintia Voastra, ce sfat ne dati, ce trebuie sa facem ca sa ne mantuim?

- Inainte de toate, trebuie sa avem in constiinta smerenia, sa fim smeriti. Smerenia este cea mai mare virtute. In viata Sfantului Augustin se povesteste ca un prieten de-al lui ii scrisese o epistola, intrebandu-l care este virtutea esentiala in crestinism, iar Sfantul i-a raspuns: " Prima si cea mai importanta virtute a crestinismului este smerenia, a doua virtute este smerenia, a treia tot smerenia si ori de cate ori imi veti adresa aceasta intrebare raspunsul meu va fi acesta, smerenia. Deci, omul trebuie sa fie smerit, sa constientizeze ca este pacatos si de acolo sa caute la mila Domnului. Da. Domnul iubeste pe cei drepti si miluieste pe pacatosii care se caiesc, da, ii miluieste. In incheiere, inca o data, va multumesc foarte mult pentru atentia dumneavostra si va mai asteptam la Silistra si va rog sa transmiteti ca Mitropolitul Eparhiei Durostor, Ilarion, doreste din toata inima sa binecuvanteze poporul roman pe care il cunoaste personal drept un popor cu mare credinta si evlavie. Dumnezeu sa va binecuvanteze! Ne rugam pentru Preafericitul Parinte Patriarh Daniel si pentru toti calugarii si maicutele de la toate manastirile din Romania. Si urez tuturor: "Mnogaia Leta!" - Multi ani traiasca!

- Va multumim din suflet Inalt Prea Sfintia Voastra si va sarutam dreapta.


Dorina Zdroba - Radio Romania Actualitati

Pe aceeaşi temă

25 Iulie 2012

Vizualizari: 5361

Voteaza:

Orasul Silistra sub semnul Sfintei Cruci 5.00 / 5 din 2 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Predici si Cuvantari
Predici si Cuvantari Cuviosul a slujit și a predicat cu timp și fără timp. Omiliile sale, rostite ori de câte ori avea ocazia, însă cu precădere în duminici și sărbători, precum și în ajunul praznicelor și în serile de vineri și de duminică, au ajutat foarte mult la 80.00 Lei
Cuvinte care vindeca. Despre regasirea sensului intr-o lume haotica
Cuvinte care vindeca. Despre regasirea sensului intr-o lume haotica Cuvinte care vindecă s-a născut din întâlnirea noastră – un preot ortodox și un psiholog, amândoi preocupați de același lucru: cum putem reda cuvintelor greutatea lor firească și cum putem crea spații de viață în care oamenii să se simtă înțeleși, respect 63.32 Lei
Parintele Dumitru Staniloae - o viziune filocalica despre lume
Parintele Dumitru Staniloae - o viziune filocalica despre lume Rezultat a peste jumătate de secol de susținută activitate teologică, opera părintelui Stăniloae continuă încă să intimideze prin vastitatea aproape incredibilă a abordărilor și concretizărilor. Interesul pe care acestea îl suscită în Occident este 33.83 Lei
Sfantul Cuvios Marturisitor Sofian de la Antim. Viata si invataturile
Sfantul Cuvios Marturisitor Sofian de la Antim. Viata si invataturile Părintele arhimandrit Sofian Boghiu, fost stareț al mănăstirilor Antim și Plumbuita din București, a fost una dintre cele mai rodnice personalități ale monahismului românesc din secolul al XX-lea, un trăitor exemplar al Evangheliei Mântuitorului 42.29 Lei
Rugaciunea lui Iisus si experienta Duhului Sfant
Rugaciunea lui Iisus si experienta Duhului Sfant Părintele Dumitru Stăniloae este cu siguranță cel mai mare teolog ortodox al sfârșitului secolului XX. Vastă și profundă, opera sa exprimă în același timp sensibilitatea mistică și rigoarea dogmatică a Ortodoxiei patristice, cât și geniul specific al 21.14 Lei
Indumnezeire si etica in „Spiritualitatea ortodoxa. Ascetica si mistica” a parintelui Dumitru Staniloae
Indumnezeire si etica in „Spiritualitatea ortodoxa. Ascetica si mistica” a parintelui Dumitru Staniloae „Cartea de față - teza de doctorat a teologului german Jürgen Henkel susținută în 2001 la Facultatea de Teologie Evanghelică a Universității din Erlangen - e o excelentă introducere în teologia ascetică și mistică a Bisericii Ortodoxe așa cum a fost 42.29 Lei
Viata, minunile si prorociile Sfantului Serafim de Virita (1866-1949)
Viata, minunile si prorociile Sfantului Serafim de Virita (1866-1949) Într-o epocă marcată de suferință și prigoană, când credința era greu încercată, iar Biserica Ortodoxă părea aproape nimicită, Sfântul Serafim de Vîrița a fost lumină, nădejde și mângâiere pentru multe suflete rănite. Așa cum spunea adesea părintele 28.54 Lei
Stiinta si religia - editia a doua
Stiinta si religia - editia a doua Știința și religia este o lucrare de neegalat atât în literatura de specialitate rusă, cât și în cea străină. Ideea scrierii unui articol dedicat relației dintre știință și religie i-a venit lui Valentin Feliksovici Voino-Iasenețki (numele de mirean al 23.26 Lei
Domnul Duhurilor - lumea nevazuta si razboiul duhovnicesc impotriva falsilor dumnezei
Domnul Duhurilor - lumea nevazuta si razboiul duhovnicesc impotriva falsilor dumnezei Lumea nevăzută şi războiul duhovnicesc împotriva duhurilor care au încercat să uzurpe domnia lui Dumnezeu Cel slăvit în Treime sunt subiectul cărţii Domnul duhurilor. Părintele Andrew S. Damick foloseşte ca instrumente istoria, Scriptura, mitologia, scrie 42.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact