In noaptea Sfintei Invieri, sentimentul de tristete resimtit de credinciosi in perioada Triodului se transforma in bucurie. Momentul cel mai impresionant este atunci cand biserica se cufunda in intuneric adanc si credinciosii au senzatia mortii. Aceasta spaima este inlaturata imediat ce preotul se iveste in fata usilor imparatesti, cu lumanarea aprinsa si cheama, plin de bucurie: „Veniti de primiti lumina!”1. Instantaneu, credinciosii traiesc trecerea de la moarte la viata, speranta infloreste pe fetele tuturor, iar biserica este inundata de o ploaie de lumina, simbol sfant al bucuriei launtrice. In acest moment, de maxima intensitate emotionala, lumea pamanteasca se uneste in rugaciune cu lumea cereasca, iar preotii si credinciosii ies afara, in mijlocul naturii, cantand: "Invierea Ta, Hristoase Mantuitorule, ingerii o lauda in ceruri si pe noi, pe pamant, ne invredniceste cu inima curata sa Te marim”2.

Aici, in sanul naturii, unde bolta cerului inlocuieste bolta bisericii se citeste Evanghelia Invierii. Numai dupa ce intreaga creatie afla despre vestea minunata a Invierii, preotul rosteste, cu emotie si veselie sfanta, imnul biruintei: "Hristos a inviat din morti cu moartea pe moarte calcand, si celor din morminte viata daruindu-le!”3.

Ca intr-o sublima exaltare duhovniceasca, toti credinciosii repeta de mai multe ori cantarea, capatand astfel certitudinea absoluta a afirmarii vietii. Cerul si pamantul rasuna de ecoul: "Hristos a inviat…”. Bucuria se fiind amplifica, accentuata de stihurile: „Inviaza Dumnezeu…” si „dreptii se veselesc” pentru ca „aceasta este ziua pe care a facut-o Domnul, sa ne bucuram si sa ne veselim intru ea”4. Glasurile credinciosilor se unesc cu cele ale ingerilor din cer intr-o divina simfonie cereasca. Sufletele tuturor vibreaza ca raspuns la bucuria launtrica ce le copleseste.

Din aceasta clipa slujba continua in biserica. Crestinatatea ortodoxa este invaluita, in aceasta noapte sfanta, in lumina lui Hristos cel Inviat. Faptul Invierii depaseste orice intelegere obisnuita si de aceea este transpus in mod subiectiv in minunata expresie poetica ce se adreseaza experientei duhovnicesti si nu ratiunii. Viata, in forma ei pura, este bucurie, este comuniune cu Dumnezeu si cu ceilalti. Penticostarul este oglinda cea mai fidela a acestei veselii ceresti manifestata cu precadere in rugaciunea comuna. Poezia sa, desi foloseste cuvinte cunoscute si folosite curent, da un sens mai profund intelegerii vietii. Inimile credinciosilor urca pe culmile nebanuite ale bucuriei vesnice, fiind ajutate de aripile melodiilor sfinte. Momentul culminant, cand sufletele par sa ajunga pe culmile veseliei, este cel in care cuvantul, tainic dar cu o rezonanta uluitoare, Pastile izbucneste din piepturile tuturor si se revarsa ca un ecou peste intreaga lume:„Pastile cele sfintite, astazi noua s-a aratat. Pastile cele noua si sfinte. Pastile cele de taina, Pastile cele preacinstite, Pastile Hristos-Izbavitorul; Pastile cele fara prihana, Pastile cele mari, Pastile credinciosilor, Pastile care au deschis noua usile raiului, Pastile cele ce sfintesc pe toti credinciosii”5.

Despre aceasta traire data de imnele Penticostarului scria parintele urmatoarele constatari: „Poezia aceasta a exaltarii bucuriei pascale se inlantuie ca o fuga intr-un oratoriu sublim al victoriei puterii dumnezeiesti. Presupuneti ca aveti in fata toti oamenii care au trecut prin acest univers si ca fiecare vibreaza la bucuria cuvantului Pastile, din gura in gura, pe diferite tonuri si veti avea senzatia certa a acestui oratoriu al veseliei, redat admirabil prin poezia crestina”6.

Din aceasta bucurie, declansata de simtirea minunii, incepe sa se contureze lucrarea sfintitoare a Invierii. Imnograful ne indeamna sa ne iubim, sa ne lasam coplesiti de sarbatoare si sa cantam intr-un glas: „Pastile cele frumoase, Pastile Domnului, Pastile! Pastile cele preacinstite noua ne-au rasarit! Pastile, cu bucurie unul pe altul sa ne imbratisam! O, Pastile, izbavire de intristare! Ca astazi, din mormant ca dintr-o camara stralucind Hristos, pe femei de bucurie le-a umplut, zicand: Vestiti Apostolilor!”7.

Pentru durerea mortii, singura ,,izbavire de intristare” este Invierea, doar ea este certitudinea absoluta a vietii, iar aceasta viata noua, in Hristos, se manifesta, intre noi si in noi, prin iertare, prin izgonirea slabiciunilor, a intunericului si prin fericirea de a exista. Poetul liturgic condenseaza sensul uman al acestui adevar in cuvintele: „Ziua Invierii! Sa ne luminam cu praznuirea si unul pe altul sa ne imbratisam. Sa zicem: fratilor; si celor ce ne urasc pe noi; sa iertam toate pentru Inviere. Si asa sa strigam: Hristos a inviat din morti cu moartea pe moarte calcand, si celor din morminte viata daruindu-le”8.

Iata ca prin Invierea Mantuitorului, intreaga creatie este reinnoita. Bucuria vietii renascute este atat de mare, incat de la Pasti la Inaltare, credinciosii se saluta cu „Hristos a inviat!” si cu raspunsul „Adevarat a inviat!”. Prin aceasta ei devin martori ai Invierii Lui Hristos.

Biserica ne cheama neincetat, prin sunetul dulce al clopotelor, sa venim la rugaciune si sa ne impartasim de aceasta veselie duhovniceasca, asa cum bland rasuna cantarea: „…Veniti toti credinciosii, sa ne inchinam sfintei Invierii lui Hristos. Ca iata a venit, prin Cruce, bucurie la toata lumea…”9. In biserica invatam, de asemenea, ca asa cum moartea este izvorul tuturor amaraciunilor, este tristetea universala, tot asa, Invierea Mantuitorului Hristos este izvorul oricarei bucurii, este impartasirea din Bucuria vesnica a intregii creatii: „Pastile sunt viata dumnezeiasca, sunt cantecul sublim al vietii, simfonia eternitatii, integrarea omenescului in dumnezeire, poemul sublim al mantuirii din tristete. Pastile!… Pastile!… Pastile!… repeta la infinit Biserica. Bucurie!… Viata!… Iubire!… raspunde ca un ecou omenirea. Raspuns pozitiv la ingrijorari torturante”10.

Diac. Ionut Furtuna

1. Penticostarul, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 1999, Duminica Invierii, Utrenia, p. 13.
2. Ibidem, Duminica Invierii, Utrenia, p. 13.
3. Ibidem, Duminica Invierii, Utrenia, Troparul Invierii, p. 15.
4. Ibidem, Duminica Invierii, Utrenia, stihurile I, III si IV, p. 15.
5. Ibidem, Duminica Invierii, Laude, Stihirile Pastilor, stihira I, p. 24.
6. Pr. Nicolae C. Buzescu, Bucuria pascala in cantarile Penticostarului, in ,,Glasul Bisericii”, XVII (1958), nr. 5, p. 428.
7. Penticostarul, Duminica Invierii, Laude, Stihirile Pastilor, stihira a IV-a, p. 25.
8. Ibidem, Duminica Invierii, Laude, Stihirile Pastilor, la Slava, p. 25.
9. Ibidem, Duminica Invierii, Utrenia, Canonul Invierii, Cantarea a VI-a, stih I, p. 21.
10. Pr. Nicolae. C. Buzescu, op. cit., p. 429.

Sursa: Calauza Ortodoxa, nr. 304

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: