Ridicarea mainilor la rugaciune

Ridicarea mainilor la rugaciune

Ridicarea mainilor la rugaciune este un gest liturgic izvorat din evlavia celui care se roaga. Aceasta manifestare a credintei si a nadejdii in purtarea de grija a lui Dumnezeu a existat dintotdeauna in cultul liturgic bisericesc, ea putand fi intalnita inca din perioada Vechiului Testament.

Atata vreme cat rugaciunea este inteleasa ca vorbire a omului cu Dumnezeu si impreuna-petrecere cu Acesta, iar omul este alcatuit din trup si suflet, se cade ca la rugaciune omul sa participa atat cu sufletul, cat si cu trupul. Astfel, mintea este atenta, iar gura rosteste cuvintele rugaciunii; inima suspina, iar ochii privesc cu nadejde spre sfintii din icoane; sufletul se smereste prin pocainta, iar trupul se smereste prin metanii. Gesturile liturgice trupesti (inchinarea, binecuvantarea, ingenuncherea, metaniile) sustin ceea ce gandeste mintea si rosteste gura, avand rolul de a ne ajuta sa intelege mai bine rugaciunile rostite.

Slujbele bisericesti sunt savarsite dupa randuieli precise, insemnate de Parinti in cartile tipiconale. Astfel, pe langa elementele indispensabile ale acestora, precum marturisirea de credinta, cantarile, lecturile biblice, rugaciunile si predica, slujbele cuprind si unele gesturi spontane, izvorate din evlavia slujitorilor si a rugatorilor. Rolul miscarile liturgice secundare, care insotesc rugaciunea sau cantarea, este acela de a face mai clar mesajul slujbei sau al momentului respectiv. Un astfel de gest liturgic secundar este si acela al ridicarii mainilor in vremea unor rugaciuni.

Ridicarea mainilor la rugaciune

Ridicarea mainilor la rugaciune simbolizeaza atat smerenia si ascultarea noastra fata de Dumnezeu, cat si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos. In aceasta privinta, Tertulian spune: "Noi nu ridicam numai bratele, ci le si intindem, atat pentru a imita cu aceasta patima Domnului, cat si pentru a-L marturisi la rugaciune." Acest gest evlavios este savarsit numai in cadrul rugaciunii (de cerere). Precum atunci cand cerem ceva, intindem mana, tot asa, atunci cand cerem ceva lui Dumnezeu, in rugaciune, intindem mainile catre El.

Ridicarea mainilor la rugaciune

Ridicarea mainilor in rugaciune a insotit slujbele din cultul liturgic al Bisericii Ortodoxe inca din cele mai vechi timpuri, ea putand fi intalnit chiar si in perioada Vechiului Testament. In cartea Psalmilor, care este o carte a rugaciunii, citim: "Asculta glasul rugaciunii mele, cand ma rog catre Tine, cand ridic mainile mele catre locasul Tau cel sfant" (Psalmi 27, 2). "Asa Te voi binecuvanta in viata mea si in numele Tau voi ridica mainile mele" (Psalmi 62, 5). "Noaptea ridicati mainile voastre spre cele sfinte si binecuvantati pe Domnul" (Psalmi 133, 2). "Sa se indrepteze rugaciunea mea ca tamaia inaintea Ta; ridicarea mainilor mele, jertfa de seara" (Psalmi 140, 2).

Puterea rugaciunilor savarsite cu mainile ridicate, savarsite atat in vremea Vechiului Testament, cat si in cea a Noului Testament, reiese cu claritate din condacul al cincilea al Acatistului Acoperamantului Maicii Domnului, care spune: "Vazatorul de Dumnezeu, Moise, luptang oarecand asupra lui Amalec, cand ridica mainile, Israel biruia, iar cand le lasa in jos, Amalec invingea; insa ajutat de cei ce-l sprijineau, a biruit pe vrajmasi. Tu insa, o, Maica a lui Dumnezeu, ridicand mainile tale la rugaciune catre Fiul tau, desi nesprijinita de nimeni, totdeauna biruiesti pe vrajmasii crestinilor si esti scut nebiruit noua, celor ce cantam Fiului tau: Aliluia!"

Ridicarea mainilor la rugaciune

La inceput, in cadrul sfintelor slujbe, ridicarea mainilor in rugaciune era savarsita atat de preotii slujitori, cat si de credinciosi. "Vreau ca barbatii sa se roage in tot locul, ridicand maini sfinte, fara de manie si fara sovaire" (I Timotei 2, 8). Mai apoi insa, acest gest liturgic a fost restrans numai pentru slujitorii din Sfantul Altar, el fiind savarsit doar in anumite momente din slujba. Aceasta regula liturgica a fost generalizata deoarece "ridicarea mainilor" este, cu precadere, o invocare a Duhului Sfant asupra unei persoane sau a unui lucru, spre sfintire, iar aceasta putere o au in special preotii.

Ridicarea mainilor in rugaciune este savarsita oridecate ori slujitorii invoca pogorarea Duhului Sfant. Astfel, acest gest evlavios poate fi intalnit in cadrul mai multor slujbe, dupa cum urmeaza: in Taina Sfantului Botez, cand preotul sfinteste apa din cristelnita; in slujba de sfintire a Aghiasmei Mici (Sfestania) sau a Aghiasmei Mari; in Taina Sfantului Maslu, cand preotul sfinteste untdelemnul; iar mai ales la Sfanta Liturghie, cand are loc prefacerea painii si a vinului in Trupul si Sangele Mantuitorului.

Ridicarea mainilor la rugaciune

Iconografia ortodoxa a imbratisat cu multa dragoste gestul evlavios al ridicarii mainilor in rugaciune. Multi sfinti sunt zugraviti adesea cu mainile inaltate in rugaciune catre Mantuitorul Iisus Hristos, infatisat intr-un colt superior al icoanei. Maica Domnului insasi este infatisata cu mainile ridicate in rugaciune, ca Mijlocitoare, pe bolta fiecarui Sfant Altar, deasupra Sfintei Mese. Icoana numita "Deisis", adica "Rugaciune", este una dintre cele mai elocvente in acest sens, Maica Domnului si Sfantul Ioan Botezatorul fiind infatisati cu mainile ridicate in rugaciune catre Mantuitorul Iisus Hristos, asezat la mijloc, pe tron.

Teodor Danalache

 Ridicarea mainilor la rugaciune

Despre autor

Teodor Danalache Teodor Danalache

Senior editor
718 articole postate
Publica din 30 Iulie 2009

Pe aceeaşi temă

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 19607

Voteaza:

Ridicarea mainilor la rugaciune 5.00 / 5 din 1 voturi. 3 review utilizatori.

Comentarii (3)

  • constantin pasaniucPostat la 2012-01-23 15:25

    Epistola Sf. Apostol Pavel catre Timotei(1Timotei cap 2,versetul 8) ne indeamna sa ridicam maini curate,fara manie si fara indoieli. Doamne ajuta sa implinim aceasta toti cei ce chemam numele tau.

  • Vasa NastaPostat la 2012-01-21 00:33

    Va multuesc pentru articol !

  • Maria PetrePostat la 2012-01-19 11:12

    Va multumesc pentru sfaturile folositore pe care le postati.Bunul DUMNEZEU sa va ajute sa puteti sa ne deschideti mintea .

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Vietile sfintilor povestite pentru copii. Martie-aprilie
Vietile sfintilor povestite pentru copii. Martie-aprilie Viețile de sfinți sunt istorii reale, în măsură să hrănească încă de timpuriu nu atât imaginația copiilor, cât mai ales inimile lor. Născute din experiența vie, aceste istorisiri au schimbat sufletele celor ce s-au aplecat asupra lor și, prin aceasta 32.00 Lei
Evanghelia Biruitorului mortii. Cugetari si predici la Invierea Domnului
Evanghelia Biruitorului mortii. Cugetari si predici la Invierea Domnului Învierea nu este începutul unei noi ere și nu este doar un mare eveniment al trecutului. Învierea este izvorul vieții creștine. Învierea este viața însăși. Tocmai de aceea, Sfântul Ierarh, urmându-l pe Apostolul Pavel, arată că, dacă evenimentul Învierii 32.00 Lei
Vesnicia sau (ne)murirea digitala? De la pandemie la molima informationala, vorbirea desarta, lacomie si akedie
Vesnicia sau (ne)murirea digitala? De la pandemie la molima informationala, vorbirea desarta, lacomie si akedie Am creat instrumente mai puternice decât capacitatea noastră de a ne înțelege limitele în utilizarea lor. Asistăm la o formă de haos ontologic, nu știm în ce categorie să încadrăm noile sisteme. Au ajuns să vorbească precum noi, dar nu au viață, par să ne 35.00 Lei
Zece cuvantari la Postul Mare
Zece cuvantari la Postul Mare Omul creat după chipul lui Dumnezeu este în aşa fel plăsmuit încât, în calitatea lui de fiinţă inteligentă şi de sine stătătoare, să Îl închipuie pe Dumnezeu pe pământ, să facă voia Lui care este scrisă în inimă şi să-şi facă din această lege voie proprie 20.00 Lei
Cum sa imbunatatim relatiile cu parintii
Cum sa imbunatatim relatiile cu parintii În viaţa adultă, de sine stătătoare, nu intrăm în condiţii egale. Unii sunt mai încrezători în ei înșiși, mai capabili să iubească şi să ierte, alţii sunt mai dependenţi, mai slabi, mai anxioşi şi mai nefericiţi – cauza principală fiind relaţiile noastre 24.00 Lei
Ziua pasarilor. O poveste in 24 de ore si 24 de pasari
Ziua pasarilor. O poveste in 24 de ore si 24 de pasari Un ocol al Pământului în numai 24 de ore, în compania unei serii uluitoare de păsări – iată ce ne propun autorul acestui volum, reputatul ornitolog american de origini maghiare Mark E. Hauber, și ilustratorul Tony Angell, artist și birdwatcher. În acest 40.00 Lei
Viata si invataturile lui Iisus Hristos. Volumul I: Inceputurile Evangheliei
Viata si invataturile lui Iisus Hristos. Volumul I: Inceputurile Evangheliei Volumul de față este primul dintre cele șase ale unei ample monografii despre viața și învățăturile lui Iisus Hristos. El își propune o recitire atentă a textului evanghelic, însoțită de citate din Vechiul Testament, Sfinții Părinți și alte surse 75.00 Lei
Spovedania pe intelesul copiilor. Cum sa cuceresti Imparatia inimii
Spovedania pe intelesul copiilor. Cum sa cuceresti Imparatia inimii Ce este spovedania? O pregătire pentru urcușul către Cetatea de Aur a Noului Ierusalim, unde suntem așteptați la Cină de Împăratul nostru, Hristos Domnul. Drumul nu este ușor, dimpotrivă; este plin de piedici și primejdii, de înaintări și căderi, de 19.03 Lei
6 ore ale lui Hristos pe cruce, 7 invaturi care ne pot schimba viata
6 ore ale lui Hristos pe cruce, 7 invaturi care ne pot schimba viata Volumul părintelui Nicholas G. Louh și al soției sale, Roxanne Louh (doctor în psihologie) se adresează tuturor celor care trecem prin neguri - uneori asemănătoare Vinerii Mari -, prin mo­mente în care suntem speriați, furioși, derutați, copleșiți sau 40.17 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact