Alianta cu cei rai aduce rau

Cat de intunecata este in aceas­ta privinta constiinta multor carmuitori! Fara nici un criteriu moral si duhovnicesc, ei sunt gata ca in momentul de primejdie sa incheie alianta si cu diavolul, numai sa dobandeasca biruinta in imprejurarea data.

Ei nu iau seama nici la duhul, nici la morala unui popor cu care incheie aliante, ci numai si numai la asa-numita lui putere materiala, adica la multimea ostasilor, baionetelor, materialului de razboi, productiei de razboi si banilor.

Orbi cu desavarsire fata de rolul hotarator pe care il joaca in razboi Facatorul oamenilor, ei au transformat pur si simplu razboiul intr-un joc de noroc si o intrecere sangeroase. Bonaparte ar fi fost gata sa treaca la islam cand se razboia in Orient, numai sa izbandeasca. Austria a ajutat la inceputul vea­cului al XIX-lea la eliberarea de turci a crestinilor din Balcani, dar la sfarsitul veacului a legat prietenie cu Turcia impotriva acelorasi crestini. In cele din urma a incheiat alianta cu Turcia in Razboiul mondial si a fost infranta impreuna cu ea.

Trebuie sa ne amintim cum Aliatii, in vremea razboiului, la inceput au lingusit Turcia, ca sa o castige de partea lor, iar apoi au hulit-o si au condamnat-o la moarte; cum mai tarziu, in cursul razboiului au hulit-o, iar indata dupa razboi unii dintre dansii au facut prietesug cu ea, uneltind unii impotriva altora si ajutand in taina pe turci impotriva greci­lor, pana cand prin aceasta au pricinuit ingrozito­rul macel din Anatolia, a carui consecinta a fost, pana la urma, izgonirea tuturor grecilor de pe acel pamant.

Dar nu este, oare, indeajuns sa ne amintim doar de soarta armenilor - aceasta piatra de poticnire atat pentru sabia musulmana cat si pentru constiinta crestina - ca sa apreciem cat de greu intunecata este constiinta conducatorilor occidentali in privinta adevarului si moralei?

Care dintre ei, de pilda, se gandeste la faptul ca alianta cu cei rai aduce rau? Cu adevarat, pe buna dreptate pot fi raportate la ei cuvintele pro­rocesti care s-au adeverit de atatea ori de-a lungul istoriei oamenilor: "Orbit-a ochii lor si a impietrit inimile lor, ca sa nu vada cu ochii, nici sa inteleaga cu inima" (Ioan 12, 40).

Iar faptul ca alianta cu cei rai aduce rau ni-l vor arata urmatoarele trei exemple biblice.

1. Asa, imparatul Iudeii, care altminteri facea ce este drept inaintea Domnului si caruia Domnul ii daruise o stralucita biruinta asupra etiopieni­lor, a pacatuit doar intr-o singura privinta - anu­me ca a luat avutia din templul lui Dumnezeu si a platit cu ea pe Ben-Hadad, imparatul sirian din Damasc, ca sa strice alianta acestuia cu impara­tul lui Israil si sa il faca aliatul sau, al lui Asa. Im­paratul sirian a luat avutia si a facut mai mult decat fusese platit sa faca, adica nu numai ca a rupt alianta cu imparatul lui Israil, ci a si pornit razboi impotriva acestuia, fara veste, si i-a luat cateva cetati.

Dar din aceasta Asa nu s-a folosit cu nimic. Multa avutie luata din templu a fost cheltuita degeaba. Atunci s-a aratat imparatului un om de seama al lui Dumnezeu, Anania, si i-a grait din partea lui Dumnezeu mustrarea urma­toare: "Pentru ca ai nadajduit in imparatul Siriei si n-ai nadajduit spre Domnul Dumnezeul tau, pentru aceea s-a luat puterea Siriei din mana ta. Au nu erau etiopienii si libienii putere multa viteaza si calareti multi foarte, si i-a dat Domnul in mainile tale?" Dupa ce l-a mustrat astfel pe imparatul Asa, prorocul a mai adaugat si aceste insemnate cuvinte: "Ca ochii Domnului privesc peste tot pamantul ca sa arate puterea Sa catre cei ce cu toata inima, deplin, sunt catre Dansul." In cele din urma, el a rostit si o prorocie cu privire la imparatul Asa: "De acum, vei avea razboi." Si asa a fost.

2. Iosafat, imparatul Iudeii, care altminteri facea ce este drept inaintea Domnului, a raspuns la im­bierea lui Ahav, imparatul cel stricat al Israilului, de a navali in alianta cu el asupra sirienilor. Dupa un ospat mare, amandoi imparatii au mers cu ostile lor impotriva sirienilor. imparatul Ahav, caruia i se prezisese de catre un proroc ca nu se va intoarce viu din acel razboi, s-a deghi­zat, din frica sau din viclenie, in haina unui ostas simplu, iar pe aliatul sau, imparatul Iosafat, l-a sfatuit sa ramana in haina lui imparateasca. Razboiul a fost pierdut, Ahav a pierit si putin a lipsit ca Iosafat sa piara impreuna cu el: fiindca unii razboinici sirieni, luptatori in care, au nava­lit asupra lui Iosafat si, crezand ca el este impa­ratul Ahav, au vrut sa il strapunga cu sulitele. in­fricosat, Iosafat a strigat, chemand pe Dumne­zeu in ajutor, si Domnul i-a ajutat, si i-a intors Dumnezeu de la el. Astfel, Iosafat a trecut prin groaza mare si a pierdut multa ostire, si s-a in­tors acasa fara sa fi avut nici un folos din alianta cea rea. Iar in cale 1-a intampinat un proroc al lui Dumnezeu - Iehu, fiul lui Anania - si i-a talcuit pricina infrangerii lui, mustrandu-l prin cuvin­tele: "Cum ajuti pacatosului si iubesti pe cel urat de Dumnezeu? Pentru aceasta, s-a ridicat asupra ta mania Domnului."

Dar Iosafat nu s-a invatat minte, ci mai tarziu a facut iarasi alianta cu Ohozia, imparatul cel ticalos si fara Dumnezeu al lui Israil - iar alianta aceasta au facut-o ei ca sa loveasca Tarsisul cu corabii si sa il cucereasca. Corabiile au fost facute in Ghesion-Gaver. Atunci l-a infierat pe Iosafat alt proroc - Eliezer, fiul lui Dodia: "Pentru ca te-ai insotit cu Ohozia, a rupt Domnul lucrul tau si a sfaramat corabiile tale." Si intr-adevar, la scurta vreme dupa aceasta prorocie a dat o furtuna si a stricat toata treaba aliatilor. Si s-au sfaramat corabiile, si n-au putut sa mearga la Tarsis.

Ohozia, imparatul Iudeii, facea altminteri ce este rau inaintea Domnului, in primul rand din pricina mamei sale celei rele, imparateasa Gotolia. Si, intre alte rele, a facut alianta cu Ioram cel fara Dumnezeu si rau, fiul lui Ahav. Si astfel, au mers ei doi asupra lui Azail, imparatul Siriei, ca sa cucereasca de la sirieni Ramotul Galaadului. Razboiul a fost pierdut de aliati. Ioram a fost greu ranit, si in starea aceasta a fost dus cu mare greutate in Iezrael, cetatea sa de scaun. imparatul Ohozia, intorcandu-se din razboi, a trecut prin Iezrael ca sa isi viziteze aliatul ranit - dar de la Dumnezeu a fost pieirea lui Ohozia ca a mers la Ioram, caci chiar in zilele acelea s-a razvratit impotriva lui Ioram si s-a inscaunat imparat capetenia de oaste Iehu. Acesta l-a ucis pe Ioram. Ohozia a fugit si a incercat sa se ascunda in Samaria - insa l-au prins, l-au dus inaintea lui Iehu si l-au ucis.

3. Un al treilea exemplu, intrucatva diferit. Im­paratul Amasia, care altminteri facea ce este drept inaintea Domnului, s-a pregatit sa navaleasca asu­pra sirienilor. Si a pregatit in Iudeea trei sute de mii de ostasi alesi, cu sulite si scuturi - insa aceasta i s-a parut putin, si a naimit dintre israiliteni inca o suta de mii. Iar israilitenii erau lepa­dati de Dumnezeu pentru pacatele lor. Intre timp, la imparatul Amasia a venit un om al lui Dumnezeu si i-a zis: "Imparate, sa nu mearga cu tine oastea lui Israil, ca nu este Domnul cu Israil." Lui Amasia i-a parut rau, fiindca daduse naimitilor bani multi, si l-a intrebat pe omul lui Dumnezeu: "Dar ce voi face cu suta de talanti pe care am dat-o ostii lui Israil?" La aceasta, omul lui Dumnezeu i-a raspuns indata: "Poate Domnul sa dea tie mai mult decat acestia." Atunci a ascultat Amasia de glasul lui Dumnezeu si a dat drumul intregii ostiri naimite, si a mers doar cu oastea sa impotriva sirienilor. Si a dobandit impotriva lor o biruinta stralucita.

Deznodamantul unei lupte tine de calitatile morale ale aliatilor

Aceste trei exemple arata limpede in ce masu­ra depinde deznodamantul unui razboi de cali­tatile morale ale aliatilor. Sarbii au cunoscut foarte bine acest principiu, si dupa el s-au calau­zit de-a lungul istoriei lor. Acest adevar a fost din veac treaz si viu in constiinta popoarelor din Balcani.

Dupa traditie, Kraljeviae Marko (Stapanitor din Macedonia, cel mai popular erou al folclorului sarb, celebru pentru vitejia sa. A murit in batalia de la Rovine, unde a fost silit sa lupte alaturi de turci, cotropitorii tarii sale.) a fost aliatul turcilor intr-un razboi pe care acestia l-au purtat cu romanii. Atunci, Marko a zis: "Doresc sa biruie crestinii, chiar daca eu o sa mor pri­mul !" Si, intr-adevar, crestinii au invins, dar Marko a murit in acel razboi.

Din exemplele biblice aduse reiese urmatoarea invatatura:

1. Aliatul fara Dumnezeu si netrebnic aduce neizbanda in razboi atat asupra sa, cat si asupra aliatului sau bun.

2. in razboi se intampla cu popoarele acelasi lucru ca si cu indivizii in timp de pace, adica tovarasia cu cei rai aduce rau.

3. Dumnezeu Cel Drept este intotdeauna alia­tul cel mai de nadejde al celor ce se tin de El si se roaga Lui.

4. Nici o multime materiala, pe care conteaza cei fara Dumnezeu si lacomi, nu ajuta la nimic.

Sfantul Nicolae Velimirovici