Cand in biserica se canta obositor, credinciosul este ispitit si luptat in gandul sau. De ce nu se canta in toate bisericile odihnitor, canonic si duhovniceste? Pentru ca preotii nu au grija si dragostea necesara fata de cantare, pentru ca nu au curajul de a educa pe oameni si pentru ca nu au puterea de taia si vindeca ranile oamenilor.
De asemenea, in multe biserici se canta obositor pentru ca nimeni nu mai vrea sa ramana psalt pe viata, ca misiune ecclesiala. Fiecare teolog, fie el barbat sau femeie, sta o perioada la strana, apoi se indreapta spre altceva. Nu se mai cultiva vocatia de a canta la strana, pe termen lung, a celor care sunt daruiti de Domnul cu talantul glasului si al cantarii frumoase.
Este firesc ca unii dintre crestini sa ramana in aceste grade ale clerului inferior (psalti si protopsalti) si sa se dedice acestor slujiri pentru toata viata.
Cantarea omofona, impreuna cu credinciosii, este de mare folos comuniunii, insa numai o strana bine pusa la punct poate sa-i indrume pe credinciosi intr-o cantare unita, odihnitoare.
Corurile in Biserica Ortodoxa Romana au aparut pe la sfarsitul veacului trecut, importate din Rusia, unde erau si sunt foarte raspandite. Cand cantarea din biserica este corala, credinciosii de rand sunt vaduviti deplin de posibilitatea de a canta impreuna cu corul. Piesele sunt grele, complicate si pe multe voci, incurajand imprastierea si distragerea atentiei de la cele importante ale momentului.
Cand muzica este corala, iar corul se afla la etaj, ori retras intr-un colt bine delimitat si etans, crestinul aflat in biserica nu poate sa se uneasca "intr-un glas" cu aceia din cor. Astfel, din evlavie fata de cantare si din dragoste fata de Dumnezeu, de multe ori rasar voci razlete care canta in biserica, unele placute si altele mai putin placute.
Sfatul pentru acestia este unul simplu: daca muzica este corala, ea neputand fi cantata de toata lumea din biserica, mergeti in strana sau la balcon, unde se afla corul si rugati pe dirijor sa va primeasca si sa va invete sa cantati impreuna cu corul; daca nu, mergeti la alta biserica, unde lumea canta impreuna.
Iar pentru cei deranjati, sfatul este acesta: duceti neputintele unii altora, iar duhovnicului marturisiti toate slabiciunile voastre. Spuneti simplu: "Parinte, nu ma pot concentra la slujba, atunci cand altcineva canta langa mine." Iar parintele te va invata ce sa faci, iar pe acela il va indrepta.
Aceasta este de mare folos celorlalti, care nu canta, ei putand fi ispititi prea usor, auzind in ureche o voce izolata, fie ea placuta sau nu. Este foarte dificil a auzi o voce subtire si inalta, de cele mai multe ori, care iti canta in ureche si sa mai si reusesti sa te pastrezi la rugaciune.
Din pacate, mare parte dintre cei care canta tare, izolat de cor, oriunde s-ar afla in biserica, sunt dintre aceia care au gandul mai imprastiat si mai departe de cele savarsite in biserica. Un singur sfat, ori rugaminte, adresata acelora, spre a canta mai incet, ori altceva asemanator, si este de ajuns spre a le aprinde toata mania, ori a primi un raspuns scurt.
Nimeni nu are voie sa canta obositor in biserica, ci fiecare trebuie sa aiba grija de cei din jurul sau si de modul in care cantarea se inalta spre ceruri, adica sa fie ingrijita, lina si odihnitoare: "Strigarea cea fara oranduiala a celor ce canta in biserica nu se cade sa fie primita in cantarea bisericii. De asemenea si cel care o canta la biserica nu trebuie sa fie primit. Sa fie scos din dregatoria sa si sa nu mai cante in biserica. Pentru ca se cuvine sa cantam cu buna cucernicie si frumoasa glasuire si sa inaltam Slava Stapanului tuturor si Domnului ca si din gurile inimii sale. Iar cei ce nu asculta acestea, muncii celei vesnice sunt vinovati, ca unii ce nu se supun invataturilor Sfintilor Parinti si ale Pravilelor." (Tipicul Sfantului Sava)
"Voim, ca cei ce se afla in biserica spre a canta, sa nu se foloseasca de strigate netocmite (fara de randuiala, vaiete), si sa sileasca firea spre racnire, nici sa adauge ceva in afara de cele ce sunt randuite de Biserica care nu-i sunt nici potrivite, nici cuviincioase, ci cu multa luare aminte si smerenie, sa aduca cantari lui Dumnezeu, Cel care vegheaza asupra celor ascunse, caci sfantul cuvant (al psalmistului David) a invatat pe fiii lui Israel sa fie cucernici" (Canonul 75 al Sinodului Trulan (din anul 692) sau Sinodul V-VI Ecumenic de la Constantinopol).
Spre deosebire de apuseni, la noi a ramas in putere cantarea omofona, adica pe o singura voce, cantarile fiind interpretate de la strana de mai multi cantareti, condusi de un protopsalt (dascal). Cantarea omofona este foarte usor de urmarit si de imitat de catre credinciosi.
Cred ca Domnul prefera de o mie de ori cantarea comuna a credinciosilor, in care fiecare participa dupa puterea si dupa osardia lui, decat glasurile armonioase ale unei elite care canta dupa rigori tehnice lipsite de caldura si smerenie.
Prin anul 1950, din cauza lipsei profunde de cantareti profesionisti din stranele noastre, s-a dat binecuvantare tuturor credinciosilor sa cante in comun, cel putin la Sfanta Liturghie. A fost un lucru bun, stiut fiind ca rugaciunea cantata are mai multa putere decat cea rostita si patrunde mai usor in inimile credinciosilor.
Regula a ramas aceasta: la strana sa cante cei ce sunt in drept sa o faca, iar ceilalti credinciosi din biserica sa-i sustina, in functie de calitati, fara a-i deranja sau a-i acoperi cu vocile lor.
In biserica, viata duhovniceasca personala are nevoie de multa intimitate si discretie.
Chiar si atunci cand se afla cate unul suparat de faptul ca in biserica nu se canta in cor, ori nu canta toata lumea, el trebuie sa nu treaca niciodata cu vederea peste cei din jurul sau, care de care mai luptat de duiavol, mai suparat, mai ingandurat sau mai cuprins de rugaciune. Cand nu ai loc sa ingenunchezi, nu o faci, iar cand nimeni de langa tine nu canta, incerci sa te abtii, spre a nu contrasta cu tacerea din jur si a nu deranja pe nimeni. Crestinului nu-i trebuie ispite suplimentare in biserica, caci si asa sunt destule atunci cand el se aduna la rugaciune.
Niciodata nu va fi in biserica o atmosfera perfecta pentru rugaciune, caci unul va tusi, altul se va foi, altul va stranuta, altuia ii va suna telefonul, un copil va plange, iar altul se va juca. Aceasta este insa tipicul rugaciunii in comun, la ea participand si cei cuviosi, si cei agitati, si cei talentati in cantare, si cei ragusiti, etc.
Trebuie sa participam cu totii la slujba. In biserica este de folos a canta cat mai multi, insa numai cu ajutorul stranei. Atunci cand cantarea se afla in gura cat mai multora, cei putini dintre ei, care fie nu au voce, fie nu pot canta odihnitor, se vor pierde in multime, vocile lor nemaideranjand pe altii, precum atunci cand se aud singuri, din loc in loc.
Atata timp cat nu devine motiv de sminteala, oboseala si dezordine, orice credincios ar trebui sa cante in biserica, daca stie versurile sau mai ales daca se pricepe. Dumnezeu sa ne dea rabdare si putere sa transformam ceea ce ne deranjeaza in Biserica in jertfa si iubire, astfel incat se ne folosim si noi si aceia.
Teodor Danalache
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.