Tipicul este acea carte de cult a Bisericii Ortodoxe, care cuprinde regulile stabilite de Sfintii Parinti, pentru savarsirea serviciului divin, in intreg anul bisericesc. Adica randuieli, forme si formule verbale fixe si stabile, consfintite de Biserica, dupa care se savarseste cultul divin public.
Tipicul bisericesc - Scurt istoric
Nu exista un “parinte” al Tipicului, ci o multime de Parinti, purtatori de Dumnezeu, care au contribuit la intocmirea sa. Toti liturgistii sunt de acord ca Tipicul, asa cum se afla azi in Bisericile Ortodoxe, isi are originea in epoca Bisericii primare.
Dezvoltandu-se in timp, ritualul serviciilor divine, s-a simtit nevoia unor reguli pentru savarsirea uniforma a cultului divin. Astfel, lucrarea de intocmire a Tipicului a inceput in secolul al III-lea, cand cuviosul Hariton Marturisitorul a stabilit un Tipic (270), continuat in sec. al IV-lea de Eftimie cel Mare si Teoctist. In secolele V-VI, Tipiculeste completat de Sfantul Sava, egumenul unei manastiri din Palestina.
In secolele urmatoare, Tipicul a fost revazut si imbunatatit, la inceput de catre Sfantul Sofronie, patriarhul Ierusalimului (sec. VII), iar in sec. al VIII –lea contribuie la completarea lui Cosma Melodul, episcop de Maiuma (743) si Sfantul Ioan Damanschin. In secolul al IX-lea, Ieromonahul Marcu, staretul manastirii Sfantul Sava din Ierusalim, a adaugat cateva capitole cu randuieli privitoare la pomenirea mai multor sfinti in aceeasi zi (numite "Capetele lui Marcu”).
Tot in acest secol, Sfantul Teodor Studitul l-a imbogatit si l-a introdus in manastirile din jurul Constantinopolului. Lucrarea de intocmire a Tipicului s-a incheiat abia in sec. al XVI, cand Ieromonahul Iosafat din Nauplia tipareste primul Tipic (1556) in limba greaca, cu titlul: ”Tipiconul Sfantului Sava, precum era cunoscut si mai inainte”.
Tipicul bisericesc - Cuprins
In Tipic (Tipic - Tipicon - tipos = forma, chip, formular, norma) intalnim indicatii cu privire la oficierea ciclului zilnic al slujbelor bisericesti (Utrenie, Ceasuri, Sfanta Liturghie, Vecernie, Pavecernita); ciclului saptamanal (Octoih); ciclului lunar (Minei); slujbelor din Postul Mare (Triod) si Penticostar.
Pe langa regula savarsirii slujbei religioase a unei sarbatori din cursul anului, Tipicul arata si modul cum se poate savarsi ea, cand coincid doua sau mai multe sarbatori intr-o zi. De asemenea arata si cum se pot combina slujbele divine din alte carti bisericesti: Octoih, Minei, Triod.
Tot in Tipic intalnim randuielile de slujba ale Sfintelor Taine si ale ierurgiilor principale, precum si indicatii asupra unor practici din domeniul cultului (aprinderea luminilor in biserica, tragerea clopotelor si toaca, ) practici rituale (ca scoaterea Sfintei Cruci din Altar in mijlocul bisericii, la Denia celor 12 Evanghelii din Saptamana Patimilor, reguli de ajunare, cum sa petreaca monahii in chiliile lor, la masa si in biserica la anumite sarbatori si praznice).
Tipicul, intre ignorare si absolutizare
In ceea ce priveste modalitatea in care ne putem raporta la Tipic, trebuie evitate cele doua extreme. Pe de-o parte, ignorarea acestuia, plecand de la premisa ca in timpul a peste o mie de ani de existenta, Tipicul s-ar fi transformat intr-o serie de forme golite de fond, devenind inactual, iar pe de alta, absolutizarea Tipicului, in litera, ce da nastere la formalism (“Tipic, tipic, si la inima nimic”). In acest sens, este nevoie sa pastram "calea de mijloc”, care nu este, in niciun caz, una a compromisului, ci a intelegerii ratiunii de a fi a lucrurilor.
Cartile de cult, ca monumente ale Sfintei Traditii, sunt roade ale lucrarii Duhului Sfant in Biserica. Niciuna dintre ele nu reprezinta lucrarea exclusiva a unui singur om, toate fiind rezultatul comuniunii peste veacuri dintre om si Dumnezeu, mai precis al "vietii Duhului in Biserica”. Fiind incredintati de acest lucru nu vom putea vorbi niciodata de inactualitatea regulilor de Tipic, pentru ca, indiferent de veac, ele ne cheama sa ne rugam asemenea Sfintilor Parinti.
Rugaciunea este activitatea principala in viata spirituala a crestinului ortodox. Rugaciunea ne este necesara, atat pentru sporirea noastra duhovniceasca, cat si in lupta cu patimile. Insa modul in care ne rugam trebuie invatat sub indrumarea acelora care au atins desavarsirea in rugaciune, sub povatuirea Sfintilor Parinti, ale caror rugaciuni, slujbe si obiceiuri, au fost acceptate de Biserica si introduse in serviciul divin. De aici deriva importanta sfanta a Tipicului, ca unul ce ii cheama pe crestinii ortodocsi, la unitate, rugandu-se, nu atat in forma, cat in duh, asemenea Parintilor.
In ultima instanta, trebuie sa fim constienti de faptul ca respectand cu smerenie indicatiile aflate in aceasta carte de cult, nu urmam "Tipicului” (o formulare impersonala), ci Sfintilor Parinti. Totodata, urmam si cuvantului Sfantului Apostol Pavel, care ne indeamna ca toate sa le facem "cu cuviinta si dupa randuiala.” (I Cor. 14, 40).
Radu Alexandru
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.