Cadelnita si catuia sunt doua obiecte de cult inrudite, ambele fiind folosite spre implinirea aceluiasi scop: arderea de tamaie si smirna, in vremea rugaciunilor de acasa sau din biserica. Dintre acestea doua, doar cadelnita mai este cunoscuta credinciosilor din lume, catuia ramanand folosita mai mult intre zidurile vechilor manastiri. Catuia este folosita, cu precadere, in manastirile din Grecia, in Sfantul Munte Athos si in multe alte manastiri ortodoxe ale Bisericii de Rasarit.

Ca obiecte de cult, foarte asemanatoare intre ele, cadelnitele si catuile au obarsii anterioare erei crestine. Destinatia lor functionala a fost intotdeauna comuna, piesele esentiale din care se compun sunt aceleasi, ornamentele lor apartin aceluiasi repertoriu decorativ, iar simbolurile pe care le reprezinta au intelesuri identice. Si unele si altele au servit intotdeauna la arderea unor substante placut mirositoare, de regula in timpul dumnezeiestilor slujbe.

Cadelnita si catuia

Cadelnita sau catuie este obiectul de cult in care se pune pe jar, tamaia. Aceasta are forma unui recipient rotund, de metal frumos lucrat, atarnat de trei sau patru lantisoare unite, in partea de sus, intr-un maner cu doua belciuge, ca sa poata fi tinuta de preot, atunci cand tamaiaza in biserica.

Atat cadelnitele, cat si catuile, pentru a raspunde acestei meniri, dispun de cate un recipient in forma de cupa, deasupra caruia se fixeaza un capac special care impiedica imprastierea jarului cand sunt manuite, permitand totodata circulatia aerului si raspandirea fumului. Cadelnitele si catuile difera intre ele numai prin unele accesorii minore privitoare la modul lor de intrebuintare: cadelnitele sunt balansate (cadite sau cadelnitate) in timpul folosirii, cu ajutorul unor lantisoare de care sunt suspendate cupele cu jar, iar catuile sunt utilizate fie in pozitii statice, fie purtate, daca sunt prevazute cu manere adecvate.

Catuia - κατζιον, katzion - este un mic obiect din metal sau din lut in care se aprinde tamaia in biserica sau in casa. Catuile au derivat, se pare, din stravechile opaite de ceramica si s-au rezumat foarte multa vreme la forma unor simple vase de metal fara nici un fel de accesorii, pe care preotii le purtau in maini, tamaind Sfantul Altar, la pregatirea Sfintei Euharistii. Abia prin secolul al VI-lea li s-au atasat cate trei sau patru lantisoare pentru facilitarea manuirii si, mult mai tarziu, capacele, devenind astfel cadelnite, in acceptiunea actuala a notiunii, fara sa inlature insa complet utilizarea vechilor catui, desi au devenit evident preferate.

Intrebuintarea cadelnitei la serviciul liturgic este tot atat de veche ca si folosirea tamaiei, smirnei si a cadirilor, pe care cultul crestin le-a mostenit din cultul Vechiului Testament. Forma de azi a cadelnitelor ar data, dupa unii liturgisti cam de prin secolul al XII-lea. Cadelnita aminteste altarul tamaierii din Cortul Marturiei si apoi din Templu, pe care se aducea lui Dumnezeu jertfa de tamaie (Iesire 30,1-8; Evrei 9,4).

Este dificil de precizat acum ce forme aveau si cum erau ornamentate primele cadelnite si catui crestine, dar se poate presupune ca ele au constituit prototipurile din care au derivat si s-au diversificat cele de mai tarziu, lucrate in metale comune sau pretioase, avand simple forme de cupe, cu picior si cu capac, sau dimpotriva, reproducand, la proportii reductionale, somptuoase si monumentale arhitecturi bisericesti, decorate cu motive specifice, ajurate, ciocanite, incizate, gravate, cizelate si filigranate, incrustate la randul lor cu emailuri si felurite cabosoane. Fetele cadelnitei sunt uneori gravate cu figuri de animale si de plante, simbolizand ca intreaga natura inalta, impreuna cu oamenii, rugaciuni lui Dumnezeu.

Ce simbolizeaza cadelnita si catuia ?

Despre simbolismul cadelnitei, Sfantul Ambrozie al Milanului, spune: "Cadelnita este menita sa dea buna mireasma... tot asa si voi, crestinii, sunteti buna mireasma a lui Hristos." In interpretarea marelui liturgist si ierarh Gherman al Constantinopolului, cadelnita simbolizeaza umanitatea Mantuitorului, focul din cadelnita divinitatea Sa, iar fumul de tamaie mireasma Duhului Sfant.

Substantele aromate care se ard in focarele cadelnitelor sunt smirna si tamaia. Nu se precizeaza cum se ardeau aceste mirodenii, insa din alte parti ale Bibliei aflam atat denumirea obiectului in care se producea arderea lor cat si intelesul simbolic al ritualului. Astfel, tot in Vechiul Testament, spre exemplu, i se cere Dreptului Aaron ca "sa ia carbuni aprinsi de pe jertfelnicul cel dinaintea Domnului, o cadelnita plina, si aromate pisate marunt pentru tamaiere, doua maini pline, si sa puna aromatele pe focul din cadelnita inaintea fetei Domnului".

In Apocalipsa Sfantului Ioan Evanghelistul avem imaginea unei Liturghii Ceresti, in care tamaia se mentioneaza ca un element esential ce insoteste rugaciunile Sfintilor catre Dumnezeu: "Si a venit un alt inger si a stat la altar, avand cadelnita de aur si i s-a dat lui tamaie multa, ca s-o aduca impreuna cu rugaciunile tuturor sfintilor pe altarul de aur dinaintea tronului. Si fumul tamaiei s-a suit din mana ingerului, inaintea lui Dumnezeu impreuna cu rugaciunile Sfintilor" (Apocalipsa 8, 3-4).

Atestata de scrierile biblice, traditia utilizarii smirnei si tamaiei in vechile temple iudaice este preluata asadar de primele comunitati crestine odata cu vasele corespunzatoare in care aveau loc arderile esentelor respective. Amplificat cu sensuri noi, adecvate invataturii lui Iisus Hristos, ritualul tamaierii s-a raspandit concomitent cu noua credinta, generalizandu-se pe vremea lui Constantin cel Mare.

Cadirea - tamaierea in biserica si in casa

Cadirea sau tamaierea este unul dintre cele mai de seama acte ale cultului crestin extern. Folosirea tamaiei, asa cum am mai spus, este o traditie foarte veche care se gaseste nu numai la crestini, ci si in practica religioasa a popoarelor pagane, si la iudei. Cadirea, tamaierea, se face in timpul Liturghiei si a tuturor serviciilor divine. Ea este un simbol al rugaciunii credinciosilor, de slavire si cinstire a lui Dumnezeu si a Mantuitorului lisus Hristos.

Fiecare moment al tamaierii isi are simbolul sau. Astfel, tamaierea in timpul citirii Apostolului se face in cinstea Evangheliei care urmeaza a se citi si simbolizeaza atat pe Sfintii Apostoli, cat si invatatura Evangheliei raspandita de ei. Tamaierea care se mai face la ecfonisul: "Mai ales pentru Prea Sfanta, Curata Prea Binecuvantata", se face atat in cinstea Sfintelor Daruri, dupa sfintirea si prefacerea lor, cat si in cinstea Maicii Domnului, care se pomeneste acum. Tamaierea Sfintelor Daruri inainte de ducerea lor la Proscomidiar semnifica harul Sfantului Duh dat Sfintilor Apostoli dupa Inviere: "Luati Duh Sfant!"

Fiecare crestin poate folosi, in casa lui, tamaia, smirna si catuia, alaturi de multe alte lucruri folositoare vietii duhovnicesti. In casa putem aprinde tamaia ori de cate ori simtim nevoia, dar mai ales atunci cand ne facem rugaciunea. Crestinul poate sa tamaieze singur prin casa, dupa ce face semnul Sfintei Cruci deasupra tamaii aprinse. Tamaia bine mirositoare este semnul rugaciunii noastre curate care se inalta catre Dumnezeu, dar si semnul darului si al prezentei lui Dumnezeu.

Cadelnitele si Tara Romaneasca

In patrimoniul cultural-artistic al tarii noastre se pastreaza numeroase cadelnite si catui, cu forme simple sau arhitectonice, lucrate in argint aurit, bogat decorate, in toate tehnicile mentionate mai sus, cu motive geometrice, florale, zoomorfe si antropomorfe, cu simboluri, figuri si scene biblice, de o exceptionala valoare artistica uneori. Cea mai veche cadelnita romaneasca, de factura somptuara, se pastreaza la Muzeul de Arta din Bucuresti, dateaza din secolul al XIV-lea, provine de la Manastirea Tismana si a fost executata intr-un atelier transilvanean. Tot de la Manastirea Tismana provine si cea mai veche catuie romaneasca, lucrata in argint aurit, o piesa deosebit de somptuoasa, datand din primii ani ai secolului al XVI-lea, care se pastreaza la acelasi muzeu.

Capodopera acestei intregi categorii de orfevrarii medievale romanesti ramane insa monumentala cadelnita daruita de Sfantul Stefan cel Mare Manastirii Putna, in anul 1470, o creatie simptomatica pentru sinteza gotico-bizantina care se va realiza in arta epocii stefaniene, marcata cu stema stralucitului voievod.

Teodor Danalache

• Smirna
  Publicat in : Viata liturgica
• Artosul - painea cea dulce a serii
  Publicat in : Slujbele de seara
• Tamaia
  Publicat in : Viata liturgica

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: